New York. Secolul XXI. Vă gândiți cu siguranță la multe lucruri când auziți numele acestui oraș, dar nicidecum la o societate secretă de magicieni. Sunt oameni cu puteri speciale, arată la fel ca ceilalți și au aproape aceleași probleme ca și oamenii normali. Nu e ușor să fii magician în secolul XXI, să fii în formă mereu, să nu fii predispus greșelii nicio clipă și să lupți pentru putere. We're not at Hogwarts anymore, deși nici acolo lucrurile nu păreau tocmai simple. Puterea înseamnă arma unui magician, capacitatea sa de a domina și modela lucrurile după bunul său plac. Uneori în sensul bun, alteori lucrând cu forțele întunecate. 

Deși mi-a amintit puțin de Harry Potter, e o poveste mult mai dark și cu implicații sociale puternice, un fantasy integrat în lumea modernă, cu beneficiile și provocările de rigoare. În mare parte, ideea principală e legată de putere - cine o dobândește, cu ce sacrificii, cum o folosește. Puterea nu e o unealtă folositoare doar unui magician, ci oricărui om conștient că poate să se joace după bunul plac atunci când ceilalți îl consideră puternic și stăpân pe sine. Distribuirea acestei puteri e problema principală - nu doar a cărții, ci și a lumii în care trăim. Puterea pare așezată în mâinile unor care nu știu s-o folosească pentru binele comun, ci se orientează după propriile scopuri pe care vor să le atingă. Se pare că suntem conduși de o gașcă malefică, pe care nu o putem învinge decât împreună. Vor exista mereu oameni care vor folosi puterea pentru a manipula și a încerca să domine lumea după bunul plac. Și mai există ceilalți, pentru care adevărata putere e compasiunea, grija și decența. 

​Sydney e o eroină complexă, un om care își cunoaște slăbiciunile, dar și puterea ; e conștientă de bagajul emoțional pe care îl poartă cu ea, îl acceptă și nu se mai lasă manipulată de el ; o femeie exemplu, care știe de ce este capabilă și nu se încadrează în normele obișnuite. Ceea ce stârnește atât frica, cât și fascinația celorlalți. Apariția ei va duce la o serie de evenimente, confruntări magice și nenumărate momente-cheie. Lupta e nesfârșită, la fel ca în viața reală. Sentimentele nu au ce căuta în acest joc al puterii, căci reprezintă slăbiciuni care îți pot aduce moartea. Regulile există pentru a fi încălcate. Tiparele sunt distruse, făcând loc pentru noi începuturi. 

"-Vreau să spun că, până și în condiții normale, Lumea Nevăzută nu are un sistem de justiție penală. Are, în schimb, câțiva oameni cu puteri extraordinare care iau problema în propriile mâini. Atunci când Lumea Nevăzută decide că cineva a întrecut limita, acesta suportă consecințe fie economice, fie sociale - cea mai răspândită este dezmoștenirea - , fie există echivalentul pedepsei capitale."

Colecția Armada e cel mai nou imprint al editurii Nemira și urmează să ne surprindă cu cele mai fascinante romane science fiction, fantasy și thriller. Din colecție fac deja parte Frumoasele adormite, romanului lui Stephen King, scris împreună cu fiul său ; Băiatul de pe pod, un roman semnat M. R. Carey, continuarea cărții Fata cu toate darurile ; Orașul companiei, de Madeline Ashby, o distopie științifică și Dirk Gently. Agenția de investigații holistice, de Douglas Adams. Colecția se va mări cu alte titluri și multe alte surprize pentru fanii săi. 

Cartea o găsiți aici. ​

O întâlnire întâmplătoare. O privire aruncată pe furiș. O conexiune simțită de ambele părți. Sute de gânduri și întrebări care zburdă prin capul fiecăruia. Magia unei clipe perfecte care se pierde încet în tumultul orașului. Așa începe povestea lui Laurie și Jack, doi oameni pe care viața îi va readuce constant față în față. Din bărbatul misterios pe care l-a privit prin geamul unui autobuz, Jack devine iubitul celei mai bune prietene, Sarah. Lucrurile se complică pe zi ce trece, căci Laurie nu vrea să-și rănească prietena, iar cei doi îndrăgostiți se iubesc tot mai mult și își fac planuri împreună. Viața merge înainte, visele din facultate se spulberă și fiecare o pornește pe drumul ei. Laurie vrea să se regăsească departe de casă, pe plaje cu nisip fin, descoperind alte culturi și mentalități, în timp ce Sarah țintește tot mai sus pentru o carieră în televiziune. În viața lui Laurie apare Oscar, cele două prietene se regăsesc după ceva timp la fel de sincere și dedicate una alteia, iar Jack primește o lecție dureroasă din partea destinului... Iar de aici încolo, lucrurile se complică tot mai mult, secretele ies la iveală și amenință să distrugă tot ceea ce au construit...

O zi de decembrie este cartea perfectă pentru o după-amiază în care vrei să te relaxezi și să uiți de toate. Deși personajele au parte de drame din plin, nu există puncte culminante, momente extrem de tensionate sau alegeri de viață și de moarte - acțiunea se petrece lent, pe parcursul a zece ani. Chiar dacă e o poveste de dragoste , mi-ar fi plăcut ca lucrurile să fie mai alerte, să se întâmple mai multe, dar acțiunea lâncezește de cele mai multe ori și au existat părți pe care mi-a fost greu să le citesc, căci gândurile lui Laurie legate de Jack se repetă la infinit. După ce apare Oscar în viața ei, acțiunea pare să se mai diversifice și lucrurile devin cu adevărat interesante în momentul în care adevărul iese la iveală, iar povara secretelor duse în spate atâția ani dispare pentru totdeauna. Relația dintre cele două prietene e un fel de Gossip Girl la o scară mai mică, dar lucrurile sunt oarecum previzibile, în special când Sarah află că bărbatul din autobuz e chiar Jack, iubitul ei. 

Cartea e plină de clișee, dar în marea majoritate a cazurilor, așa sunt toate poveștile de dragoste. Din punctul meu de vedere, poveștii îi lipsea un twist, un element care să o scoată din anonimat și să o ducă direct pe lista poveștilor pe care n-ai cum să le uiți. ​Mi-a plăcut finalul, mi-au plăcut momentele dintre Jack și Laurie, când plutea în aer un semn mare de exclamare oricât de puternice ar fi fost sentimentele lor, mi-a plăcut atmosfera și sărutul dinaintea Crăciunului, atmosfera magică care te cuprinde chiar dacă afară sunt 20 de grade cu plus. (P.S. Când am citit-o eu era încă vară, dar între timp atmosfera s-a schimbat, gradele sunt cu minus și magia Crăciunului plutește în aer. E momentul potrivit s-o citiți. Și neapărat să aveți alături o ciocolată caldă.) 

​Cartea o găsiți aici. 

​Quizz : Semeni mai mult cu Laurie sau cu Sarah ? 

Ce vacanță preferi?
A) O călătorie solo în Thailanda care să-ți aducă seninătate și timp pentru reflective într-un hamac pe plajă.
B) Un safari în cuplu prin Australia.
 
E aniversarea prietenului tău cel mai bun/prietenei tale cea mai bună și vrei să îi arăți cât de mult înseamnă pentru tine. Care e planul pentru ziua lui/ei? 
A) Un cadou personalizat, plin din toată inima, care să îi arate cât de bine îl/o cunoști.
B) O surpriză totală pentru el/ea, un itinerariu planificat în detaliu plin de aventuri.
 
Care este cel mai bun remediu pentru o inimă frântă? 
A) O comedie și un pahar de vin
B) Karamel Sutra lui Ben și Jerry
 
Tu și colega de apartament dați o petrecere acasă. Ce rol joci?
A) Vei socializa puțin, dar preferi să bântui printr-un colț de cameră.
B) Ești sufletul petrecerii și te aisguri că toată lumea se distrează.
 
Alege hainele pentru o întâlnire romantică seara:
A) Un pulover comod, croșetat și jeanșii preferați, accesorizați cu o bijuterie cu valoare sentimentală.
B) O bluză roșie și o fustă mini neagră, care merge cu siguranța de sine.
 
Ce contează cel mai mult pentru tine într-o relație?
A) Loialitatea și un suflet bun.
B) Un partener spontan care face față vieții tale active.
 
Care e băutura preferată?
A) Un pahar de vin roșu, băut confortabil pe propria canapea.
B) Un cocktail tare cu un ingredient.
 
Descrie cariera la care visezi.
A) Ești o persoană cu cuvintele la ea, deci orice îți permite să scrii s-ar potrivit perfect. Ar fi ideal și dacă i-ai putea ajuta pe alții!
B) O slujbă incitantă și imprevizibilă, care se schimbă în fiecare zi – de asemenea, ai un talent natural în fața camerei de filmat!
 
Dacă ai ales mai multe A-uri, atunci semeni cu Laurie!
Bună la suflet și cu picioarele pe pământ, întotdeauna îi pui pe alții pe primul plan. Empatia e calitatea ta principal, deci prietenii tăi știu că se pot baza pe tine întotdeauna pentru sfaturi sau un umăr pe care să plângă. 
 
Dacă ai ales mai multe B-uri, atunci semeni cu Sarah!
Ai o personalitate magnetică și un spirit activ, rivalizat doar de loialitatea ta feroce față de cei pe care-i iubești. Când îți dorești ceva în viață, alergi după acel lucru cu toată încrederea, dar știi și să trăiești momente spontane frumoase pe parcurs! 
 ​

"Au fost odată cinci soldați francezi care au plecat la război, fiindcă asta-i viața."

​Există un lucru extrem de dureros în toate cărțile care au legătură cu războiul - speranța. Indiferent de finalul cărții, speranța parcă adâncește prăpastia în care se află personajele, evocând mai răsunător situațiile disperate și momentele-cheie, când totul pare ori să renască, ori să dispară pentru totdeauna. Speranța unei femei de a-și regăsi logodnicul la finalul războiului e cu atât mai dureroasă cu cât aflăm de la început că el este mort. Eroina noastră nu știe acest lucru și continuă să-l caute peste tot, cu o frenezie și o dragoste greu de imaginat. 

Nimic nu poate zdruncina credința lui Mathilde în propriile instincte. Dacă iubitul ei ar fi fost mort, ar fi știut, ar fi simțit în adâncul sufletului și s-ar fi lăsat pradă durerii profunde. Dar Mathilde se lasă doar în voia speranței, așteptând cu nerăbdare regăsirea celui pe care îl iubește. Căutarea ei este una îndelungată și plină de răspunsuri nesigure, dar ambiția ei nu cunoaște margini sau obstacole imposibil de trecut. Știe puține detalii despre ultimele locuri în care a fost iubitul ei, dar speră să afle mai multe de la oameni mai puternici, care dețin informații prețioase. Ia legătura chiar și cu soțiile/iubitele celorlalți camarazi care îl însoțeau pe iubitul ei și se luptă până la capăt, în ciuda tuturor semnelor. În timpul căutării frenetice, îi revin amintirile legate de povestea lor de dragoste - cum a început totul, cât de fericiți erau împreună și toată deznădejdea pe care a adus-o războiul în viața lor. 

O logodnă foarte lungă este o poveste de dragoste înfăptuită pe temeiul speranței, o căutare înfrigurată a omului iubit și o luptă pentru dragoste în ciuda faptelor evidente. Eroina poate fi la fel de bine un om care luptă pentru o cauză nobilă, deși șansele îi sunt potrivnice de la bun început. Ea crede în cauza ei și tocmai acest lucru trezește admirația celor ce îi citesc aventurile, dar și compasiunea, căci la finalul drumului va găsi un răspuns pe care nu este pregătită să-l audă. Ambiția ei se naște dintr-o dragoste profundă, ceea ce întâlnim foarte rar în zilele noastre. Metafora uniunii lor, logodnă foarte lungă, se referă mai mult la timpul în care sunt despărțiți decât la momentele petrecute împreună și la căutarea înfrigurată a protagonistei. 

E o poveste de dragoste trecută prin prea multe încercări, ancorată într-un trecut în care dragostea conta mai mult decât contează astăzi, în care sacrificiul și greutățile erau de la sine înțelese, ceea ce nu-i împiedica pe oameni să lupte cot la cot și să înfrunte toate obstacolele vieții. Se punea mult mai mult preț pe sentimente și oameni, tocmai din cauza vremurilor nesigure, a conflictelor care izbucneau greu, dar se inflamau foarte repede, a nenumăratelor lipsuri de ordin material. Nu trăim nici acum vremuri sigure, însă aceste valori și-au pierdut locul pentru majoritatea oamenilor. Trăim într-o lume care ne încurajează să experimentăm, să mergem mai departe orice ar fi, ne învață că nimeni nu e de neînlocuit (din toate punctele de vedere), ceea ce ne face mult mai vulnerabili și mult mai detașați în același timp. Povestea lui Mathilde e doar un reminder al faptului că ne-am schimbat, că lumea s-a schimbat iremediabil, dar nu trăim mai bine și nici mai frumos. 

​Cartea o găsiți aici. 

În decorul idilic al Indiei se desfășoară povestea Elizei, o tânără ziaristă pasionată de fotografie. După moartea soțului său, este trimisă să fotografieze familia regală în castelul acesteia, pentru a marca mutarea definitivă a guvernului de la Calcutta la Delhi. O așteaptă o slujbă de un an, în care să trăiască alaturi de membrii familiei regale și să le forografieze viața de zi cu zi. În fața acestei provocări, tânăra se arată atât curioasă, cât și speriată, însă curând viața o surprinde mai tare decât s-ar fi așteptat. Acțiunea se petrece în vremea când influența Imperiului Britanic asupra Indiei era destul de mare, iar tablourile acestei fascinante țări nu contenesc să uimească prin exploziile de culoare, bucurie, ritualuri și tradiții străvechi. 

La fel ca în celelalte romane ale autoarei, tema principală e iubirea și, mai ales, drumul parcurs de personaje spre ea. De data aceasta, avem o femeie în doliu, incapabilă să se obișnuiască cu noul statut, deși, după cum mărturisește chiar ea, nici în timpul căsătoriei nu se simțise ea însăși. Confuzia ei este adâncită de locul paradisiac în care ajunge, în total contrast cu sărăcia care umple străzile Indiei, dar și de bărbatul misterios care o atrage și o îndepărtează în același timp. Ceea ce rămâne actual din acest roman este tocmai acest contrast al Indiei, o țară fascinantă prin cultura și tradițiile ei, plină de viață, bogată, colorată și îndelung pusă la încercare de-a lungul vremurilor. Aceste diferențe o intrigă și pe tânăra fotografă, care nu înțelege cum Raiul și Iadul pot coexista, atât de aproape unul de celălalt.

Dacă ne gândim la India de azi, acest contrast o definește cel mai bine. Lângă vilele în stil vechi sau resorturile de lux în care cei îndeajuns de bogați ajung să-i cunoască splendoarea și tradițiile, stau cei care se află la limita supraviețuirii. Cei pentru care țara este doar locul unde s-au născut și din care nu pot scăpa, cei cărora pământul de baștină le oferă doar sărăcie și moarte. Iar ăsta nu e doar cazul Indiei, ci și al altor locuri desprinse din paradis, în care contrastele dansează neîncetat între turiștii îndrăgostiți și localnicii bătuți de soartă. 

Dinah Jefferies este o povestitoare desăvârșită, iar naturalețea cu care evocă peisajele Indiei, dar și al altor locuri desprinse parcă din paradis, conferă romanelor sale nu doar farmec, ci și viață. Ca cititor, te simți transportat cu totul în realitatea acelor vremuri, în peisajele de basm și în acțiunea poveștii. V-o recomand cu drag, chiar dacă romanul meu preferat rămâne Soția plantatorului de ceai. ​Toate cărțile ei mi-au rămas în inimă, căci vorbesc despre viață așa cum e ea și despre dragoste drept singurul țel de atins. 

Cartea o găsiți aici. 

O călătorie nesfârșită oscilând între Orient și Occident, un dans suav al trecutului cu prezentul, o eternă reîntoarcere la ceea ce a fost și comparația între atunci și acum - un monolog de o noapte, care le cuprinde pe toate și se sfârșește în lumina dimineții. De o muzicalitate aparte și o poezie prezentă în fiecare frază, Busola este cutia cu amintiri a lui Franz Ritter, muzicolog care încearcă în zadar să adoarmă. Insomnia lui îl poartă, într-o singură noapte, pe străzile din Istanbul, Damasc, Alep, Teheran, mereu oscilând între trecutul plin de culoare și prezentul dureros. Se face mereu o comparația între istoria regiunilor prin care și-a trăit zilele și ceea ce au devenit astăzi - unele au dispărut complet, altele s-au schimbat iremediabil, pierzându-și farmecul. Memoria sa rămâne constantă într-o singură privință - o prezență feminină, care își face apariția pe tot parcursul nopții. Sarah. La ea se raportează toate amintirile lui, tot ceea ce a trăit și ce n-a mai apucat să trăiască, chipul feminin care leagă totul la un loc și le dezbină apoi cu un râset ștrengar. 

Romanul pare făurit de mâna unui artist, căci rar am mai întâlnit acest mod de a scrie. Muzicalitatea stilului, trimiterile la istoria recentă a lumii, în special a Siriei și felul în care a fost compus îl fac diferit de tot ceea ce sunt obișnuită să citesc. Singurul incovenient al lui e monologul continuu al personajului, trecerea bruscă de la trecut la prezent, apoi iarăși la trecut și ciclul se repetă la infinit - cititorul este atras într-un miraj care apare și dispare după bunul plac al autorului, trăind un fel de vis din care este incapabil să se trezească. Tot la limita dintre vis și realitate se află și cel care povestește, starea lui fiind oarecum incertă și greu de deslușit. Personajul pare un pic scăpat de sub control în timp ce povestește, singurul reper cu adevărat integru rămânând femeia misterioasă, Sarah, la care își raportează fiecare experiență pe care a trăit-o vreodată. Busola este un roman aparte, care te poartă într-o lume ciudată, aflată pe o linie subțire dintre fantastic și real ; este atât un roman al trecutului, cât și al prezentului dureros, o evocare a războiului care distruge totul, a iubirilor pierdute, a emoțiilor neîmpărtășite, a vorbelor care nu s-au spus...

Citate :

"Suntem doi fumători de opiu, fiecare în norul lui, fără să vedem nimic în afară, singuri, fumăm fără să ne-nțelegem niciodată, fețe agonizante într-o oglindă, suntem o imagine înghețată, căreia timpul îi oferă iluzia mișcării, un cristal de nea ce alunecă pe o perniță de chiciură, căreia nimeni nu-i poate percepe complexitatea, eu sunt această picătură de apă condensată pe sticla din fereastra camerei de zi, o perlă lichidă care se rostogolește și nu știe nimic despre vaporii din care s-a născut [...]"

"Nu-mi amintesc niciun cuvânt, nicio vorbă măcar, din fericire totul s-a șters; nu-mi rămân decât fața ei un pic gravă și durerea crescândă , senzația de a redeveni brusc un obiect în timp, un obiect șters de pumnul necruțător al rușinii și azvârlit spre dispariție."

Cartea o găsiți aici. 

În plină desfășurare al celui de-al Doilea Război  Mondial, dragostea și aventura se împletesc în acest roman de o sensibilitate aparte. Totul e mult mai intens, căci nu se știe niciodată ce aduce ziua de mâine și nici dacă ea va mai semăna cu precedenta. Dacă va mai exista mâncare, apă, dacă cei dragi vor fi tot în siguranță sau amenințarea care planează asupra tuturor se va abate fără milă. 

Pe acest fond tumultuos și nesigur, se desfășoară povestea de dragoste dintre Selva, fiica unui conducător otoman și Rafael, fiul unui medic evreu. Ajunși la Paris pentru a începe o viață nouă, cei doi descoperă că lumea se află în cădere liberă atunci când Franța e invadată de naziști. Tensiunile politice și sociale își pun amprenta pe viața de zi cu zi, obligându-i să lupte pentru dragoste și libertate. Însă ceea ce amenință să-i dezbine în exilul greu sunt legăturile de familie - spre deosebire de sora ei, Sabiha, căsătorită cu un musulman după voia părinților, Selva s-a căsătorit cu un evreu, împotriva voinței acestora, dând o palmă aspră tradițiilor și cutumelor după care a fost crescută. Dar pe măsură ce războiul își pune amprenta asupra poveștii lor, Selva realizează că glasul sângelui e mai puternic decât toate visele sau sentimentele care o încearcă. Diferențele dintre ea și sora ei încep să iasă la iveală, chiar dacă Sabiha nu e fericită cu soțul său, căsnicia sa fiind însă pe placul părinților, profund dedicați religiei musulmane. Familie devine un cuvânt din ce în ce mai greu de pronunțat, aducând cu sine dureri profunde și dezamăgiri intense. Pe fondul războiului, dragostea devine tot mai greu de menținut și întreținut, cuvântul de bază fiind siguranța. 

Romanul aduce în prim-plan o mândrie profundă a autoarei față de țara în care s-a născut, explorând toate dedesubturile implicării Turciei în cel De-al Doilea Război Mondial. Turcia fiind oarecum neutră, a ajutat mulți oameni să scape de amenințările războiului, iar acest lucru este scos în evidență cu fiecare ocazie. Totodată, religia musulmană este ridicată pe un piedestal, fiind demnă de toată admirația datorită valorilor în care crede și pe care se sprijină stâlpii ei. Per total, e o poveste frumoasă care combină cu succes subiecte delicate, reușind, prin limbajul poetic, să surprindă tumultul, dar și speranța acelor vremuri. Până la urmă, dragostea e tot dragoste, chiar și sub amenințarea războiului și totul se trăiește altfel - cu mai multă patimă, mai multă ardoare, căci nu știm niciodată ce va aduce ziua de mâine. 

Citate : 

"Mireasma grea de liliac și glicină umplea aerul Ankarei. Frumoasele flori de glicină se revărsau peste zidurile grădinii și atârnau precum ciorchinele, parcă pentru a-i întări dispoziția posomorâtă. Costumul ei mov pal era singurul lucru care se armoniza cu împrejurimile. O mie de lucruri îi treceau prin minte, în timp ce mergea către casa lor din Kavaklidere."

"Istanbulul părea o acuarelă uriașă : purpuriul , albastrul și verdele se întrepătrundeau cu nuanțe de cerneală neagră. Peste trei zile, avea să plece din acest oraș extraordinar , ca să meargă într-o zonă de război."

Cartea o găsiți aici. 

În urmă cu puțin timp, erau o gașcă de prieteni care își împărtășeau secrete în miez de noapte, își petreceau tot timpul împreună, își făceau confesiuni, își imaginau viitorul și cum vor schimba lumea, cum vor iubi și vor visa pe perioadă nelimitată. Astăzi, se întorc în locul în care obișnuiau să vorbească despre viitorul plin de posibilități ca să-și amintească de moartea prietenului lor, Jim. Timpul le-a demonstrat că planurile nu au nicio valoare în fața mărețului plan al vieții. 

Aflată la limita dintre real și imaginar, acțiunea acestui roman le oferă cititorilor o viziune amplă asupra unei întrebări de o importanță covârșitoare : dacă ai putea să te întorci în timp și să schimbi ceva, ai face-o? ​ Dacă ai descoperi detalii șocante care ți-ar fi putut schimba viitorul, te-ai mai întoarce? Te-ai întoarce chiar și știind că ești captivul timpului și orice ai face, prezentul și viitorul rămân aceleași? Pentru Beatrice și prietenii săi, aceste întrebări devin asemenea unei rugăciuni, căci rămân captivi în propriul timp, reamintindu-și tot ce s-a întâmplat înainte și după moartea lui Jim, secretele ivindu-se din versiunea fiecăruia. Detaliile ies la iveală cu repeziciune și fiecare dintre ei îți dă seama că nu a știut niciodată totul despre ceilalți, în fiecare a rămas un izvor nesecat de lucruri pe care nu le-au spus nimănui. Și toate aceste lucruri îi lovesc acum din plin, când durerea și-a pus deja amprenta asupra existenței lor minuscule. Încercarea cea mai mare nu e retrăirea aceleiași zile, ci loialitatea și sacrificiul de care trebuie să dea dovadă atunci când sunt anunțați că doar unul dintre ei poate supraviețui. Cine va fi acela? Cât de mult sunt dispuși să spună? Cât de mult sunt dispuși să sacrifice? Sunt întrebări care îți vor afla răspunsul în paginile romanului, după doze bune de suspans și clipe care îți provoacă fiori pe șira spinării. 

De veghe între lumi aduce în prim-plan o temă pe cât de folosită, pe atât de puțin explorată - timpul. Cum îl folosim? Ce importanță îi dăm și de ce îl lăsăm să treacă pe lângă noi când știm atât de bine că nu îl putem recupera? De ce acordăm atât de mult timp unor oameni care ne trag în jos, spre noroaie și dezamăgiri? De ce ne folosim de el ca și cum ar fi nelimitat? Când îi aflăm cu adevărat valoarea? Abia după ce am pierdut ce era mai important pentru noi? 

​Cartea o găsiți aici. 

Încă din cele mai vechi timpuri, șarpele a reprezentat simbolul schimbării constante și al nemuririi. Există numeroase voci care îi atribuie caracteristici diavolești, fiind considerat un simbol al vicleniei. este văzut diferit de diversele mitologii a căror legende îl pomenesc - simbolul sănătății are doi șerpi încolăciți, ce seamănă destul de mult cu structura ADN-ului. Ori din ce unghi l-am privi, șarpele este o creatură care trezește spaimă și fascinație deopotrivă, fiind prezent în nenumărate legende și povești populare. Tot cu un șarpe începe și romanul lui Sarah Perry, amintind cumva de povestea monstrului din Loch Ness și misterul care îl înconjoară. 

Acțiunea romanului este plasată în Anglia secolului XIX și începe cu povestea unui bărbat, care decide să facă o baie în râul Blackwater, în ajunul Anului Nou, fiind deja condus de alcoolul pe care îl ingerase încă de dimineață. Totuși, ajuns în apă este speriat la culme de o umbră care traversează râul. Dar nu poate fi posibil! Deși povestea monstrului care circula prin ținut era destul de cunoscută, nimeni nu îl văzuse vreodată... 
​Iar de la povestea bărbatului amator de alcool, autoarea trece la viața Corei Seaborne, o femeie abuzată de soțul ei mult mai în vârstă. Dar acesta se află pe moarte, iar doctorul Luke Garrett nu mai poate face aproape nimic pentru el. Medicina are și ea limitele ei, iar în cazul domnului Seaborne acestea se vedeau destul de clar. Toate personajele sunt învăluite într-un mister aproape palpabil, inclusiv fiul celor doi, Francis și Martha, doica lui Francis. Toate gesturile lor sunt oarecum ciudate, în spatele fiecărui cuvânt sau gest ascunzându-se sentimente, frici și intenții neștiute de ceilalți. După moartea soțului său, Cora devine o altă persoană - a apus vremea în care îi păsa de ceea ce spun ceilalți, în care își înfrâna sentimentele pentru a face altora pe plac. Acum începe o viață nouă, în care se descoperă și se redescoperă pe sine, explorează lumea cu ajutorul simțurilor și lasă în urmă toate cutumele care îi patronau vechea existență. Se mută în Colchester, un sătuc în care bârfele despre șarpele din Essex se aud la fiecare colț de stradă. Mare amatoare de științe ale naturii, Cora este convinsă că șarpele ar putea fi o specie neidentificată, în timp ce William Ransome, cu care dezvoltă o strânsă prietenie, este convins că zvonurile dovedesc lipsa de credință a localnicilor. Prietenia celor doi este considerată ciudată, dar diferențele dintre ei îi apropie mai tare în loc să îi îndepărteze. Misterul șarpelui planează în tot acest timp în viețile personajelor, așteptând ca cineva să îi găsească o explicație plauzibilă pentru toată lumea... 

Romanul lui Sarah Perry e unul deosebit de ambițios, căci dacă te încăpățânezi să îl duci la bun sfârșit realizezi că e o carte de căpătâi, care merită citită și dată mai departe. Misterul care planează în jurul personajelor și al acțiunii te îndeamnă să continui să citești până când lucrurile încep să se limpezească. Ăsta e talentul minunat al autoarei - abilitatea de a ține în suspans cititorii din ce în ce mai mult, pe măsură ce acțiunea avansează și fiecare personaj își spune povestea, precum și motivele din spatele acesteia. 

Cartea o găsiți aici. 

Nu există subiect pe care Julian Barnes să-l stăpânească mai bine decât o face cu poveștile de dragoste. Poate că modul calm în care le relatează constituie motivul pentru care m-am îndrăgostit de povestea din Trois, iar apoi de consecințele ei din Iubire etc. Acestea sunt cărțile cu care mă identific cel mai mult când vine vorba de Barnes. Mi-au rămas în minte cu o claritate uimitoare și încă le recomand cu același drag ca și atunci când le-am citit prima dată. ​

De data aceasta, Barnes spune povestea unei relații dintre un tânăr și o femeie mai în vârstă, relație considerată aproape incestuoasă în Londra anilor '60. Pentru toată lumea e o relație șocantă și greu de înțeles. La un moment dat protagonistul pune în balanță toate variantele pe care le-ar fi putut prezenta părinților săi și aceștia ar fi fost mai îngăduitori - să fi fost gay sau să fi lăsat însărcinată o fată în vremea adolescenței. Toate astea ar fi fost mai ușor de suportat, mai simplu de explicat celorlalți. Dar să te îndrăgostești de o femeie mai în vârstă, care are deja două fete mai mari decât tine - e strigător la cer! În ciuda obstacolelor evidente și a răutăților din jur, cei doi își consumă povestea de dragoste firesc, că și cum ar fi izolați pe o insulă pustie. Iubirea lor e tot ceea ce contează - e marea dragoste, unică și nemaiîntâlnită. Dar aflăm de la primele pagini că povestea s-a încheiat și mergem alături de protagonist pe firul trecutului, în timp ce el își pune nenumărate întrebări despre ceea ce a trăit. Era inevitabil acest sfârșit? Erau condamnați de la început?

Surpriza acestui roman vine de la festele pe care memoria ni le joacă uneori - oare dacă spui de prea multe ori o poveste, îți amintești doar lucrurile frumoase? Dacă ea s-a încheiat, tinzi să rămâi ancorat doar în momentele triste, care ți-au marcat sufletul? Oare de câte ori e permis să le spui oamenilor același monolog fără să pari nebun? Titlul e şi el atent ales - conform cuvintelor de început, există o singură poveste pe care merită să o spunem întreaga viaţă sau care ne rămâne amprentată în suflet până la final. Toate celelalte experienţe par să-şi piardă farmecul sau însemnătatea în faţa marii poveşti de iubire care a împărţit o existenţă în două perioade : înainte şi după. ​

Julian Barnes e un adevărat maestru al cuvintelor, ceea ce se subînțelege din fiecare roman al său. Iar lucrul ciudat e că întâmplările nu sunt foarte palpitante sau pline de mister, dar pe tot parcursul lecturii ai o senzație nedeslușită de a afla deznodământul poveștii și cum s-a ajuns la el. Dragostea, dintre toate subiectele din lumea asta, e cel mai greu de redat și totuși, Singura poveste reușește să cuprindă toate stările prin care trec îndrăgostiții, toate angoasele din miez de noapte și visatul cu ochii deschiși în timpul zilei.

Dacă nu l-ați citit pe Barnes până acum, eu zic să-i dați o șansă. Chiar merită. Cartea o găsiți aici. 

Există puține personaje istorice care exercită o anume fascinație de-a lungul secolelor și care rămân la fel de enigmatice, pe măsură ce lumea descoperă tot mai multe detalii despre viața lor. Este și cazul familiei Borgia, despre care se vorbește și astăzi cu aceeași pasiune. S-au scris o mulțime de cărți despre (aparent) fabuloasa lor viață și tragicul declin. S-a povestit despre secrete adânc îngropate, urzeli, scandaluri și orgii - tot ceea ce trezește interesul oamenilor, tot ceea ce poate fi mai decandent și mai neobișnuit. Însă toate aceste povești sunt, până la urmă, doar povești. Nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat cu această familie, înafară de datele istorice, dar cu toții observăm efectele devastatoare ale preluării puterii și goana nebună după tot mai multă putere.

Rodrigo Borgia este ales papă în 11 august 1492 și își ia numele de Papa Alexandru al VI-lea. Prezența sa pe scaunul papal este privită cu suspiciune, căci originile sale se aflau în călduroasa Spanie și este bănuit că ar fi cumpărat voturile, deși acest lucru nu a fost demonstrat niciodată. Obsedat de puterea nou primită și decis să dețină controlul absolut, Rodrigo își atrage copiii, pe Lucrezia și Cesare în acest dans nebun. Puterea deasupra familiei - aceasta pare să fie mantra noului papă, căci își sacrifică copiii în favoarea alianțelor politice și controlului cât mai vast. Pentru Cesare, toate întâmplările sunt mai ușor de suportat (evident, sunt simple aparențe), dar pentru Lucrezia ambiția tatălui său o forțează să devină o femeie dură, întunecată și lipsită de scrupule. Pe cât de surprinzătoare a fost ascensiunea acestei familii, pe atât de așteptat a fost declinul ei. Nu i-au ocolit zvonurile despre imoralitate dusă la extrem, incest și comploturi politice, minciuni și chiar vrăjitorie. 

Nu cred să fi existat în toată istoria familie mai detestată decât Borgia, dar dacă facem un exercițiu de imaginație și ne întoarcem înapoi în perioada Renașterii, o epocă dominată de decadență din toate punctele de vedere, cei din familia Borgia nu ies în evidență cu mare lucru. Deși a reprezentat o perioadă de explozie a tuturor artelor și ne-a lăsat ca moștenire opere remarcabile, Renașterea a reprezentat o perioadă dominată de calități îndoielnice, imoralitate și urzeli, o mulțime de intrigi și o constantă luptă pentru orice. Sexul vindea atunci, la fel ca și în zilele noastre. Ni se pare scandaloase multe întâmplări din acea vreme, însă nici azi nu s-au schimbat prea multe. Iar ficțiunea istorică nu face decât să accentueze asemănările dintre epocile care au trecut, cele în care trăim și cele care vor veni - căci lucrurile interzise vor constitui mereu un prilej de a trăi totul la o intensitate ieșită din comun. 

În general nu prea citesc ficțiune istorică, dar sunt câteva titluri care îmi vin în minte, destul de asemănătoare cu povestea familiei Borgia, cărți care merită citite și care mi-au rămas în suflet : 

-Sarah Dunant, Nașterea lui Venus ; despre (aparenta) aventură a lui Michelangelo Buonarotti cu o tânără seducătoare

-Sarah Dunant, Sânge și splendoare și În numele familiei ; subiectul lor este tot familia Borgia, prima vorbește despre ascensiunea lor, iar a doua despre declinul anticipat cumva în primul volum 

-Jeanne Kalogridis, Eu, Mona Lisa; istoria din spatele celebrului portret pictat de Leonardo Da Vinci 

​Cartea o găsiți aici.