Fiind un fel de odă adusă jocului de șah, Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica este o poveste cu totul și cu totul neobișnuită, cu personaje fascinante și o analogie între șah și viață. Protagonistul romanului, un băiețel născut cu buzele lipite și un fost șofer, acum locatar al unui autobuz dezvoltă o prietenie stranie care îi va schimba pe amândoi. Șoferul este pasionat de șah și își ghidează viața după aceleași reguli ca ale celebrului joc al minții. Văzând potențialul micului său prieten, șoferul îl introduce în lumea șahului, dorind să îi lase acestuia o moștenire mult mai valoroasă decât banii. Dar pe lângă această pasiune dusă la extrem, șoferul este expert și în arta poveștilor cu personaje neobișnuite, dar și în cea a patiseriei. Băiatul devine atât de priceput încât primește porecla Micul Alehin, o trimitere la faimosul jucător de șah Alexandr Alehin, maestru internațional și campion mondial. Romanul nu are o acțiune constantă sau momente în care lucrurile par să atârne deasupra prăpastiei, fiind mai degrabă o metaforă a vieții, o descriere amănunțită a modului în care trăim și ne continuăm viața în ciuda tuturor obstacolelor. Eterna comparație dintre șah și fragilitatea vieții este tema principală, exploatată intens și descrisă până în cele mai mici detalii. La un moment dat, apare o frază care spune că mai bine lași șahul să te conducă în loc să te concentrezi tu pe joc , ceea ce ne duce cu gândul la nenumăratele forțe ale destinului, care ne poartă în aceleași locuri, alături de aceleași persoane, indiferent de deciziile pe care le luăm. E ca și cum am lupta cu o forță invizibilă toată viața, mereu contra curentului și cu sufletul făcut fărâme. O viață în care încercăm în permanență să contracarăm mișcările destinului, să le anticipăm sau chiar să le oprim, o luptă neîntreruptă cu ceea ce suntem, ceea ce simțim, ceea ce ar trebui să facem. Este primul roman scris de Ogawa pe care pun mâna și este total diferit de tot ceea ce citesc în mod obișnuit. Nu este nici ușor de parcurs, nici ușor de trecut cu vederea, poate potrivit pentru iubitorii șahului și a strategiilor, cu siguranță total atipic de ceea ce v-ați putea imagina. În general, am o problemă cu cărțile care nu au o acțiune constantă și care se concentrează mai degrabă pe probleme filozofice. Dar aici personajele par să se dezvolte tocmai prin intermediul acestor povești, să se dezvăluie în diferite ipostaze și să învețe lucruri noi despre ceea ce sunt și ceea ce ar putea deveni. Poate că viața e destul de asemănătoare cu jocul de șah, deși câteodată ne simțim înotând contra curentului în timp ce toți ceilalți merg în direcția potrivită. Poate că anumite lucruri sunt menite să se întâmple, indiferent cât de mult ai încerca să anticipezi consecințele fiecărei decizii pe care o iei.
Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Viața are un simț al umorului macabru. Te aduce în aceleași situații dificile mereu, punându-te la incercare de fiecare dată, provocându-te să răzbești , să-ți ascuți simțurile și să ieși la liman mai puternic decât înainte. Viața a fost mai mult decât nedreaptă pentru Cilka Klein, care avea doar șaisprezece ani când a ajuns în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Fiind ochită de un ofițer superior încă de la sosire, Cilka are de îndurat violuri și umilințe repetate pentru a beneficia de puțină liniște în timpul zilei. Este obligată să supravegheze femeile care ajung în blocul 25, ultima oprire înainte de moarte. Cilka este conștientă că atrage ura tuturor prin acțiunile ei, însă și-a jurat că va supraviețui prin orice mijloace, trebuie să reziste și să nu-și piardă speranța. În timp, învață să își înghețe orice sentiment, orice trăire, reușind astfel să se distanțeze de toate ororile din jurul ei. Chiar dacă e moartă pe dinăuntru, Cilka nu se dă bătută și încearcă să găsească modalități de a-i ajuta pe cei din jur, datorită poziției de care se bucură. Este apărătoarea poveștii de dragoste dintre Gita și Lale, protagoniștii romanului Tatuatorul de la Auschwitz . Finalul războiului îi întărește speranța că va reuși să ducă o viață normală. După fuga naziștilor din lagăr și apariția rușilor, Cilka simte în sfârșit libertatea foarte aproape de ea. Dar destinul i-a pregătit altă lovitură. Rușii o consideră o trădătoare și decid să o ducă în gulagul din Vorkuta, Siberia. O condamnă la 15 ani de muncă și astfel începe călătoria Cilkăi. Ajunsă în Siberia își face repede o nouă prietenă, Josia, căci firea ei inimoasă o apropie mereu de oameni care au nevoie de ajutor. Confruntată deja cu experiența lagărului, Cilka încearcă să le încurajeze pe femeile din jurul ei, să le dea speranță. Nu știe de unde mai are atâtea resurse de energie și putere, dar este convinsă că va supraviețui. Inteligența și sufletul său mare nu trec neobservate, iar doctorița Elena îi propune să lucreze la spitalul din lagăr, Cilka vorbind rusa și cunoscând destul de bine alfabetul chirilic. Slujba ei e un dar neașteptat, nemaifiind nevoită să lucreze la mina de cărbuni în fiecare zi. Încă o dată este într-o situație privilegiată față de colegele ei, încă o dată simte vina mușcătoare și teama care nu îi dă pace. Este oripilată de momentul in care celelalte vor afla de faptele ei din lagărul de la Auschwitz, convinsă că le va stârni doar ură și dezgust. Determinarea ei o uimește pe Elena, care îi propune să devină asistentă medicală. Noile ei îndatoriri vor alina mai mulți pacienți, iar talentul ei va fi exploatat la maxim. Muncă îi dă un motiv de a se trezi în fiecare dimineață, de a continua să facă bine pentru a-și spăla păcatele, de a salva oameni în locul celor pe care nu i-a putut salva. În ținutul ăsta plin de oroare și dureri, Cilka reușește să își facă prieteni, să-și învingă frica și să vorbească despre modalitățile prin care a supraviețuit și chiar să spere la iubire. Reconstituindu-i povestea din mărturisirile lui Lale Sokolov și a cercetărilor pe cont propriu, autoarea și-a dorit să o descrie cât mai fidel pe această fată incredibil de curajoasă, cu un suflet mai mare decât întinderea gulagului căruia i-a supraviețuit. Lale a numit-o cel mai curajos om pe care l-am cunoscut vreodată și citind acest roman, am înțeles de ce. Detaliile vieții ei sunt, evident, șocante și imposibil de imaginat. Nu pot să înțeleg de unde au avut acești oameni atâtea resurse de empatie, bunătate și forță pentru a supraviețui unor experiențe prin care nimeni nu ar trebui să treacă vreodată. Nu e vorba doar de Cilka, ea e un simbol al bunătății care a învins ororile războiului și a dus lumea mai departe. Cilka e imaginea autoarei despre empatie, despre cum poți să-i ajuți pe ceilalți chiar dacă pe tine nu te-a ajutat nimeni, despre toate resursele ascunse care ies la suprafață atunci când ești convins că nu mai ai nimic de oferit. Datorită acestor oameni, care și-au expus sufletul la propriu, indiferent de condiții, balanța dintre bine și rău a reușit să se echilibreze din când în când. În ciuda tuturor ororilor, au existat întotdeauna curajul și bunătatea. Și citind astfel de cărți, stau și mă întreb cum pot coexista aceste categorii de oameni pe lume - cei plini de cruzime, care nu s-ar da în lături de la nimic pentru propriile beneficii și cei plini de curaj, care și-ar risca viața pentru ceilalți în fiecare secundă. Cum pot să existe asemenea discrepanțe? De ce nu suntem mai mulți cei plini de curaj ca să înclinăm balanța în favoarea binelui?
Am citit Călătoria Cilkăi cu inima strânsă - de fiecare dată când lucrurile păreau să meargă pe un făgaș normal, se întâmpla altă nenorocire, interveneau alți factori cu care personajele să se lupte. Îmi simt sufletul greu după o astfel de lectură, deși ea a fost scrisă, așa cum mărturisește autoarea la finalul romanului, pentru ca oamenii să nu uite aceste fapte abominabile, să nu mai repete nicicând asemenea orori. Și totuși, încă există atât de mult rău în lume, atâta înverșunare (în special acum, când căutăm noi definiții ale normalității) , atâtea frustrări care ies la suprafață și, neștiind cum să le gestionăm, le îndreptăm asupra celorlalți. Ceea ce mă șochează cel mai tare citind aceste cărți e faptul că noi trăim alte războaie, cu inamici nevăzuți și pe care nu știm cum să-i învingem. ne luptăm între noi zi de zi pentru nimicuri și în tot oceanul ăsta de urlete, minciuni și traume mai răsar din când în când oameni care vor să schimbe ceva. Dar sunt prea puțini și prea răsfirați... Cartea o găsiți aici. Ultima carte citită în 2019 e o poveste scrisă cu emoție, documentată temeinic și plină de pasiune. O pasiune imensă cu ajutorul căreia lumea s-a schimbat, a evoluat și și-a deschis granițele rând pe rând, permițând tuturor să îi descopere frumusețea. Charles Lindbergh a fost primul om care a traversat Atlanticul de unul singur, într-un zbor care a durat 30 de ore și 30 de minute și care a schimbat lumea pentru totdeauna. Faima de care s-a bucurat în urma acestei victorii nu a pălit nici măcar în ultimii ani ai existenței sale sau după moartea sa, însă nu i-a fost benefică de fiecare dată. Lindbergh a fost un aviator curajos, pasionat și curios din cale-afară și tot el a pus bazele aviației moderne, călătorind în toată lumea, desenând rute și stabilind trasee internaționale. I s-au acordat nenumărate premii și onoruri, iar viața sa privată a constituit mereu un subiect de interes pentru ceilalți. Însă Charles nu ar fi reușit niciodată de unul singur. În spatele lui s-a aflat o femeie puternică și demnă, o femeie care l-a iubit și l-a idolatrizat ani de-a rândul, dar care a reușit să-și separe viața de a lui, urmându-și inima - Anne Morrow Lindbergh, soția sa. Anne Morrow a fost fiică de ambasador, provenind dintr-o familie numeroasă și fiind mereu în umbra surorii sale mai mari, Elisabeth. Aceasta reușea să capteze toate privirile și admirația, iar Anne era lăsată deoparte, lumea nefiind conștiență de existența sa. La fel s-a întâmplat și când ziarele au anunțat logodna colonelului Lindbergh, confundând-o cu Elisabeth. Lumea nici măcar nu concepea că ea ar fi putea fi aleasa unui bărbat atât de cunoscut, puternic și cu planuri mari. Mirarea celor din jur nu a întrecut-o pe cea a lui Anne, ea realizând abia mulți ani mai târziu, că Charles nu a ales-o pentru frumusețe sau pentru că o iubea nespus, ci pentru că a văzut în ea un partener de nădejde, un om pe care te poți baza în timpul unei furtuni sau a unor necazuri mari. Asta nu înseamnă că Anne nu l-a iubit, ba dimpotrivă. Dragostea ei a fost cea care i-a ținut la suprafață de-a lungul anilor, care i-a salvat după moartea primului lor copil, care i-a protejat pe amândoi de răutatea lumii. Presa s-a comportat nebunește pe tot parcursul căsniciei lor, urmărindu-i mereu și cerând detalii despre viața lor privată. Atenția presei și a oamenilor din jur i-a împiedicat mult timp să își găsească o locuință, să iasă la restaurante sau la teatru, să se afișeze în locuri publice cu copiii. Răpirea primului lor copil s-a desfășurat tot sub ochii presei, fapt care a periclitat ancheta poliției și deznodământul situației. Au fost implicați prea mulți oameni, inclusiv Mafia, iar situația a degenerat rapid - nici până astăzi lumea nu este convinsă că adevăratul vinovat a fost pedepsit.
Soția aviatorului se bazează pe o documentare temeinică, dar rămâne totuși o ficțiune istorică scrisă impecabil. Charles Lindbergh nu e personajul principal al poveștii, așa cum ați putea crede, ci Anne Morrow. Forța care l-a ajutat să avanseze pe toate planurile, care i-a stat alături atunci când o lume întreagă îl blama (Lindbergh l-a susținut pe Hitler înainte de Al Doilea Război Mondial, susținând că America nu are motive să intre în râzboi) , l-a urmat prin nenumărate țări, sacrificându-și bunăstarea personală și pe cea a copiilor săi. Într-un final, această putere i-a devenit indispensabilă lui Anne, care s-a separat de soțul său discret, reușind să-și construiască o carieră de sine stătătoare și o viață așa cum visa când era adolescentă. A fost alături de Charles înaintea morții sale, nebănuind trădarea supremă pe care i-a pregătit-o acesta. Din toată povestea soților Lindbergh, reiese clar că rolurile din viața de zi cu zi erau inversate față de cele arătate în fața presei. Anne Morrow a fost prima femeie din lume care a obținut brevetul de pilot și o aviatoare mult mai bună decât Amelia Earhart , pe care cărțile de istorie o consemnează și astăzi. Munca ei s-a desfășurat departe de ochii curioșilor și având în vedere faima de care se bucura Charles, nu cred că ar fi fost recunoscută sau văzută cu adevărat la vremea aceea. A trăit în umbra soțului său o viață întreagă și, în ciuda trădărilor și a dezamăgirilor, i-a onorat memoria, munca și contribuția din domeniul aviației până la ultima suflare. Asemenea tuturor femeilor căsătorite cu bărbați celebri (Zelda Fitzgerald, Martha Gellhorn etc.) , Anne Lindbergh a fost o persoană fascinantă, inteligentă și mult mai capabilă decât cel căruia i-a stat alături, o personalitate de sine stătătoare, care a ales cu bună știință să stea în umbra celui iubit și să se împace până la urmă cu acest lucru. Lectura acestui roman mi-a deschis apetitul pentru mai multe informații despre această femeie extraordinară, iar autoarea recomandă câteva cărți de referință care o zugrăvesc pe Anne Morrow așa cum a fost ea. Cartea o găsiți aici. Orice carte despre prietenie voi citi de acum încolo, o voi compara mereu cu O viață măruntă, de Hanya Yanagihara. Patru prieteni care trec prin viață împreună, se dezvoltă și cresc unul alături de celălalt, simt la unison, iubesc și suferă, se ceartă și se luptă. Însă prietenia stă deasupra tuturor nimicurilor (inclusiv a trădării), asemenea unui far care străpunge întunericul. Simetria dorințelor nu e la fel de incisivă ca O viață măruntă, dar stârnește la fel de multe emoții contradictorii, te face părtaș la nenumărate secrete și îți vorbește asemenea unui prieten drag. Cred că orice roman care vorbește despre prietenie, în special despre cele care încep în adolescență, e asemenea unui jurnal pe care îl deschizi după mult timp și pe care îl citești plângând, zâmbind pe alocuri și cu inima cât un purice. Acțiunea se desfășoară în frumosul Tel Aviv, iar momentul culminant se petrece în timpul campionatului mondial din 1998. Unul dintre ei propune ca fiecare să scrie pe o bucată de hârtie trei dorințe, iar peste patru ani, la următorul campionat, să deschidă bilețelele și să constate ce s-a schimbat între timp, câte dintre dorințe s-au îndeplinit și câte s-au pierdut pe drum. Niciunul dintre ei nu-și imaginează că aceste bucățele de hârtie vor deveni un fel de profeție pentru viețile lor și pentru orașul în care trăiesc. Pe parcursul a patru ani, totul se va schimba, inclusiv lumea din jurul lor. Yuval, naratorul cărții, are o diplomă în filosofie, dar lucrează (momentan) ca translator. Aflăm de la începutul cărții că i s-a întâmplat ceva îngrozitor. Churchill, avocatul, e cel realist, care vrea să împartă mereu lucrurile în categorii. Amichai și Ofir sunt celelalte două verigi ale poveștii. Pe parcursul acțiunii, toți vor suferi dezamăgiri, vor iubi, vor râde și vor plânge, își vor povesti totul și se vor ierta unul pe celălalt de nenumărate ori. Viața își va urma cursul, iar dinamica prieteniei lor se va schimba de nenumărate ori. Ceva îi va ține împreună până la final - poate loialitatea, poate greutatea amintirilor pe care le au împreună, poate anii care le stau în spate... Simetria dorințelor e un roman care se transformă încontinuu - dintr-unul cu tentă politică într-o scrisoare de dragoste, apoi într-un imn dedicat prieteniei. Din toate acestea, rămâne o singură temă fundamentală care revine neîncetat - schimbarea. Singura constantă a vieții umane, înafară de moarte. Oamenii, locurile, situațiile - totul se schimbă în fiecare zi, chiar sub ochii noștri. Prietenia celor patru bărbați se schimbă constant (în special pe parcursul maturizării) , dar reușește să supraviețuiască de-a lungul anilor și să rămână același nucleu stabil. O fundație de sine stătătoare în viețile celor patru și totuși un paradox. Prietenia lor sfidează greșeala, trădarea și trecerea timpului, demonstrându-și autenticitatea de nenumărate ori.
Eshkol Nevo e considerat una dintre cele mai puternice voci din literatura contemporană, publicând până acum atât ficțiune, cât și o colecție de nuvele. Romanul Homesick a fost distins cu Premiul de aur al Asociației Editorilor de Carte și Premiul FFI - Raymond Wallier. În română i-a mai fost tradus romanul Trei etaje, apărut tot la Humanitas Fiction. În Simetria dorințelor cu siguranță demonstrează că e un autor de neratat, nu neapărat prin varietatea temelor abordate sau actualitatea lor, ci prin vocea blândă care relatează evenimentele așa cum se întâmplă în viață ; câteodată sunt explozii de bucurie, alteori tristeți deșarte, multă amărăciune și iarăși fericire, într-un nesfârșit dans. Cartea o găsiți aici. Care Santos a apărut pe piața de carte din România cu romanul Încăperi ferecate, iar de atunci au mai urmat Poftă de ciocolată, Aerul pe care îl respiri, Jumătate de viață etc. Ultima apariție, Tot binele și tot răul, spune povestea unei mame care încearcă să jongleze atât cu prezentul, cât și cu trecutul. În timp ce încearcă să își dea seama de ce fiul ei de 17 ani a încercat să se sinucidă, este pusă în fața unui secret din trecutul tatălui său, care amenință să-i distrugă fragilul echilibru pe care plutește acum. Aparent, Reina este o femeie de succes. Își iubește munca, a reușit să-și construiască o carieră solidă care îi aduce nenumărate satisfacții, există în viața ei persoane care o iubesc mai presus de orice, are un fiu care reprezintă toată viața ei. În spatele aparențelor, așa cum o găsim la începutul romanului (blocată într-un aeroport din București), perfecțiunea se sparge în cioburi mici, care cad peste toate aspectele vieții sale. De ce a încercat fiul ei să se sinucidă? Care a fost aportul ei la această tentativă? Și de ce un profesor universitar îi cere niște scrisori care aparent s-au aflat în posesia tatălui său? Cine este Merce Saltor și ce fel de relație a avut cu tatăl ei? Timp de 24 de ore, blocată în aeroport, Reina încearcă să găsească răspunsuri la toate întrebările care îi trec prin minte. Acțiunea se împarte între flashback-urile din trecut și schimbul de mesaje din prezent, dar pe măsură ce adevărul iese la iveală cele două spații temporale vor deveni unul singur. Romanul este o reflecție adâncă asupra iubirii, maternității, deciziilor și secretelor din viața Reinei. Situația în care se află (blocată într-un aeroport din cauza vremii nefavorabile) o obligă practic să își analizeze viața până la cele mai mici amănunte. Brusc, toate deciziile pe care le-a luat în trecut încep să își arate colții, să reverse asupra ei muntele de consecințe nefaste. Secretele altora își fac loc în viața ei deja zbuciumată, iar cel mai important răspuns nu reușește să iasă la suprafață. În toată această căutare, încercarea de sinucidere a fiului său atârnă ca o amenințare, o piază rea care o avertizează că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par. Pe măsură ce trecutul își dezvăluie secretele, emoțiile încep să iasă la iveală ca un râu ieșit din matcă. Viața e un carusel care nu se oprește niciodată, e imprevizibilă și plină de tentații și nu e niciodată ceea ce pare. Altfel spus, poleiala aparențelor care atârnă peste viețile noastre e doar atât - o aparență frumoasă, fără însemnătate.
Abilitatea lui Care Santos de a spune povești nu poate fi contestată. Stilul simplu, cuvintele care curg natural pe pagină și elementele de thriller presărate ici colo fac din acest roman unul imposibil de lăsat din mână. Cartea o găsiți aici. Veneția, 1775. O lume împărțită între agonie și extaz, formată din tușe calde și reci, un loc unde violența si luxul coexistă împreună. Bogați sau săraci, locuitorii Veneției trăiesc cu pasiune, trăiesc fiecare clipă ca și cum mâine nu ar mai exista. Un oraș al intrigilor și idilelor petrecute în palate somptuoase, al criminalității în creștere și al sărăciei dominante, al bârfelor care circulă mai repede decât gondolele. Veneția se află la apogeu, dar trăiește într-un haos permanent. Situația este mai mult decât precară, iar contextul politic unul extrem de sensibil. În această lume deja pe marginea prăpastiei, reîntoarcerea lui Giacomo Casanova în oraș nu poate însemna decât alte și alte probleme. Celebrul seducător, despre care s-a vorbit și scris în nenumărate rânduri, etern îndrăgostit și sfidător al regulilor, primește o provocare exact pe placul său - să o cucerească pe tânăra Francesca, fiica unui nobil important. Dacă reușește, senzuala contesă austriacă Margarethe von Steinberg se va lasă pradă farmecelor sale. Dar pariul contesei ascunde de fapt un complot politic, iar Casanova cade ușor în capcană, fiind extrem de sigur de puterea sa. Jocul devine periculos, inima lui Giacomo fiind în mare pericol, iar popularitatea sa ajunge la cote alarmante, locuitorii orașului oricum fiind nehotărâți dacă să-l iubească sau să-l urască pentru felul în care trăiește. În spatele aparențelor și a imaginii pe care și-a creat-o de-a lungul istoriei, Casanova este un tânăr sensibil, care nu ezită să se implice emoțional, chiar dacă acest lucru tinde să-i slăbească popularitatea. Din seducătorul fără suflet n-a mai rămas decât un tânăr cu multe frici. Giacomo nu este insensibil sau răutăcios, ci de-a dreptul îngrozit de suferința adusă de iubire. Un om perfect conștient de farmecele sale, care alege să se ascundă în spatele promiscuității pentru a evita să fie rănit. O temere perfect acceptabilă, dar totodată o fugă de responsabilitate, un refuz total de a se maturiza și de a accepta consecințele faptelor sale, la fel ca toți ceilalți. Deși este înfățișat ca un om absolut normal și nu ca o legendă, Casanova rămâne un personaj fascinant, despre care oamenii vor vrea mereu să citească și să afle lucruri scandaloase. Evident că unele detalii vor rămâne mereu ascunse în faldurile istoriei, dar asta nu va stopa curiozitatea oamenilor despre viața celebrului cuceritor.
Romanul are tot ce-i trebuie (intrigă, suspans, aventură, dragoste, răzbunare) dar nu trebuie privit ca o relatare exactă, ci doar ca o ficțiune istorică extrem de bine scrisă. Acțiunea în sine este fascinantă, la fel și locul în care se desfășoară, fiind o lectură perfectă din toate punctele de vedere. În caz că nu știați deja, sunt absolut fascinată de Italia și de personajele ei celebre, iar acest roman nu face excepție - este dominat de un romantism tipic italian, are figuri complexe care își joacă rolul cât pot de bine și un farmec aparte. Cartea o găsiți aici. Un roman cu o scriitură aproape impenetrabilă, care a reușit să mă emoționeze pe alocuri, spune povestea unui supraviețuitor din al Doilea Război Mondial pe care viața nu îl mai poate atinge cu nimic. Philip Bowman, ofițer de marină, scapă cu viață dintr-un atac kamikaze asupra unei nave din mijlocul Pacificului și este nevoit să învețe să trăiască din nou. Privit ca un erou de membrii familiei, Philip este iremediabil schimbat, dar întoarcerea acasă nu îi prilejuiește bucuria imensă pe care se aștepta să o simtă. Își dă seama că a pierdut multe experiențe, că nu s-a bucurat destul înainte de război și se aruncă în viață cu toată încrederea, dorind să se bucure de toate plăcerile (mici sau mari) pe care le-a ratat. Dintr-odată, lumea pare un loc infinit și plin de posibilități, iar Philip se transformă într-un burete pregătit să absoarbă tot ceea ce i se oferă. Din păcate, experiențele pe care urmează să le trăiască (cariera, iubirea, dezamăgirea, disperarea) trec peste el ca și cum n-ar fi fost. Philip pare incapabil să simtă vreo emoție sau să se lase pradă experiențelor pe care le trăiește. Cumva, e prezent și absent în același timp din propria viață. Tot ceea ce trăiește, fie că e binecuvântare sau blestem, îl lasă la fel cum l-a găsit, fără ca personalitatea lui să se transforme sau să poarte vreo amprentă a experiențelor prin care a trecut. Deși viața îi stă înainte, oferindu-i acum toate oportunitățile de care nu s-a putut bucura în timpul războiului, Philip rămâne un om fără emoții. Acceptă tot ceea ce i se oferă, menținându-și sufletul intact (deși mai corect ar fi să spunem că l-a pierdut în război) , pierde lucruri și persoane la fel de ușor precum descoperă altele noi. Acest ciclu se repetă încontinuu, iar Philip e același om care nu simte nimic. Principala lui preocupare pare a fi plăcerea sexuală, atât din pricina anilor petrecuți departe de casă, cât și din convingerea fermă că e singura plăcere pe care o poate controla și care nu va avea consecințe majore asupra vieții sale. Aventurile de o noapte cu diverse tipuri de femei vor apărea tocmai din această convingere, în special după divorțul oarecum inevitabil. Stilul autorului este rece, impersonal, ca și cum toate faptele relatate s-ar petrece undeva departe de lumea pe care o cunoaște. E greu să scrii atât de detașat și să stârnești emoții, dar pe alocuri autorul reușește să transmită un minim de senzații. Lucrurile sunt prezentate într-o manieră directă, de parcă cineva ți le-ar trânti efectiv în față fără să ai posibilitatea să te pregătești sau să ripostezi. Sentimentul pregnant care se poate simți pe fiecare pagină e singurătatea personajului principal, o senzație adâncă în care nu mai poate coexista nimic altceva.
Tot ce este scoate la iveală fragilitatea caracterului uman, dar și singurătatea absolută pe care experiențele nefericite o pot aduce în sufletul unui om. În fond, suntem singuri în marea majoritate a încercărilor și tot ceea ce facem, toate căutările, toate luptele și dezamăgirile se petrec pentru a acoperi cumva acea singurătate din adâncul nostru. Doar că de cele mai multe ori, ea nu va dispărea niciodată, fiind asemenea unui zgomot de fundal care te duce înapoi în timp. Cartea o găsiți aici. Al Doilea Război Mondial a lăsat urme adânci în istoria și conștiința lumii. Nu doar perioada în care acesta s-a desfășurat a reprezentat o pată neagră pe harta istoriei, ci mai ales perioada de dinaintea începerii lui, în care s-au făcut pregătiri intense pentru anihilarea evreilor, începând cu cele mai banale aspecte ale vieții lor de zi cu zi. Începând cu locurile de muncă, afacerile deținute și până la accesul interzis în instituțiile publice - totul a constituit un proces bine pus la punct, gândit îndelung și executat cu o cruzime fără margini. Ecouri triste ale vremurilor de demult răzbat și astăzi prin intermediul filmelor și al romanelor. Citim cu stupefacție poveștile oamenilor care au trăit atunci sau ale celor care au rămas în urmă, neprocesând în totalitate ceea ce scrie acolo. Asemenea orori sunt greu de imaginat, greu de transpus în cuvinte și imposibil de digerat. O pată neagră în istoria umanității și o dovadă a cruzimii de care e capabilă specia umană. Unul dintre milioanele de evrei persecutați înainte de marele conflict a fost Mihail Sebastian, scriitor român, cunoscut astăzi drept unul dintre oamenii de valoare ai țării noastre. Luptele sale, nefericirea și frustrarea le-a pus pe hârtie în celebrul Jurnal, dar și în romanele care l-au consacrat. Și-ar fi dorit să scrie un roman despre cel de-al Doilea Război Mondial, dar n-a mai apucat. Ficțiunea lui Lionel Duroy, un roman istoric care înfățișează o Românie fracturată, îi aduce un omagiu celebrului scriitor român, dar și tuturor celor care au avut de suferit de pe urma antisemitismului. Romanul e populat de personaje importante, ca Mircea Eliade, Emil Cioran sau Curzio Malaparte, dar și personalități istorice ale acelor vremuri, oameni politici care au avut un cuvânt de spus în persecutarea evreilor. Mihail Sebastian, veșnic îndrăgostit de actrița Leni Caler, este descris prin ochii Eugeniei, o studentă care îl iubește fără speranță. Traumele pe care antisemitismul le-a lăsat în sufletul lui Sebastian au fost adânci și i-au coordonat toată viața. Îl apasă o anumită tristețe, care nu pare să îl părăsească, scrisul fiind unica metodă de a evada. Cu toate că scrisul i-a adus cele mai mari necazuri, cărțile sale sunt astăzi o mărturie importantă și i-au adus faima binemeritată. Un pic cam târziu, poate... Eugenia e o ficțiune interesantă, frumos construită, având ca fundal o lume care se destramă încetul cu încetul. Oamenii încep să creadă din în ce mai mult în propriile principii, nimicind fără milă pe oricine nu gândește asemenea lor. Oamenii se lasă conduși de orgolii stupide și devin criminali. E incredibilă trecerea de la un tânăr frumos și plin de speranță la un ucigaș cu sânge rece, pornit să nimicească alți oameni care nu se încadrează în normele sale. Transformarea dintr-un fiu, frate sau soț într-un soldat însetat de sânge, angrenat într-o luptă fără sens.
Pentru cunoscătorii istoriei românești, poate părea un roman banal, o analogie de evenimente pe care le cunosc deja, însă eu recunosc că nu știam prea multe despre soarta evreilor din țara noastră în perioada interbelică. Mi s-a părut un roman bine documentat, cu o acțiune atent construită pentru a capta atenția cititorului și o frescă fidelă a unei Românii cu un farmec aparte, în ciuda tuturor atrocităților petrecute în acea perioadă. Cartea o găsiți aici. Nu e de ajuns să fii un geniu pentru ca viața să fie frumoasă și generoasă. E exemplul multor oameni celebri, pe care îi cunoaștem pentru descoperirile lor (care au stârnit nenumărate controverse în vremurile lor), printre care se numără și fizicianul Albert Einstein. Născut într-o familie de evrei germani, a fost un copil aparte din primii ani ai existenței sale. Prefera să se joace singur, să mediteze și să țină discursuri lungi membrilor familiei sale. Curiozitatea lui nativă l-a determinat să studieze de unul singur, să descopere fel și fel de lucruri despre lumea înconjurătoare, ceea ce s-a dovedit a fi o problemă majoră atunci când a mers la școală. Albert ura regulile, formalitatea impusă de sistemul de învățământ, rigurozitatea pe care trebuia să o afișeze și selectarea informațiilor pe care profesorii le transmiteau elevilor. Neobișnuit să îi impună cineva ce și cum să învețe, Albert rămâne toată viața un răzvrătit, convins că are o inteligență sclipitoare, pe care educația nu are cum să o dezvolte sau să o îndrepte într-o direcție potrivită. Are mari probleme la universitate din pricina asta, fiind îndeajuns de curajos pentru a-și susține părerile, chiar și în fața profesorilor. Principiile după care se ghidează nu se schimbă în funcție de persoana cu care vorbește, ceea ce îi aduce multe necazuri de-a lungul vieții. Einstein a suferit de pe urma principiilor sale, precum și a religiei sale, fiind persecutat în timpul celor Două Războaie Mondiale, fiind obligat să renunțe la cetățenia germană și să fugă departe de patria sa. Dorința de a trăi într-un mediu sigur, în care să poată lucra în voie, îl poartă prin toată lumea - SUA, Japonia, Spania etc. - și îl aduce în fața multor personalități ale vremurilor . Faima îl precede oriunde ar merge, iar Einstein nu se rușinează în fața nimănui, susținând sus și tare motivele plecării sale, precum și părerile legate de Germania. Einstein s-a declarat de la bun început împotriva războiului, știind cu o claritate uimitoare, că nimic bun nu va rămâne în urmă după lupte crâncene și vărsări de sânge. Consideră Germania scăpată de sub control, în timp ce atacurile la adresa sa se întețesc. Se declară împotriva oricărui regim opresiv, a cărui menire este să îngrădească libertatea de exprimare a cetățenilor și libertatea în general. De-a lungul deceniilor își va susține aceleași păreri, fiind un pacifist convins până la finalul vieții. Nici viața personală a marelui fizician nu a fost lipsită de tulburări sau perioade critice. Einstein a fost un mare admirator al femeilor, a fost iubit la rândul său de acestea și a căutat mereu dragostea, chiar și la vârste înaintate. Prima soție, Mileva, își sacrifică traseul profesional pentru ca Albert să se poată dezvolta așa cum și-a imaginat ; Mileva își crește copiii cu dragoste și devotament, însă sacrificiul pe care îl face își va răsfrânge consecințele asupra sănătății sale mintale. Din dragostea nebună care îi leagă în primii ani nu mai rămâne decât frustrare și dezamăgiri. Albert este hotărât să divorțeze, căci s-a îndrăsgostit deja de altcineva, o persoană care îl va ajuta să se dezvolte și îl va lăsa în pace ca să lucreze. Separarea celor doi soți nu va fi una rapidă, căci Mileva nu este dispusă să renunțe atât de ușor. Relațiile lui Albert cu copiii săi se vor răci treptat, el alegând să se concentreze pe călătorii, știință și prelegeri la diverse universități din lume. Prezentul roman, o biografie neoficială a celebrului fizician, pornește de la o conversație nevinovată, o încercare a domnișoarei Mimi Beaufort de a suna la farmacie care se transformă într-o discuție cu Albert Einstein tocmai în ziua aniversării de șaptezeci și cinci de ani. Einstein e amuzat de greșeala nevinovată a lui Mimi și reușește să facă rost de numărul ei de telefon. Între cei doi se naște o prietenie aparte, care îi înseninează profesorului ultimii ani din viață. Noua sa prietenă devine prilej de a-și aminti toate întâmplările importante ale vieții, toate momentele cruciale, bune sau rele, toate persoanele care au însemnat la un moment dat ceva în viața lui.
Viața marelui fizician nu a fost scutită de necazuri sau neplăceri. A dus multe lupte de-a lungul vieții, fiind un om ca toți oamenii, cu defecte și calități, temeri, frici și vise neîmplinite. Inteligența sa nu a compensat neplăcerile vieții de zi cu zi, rutina instalată în anumite perioade sau dificultățile din viața de familie. Albert Einstein a fost un om real, cu bune și cu rele, chiar dacă presa i-a zugrăvit o existență fabuloasă, plină de succese răsunătoare și l-a numit unul dintre cei mai mari oameni care au existat vreodată. A fost apreciat de nenumărate personalități ale vremii sale, a fost aclamat și aplaudat, chiar dacă nu toată lumea i-a înțeles teoriile sau viziunea asupra lumii. În spatele unei vieți poleite se află de cele mai multe ori și sacrificii imense, probleme personale, suferință și frustrare. Cartea o găsiți aici. Pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un orășel elvețian unde conflictul nu pare să fi pătruns prea adânc, se desfășoară povestea a doi băieți, uniți de o prietenie remarcabilă și o iubire fără margini. Gustav provine dintr-o familie în care nu a avut parte de prea multă iubire, fiind crescut de o mamă dominatoare și rece și suferind de pe urma acțiunilor tatălui său, care în cele din urmă le-au distrus liniștea și siguranța. Erich, tatăl lui Gustav, polițist, îi ajută pe evreii sosiți în micul lor orășel, deși știe că acest lucru este interzis. Dar conștiința lui este mai puternică decât rațiunea, acest lucru aducându-i într-un final consecințele nefaste care îi atârnau amenințător deasupra capului. Moartea lui prematură îl văduvește pe micul Gustav de porția de dragoste la care tânjește aproape toată copilăria sa. Adorația lui se transferă asupra mamei, care nu se lasă impresionată de eforturile evidente ale fiului său, păstrându-și aura misterioasă și rece. Anton provine dintr-o familie de evrei, prosperă și extrem de interesată de parcursul lui în viață. Dovedind un talent extraordinar, Anton este sprijinit și încurajat să devină un pianist celebru, o situație cu totul necunoscută lui Gustav, care nu are parte de dragoste sau apreciere. Prietenia dintre cei doi băieți, extrem de diferiți ca fire, situație materială și familială, devine un joc de lumini și umbre în viața amândorura, unindu-i prin gesturi sau întâmplări mici, care anticipează cumva evenimentele mai mari din relația lor. Ceea ce este menit să se întâmple se va întâmpla, finalul reușind să constituie o explicație logică pentru prezența tuturor semnelor prevestitoare. Povestea celor doi băieți, uniți dintr-o pură întâmplare, nu face decât să scoată la iveală totalitatea fațetelor din care e formată o situație, o viață aparent perfectă, o prietenie aparent indestructibilă. Multitudinea constrastelor din care sunt formate personajele și relațiile dintre ele constituie adevăratul talent al autoarei de a ne introduce cu totul în poveste, de a ne scufunda cu succes într-un ocean tumultuos, agitat și plin de pericole. Deși prietenia celor doi e una remarcabilă, nu putem ignora tensiunile anumitor situații, frustrarea lui Gustav în fața unei vieți aparent perfecte pe care o trăiește prietenul lui cel mai bun și invidia care începe să erodeze lucrurile pozitive. Ceea ce vede Gustav e o viață de care el nu va avea niciodată parte, bucurându-se pentru Anton și urându-l în același timp. Uneori se simte norocos pentru că face parte din viața lui, alteori blestemat că viața îi arată zilnic ceea ce nu poate avea, lucrurile care îi sunt atât de la îndemână, dar pe care nu le poate atinge. Iar paralel cu prietenia lor care se dezvoltă pe parcursul anilor, se desfășoară o alta - a familiei lui Gustav ; acțiunile tatălui său dinainte să moară, declinul și ghinionul abătut asupra familiei , disprețul intens al mamei sale și secretele bine ascunse care i-au influențat copilăria, adolescența și maturitatea. Gustav devine un fel de reper al romanului, asupra căruia acționează două forțe la fel de puternice - prietenia și familia - fiecare încercând să-l modeleze cât mai mult și să-i răpească în același timp câte puțin din persoana care era menit să fie. În cele din urmă însă, fiecare personaj își dezvăluie adevărata personalitate, gândurile și părerile, devenind el însuși în pofida tuturor șanselor.
Tristă și minunată deopotrivă, Sonata Gustav explorează cu delicatețe profunzimea relațiilor umane și transformările acestora pe măsură ce anii își lasă amprenta asupra fiecărei persoane implicate. Totodată, se poate observa cu ușurință importanța oamenilor care ne traversează viața, dar și a relației fundamentale cu care începe orice viață - cea cu părinții. Aceasta din urmă, cu toate secretele și complicitățile dintre membrii săi, își pune amprenta asupra tuturor relațiilor pe care le vom avea și a genului de oameni pe care îi vom atrage în jurul nostru. Familia, celula-fundație a lumii, poate fi în același timp atât binecuvântare, cât și blestem. Ecourile ei reverberează mult timp după ce personajele se consideră ieșite cu totul de sub aura protectoare... Cartea o găsiți aici. |
Arhivă
December 2023
|