Oricât de surprinzător ar părea, Un gentleman la Moscova este povestea unui aristocrat, condamnat să-și ducă zilele într-o cameră de hotel, total izolat de lumea de afară și totuși reușind să rămână mai uman decât majoritatea oamenilor liberi să facă ceea ce doresc și să meargă oriunde. Contele Aleksandr Ilici Rostov, suspectat că ar fi îndemnat la revoluție prin intermediul unei poezii, este nevoit să rămână în luxosul hotel pe care îl cunoștea atât de bine, să muncească și să trăiască acolo, dar să nu pună piciorul înafara hotelului căci afară îl așteaptă un glonț pregătit special pentru el. Pe măsură ce anii trec, iar Rusia își schimbă înfățșarea de la lună la lună, contele rămâne singura mărturie a unei epoci de mult apuse, la fel de galant, curtenitor și fidel principiilor sale. Viața îi rezervă nenumărate surprize și întâlniri memorabile, precum și schimbări umilitoare pentru un om ca el - întors în exil la hotel, nu va mai locui într-o cameră luxoasă, ci în una întunecoasă și va munci ca și chelner în fiecare seară.

Ceea ce sperau judecătorii să se întâmple și anume izolarea totală a Contelui de lumea exterioară rămâne doar un vis, căci nenumăratele personaje care se perindă prin hotel devin legătura aristocratului cu lumea pe care nu o mai poate explora așa cum și-ar dori. Fiecare om cu care vorbește, chiar dacă nu îi împărtășește opiniile sau obiceiurile, devine astfel un liant spre umanitate și integritatea minții. Contele rămâne același bărbat de modă veche, un gentleman în adevăratul sens al cuvântului, un om care nu se dezice de principiile sale, indiferent de condițiile în care îi este dat să trăiască. Ceea ce se voia a fi o supraviețuire dureroasă și lungă, devine un nou început pentru nobilul conte, vinovat doar de prea multă naivitate și visare cu ochii deschiși. Viața nu încetează să-l surprindă, dar el rămâne același caracter nobil, mereu dispus să sară în ajutorul cuiva, mereu demn și fidel bunelor maniere. 

Contele Rostov e un personaj sosit din alte vremuri, un domn respectabil din lumea veche, care nu are probleme să se adapteze la una nouă, căci are resurse inepuizabile de bun-simț, decență și răbdare. Este numit aristocrat datorită valorii caracterului său și a nobleței de care dă dovadă în orice situație și nu pentru că ar fi considerat vreun snob care se laudă cu averile sale. Ceea ce îl reprezintă atât de bine este și motivul pentru care ajunge în exil - este suficient de naiv să creadă că în lume nu există loc decât pentru poezie, călătorii și desfătare în natură. 

Mi s-a părut ideală pentru a evada puțin din cotidianul modern, care este preocupat de cu totul alte lucruri , de superficialități și cât mai multe sarcini bifate într-un timp cât mai scurt. Contele Rostov ar fi fost șocat de această lume atât de grăbită, atât de dezumanizată și de puțin empatică față de semenii ei, încât cred că e mai bine să pătrundem noi în lumea lui. 

Cartea o găsiți aici. 

Depresia afectează milioane de oameni din întreaga lume, iar câteva sute se sinucid anual. A devenit o afecțiune tot mai răspândită, despre care ne este greu să vorbim sau să-i acceptăm existența. Din cauza stigmatului cu care se confruntă oamenii care suferă de boli mentale, de cele mai multe ori aceștia nu cer ajutorul și fac față bolii cum se pricep mai bine, până când nu mai rezistă și se decid să pună capăt într-un fel sau altul. Aparent, femeile sunt mult mai afectate de depresie, dar bărbaților le este mult mai dificil să ceară ajutor și să-și recunoască problema. Depresia nu înseamnă puțină tristețe pe care nu o poți depăși. Depresia înseamnă că mintea ta se joacă cu tine, proiectându-ți idei și gânduri care par o lume în sine, o lume cu alte reguli și principii decât cea în care trăiești. 

Matt Haig, pe care îl cunoaștem astăzi datorită romanelor sale minunate, s-a confruntat cu această boală la vârsta de douăzeci și patru de ani. Depresia a fost un adevărat tsunami în viața lui, lipsită de tristețe sau probleme grave până atunci, Era un tânăr normal, îndrăgostit, care iubea viața și plăcerile ei de zi cu zi. Era capabil să se bucure de fiecare răsărit și apus, mai ales că trăia într-unul dintre cele mai frumoase orașe din lume : Ibiza. Depresia l-a lovit brusc și parcă totul în jurul său se scufunda încet în adâncuri. S-a gândit să se sinucidă și nu doar o dată. Experiența sa cu depresia, despre care i-a fost frică să vorbească mult timp a ajuns acum în această carte, deoarece și-a dat seama că îi poate ajuta și pe alții, indirect. Doar dându-le sfaturi despre cum pot lupta cu depresia sau dându-le indicații despre locurile unde pot să ceară ajutor specializat și ce trebuie să spună oamenilor de acolo. Și-a camuflat această experiență în romanul Umanii, însă nu a explicat nimănui simbolurile din spatele poveștii la vremea aceea - în romanul de față declară că personajul său, un extraterestru ajuns din întâmplare printre oameni, este chiar el, suferind de depresie. Așa s-a simțit pe tot parcursul bolii - teleportat într-o lume pe care nu o cunoaște, nu o înțelege și în care nu se poate acomoda. 

O să vă surprindă poate faptul că mi-a plăcut atât de puțin acest roman, încât nu îmi vine să cred că a fost scris de Matt Haig. După Umanii și Cum să oprești timpul, două dintre cărțile care mi-au rămas în suflet, am avut impresia că și acest roman va fi unul de excepție. Dar nu a fost. A fost o combinație ciudată de semi-capitole foarte bune, pe care mi-a făcut plăcere să le parcurg și restul informațiilor, cărora nu le-am înțeles scopul sau legătura cu subiectul. E o carte destul de amuzantă, chiar dacă vorbim despre depresie și această lejeritate în exprimare și opinii m-a făcut puțin sceptică. Nu e vorba că mă așteptam la un compendiu de simptome și tratamente ale depresiei - există destule și sunt dedicate celor avizați - însă așteptările mele enorme pur și simplu nu s-au potrivit cu această carte. Mi s-a părut totul prea simplu, chiar dacă unele situații descrise sunt de-a dreptul înfricoșătoare și singura parte care mi-a plăcut cu adevărat e cea în care povestește despre terapia cu ajutorul cărților. Cât de mult l-au ajutat anumite cărți în acea perioadă în care nu era capabil să meargă nici până la magazinul din colț și ce impact a avut lectura asupra sănătății sale mintale. Nu am înțeles foarte bine nici ceea ce a ajutat cel mai mult la vindecare - poate cărțile, poate yoga, poate prezența celor dragi - dar există câteva referiri, chiar la început, la pastilele care se dau de obicei în depresie și care nu funcționează pentru toată lumea, aparent neavând suficiente baze științifice care să le demonstreze eficacitatea. 

O să îl citesc în continuare pe Matt Haig, chiar dacă am fost puțin dezamăgită de această carte. Rămân romanele despre care v-am vorbit la început, două cărți excepționale pe care le-aș reciti cu aceeași încântare ca la început. Anul acesta va apărea un nou roman la editura Nemira, Notes on a Nervous Planet. 

Cartea o găsiți aici. 

Așa cum ne-a obișnuit de doi ani încoace, editura Nemira ne oferă și în acest an un Crăciun sub magia poveștilor lui Matt Haig. Eu și Moș Crăciun este ultima carte din această serie dedicată Crăciunului și nu duce lipsă de suspans, aventuri miraculoase și finaluri fericite pentru cei suficient de curajoși. Se continuă povestea din volumul 2, Fetița care a salvat Crăciunul , iar acum Amelia locuiește în Elfhelm și este nevoită să facă față tuturor provocărilor pe care acest lucru le aduce cu sine. Amelia este singura ființă omenească din oraș, iar faptul că a fost adoptată de Moș Crăciun și soția lui nu o ajută să se integreze mai ușor. Cei mai mulți o privesc cu sfială sau cu neîncredere, neștiind cum să o abordeze sau să se comporte cu ea, căci universurile le sunt tare diferite și la fel și modurile în care percep lumea. Însă Amelia se descurcă onorabil sau cel puțin se străduiește. Totul e bine și frumos în lumea elfilor, până când Amelia reușește să-și atragă furia lui Moș Vodol. Acesta nu este deloc încântat de eforturile ei sau de faptul că trăiește printre elfi și îi promite că lucrurile nu vor rămâne așa, lumea ei nu va fi la fel de liniștită mereu... Iar din acel moment problemele încep să se țină lanț - Amelia începe să studieze la școala elfilor și rămâne surprinsă cât de puține cunoștințe deține, iar apoi Crăciunul le este amenințat de cel mai aprig dușman al elfilor : Iepurașul de Paște. Amelia va fi nevoită să-și apere noua familie, dar și tradițiile pe care le cunoaște înainte să fie prea târziu... 

La fel ca și celelalte două volume, nici acestuia nu îi lipsesc momentele culminante, personajele delicioase și atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă în opinia lui Matt Haig Crăciunul este unul ieșit (puțin) din tipare, veți avea parte de toate elementele necesare pentru a intra în spiritul specific acestei perioade. Faptul că afară s-a așternut un strat considerabil de zăpadă mi-a înfrumusețat această lectură în moduri neașteptate, căci în ceilalți ani mi-am dorit zăpada din tot sufletul și nu am avut parte de ea. Însă aceste detalii nu ar trebui să vă împiedice să citiți aceste cărți - povestea în sine este antrenantă, palpitantă, plină de aventuri, momente haioase, personaje adaptate vremurilor moderne și un loc de basm în care se desfășoară toată acțiunea. 

Matt Haig a reușit să creeze o poveste pe care să o asociem cu Crăciunul, o poveste nu doar amuzantă, dar și plină de fapte desprinse din lumea autentică, în care trebuie să învățăm să fim mai buni, să ne lăsăm conduși de empatie, să luptăm pentru ceea ce ni se cuvine sau ceea ce vrem să fie al nostru, să colaborăm cu ceilalți etc. Poate că lumea lui Moș Crăciun e una ideală, în care totul se termină mereu cu bine și răul nu rămâne nepedepsit, dar există nenumărate forme de victorie sau pedepse pentru faptele rele. Cei răi nu dispar mereu pentru a face loc personajelor pozitive, ci sunt nevoiți să trăiască cu consecințele propriilor fapte și cu frustrările din care au izvorât acestea. Iar cei buni trebuie să învețe că binele învinge de cele mai multe ori, dar lupta nu se termină niciodată. 

Cartea o găsiți aici. 

New York. Secolul XXI. Vă gândiți cu siguranță la multe lucruri când auziți numele acestui oraș, dar nicidecum la o societate secretă de magicieni. Sunt oameni cu puteri speciale, arată la fel ca ceilalți și au aproape aceleași probleme ca și oamenii normali. Nu e ușor să fii magician în secolul XXI, să fii în formă mereu, să nu fii predispus greșelii nicio clipă și să lupți pentru putere. We're not at Hogwarts anymore, deși nici acolo lucrurile nu păreau tocmai simple. Puterea înseamnă arma unui magician, capacitatea sa de a domina și modela lucrurile după bunul său plac. Uneori în sensul bun, alteori lucrând cu forțele întunecate. 

Deși mi-a amintit puțin de Harry Potter, e o poveste mult mai dark și cu implicații sociale puternice, un fantasy integrat în lumea modernă, cu beneficiile și provocările de rigoare. În mare parte, ideea principală e legată de putere - cine o dobândește, cu ce sacrificii, cum o folosește. Puterea nu e o unealtă folositoare doar unui magician, ci oricărui om conștient că poate să se joace după bunul plac atunci când ceilalți îl consideră puternic și stăpân pe sine. Distribuirea acestei puteri e problema principală - nu doar a cărții, ci și a lumii în care trăim. Puterea pare așezată în mâinile unor care nu știu s-o folosească pentru binele comun, ci se orientează după propriile scopuri pe care vor să le atingă. Se pare că suntem conduși de o gașcă malefică, pe care nu o putem învinge decât împreună. Vor exista mereu oameni care vor folosi puterea pentru a manipula și a încerca să domine lumea după bunul plac. Și mai există ceilalți, pentru care adevărata putere e compasiunea, grija și decența. 

​Sydney e o eroină complexă, un om care își cunoaște slăbiciunile, dar și puterea ; e conștientă de bagajul emoțional pe care îl poartă cu ea, îl acceptă și nu se mai lasă manipulată de el ; o femeie exemplu, care știe de ce este capabilă și nu se încadrează în normele obișnuite. Ceea ce stârnește atât frica, cât și fascinația celorlalți. Apariția ei va duce la o serie de evenimente, confruntări magice și nenumărate momente-cheie. Lupta e nesfârșită, la fel ca în viața reală. Sentimentele nu au ce căuta în acest joc al puterii, căci reprezintă slăbiciuni care îți pot aduce moartea. Regulile există pentru a fi încălcate. Tiparele sunt distruse, făcând loc pentru noi începuturi. 

"-Vreau să spun că, până și în condiții normale, Lumea Nevăzută nu are un sistem de justiție penală. Are, în schimb, câțiva oameni cu puteri extraordinare care iau problema în propriile mâini. Atunci când Lumea Nevăzută decide că cineva a întrecut limita, acesta suportă consecințe fie economice, fie sociale - cea mai răspândită este dezmoștenirea - , fie există echivalentul pedepsei capitale."

Colecția Armada e cel mai nou imprint al editurii Nemira și urmează să ne surprindă cu cele mai fascinante romane science fiction, fantasy și thriller. Din colecție fac deja parte Frumoasele adormite, romanului lui Stephen King, scris împreună cu fiul său ; Băiatul de pe pod, un roman semnat M. R. Carey, continuarea cărții Fata cu toate darurile ; Orașul companiei, de Madeline Ashby, o distopie științifică și Dirk Gently. Agenția de investigații holistice, de Douglas Adams. Colecția se va mări cu alte titluri și multe alte surprize pentru fanii săi. 

Cartea o găsiți aici. ​

O întâlnire întâmplătoare. O privire aruncată pe furiș. O conexiune simțită de ambele părți. Sute de gânduri și întrebări care zburdă prin capul fiecăruia. Magia unei clipe perfecte care se pierde încet în tumultul orașului. Așa începe povestea lui Laurie și Jack, doi oameni pe care viața îi va readuce constant față în față. Din bărbatul misterios pe care l-a privit prin geamul unui autobuz, Jack devine iubitul celei mai bune prietene, Sarah. Lucrurile se complică pe zi ce trece, căci Laurie nu vrea să-și rănească prietena, iar cei doi îndrăgostiți se iubesc tot mai mult și își fac planuri împreună. Viața merge înainte, visele din facultate se spulberă și fiecare o pornește pe drumul ei. Laurie vrea să se regăsească departe de casă, pe plaje cu nisip fin, descoperind alte culturi și mentalități, în timp ce Sarah țintește tot mai sus pentru o carieră în televiziune. În viața lui Laurie apare Oscar, cele două prietene se regăsesc după ceva timp la fel de sincere și dedicate una alteia, iar Jack primește o lecție dureroasă din partea destinului... Iar de aici încolo, lucrurile se complică tot mai mult, secretele ies la iveală și amenință să distrugă tot ceea ce au construit...

O zi de decembrie este cartea perfectă pentru o după-amiază în care vrei să te relaxezi și să uiți de toate. Deși personajele au parte de drame din plin, nu există puncte culminante, momente extrem de tensionate sau alegeri de viață și de moarte - acțiunea se petrece lent, pe parcursul a zece ani. Chiar dacă e o poveste de dragoste , mi-ar fi plăcut ca lucrurile să fie mai alerte, să se întâmple mai multe, dar acțiunea lâncezește de cele mai multe ori și au existat părți pe care mi-a fost greu să le citesc, căci gândurile lui Laurie legate de Jack se repetă la infinit. După ce apare Oscar în viața ei, acțiunea pare să se mai diversifice și lucrurile devin cu adevărat interesante în momentul în care adevărul iese la iveală, iar povara secretelor duse în spate atâția ani dispare pentru totdeauna. Relația dintre cele două prietene e un fel de Gossip Girl la o scară mai mică, dar lucrurile sunt oarecum previzibile, în special când Sarah află că bărbatul din autobuz e chiar Jack, iubitul ei. 

Cartea e plină de clișee, dar în marea majoritate a cazurilor, așa sunt toate poveștile de dragoste. Din punctul meu de vedere, poveștii îi lipsea un twist, un element care să o scoată din anonimat și să o ducă direct pe lista poveștilor pe care n-ai cum să le uiți. ​Mi-a plăcut finalul, mi-au plăcut momentele dintre Jack și Laurie, când plutea în aer un semn mare de exclamare oricât de puternice ar fi fost sentimentele lor, mi-a plăcut atmosfera și sărutul dinaintea Crăciunului, atmosfera magică care te cuprinde chiar dacă afară sunt 20 de grade cu plus. (P.S. Când am citit-o eu era încă vară, dar între timp atmosfera s-a schimbat, gradele sunt cu minus și magia Crăciunului plutește în aer. E momentul potrivit s-o citiți. Și neapărat să aveți alături o ciocolată caldă.) 

​Cartea o găsiți aici. 

​Quizz : Semeni mai mult cu Laurie sau cu Sarah ? 

Ce vacanță preferi?
A) O călătorie solo în Thailanda care să-ți aducă seninătate și timp pentru reflective într-un hamac pe plajă.
B) Un safari în cuplu prin Australia.
 
E aniversarea prietenului tău cel mai bun/prietenei tale cea mai bună și vrei să îi arăți cât de mult înseamnă pentru tine. Care e planul pentru ziua lui/ei? 
A) Un cadou personalizat, plin din toată inima, care să îi arate cât de bine îl/o cunoști.
B) O surpriză totală pentru el/ea, un itinerariu planificat în detaliu plin de aventuri.
 
Care este cel mai bun remediu pentru o inimă frântă? 
A) O comedie și un pahar de vin
B) Karamel Sutra lui Ben și Jerry
 
Tu și colega de apartament dați o petrecere acasă. Ce rol joci?
A) Vei socializa puțin, dar preferi să bântui printr-un colț de cameră.
B) Ești sufletul petrecerii și te aisguri că toată lumea se distrează.
 
Alege hainele pentru o întâlnire romantică seara:
A) Un pulover comod, croșetat și jeanșii preferați, accesorizați cu o bijuterie cu valoare sentimentală.
B) O bluză roșie și o fustă mini neagră, care merge cu siguranța de sine.
 
Ce contează cel mai mult pentru tine într-o relație?
A) Loialitatea și un suflet bun.
B) Un partener spontan care face față vieții tale active.
 
Care e băutura preferată?
A) Un pahar de vin roșu, băut confortabil pe propria canapea.
B) Un cocktail tare cu un ingredient.
 
Descrie cariera la care visezi.
A) Ești o persoană cu cuvintele la ea, deci orice îți permite să scrii s-ar potrivit perfect. Ar fi ideal și dacă i-ai putea ajuta pe alții!
B) O slujbă incitantă și imprevizibilă, care se schimbă în fiecare zi – de asemenea, ai un talent natural în fața camerei de filmat!
 
Dacă ai ales mai multe A-uri, atunci semeni cu Laurie!
Bună la suflet și cu picioarele pe pământ, întotdeauna îi pui pe alții pe primul plan. Empatia e calitatea ta principal, deci prietenii tăi știu că se pot baza pe tine întotdeauna pentru sfaturi sau un umăr pe care să plângă. 
 
Dacă ai ales mai multe B-uri, atunci semeni cu Sarah!
Ai o personalitate magnetică și un spirit activ, rivalizat doar de loialitatea ta feroce față de cei pe care-i iubești. Când îți dorești ceva în viață, alergi după acel lucru cu toată încrederea, dar știi și să trăiești momente spontane frumoase pe parcurs! 
 ​

"Au fost odată cinci soldați francezi care au plecat la război, fiindcă asta-i viața."

​Există un lucru extrem de dureros în toate cărțile care au legătură cu războiul - speranța. Indiferent de finalul cărții, speranța parcă adâncește prăpastia în care se află personajele, evocând mai răsunător situațiile disperate și momentele-cheie, când totul pare ori să renască, ori să dispară pentru totdeauna. Speranța unei femei de a-și regăsi logodnicul la finalul războiului e cu atât mai dureroasă cu cât aflăm de la început că el este mort. Eroina noastră nu știe acest lucru și continuă să-l caute peste tot, cu o frenezie și o dragoste greu de imaginat. 

Nimic nu poate zdruncina credința lui Mathilde în propriile instincte. Dacă iubitul ei ar fi fost mort, ar fi știut, ar fi simțit în adâncul sufletului și s-ar fi lăsat pradă durerii profunde. Dar Mathilde se lasă doar în voia speranței, așteptând cu nerăbdare regăsirea celui pe care îl iubește. Căutarea ei este una îndelungată și plină de răspunsuri nesigure, dar ambiția ei nu cunoaște margini sau obstacole imposibil de trecut. Știe puține detalii despre ultimele locuri în care a fost iubitul ei, dar speră să afle mai multe de la oameni mai puternici, care dețin informații prețioase. Ia legătura chiar și cu soțiile/iubitele celorlalți camarazi care îl însoțeau pe iubitul ei și se luptă până la capăt, în ciuda tuturor semnelor. În timpul căutării frenetice, îi revin amintirile legate de povestea lor de dragoste - cum a început totul, cât de fericiți erau împreună și toată deznădejdea pe care a adus-o războiul în viața lor. 

O logodnă foarte lungă este o poveste de dragoste înfăptuită pe temeiul speranței, o căutare înfrigurată a omului iubit și o luptă pentru dragoste în ciuda faptelor evidente. Eroina poate fi la fel de bine un om care luptă pentru o cauză nobilă, deși șansele îi sunt potrivnice de la bun început. Ea crede în cauza ei și tocmai acest lucru trezește admirația celor ce îi citesc aventurile, dar și compasiunea, căci la finalul drumului va găsi un răspuns pe care nu este pregătită să-l audă. Ambiția ei se naște dintr-o dragoste profundă, ceea ce întâlnim foarte rar în zilele noastre. Metafora uniunii lor, logodnă foarte lungă, se referă mai mult la timpul în care sunt despărțiți decât la momentele petrecute împreună și la căutarea înfrigurată a protagonistei. 

E o poveste de dragoste trecută prin prea multe încercări, ancorată într-un trecut în care dragostea conta mai mult decât contează astăzi, în care sacrificiul și greutățile erau de la sine înțelese, ceea ce nu-i împiedica pe oameni să lupte cot la cot și să înfrunte toate obstacolele vieții. Se punea mult mai mult preț pe sentimente și oameni, tocmai din cauza vremurilor nesigure, a conflictelor care izbucneau greu, dar se inflamau foarte repede, a nenumăratelor lipsuri de ordin material. Nu trăim nici acum vremuri sigure, însă aceste valori și-au pierdut locul pentru majoritatea oamenilor. Trăim într-o lume care ne încurajează să experimentăm, să mergem mai departe orice ar fi, ne învață că nimeni nu e de neînlocuit (din toate punctele de vedere), ceea ce ne face mult mai vulnerabili și mult mai detașați în același timp. Povestea lui Mathilde e doar un reminder al faptului că ne-am schimbat, că lumea s-a schimbat iremediabil, dar nu trăim mai bine și nici mai frumos. 

​Cartea o găsiți aici. 

În decorul idilic al Indiei se desfășoară povestea Elizei, o tânără ziaristă pasionată de fotografie. După moartea soțului său, este trimisă să fotografieze familia regală în castelul acesteia, pentru a marca mutarea definitivă a guvernului de la Calcutta la Delhi. O așteaptă o slujbă de un an, în care să trăiască alaturi de membrii familiei regale și să le forografieze viața de zi cu zi. În fața acestei provocări, tânăra se arată atât curioasă, cât și speriată, însă curând viața o surprinde mai tare decât s-ar fi așteptat. Acțiunea se petrece în vremea când influența Imperiului Britanic asupra Indiei era destul de mare, iar tablourile acestei fascinante țări nu contenesc să uimească prin exploziile de culoare, bucurie, ritualuri și tradiții străvechi. 

La fel ca în celelalte romane ale autoarei, tema principală e iubirea și, mai ales, drumul parcurs de personaje spre ea. De data aceasta, avem o femeie în doliu, incapabilă să se obișnuiască cu noul statut, deși, după cum mărturisește chiar ea, nici în timpul căsătoriei nu se simțise ea însăși. Confuzia ei este adâncită de locul paradisiac în care ajunge, în total contrast cu sărăcia care umple străzile Indiei, dar și de bărbatul misterios care o atrage și o îndepărtează în același timp. Ceea ce rămâne actual din acest roman este tocmai acest contrast al Indiei, o țară fascinantă prin cultura și tradițiile ei, plină de viață, bogată, colorată și îndelung pusă la încercare de-a lungul vremurilor. Aceste diferențe o intrigă și pe tânăra fotografă, care nu înțelege cum Raiul și Iadul pot coexista, atât de aproape unul de celălalt.

Dacă ne gândim la India de azi, acest contrast o definește cel mai bine. Lângă vilele în stil vechi sau resorturile de lux în care cei îndeajuns de bogați ajung să-i cunoască splendoarea și tradițiile, stau cei care se află la limita supraviețuirii. Cei pentru care țara este doar locul unde s-au născut și din care nu pot scăpa, cei cărora pământul de baștină le oferă doar sărăcie și moarte. Iar ăsta nu e doar cazul Indiei, ci și al altor locuri desprinse din paradis, în care contrastele dansează neîncetat între turiștii îndrăgostiți și localnicii bătuți de soartă. 

Dinah Jefferies este o povestitoare desăvârșită, iar naturalețea cu care evocă peisajele Indiei, dar și al altor locuri desprinse parcă din paradis, conferă romanelor sale nu doar farmec, ci și viață. Ca cititor, te simți transportat cu totul în realitatea acelor vremuri, în peisajele de basm și în acțiunea poveștii. V-o recomand cu drag, chiar dacă romanul meu preferat rămâne Soția plantatorului de ceai. ​Toate cărțile ei mi-au rămas în inimă, căci vorbesc despre viață așa cum e ea și despre dragoste drept singurul țel de atins. 

Cartea o găsiți aici. 

O călătorie nesfârșită oscilând între Orient și Occident, un dans suav al trecutului cu prezentul, o eternă reîntoarcere la ceea ce a fost și comparația între atunci și acum - un monolog de o noapte, care le cuprinde pe toate și se sfârșește în lumina dimineții. De o muzicalitate aparte și o poezie prezentă în fiecare frază, Busola este cutia cu amintiri a lui Franz Ritter, muzicolog care încearcă în zadar să adoarmă. Insomnia lui îl poartă, într-o singură noapte, pe străzile din Istanbul, Damasc, Alep, Teheran, mereu oscilând între trecutul plin de culoare și prezentul dureros. Se face mereu o comparația între istoria regiunilor prin care și-a trăit zilele și ceea ce au devenit astăzi - unele au dispărut complet, altele s-au schimbat iremediabil, pierzându-și farmecul. Memoria sa rămâne constantă într-o singură privință - o prezență feminină, care își face apariția pe tot parcursul nopții. Sarah. La ea se raportează toate amintirile lui, tot ceea ce a trăit și ce n-a mai apucat să trăiască, chipul feminin care leagă totul la un loc și le dezbină apoi cu un râset ștrengar. 

Romanul pare făurit de mâna unui artist, căci rar am mai întâlnit acest mod de a scrie. Muzicalitatea stilului, trimiterile la istoria recentă a lumii, în special a Siriei și felul în care a fost compus îl fac diferit de tot ceea ce sunt obișnuită să citesc. Singurul incovenient al lui e monologul continuu al personajului, trecerea bruscă de la trecut la prezent, apoi iarăși la trecut și ciclul se repetă la infinit - cititorul este atras într-un miraj care apare și dispare după bunul plac al autorului, trăind un fel de vis din care este incapabil să se trezească. Tot la limita dintre vis și realitate se află și cel care povestește, starea lui fiind oarecum incertă și greu de deslușit. Personajul pare un pic scăpat de sub control în timp ce povestește, singurul reper cu adevărat integru rămânând femeia misterioasă, Sarah, la care își raportează fiecare experiență pe care a trăit-o vreodată. Busola este un roman aparte, care te poartă într-o lume ciudată, aflată pe o linie subțire dintre fantastic și real ; este atât un roman al trecutului, cât și al prezentului dureros, o evocare a războiului care distruge totul, a iubirilor pierdute, a emoțiilor neîmpărtășite, a vorbelor care nu s-au spus...

Citate :

"Suntem doi fumători de opiu, fiecare în norul lui, fără să vedem nimic în afară, singuri, fumăm fără să ne-nțelegem niciodată, fețe agonizante într-o oglindă, suntem o imagine înghețată, căreia timpul îi oferă iluzia mișcării, un cristal de nea ce alunecă pe o perniță de chiciură, căreia nimeni nu-i poate percepe complexitatea, eu sunt această picătură de apă condensată pe sticla din fereastra camerei de zi, o perlă lichidă care se rostogolește și nu știe nimic despre vaporii din care s-a născut [...]"

"Nu-mi amintesc niciun cuvânt, nicio vorbă măcar, din fericire totul s-a șters; nu-mi rămân decât fața ei un pic gravă și durerea crescândă , senzația de a redeveni brusc un obiect în timp, un obiect șters de pumnul necruțător al rușinii și azvârlit spre dispariție."

Cartea o găsiți aici. 

În plină desfășurare al celui de-al Doilea Război  Mondial, dragostea și aventura se împletesc în acest roman de o sensibilitate aparte. Totul e mult mai intens, căci nu se știe niciodată ce aduce ziua de mâine și nici dacă ea va mai semăna cu precedenta. Dacă va mai exista mâncare, apă, dacă cei dragi vor fi tot în siguranță sau amenințarea care planează asupra tuturor se va abate fără milă. 

Pe acest fond tumultuos și nesigur, se desfășoară povestea de dragoste dintre Selva, fiica unui conducător otoman și Rafael, fiul unui medic evreu. Ajunși la Paris pentru a începe o viață nouă, cei doi descoperă că lumea se află în cădere liberă atunci când Franța e invadată de naziști. Tensiunile politice și sociale își pun amprenta pe viața de zi cu zi, obligându-i să lupte pentru dragoste și libertate. Însă ceea ce amenință să-i dezbine în exilul greu sunt legăturile de familie - spre deosebire de sora ei, Sabiha, căsătorită cu un musulman după voia părinților, Selva s-a căsătorit cu un evreu, împotriva voinței acestora, dând o palmă aspră tradițiilor și cutumelor după care a fost crescută. Dar pe măsură ce războiul își pune amprenta asupra poveștii lor, Selva realizează că glasul sângelui e mai puternic decât toate visele sau sentimentele care o încearcă. Diferențele dintre ea și sora ei încep să iasă la iveală, chiar dacă Sabiha nu e fericită cu soțul său, căsnicia sa fiind însă pe placul părinților, profund dedicați religiei musulmane. Familie devine un cuvânt din ce în ce mai greu de pronunțat, aducând cu sine dureri profunde și dezamăgiri intense. Pe fondul războiului, dragostea devine tot mai greu de menținut și întreținut, cuvântul de bază fiind siguranța. 

Romanul aduce în prim-plan o mândrie profundă a autoarei față de țara în care s-a născut, explorând toate dedesubturile implicării Turciei în cel De-al Doilea Război Mondial. Turcia fiind oarecum neutră, a ajutat mulți oameni să scape de amenințările războiului, iar acest lucru este scos în evidență cu fiecare ocazie. Totodată, religia musulmană este ridicată pe un piedestal, fiind demnă de toată admirația datorită valorilor în care crede și pe care se sprijină stâlpii ei. Per total, e o poveste frumoasă care combină cu succes subiecte delicate, reușind, prin limbajul poetic, să surprindă tumultul, dar și speranța acelor vremuri. Până la urmă, dragostea e tot dragoste, chiar și sub amenințarea războiului și totul se trăiește altfel - cu mai multă patimă, mai multă ardoare, căci nu știm niciodată ce va aduce ziua de mâine. 

Citate : 

"Mireasma grea de liliac și glicină umplea aerul Ankarei. Frumoasele flori de glicină se revărsau peste zidurile grădinii și atârnau precum ciorchinele, parcă pentru a-i întări dispoziția posomorâtă. Costumul ei mov pal era singurul lucru care se armoniza cu împrejurimile. O mie de lucruri îi treceau prin minte, în timp ce mergea către casa lor din Kavaklidere."

"Istanbulul părea o acuarelă uriașă : purpuriul , albastrul și verdele se întrepătrundeau cu nuanțe de cerneală neagră. Peste trei zile, avea să plece din acest oraș extraordinar , ca să meargă într-o zonă de război."

Cartea o găsiți aici. 

În urmă cu puțin timp, erau o gașcă de prieteni care își împărtășeau secrete în miez de noapte, își petreceau tot timpul împreună, își făceau confesiuni, își imaginau viitorul și cum vor schimba lumea, cum vor iubi și vor visa pe perioadă nelimitată. Astăzi, se întorc în locul în care obișnuiau să vorbească despre viitorul plin de posibilități ca să-și amintească de moartea prietenului lor, Jim. Timpul le-a demonstrat că planurile nu au nicio valoare în fața mărețului plan al vieții. 

Aflată la limita dintre real și imaginar, acțiunea acestui roman le oferă cititorilor o viziune amplă asupra unei întrebări de o importanță covârșitoare : dacă ai putea să te întorci în timp și să schimbi ceva, ai face-o? ​ Dacă ai descoperi detalii șocante care ți-ar fi putut schimba viitorul, te-ai mai întoarce? Te-ai întoarce chiar și știind că ești captivul timpului și orice ai face, prezentul și viitorul rămân aceleași? Pentru Beatrice și prietenii săi, aceste întrebări devin asemenea unei rugăciuni, căci rămân captivi în propriul timp, reamintindu-și tot ce s-a întâmplat înainte și după moartea lui Jim, secretele ivindu-se din versiunea fiecăruia. Detaliile ies la iveală cu repeziciune și fiecare dintre ei îți dă seama că nu a știut niciodată totul despre ceilalți, în fiecare a rămas un izvor nesecat de lucruri pe care nu le-au spus nimănui. Și toate aceste lucruri îi lovesc acum din plin, când durerea și-a pus deja amprenta asupra existenței lor minuscule. Încercarea cea mai mare nu e retrăirea aceleiași zile, ci loialitatea și sacrificiul de care trebuie să dea dovadă atunci când sunt anunțați că doar unul dintre ei poate supraviețui. Cine va fi acela? Cât de mult sunt dispuși să spună? Cât de mult sunt dispuși să sacrifice? Sunt întrebări care îți vor afla răspunsul în paginile romanului, după doze bune de suspans și clipe care îți provoacă fiori pe șira spinării. 

De veghe între lumi aduce în prim-plan o temă pe cât de folosită, pe atât de puțin explorată - timpul. Cum îl folosim? Ce importanță îi dăm și de ce îl lăsăm să treacă pe lângă noi când știm atât de bine că nu îl putem recupera? De ce acordăm atât de mult timp unor oameni care ne trag în jos, spre noroaie și dezamăgiri? De ce ne folosim de el ca și cum ar fi nelimitat? Când îi aflăm cu adevărat valoarea? Abia după ce am pierdut ce era mai important pentru noi? 

​Cartea o găsiți aici.