Djuna Barnes - Pădurea nopții

Considerat unul dintre marile romane ale secolului XX, Pădurea nopții spune povestea a trei femei și a celor care le înconjoară, dezvăluind lumea exotică a Parisului anilor '20. Fiind un amestec fin între tragedie și comedie, romanul reflectă spiritul modernismului în toată splendoarea lui. 

Bucurându-se de aprecierea lui T. S. Eliot, a cărui prefață a fost preluată și în prezenta ediție, Pădurea nopții își răsfață cititorul prin eleganța frazelor, excelența stilistică și abordarea iubirii într-o manieră excentrică. Cele trei femei - Robin, Nora, Jenny - reprezintă triunghiul amoros al întregii povești. Relațiile lor de iubire intensă, pasiune și mistuire au un liant în persoana doctorului Matthew O'Connor, ale cărui monologuri constituie sunt un amestec de știință, nebunie, excentricitate și înțelepciune. Frazele voalate, încărcate, pline de misticism constituie deliciul romanului, miezul poveștii care se dezvoltă și se destramă odată cu vorbele bunului doctor. 

"Suferința unui om e în creștere; e greu de îndurat pentru el, e drept, dar e greu și de păstrat. Eu, ca medic, știu în ce buzunare își ține omul inima și sufletul și în ce pliuri ale ficatului, rinichilor și organelor genitale sunt ușurate aceste buzunare. Nu există suferință pură. De ce? Fiindcă ea împarte așternutul cu plămânii, bojocii, oasele, intestinele și vezica!"

"Ne înecăm cu grosimea propriei limbi când spunem "te iubesc", așa cum în ochii unui copil pierdut de multă vreme vei găsi contracția acelei distanțe - un copil ce se micșorează în ghearele unei fiare, urcând impetuos în lungul irisului. Nu suntem decât piele în jurul unui vânt, cu mușchii încordați împotriva mortalității. Dormim într-o pulbere a reproșului făcut nouă înșine. Suntem plini până-n gât cu denumirile pe care le dăm nefericirii. Viața, pășunile pe care noaptea alege și mănâncă iarba ne alimentează disperarea. Viața, permisiunea de a cunoaște moartea. Am fost creați pentru ca țărâna să-și poată simți gustul inuman; și iubim pentru ca trupul să ne fie atât de drag, încât până și țărâna să geamă."

După cum vă spuneam la început, limbajul romanului e unul prețios, dar și alambicat, constituit din fraze de o frumusețe aproape imposibil de înțeles - cred că tocmai de aici îi vine și farmecul, acest limbaj regăsindu-se prea puțin în cărțile autorilor contemporani. Nu este ușor de citit, însă odată ce ai închis cartea, începi să-i descoperi frumusețea și mesajul atât de actual, chiar și în secolul XXI. Este o carte profund artistică, mai mult decât orice altceva, scrisă într-o manieră aproape exagerată de abordare a relațiilor omenești - fie ele de dragoste, prietenie sau rivalitate. Toate sentimentele personajelor sunt prezentate într-un mod uluitor, de exacerbare a senzațiilor, această manieră fiind prezentă mai ales în monologurile doctorului O'Connor. 

Pentru că e unic în marea de romane scrise astăzi și pentru că s-ar putea să ne regăsim în vorbele sale, vi-l recomand cu drag. Îl găsiți aici. 

---