Heather Morris - Călătoria Cilkăi

Viața are un simț al umorului macabru. Te aduce în aceleași situații dificile mereu, punându-te la incercare de fiecare dată, provocându-te să răzbești , să-ți ascuți simțurile și să ieși la liman mai puternic decât înainte. Viața a fost mai mult decât nedreaptă pentru Cilka Klein, care avea doar șaisprezece ani când a ajuns în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Fiind ochită de un ofițer superior încă de la sosire, Cilka are de îndurat violuri și umilințe repetate pentru a beneficia de puțină liniște în timpul zilei. Este obligată să supravegheze femeile care ajung în blocul 25, ultima oprire înainte de moarte. Cilka este conștientă că atrage ura tuturor prin acțiunile ei, însă și-a jurat că va supraviețui prin orice mijloace, trebuie să reziste și să nu-și piardă speranța. În timp, învață să își înghețe orice sentiment, orice trăire, reușind astfel să se distanțeze de toate ororile din jurul ei. Chiar dacă e moartă pe dinăuntru, Cilka nu se dă bătută și încearcă să găsească modalități de a-i ajuta pe cei din jur, datorită poziției de care se bucură. Este apărătoarea poveștii de dragoste dintre Gita și Lale, protagoniștii romanului Tatuatorul de la Auschwitz ​. Finalul războiului îi întărește speranța că va reuși să ducă o viață normală. După fuga naziștilor din lagăr și apariția rușilor, Cilka simte în sfârșit libertatea foarte aproape de ea. Dar destinul i-a pregătit altă lovitură. Rușii o consideră o trădătoare și decid să o ducă în gulagul din Vorkuta, Siberia. O condamnă la 15 ani de muncă și astfel începe călătoria Cilkăi. 

​Ajunsă în Siberia își face repede o nouă prietenă, Josia, căci firea ei inimoasă o apropie mereu de oameni care au nevoie de ajutor. Confruntată deja cu experiența lagărului, Cilka încearcă să le încurajeze pe femeile din jurul ei, să le dea speranță. Nu știe de unde mai are atâtea resurse de energie și putere, dar este convinsă că va supraviețui. Inteligența și sufletul său mare nu trec neobservate, iar doctorița Elena îi propune să lucreze la spitalul din lagăr, Cilka vorbind rusa și cunoscând destul de bine alfabetul chirilic. Slujba ei e un dar neașteptat, nemaifiind nevoită să lucreze la mina de cărbuni în fiecare zi. Încă o dată este într-o situație privilegiată față de colegele ei, încă o dată simte vina mușcătoare și teama care nu îi dă pace. Este oripilată de momentul in care celelalte vor afla de faptele ei din lagărul de la Auschwitz, convinsă că le va stârni doar ură și dezgust. Determinarea ei o uimește pe Elena, care îi propune să devină asistentă medicală. Noile ei îndatoriri vor alina mai mulți pacienți, iar talentul ei va fi exploatat la maxim. Muncă îi dă un motiv de a se trezi în fiecare dimineață, de a continua să facă bine pentru a-și spăla păcatele, de a salva oameni în locul celor pe care nu i-a putut salva. În ținutul ăsta plin de oroare și dureri, Cilka reușește să își facă prieteni, să-și învingă frica și să vorbească despre modalitățile prin care a supraviețuit și chiar să spere la iubire. 

Reconstituindu-i povestea din mărturisirile lui Lale Sokolov și a cercetărilor pe cont propriu, autoarea și-a dorit să o descrie cât mai fidel pe această fată incredibil de curajoasă, cu un suflet mai mare decât întinderea gulagului căruia i-a supraviețuit. Lale a numit-o cel mai curajos om pe care l-am cunoscut vreodată și citind acest roman, am înțeles de ce. Detaliile vieții ei sunt, evident, șocante și imposibil de imaginat. Nu pot să înțeleg de unde au avut acești oameni atâtea resurse de empatie, bunătate și forță pentru a supraviețui unor experiențe prin care nimeni nu ar trebui să treacă vreodată. Nu e vorba doar de Cilka, ea e un simbol al bunătății care a învins ororile războiului și a dus lumea mai departe. Cilka e imaginea autoarei despre empatie, despre cum poți să-i ajuți pe ceilalți chiar dacă pe tine nu te-a ajutat nimeni, despre toate resursele ascunse care ies la suprafață atunci când ești convins că nu mai ai nimic de oferit. Datorită acestor oameni, care și-au expus sufletul la propriu, indiferent de condiții, balanța dintre bine și rău a reușit să se echilibreze din când în când. În ciuda tuturor ororilor, au existat întotdeauna curajul și bunătatea. Și citind astfel de cărți, stau și mă întreb cum pot coexista aceste categorii de oameni pe lume - cei plini de cruzime, care nu s-ar da în lături de la nimic pentru propriile beneficii și cei plini de curaj, care și-ar risca viața pentru ceilalți în fiecare secundă. Cum pot să existe asemenea discrepanțe? De ce nu suntem mai mulți cei plini de curaj ca să înclinăm balanța în favoarea binelui? 

Am citit Călătoria Cilkăi cu inima strânsă - de fiecare dată când lucrurile păreau să meargă pe un făgaș normal, se întâmpla altă nenorocire, interveneau alți factori cu care personajele să se lupte. Îmi simt sufletul greu după o astfel de lectură, deși ea a fost scrisă, așa cum mărturisește autoarea la finalul romanului, pentru ca oamenii să nu uite aceste fapte abominabile, să nu mai repete nicicând asemenea orori. Și totuși, încă există atât de mult rău în lume, atâta înverșunare (în special acum, când căutăm noi definiții ale normalității) , atâtea frustrări care ies la suprafață și, neștiind cum să le gestionăm, le îndreptăm asupra celorlalți. Ceea ce mă șochează cel mai tare citind aceste cărți e faptul că noi trăim alte războaie, cu inamici nevăzuți și pe care nu știm cum să-i învingem. ne luptăm între noi zi de zi pentru nimicuri și în tot oceanul ăsta de urlete, minciuni și traume mai răsar din când în când oameni care vor să schimbe ceva. Dar sunt prea puțini și prea răsfirați... 

Cartea o găsiți aici.