Pablo Picasso a fost una dintre cele mai strălucite figuri artistice ale secolului XX, unul dintre inițiatorii mișcării cubismului și un om de o excentricitate rară în toate aspectele vieții sale. Deși este asociat cel mai adesea cu picturile sale neobișnuite, Picasso a trăit pentru artă și a creat-o în toate formele ei (sculptură, poezie, ceramică, desen, grafică) ; a fost singura modalitate de a se exprima în fața celorlalți și de a se descoperi pe sine însuși. Tablourile sale, asemănătoare cu o oglindă spartă care deformează realitatea, sunt dovada incontestabilă a talentului său, dar și o mărturie legată de viața amoroasă. Picasso a fost un romantic neîmblânzit, mereu în căutarea unei noi muze, refuzând să își asume doar un rol în viața sa personală. A fost soț, amant și tată. A iubit cu patimă și a trăit la fel, sfidând tradițiile și limitele impuse de societate. 

Madame Picasso relatează povestea de dragoste dintre faimosul pictor și Eva Gouel, una dintre cele mai mari muze din viața sa. Proaspăt sosită la Paris pentru a reuși pe cont propriu, Eva își găsește o slujbă la faimosul Moulin Rouge. Muncește din greu, cu tenacitate și sârguință, lăsându-se fascinată în același timp de străzile Parisului și de toate posibilitățile acestui oraș încântător. Când îl cunoaște pe Pablo, lumea capătă brusc o altă însemnătate, se deschide în fața amândorura asemenea unui boboc de trandafir. Eva auzise de Picasso înainte de întâlnirea lor, i se dusese faima în tot orașul datorită nenumăratelor muze ale sale. Acesta se afle evident într-o relație, dar Eva îl atrage mai tare decât un magnet, iar iubirea dintre ei se înfiripă firesc. Eva nu e convinsă că relația lor e o idee bună (anticipând cumva dezastrul ce a urmat), dar glasul sentimentelor sale e mai puternic decât rațiunea. Influența ei asupra marelui artist se poate vedea în operele sale din acei ani, toți prietenii săi observând atât noua direcție artistică a pictorului, cât și schimbarea sa ca om. Picasso era mai vesel, mai dornic de a crea și a schimba lumea prin operele sale, îndrăgostit și plin de viață. Eva anticipează declinul relației lor, dar se aruncă cu totul în această aventură, iubind din tot sufletul, dăruind și sprijinindu-l pe Pablo la fiecare pas. 

La fel ca toate marile iubiri, povestea Evei și a lui Pablo e un amestec de tragedie și speranță, care nu se poate termina decât la fel de tumultuos precum a început. Toate poveștile de dragoste ale artiștilor sau scriitorilor păreau de la bun început sortite pierii, arzând asemenea unui foc de paie, care mistuie totul în jurul lui. După asemenea incendii, nimic nu mai poate fi la fel. Pablo Picasso nu e singurul artist cunoscut drept un mare amator de povești de iubire - îl mai avem pe Hemingway, despre viața căruia am citit nenumărate legende, dar și povești adevărate. Farmecul acestor povești, unicitatea lor constă tocmai în această efemeritate, pe care o bănuim destul de ușor și care ni se confirmă pe măsură ce evenimentele se desfășoară. 

Povestea Evei, cea mai importantă muză din viața lui Picasso, nu face decât să confirme faptul că în fața iubirii suntem cu toții lipsiți de apărare. Oricât de tare ar urla vocea rațiunii, oricâte scenarii negative ne-ar apărea în minte și oricâte obstacole s-ar ivi de-a lungul drumului, sufletul e cel care are ultimul cuvânt. 

​Cartea o găsiți aici. 

Un cititor trăiește nenumărate vieți și prin intermediul poveștilor pe care le citește devine mai bogat și mai deschis către noi experiențe. Cărțile sunt prieteni destul de liniștiți, pe care poți să-i duci oriunde, care te așteaptă mereu orice ar fi, camarazi de nădejde la care poți să apelezi de fiecare dată când viața reală devine prea zgomotoasă. Cu ajutorul poveștilor și al experiențelor trăite de alți oameni, un cititor are ocazia de a deveni mai deschis, mai apropiat de oamenii din jurul său sau mai creativ în a găsi soluții pentru problemele sale. O carte nu îți cere prea mult, în mod normal, decât să o apreciezi și să o respecți așa cum se cuvine. Dar există unele cărți care îți întorc toată viața pe dos, care te aduc într-o stare asemănătoare cu nebunia și îți demontează tot ceea ce știai până atunci despre tine și despre viață în general. Sunt puține, într-adevăr, căci e nevoie de un talent extraordinar și o detașare totală pentru ca un om să ajungă să îi influențeze pe alții doar prin cuvinte. Însă mai există ceva numit timing, o conjunctură potrivită pentru ca anumite lucruri să ajungă în viața cuiva. Un moment-cheie care schimbă totul. 

Un manuscris nepublicat, descoperit din întâmplare de o tânără editoare, devine brusc o capodoperă și toată lumea își dorește să afle identitatea autorului. Ancheta literară pare inocentă și lipsită de suspans, dar ajunge să schimbe viațile tuturor celor care se lasă prinși în acest dans. Din câte se pare, autorul nici n-ar fi citit, nici n-ar fi scris altceva decât meniuri în toată viața lui. Dar cum a ajuns să scrie o operă de o asemenea valoare literară, capabilă să dea peste cap orice cititor cu experiență? Pornind de la această premiză, David Foenkinos creează o poveste de-a dreptul magistrală, care debutează ca o comedie menită să descrețească frunți. Acțiunea este plasată într-un orășel mic, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar ancheta în desfășurare asupra misteriosului autor scoate în evidență interesele ascunse ale fiecărui personaj. Toți locuitorii ajung să aibă o opinie sau o pistă probabilă, iar ipocrizia, lăcomia sau dorința de a fi în centrul atenției ies la suprafață, măștile personajelor fiind date la o parte cu mare ușurință. Romanul devine un fel de thriller care explorează cu succes relațiile interumane și adevărurile din spatele aparențelor. 

Autor francez de mare succes în țara natală și nu numai, David Foenkinos a pornit acest roman de la propria condiție de autor refuzat de nenumărate edituri, pe care a cunoscut-o la începuturile carierei sale. Amintește și de alți scriitori care s-au confruntat cu respingeri, dar au perseverat, ajungând cunoscuți cititorilor din întreaga lume sau cei care nu au primit atât de bine refuzurile, gestionând această problemă în moduri mai puțin ortodoxe. E o satiră și totodată o radiografie a lumii literare, în special a condiției scriitorului, rolul și responsabilitatea editorilor în alegerea romanelor, dar și digestia momentelor mai puțin plăcute. Ne imaginăm (greșit) că scriitorii duc o viață tihnită, scriind pe malul mării sau pe terasa unei case luxoase, iar de acolo își trimit romanele către cititori. Evident că lucrurile nu arată așa, în spatele cărților pe care le citim ascunzându-se de fapt multe nopți nedormite, perioade de blocaj mental, durere și fericire smulse cu forța și puse pe hârtie. Iar scriitorul secolului XXI are, de cele mai multe ori, un job de bază, care îi permite să se întrețină și să-și permită anumite experiențe, scrisul fiind pasiunea care nu îi dă pace și pe care o poate savura dacă e suficient de norocos sau înzestrat din punct de vedere material. 

O altă temă care pornește de la ancheta literară e relația dintre cititor și autor, de cele mai multe ori accentul punându-se pe originea scriitorului, picanteriile care se știu despre viața lui personală și nu neapărat pe valoarea literară a scriiturii sale. Scandalurile sau eșecurile personale ale autorului vor da întotdeauna mai mult farmec unei cărți, cititorul fiind tentat să caute detalii autobiografice în toate operele sale sau să le identifice cu orice preț, considerând că sunt ascunse meșteșugit în figuri de stil. De aici și percepția greșită asupra unei cărți și a valorii acesteia, cititorii căutând senzaționalul în orice detaliu și privind totul prin propriile filtre.

Cred că este un roman extraordinar de potrivit pentru cititorii pasionați, pentru oamenii care trăiesc într-o lume a cărților, căci le va da teme importante la care să reflecteze și poate că vor privi cu alți ochi toate poveștile pe care le citesc de acum înainte. Cartea o găsiți aici. 

O aventură de-o noapte se transformă într-o obsesie de-o viață. Erik Xerri și Jutta Heim se întâlnesc pe 28 martie 1980, în capitala Germaniei. Petrec o noapte împreună, după care totul se termină brusc. Însă Erik, un actor celebru în Malta, dezvoltă o adevărată obsesie pentru misterioasa chelneriță care l-a fermecat din prima clipă. Întors acasă, alături de fiica și soția sa, acesta se gândește neîncetat la femeia care acum îi pare doar o himeră sau o plăsmuire a imaginației sale. Timp de treizeci de ani, îi scrie scrisori, dând dovadă de o ambiție de neînvins. Iar la un moment dat, sătul de așteptarea interminabilă de a primi un răspuns, se întoarce în Berlin cu speranța de a o regăsi... 

Întors la viața reală, Erik se dezvăluie încet drept ceea ce este cu adevărat - un Casanova în căutarea iubirii, neînfricat, ambițios și neobosit de a simți iubirea în toate formele ei , în același timp nehotărât și impulsiv. Se desparte de soția sa, amândoi fiind de acord că această despărțire e cel mai bun lucru pentru ei, iar fiica lor rămâne cu tatăl ei, dar este crescută de sora lui Erik, o altă femeie plină de mistere nedeslușite. În fiecare femeie pe care o întâlnește caută de fapt o stabilitate emoțională, un loc unde să se simtă iubit și în siguranță. O caută pe Jutta, care i-a inspirat toate aceste sentimente într-o singură noapte. Dar pe măsură ce trece timpul, Erik nu mai este sigur dacă noaptea petrecută alături de acea femeie a fost reală sau doar a visat-o. Toate scrisorile pe care i le scrie rămân fără răspuns, dar nu se întorc înapoi la el. Obsesia lui devine chinuitoare, o direcție malefică în care i se scurge viața, totul pornind dintr-o ambiție nemăsurată de a obține ceea ce-și dorește. 

Protagonistul acestui roman este un explorator neînfricat al iubirii. Un om care trăiește dragostea în toate formele ei, de la timida îndrăgostire până la obsesia care îl ține captiv o viață întreagă, Erik este exemplul care încalcă toate regulile pentru a-și găsi fericirea. În spatele căutării sale stă însă o teamă de a se deschide în fața unei alte ființe, o nevoie de validare, de siguranță și dragoste, toate la un loc. El caută mai degrabă un salvator, o mână întinsă care să îi alunge temerile și să-l protejeze asemenea unei mame. Dar tocmai această căutare a personajului constituie întregul deliciu al romanului, pentru că fiecare cititor, indiferent de experiența amoroasă, se poate regăsi în povestea lui Erik. Un om care trăiește dragostea în toate formele ei și o recunoaște în tipologii diferite de femei, viața lui devenind o defilare continuă a femininului, va inspira și va șoca în același timp cititorii. Putem fi de acord cu un lucru - indiferent de persoana pe care ajungem să o iubim mai presus de orice, pe care o simțim suflet-pereche, ne căutăm jumătatea în oameni cu fel și fel de caractere, experiențe diferite ; această căutare ne ajută să ne dăm seama ce dorim cu adevărat de la omul de lângă noi, ce fel de persoană ne-ar putea îndeplini așteptările și împărtăși sentimentele. 

Poate veți considera această poveste doar o lecție pe care viața i-o oferă unui Don Juan, dar există o anumită duioșie în căutarea lui Erik, o fărâmă de speranță și un grăunte de dragoste pură...

Cartea o găsiți aici. 

Având un context istoric deosebit de ofertant în spate, romanul Luna din palat începe povestea singurei femei care a condus vreodată China. Întâi a fost concubină, devenind apoi preferata împăratului și jucându-și cele mai bune cărți pentru a putea obține puterea. Fundalul istoric al poveștii este perioada dinastiei Tang, considerată perioada de apogeu a civilizației chineze. Au fost timpuri marcate de libertatea religioasă, care a permis răspândirea mai multor culte, dar și perioada în care artele și poezia au înflorit de-a dreptul. Totodată, această perioadă este asociată cu renunțarea la anumite tradiții barbare aplicate sexului feminin și implicarea mai mare a femeilor în viața politică și culturală. 

În acest context se desfășoară povestea lui Mei, o tănără care nu iese în evidență prin frumusețe sau arta seducției. Inteligența ei este atu-ul pe care se bazează întotdeauna, fiind educată de către tatăl său încă din copilărie. Pentru el, Mei a fost doar un copil deosebit de curios, mereu dornic să afle cât mai multe lucruri noi și tocmai de aceea nu au existat bariere din partea tatălui în privința informațiilor pe care aceasta le-a asimilat. Tatăl lui Mei o vede ca pe un viitor adult capabil de lucruri mărețe, o tratează cu respect și nu îi impune anumite lucruri doar pentru că e fată. Această încredere se manifestă pe tot parcursul vieții ei, ambiția lui Mei fiind o forță de neînvins. Își cunoaște foarte bine atât calitățile, cât și slăbiciunile și știe mereu cum să iasă învingătoare din orice situație. Dintr-o concubină oarecare de la curtea împăratului, devine favorita acestuia, ajungând un om de încredere pentru conducător, un om cu care se poate sfătui în toate privințele, chiar și cele legate de conducerea țării. Puterea ei se manifestă nu doar prin modul de a seduce, ci mai ales prin inteligența și perspicacitatea de care dă dovadă în chestiunile politice. 

Ascensiunea ei nu este lipsită de viclenie sau fapte imorale ; concubinele de la curtea împăratului aveau mai multe ranguri, principalul lor scop fiind acela de a-i îndeplini conducătorului toate dorințele. Mei reușește să devină favorită datorită compromisurilor pe care le face, vicleniei de care dă dovadă și riscând să-și piardă și ultima fărâmă de demnitate. Povestea lui Mei nu este una de dragoste absolută, în care împăratul o vede și se îndrăgostește pe loc de ea, punându-i întreaga lume la picioare. Este o istorie a compromisurilor care îndeplinesc cele mai arzătoare dorințe, a deciziilor pe care suntem nevoiți să le luăm în situații de criză și a consecințelor care vin după. Povestea ei continuă în The empress of the bright moon, al doilea și ultimul volum al acestei serii, în care vom afla despre drumul ei spre tron, Mei devenind singura împărăteasă a Chinei. 

Deși am considerat-o o carte feministă, e o poveste care evidențiază mai degrabă compromisurile pe care femeile au fost și sunt nevoite să le facă pentru a reuși. Chiar dacă timpurile s-au schimbat și compromisurile la fel, sexul feminin a fost nevoit să se adapteze constant, să facă față tuturor provocărilor pe care societatea le-a aruncat în fața lui. Evident, provocările diferă de la cultură la cultură, iar femeile duc lupte diferite în funcție de țara în care trăiesc, religia pe care o practică, anturajul din care fac parte etc. 
​
Cartea o găsiți aici. 

Când ne gândim la dragoste, primul simbol pe care mintea îl percepe este inima. Indiferent că este folosită pe post de balon, pe o felicitare sau emoticon într-un mesaj, inima simbolizează sentimentul care ne înalță și ne împlinește din toate punctele de vedere. Dar cum a ajuns inima să devină un simbol atât de puternic și răspândit în lumea întreagă? Pornind din Antichitate, Marilyn Yalom, soția faimosului scriitor și psihiatru Irvin D. Yalom, analizează istoria acestui simbol, cuprinzând o gamă largă de domenii (muzică, poezie, literatură, artă, fotografie etc.) . Recunosc că m-a atras în primul rând autoarea acestei cărți și abia apoi subiectul - fiind soție de psihiatru, dar și istoric, perspectiva lui Marilyn asupra iubirii e una interesantă și foarte curprinzătoare. 

Deși luna iubirii își va lua rămas-bun de la noi foarte curând, această istorie a inimii poate fi citită și dăruită oricând. Sună ca un clișeu, e adevărat, dar dragostea a fost subiectul favorit al artiștilor, scriitorilor, oamenilor de știință și filosofilor încă din cele mai vechi timpuri. Este și astăzi o temă la fel de populară și se poate vorbi pe seama ei la nesfârșit - dragostea are multe forme și variațiuni, nu ne mai referim doar la iubirea romantică dintre o femeie și un bărbat. O asociem cu expresii (a avea fluturi în stomac) , cu momente clișeice din filme sau cărți, dar cel mai adesea cu simbolul inimii. Inima pare să aibă această putere de a crea anumite conexiuni în creierul uman care să-l ducă cu gândul la îndrăgostire sau dragoste. Simbolul inimii datează din cele mai vechi timpuri și a reprezentat chiar și motiv de dispută între filosofi și medici, privind funcțiile pe care le are și conexiunile pe care le poate crea. Teoretic, inima oxigenează întregul corp și pompează sânge neîncetat pentru ca organismul uman să poată supraviețui. Inima e motorul care mișcă toate celelalte componente. Dar atunci care e explicația pentru sindromul inimii frânte? Apare la persoanele a căror dragoste nu a fost niciodată împărtășită sau care și-au pierdut partenerul după mulți ani de conviețuire. Științific, inima nu are nicio legătură cu dragostea, dar efectele acesteia se pot vedea pe anumite inimi. 

De la poveștile îndrăgostiților celebri la cei mai puțin cunoscuți, Marilyn Yalom traversează secole și epoci prin prisma iubirii. Anumite relații au rămas simbolice chiar și astăzi, spre exemplu Romeo și Julieta, în timp ce altele s-au pierdut în negurile timpului, iar noi am pierdut morala sau secretele lor. Astăzi, dragostea arată și se simte cu totul altfel. Am trecut de la convingerea că există un singur suflet-pereche pentru fiecare om la certitudinea că mai mulți oameni din lumea asta ne pot împărtăși sentimentele și nevoile într-un anumit moment. Fluturii din stomac pot zbura la fel de repede precum au apărut, iar peste puțin timp pot să apară din nou. În secolul vitezei și al căutării (neîncetate) de sine, dragostea nu își mai găsește locul. Există prea puține povești care să inspire cu adevărat, pentru că dragostea și-a luat o formă mai umană, supusă greșelii. A coborât de pe piedestalul pe care stătea datorită clișeelor din filme și cărți. A poposit în lumea reală, unde e nevoită să se transforme în fiecare zi, să ia mereu alte și alte forme. Să se adapteze asemenea omului modern. Foarte rapid, uneori din mers. 

Cartea o găsiți aici. 

Oricât de surprinzător ar părea, Un gentleman la Moscova este povestea unui aristocrat, condamnat să-și ducă zilele într-o cameră de hotel, total izolat de lumea de afară și totuși reușind să rămână mai uman decât majoritatea oamenilor liberi să facă ceea ce doresc și să meargă oriunde. Contele Aleksandr Ilici Rostov, suspectat că ar fi îndemnat la revoluție prin intermediul unei poezii, este nevoit să rămână în luxosul hotel pe care îl cunoștea atât de bine, să muncească și să trăiască acolo, dar să nu pună piciorul înafara hotelului căci afară îl așteaptă un glonț pregătit special pentru el. Pe măsură ce anii trec, iar Rusia își schimbă înfățșarea de la lună la lună, contele rămâne singura mărturie a unei epoci de mult apuse, la fel de galant, curtenitor și fidel principiilor sale. Viața îi rezervă nenumărate surprize și întâlniri memorabile, precum și schimbări umilitoare pentru un om ca el - întors în exil la hotel, nu va mai locui într-o cameră luxoasă, ci în una întunecoasă și va munci ca și chelner în fiecare seară.

Ceea ce sperau judecătorii să se întâmple și anume izolarea totală a Contelui de lumea exterioară rămâne doar un vis, căci nenumăratele personaje care se perindă prin hotel devin legătura aristocratului cu lumea pe care nu o mai poate explora așa cum și-ar dori. Fiecare om cu care vorbește, chiar dacă nu îi împărtășește opiniile sau obiceiurile, devine astfel un liant spre umanitate și integritatea minții. Contele rămâne același bărbat de modă veche, un gentleman în adevăratul sens al cuvântului, un om care nu se dezice de principiile sale, indiferent de condițiile în care îi este dat să trăiască. Ceea ce se voia a fi o supraviețuire dureroasă și lungă, devine un nou început pentru nobilul conte, vinovat doar de prea multă naivitate și visare cu ochii deschiși. Viața nu încetează să-l surprindă, dar el rămâne același caracter nobil, mereu dispus să sară în ajutorul cuiva, mereu demn și fidel bunelor maniere. 

Contele Rostov e un personaj sosit din alte vremuri, un domn respectabil din lumea veche, care nu are probleme să se adapteze la una nouă, căci are resurse inepuizabile de bun-simț, decență și răbdare. Este numit aristocrat datorită valorii caracterului său și a nobleței de care dă dovadă în orice situație și nu pentru că ar fi considerat vreun snob care se laudă cu averile sale. Ceea ce îl reprezintă atât de bine este și motivul pentru care ajunge în exil - este suficient de naiv să creadă că în lume nu există loc decât pentru poezie, călătorii și desfătare în natură. 

Mi s-a părut ideală pentru a evada puțin din cotidianul modern, care este preocupat de cu totul alte lucruri , de superficialități și cât mai multe sarcini bifate într-un timp cât mai scurt. Contele Rostov ar fi fost șocat de această lume atât de grăbită, atât de dezumanizată și de puțin empatică față de semenii ei, încât cred că e mai bine să pătrundem noi în lumea lui. 

Cartea o găsiți aici. 

Depresia afectează milioane de oameni din întreaga lume, iar câteva sute se sinucid anual. A devenit o afecțiune tot mai răspândită, despre care ne este greu să vorbim sau să-i acceptăm existența. Din cauza stigmatului cu care se confruntă oamenii care suferă de boli mentale, de cele mai multe ori aceștia nu cer ajutorul și fac față bolii cum se pricep mai bine, până când nu mai rezistă și se decid să pună capăt într-un fel sau altul. Aparent, femeile sunt mult mai afectate de depresie, dar bărbaților le este mult mai dificil să ceară ajutor și să-și recunoască problema. Depresia nu înseamnă puțină tristețe pe care nu o poți depăși. Depresia înseamnă că mintea ta se joacă cu tine, proiectându-ți idei și gânduri care par o lume în sine, o lume cu alte reguli și principii decât cea în care trăiești. 

Matt Haig, pe care îl cunoaștem astăzi datorită romanelor sale minunate, s-a confruntat cu această boală la vârsta de douăzeci și patru de ani. Depresia a fost un adevărat tsunami în viața lui, lipsită de tristețe sau probleme grave până atunci, Era un tânăr normal, îndrăgostit, care iubea viața și plăcerile ei de zi cu zi. Era capabil să se bucure de fiecare răsărit și apus, mai ales că trăia într-unul dintre cele mai frumoase orașe din lume : Ibiza. Depresia l-a lovit brusc și parcă totul în jurul său se scufunda încet în adâncuri. S-a gândit să se sinucidă și nu doar o dată. Experiența sa cu depresia, despre care i-a fost frică să vorbească mult timp a ajuns acum în această carte, deoarece și-a dat seama că îi poate ajuta și pe alții, indirect. Doar dându-le sfaturi despre cum pot lupta cu depresia sau dându-le indicații despre locurile unde pot să ceară ajutor specializat și ce trebuie să spună oamenilor de acolo. Și-a camuflat această experiență în romanul Umanii, însă nu a explicat nimănui simbolurile din spatele poveștii la vremea aceea - în romanul de față declară că personajul său, un extraterestru ajuns din întâmplare printre oameni, este chiar el, suferind de depresie. Așa s-a simțit pe tot parcursul bolii - teleportat într-o lume pe care nu o cunoaște, nu o înțelege și în care nu se poate acomoda. 

O să vă surprindă poate faptul că mi-a plăcut atât de puțin acest roman, încât nu îmi vine să cred că a fost scris de Matt Haig. După Umanii și Cum să oprești timpul, două dintre cărțile care mi-au rămas în suflet, am avut impresia că și acest roman va fi unul de excepție. Dar nu a fost. A fost o combinație ciudată de semi-capitole foarte bune, pe care mi-a făcut plăcere să le parcurg și restul informațiilor, cărora nu le-am înțeles scopul sau legătura cu subiectul. E o carte destul de amuzantă, chiar dacă vorbim despre depresie și această lejeritate în exprimare și opinii m-a făcut puțin sceptică. Nu e vorba că mă așteptam la un compendiu de simptome și tratamente ale depresiei - există destule și sunt dedicate celor avizați - însă așteptările mele enorme pur și simplu nu s-au potrivit cu această carte. Mi s-a părut totul prea simplu, chiar dacă unele situații descrise sunt de-a dreptul înfricoșătoare și singura parte care mi-a plăcut cu adevărat e cea în care povestește despre terapia cu ajutorul cărților. Cât de mult l-au ajutat anumite cărți în acea perioadă în care nu era capabil să meargă nici până la magazinul din colț și ce impact a avut lectura asupra sănătății sale mintale. Nu am înțeles foarte bine nici ceea ce a ajutat cel mai mult la vindecare - poate cărțile, poate yoga, poate prezența celor dragi - dar există câteva referiri, chiar la început, la pastilele care se dau de obicei în depresie și care nu funcționează pentru toată lumea, aparent neavând suficiente baze științifice care să le demonstreze eficacitatea. 

O să îl citesc în continuare pe Matt Haig, chiar dacă am fost puțin dezamăgită de această carte. Rămân romanele despre care v-am vorbit la început, două cărți excepționale pe care le-aș reciti cu aceeași încântare ca la început. Anul acesta va apărea un nou roman la editura Nemira, Notes on a Nervous Planet. 

Cartea o găsiți aici. 

Așa cum ne-a obișnuit de doi ani încoace, editura Nemira ne oferă și în acest an un Crăciun sub magia poveștilor lui Matt Haig. Eu și Moș Crăciun este ultima carte din această serie dedicată Crăciunului și nu duce lipsă de suspans, aventuri miraculoase și finaluri fericite pentru cei suficient de curajoși. Se continuă povestea din volumul 2, Fetița care a salvat Crăciunul , iar acum Amelia locuiește în Elfhelm și este nevoită să facă față tuturor provocărilor pe care acest lucru le aduce cu sine. Amelia este singura ființă omenească din oraș, iar faptul că a fost adoptată de Moș Crăciun și soția lui nu o ajută să se integreze mai ușor. Cei mai mulți o privesc cu sfială sau cu neîncredere, neștiind cum să o abordeze sau să se comporte cu ea, căci universurile le sunt tare diferite și la fel și modurile în care percep lumea. Însă Amelia se descurcă onorabil sau cel puțin se străduiește. Totul e bine și frumos în lumea elfilor, până când Amelia reușește să-și atragă furia lui Moș Vodol. Acesta nu este deloc încântat de eforturile ei sau de faptul că trăiește printre elfi și îi promite că lucrurile nu vor rămâne așa, lumea ei nu va fi la fel de liniștită mereu... Iar din acel moment problemele încep să se țină lanț - Amelia începe să studieze la școala elfilor și rămâne surprinsă cât de puține cunoștințe deține, iar apoi Crăciunul le este amenințat de cel mai aprig dușman al elfilor : Iepurașul de Paște. Amelia va fi nevoită să-și apere noua familie, dar și tradițiile pe care le cunoaște înainte să fie prea târziu... 

La fel ca și celelalte două volume, nici acestuia nu îi lipsesc momentele culminante, personajele delicioase și atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă în opinia lui Matt Haig Crăciunul este unul ieșit (puțin) din tipare, veți avea parte de toate elementele necesare pentru a intra în spiritul specific acestei perioade. Faptul că afară s-a așternut un strat considerabil de zăpadă mi-a înfrumusețat această lectură în moduri neașteptate, căci în ceilalți ani mi-am dorit zăpada din tot sufletul și nu am avut parte de ea. Însă aceste detalii nu ar trebui să vă împiedice să citiți aceste cărți - povestea în sine este antrenantă, palpitantă, plină de aventuri, momente haioase, personaje adaptate vremurilor moderne și un loc de basm în care se desfășoară toată acțiunea. 

Matt Haig a reușit să creeze o poveste pe care să o asociem cu Crăciunul, o poveste nu doar amuzantă, dar și plină de fapte desprinse din lumea autentică, în care trebuie să învățăm să fim mai buni, să ne lăsăm conduși de empatie, să luptăm pentru ceea ce ni se cuvine sau ceea ce vrem să fie al nostru, să colaborăm cu ceilalți etc. Poate că lumea lui Moș Crăciun e una ideală, în care totul se termină mereu cu bine și răul nu rămâne nepedepsit, dar există nenumărate forme de victorie sau pedepse pentru faptele rele. Cei răi nu dispar mereu pentru a face loc personajelor pozitive, ci sunt nevoiți să trăiască cu consecințele propriilor fapte și cu frustrările din care au izvorât acestea. Iar cei buni trebuie să învețe că binele învinge de cele mai multe ori, dar lupta nu se termină niciodată. 

Cartea o găsiți aici. 

New York. Secolul XXI. Vă gândiți cu siguranță la multe lucruri când auziți numele acestui oraș, dar nicidecum la o societate secretă de magicieni. Sunt oameni cu puteri speciale, arată la fel ca ceilalți și au aproape aceleași probleme ca și oamenii normali. Nu e ușor să fii magician în secolul XXI, să fii în formă mereu, să nu fii predispus greșelii nicio clipă și să lupți pentru putere. We're not at Hogwarts anymore, deși nici acolo lucrurile nu păreau tocmai simple. Puterea înseamnă arma unui magician, capacitatea sa de a domina și modela lucrurile după bunul său plac. Uneori în sensul bun, alteori lucrând cu forțele întunecate. 

Deși mi-a amintit puțin de Harry Potter, e o poveste mult mai dark și cu implicații sociale puternice, un fantasy integrat în lumea modernă, cu beneficiile și provocările de rigoare. În mare parte, ideea principală e legată de putere - cine o dobândește, cu ce sacrificii, cum o folosește. Puterea nu e o unealtă folositoare doar unui magician, ci oricărui om conștient că poate să se joace după bunul plac atunci când ceilalți îl consideră puternic și stăpân pe sine. Distribuirea acestei puteri e problema principală - nu doar a cărții, ci și a lumii în care trăim. Puterea pare așezată în mâinile unor care nu știu s-o folosească pentru binele comun, ci se orientează după propriile scopuri pe care vor să le atingă. Se pare că suntem conduși de o gașcă malefică, pe care nu o putem învinge decât împreună. Vor exista mereu oameni care vor folosi puterea pentru a manipula și a încerca să domine lumea după bunul plac. Și mai există ceilalți, pentru care adevărata putere e compasiunea, grija și decența. 

​Sydney e o eroină complexă, un om care își cunoaște slăbiciunile, dar și puterea ; e conștientă de bagajul emoțional pe care îl poartă cu ea, îl acceptă și nu se mai lasă manipulată de el ; o femeie exemplu, care știe de ce este capabilă și nu se încadrează în normele obișnuite. Ceea ce stârnește atât frica, cât și fascinația celorlalți. Apariția ei va duce la o serie de evenimente, confruntări magice și nenumărate momente-cheie. Lupta e nesfârșită, la fel ca în viața reală. Sentimentele nu au ce căuta în acest joc al puterii, căci reprezintă slăbiciuni care îți pot aduce moartea. Regulile există pentru a fi încălcate. Tiparele sunt distruse, făcând loc pentru noi începuturi. 

"-Vreau să spun că, până și în condiții normale, Lumea Nevăzută nu are un sistem de justiție penală. Are, în schimb, câțiva oameni cu puteri extraordinare care iau problema în propriile mâini. Atunci când Lumea Nevăzută decide că cineva a întrecut limita, acesta suportă consecințe fie economice, fie sociale - cea mai răspândită este dezmoștenirea - , fie există echivalentul pedepsei capitale."

Colecția Armada e cel mai nou imprint al editurii Nemira și urmează să ne surprindă cu cele mai fascinante romane science fiction, fantasy și thriller. Din colecție fac deja parte Frumoasele adormite, romanului lui Stephen King, scris împreună cu fiul său ; Băiatul de pe pod, un roman semnat M. R. Carey, continuarea cărții Fata cu toate darurile ; Orașul companiei, de Madeline Ashby, o distopie științifică și Dirk Gently. Agenția de investigații holistice, de Douglas Adams. Colecția se va mări cu alte titluri și multe alte surprize pentru fanii săi. 

Cartea o găsiți aici. ​

O întâlnire întâmplătoare. O privire aruncată pe furiș. O conexiune simțită de ambele părți. Sute de gânduri și întrebări care zburdă prin capul fiecăruia. Magia unei clipe perfecte care se pierde încet în tumultul orașului. Așa începe povestea lui Laurie și Jack, doi oameni pe care viața îi va readuce constant față în față. Din bărbatul misterios pe care l-a privit prin geamul unui autobuz, Jack devine iubitul celei mai bune prietene, Sarah. Lucrurile se complică pe zi ce trece, căci Laurie nu vrea să-și rănească prietena, iar cei doi îndrăgostiți se iubesc tot mai mult și își fac planuri împreună. Viața merge înainte, visele din facultate se spulberă și fiecare o pornește pe drumul ei. Laurie vrea să se regăsească departe de casă, pe plaje cu nisip fin, descoperind alte culturi și mentalități, în timp ce Sarah țintește tot mai sus pentru o carieră în televiziune. În viața lui Laurie apare Oscar, cele două prietene se regăsesc după ceva timp la fel de sincere și dedicate una alteia, iar Jack primește o lecție dureroasă din partea destinului... Iar de aici încolo, lucrurile se complică tot mai mult, secretele ies la iveală și amenință să distrugă tot ceea ce au construit...

O zi de decembrie este cartea perfectă pentru o după-amiază în care vrei să te relaxezi și să uiți de toate. Deși personajele au parte de drame din plin, nu există puncte culminante, momente extrem de tensionate sau alegeri de viață și de moarte - acțiunea se petrece lent, pe parcursul a zece ani. Chiar dacă e o poveste de dragoste , mi-ar fi plăcut ca lucrurile să fie mai alerte, să se întâmple mai multe, dar acțiunea lâncezește de cele mai multe ori și au existat părți pe care mi-a fost greu să le citesc, căci gândurile lui Laurie legate de Jack se repetă la infinit. După ce apare Oscar în viața ei, acțiunea pare să se mai diversifice și lucrurile devin cu adevărat interesante în momentul în care adevărul iese la iveală, iar povara secretelor duse în spate atâția ani dispare pentru totdeauna. Relația dintre cele două prietene e un fel de Gossip Girl la o scară mai mică, dar lucrurile sunt oarecum previzibile, în special când Sarah află că bărbatul din autobuz e chiar Jack, iubitul ei. 

Cartea e plină de clișee, dar în marea majoritate a cazurilor, așa sunt toate poveștile de dragoste. Din punctul meu de vedere, poveștii îi lipsea un twist, un element care să o scoată din anonimat și să o ducă direct pe lista poveștilor pe care n-ai cum să le uiți. ​Mi-a plăcut finalul, mi-au plăcut momentele dintre Jack și Laurie, când plutea în aer un semn mare de exclamare oricât de puternice ar fi fost sentimentele lor, mi-a plăcut atmosfera și sărutul dinaintea Crăciunului, atmosfera magică care te cuprinde chiar dacă afară sunt 20 de grade cu plus. (P.S. Când am citit-o eu era încă vară, dar între timp atmosfera s-a schimbat, gradele sunt cu minus și magia Crăciunului plutește în aer. E momentul potrivit s-o citiți. Și neapărat să aveți alături o ciocolată caldă.) 

​Cartea o găsiți aici. 

​Quizz : Semeni mai mult cu Laurie sau cu Sarah ? 

Ce vacanță preferi?
A) O călătorie solo în Thailanda care să-ți aducă seninătate și timp pentru reflective într-un hamac pe plajă.
B) Un safari în cuplu prin Australia.
 
E aniversarea prietenului tău cel mai bun/prietenei tale cea mai bună și vrei să îi arăți cât de mult înseamnă pentru tine. Care e planul pentru ziua lui/ei? 
A) Un cadou personalizat, plin din toată inima, care să îi arate cât de bine îl/o cunoști.
B) O surpriză totală pentru el/ea, un itinerariu planificat în detaliu plin de aventuri.
 
Care este cel mai bun remediu pentru o inimă frântă? 
A) O comedie și un pahar de vin
B) Karamel Sutra lui Ben și Jerry
 
Tu și colega de apartament dați o petrecere acasă. Ce rol joci?
A) Vei socializa puțin, dar preferi să bântui printr-un colț de cameră.
B) Ești sufletul petrecerii și te aisguri că toată lumea se distrează.
 
Alege hainele pentru o întâlnire romantică seara:
A) Un pulover comod, croșetat și jeanșii preferați, accesorizați cu o bijuterie cu valoare sentimentală.
B) O bluză roșie și o fustă mini neagră, care merge cu siguranța de sine.
 
Ce contează cel mai mult pentru tine într-o relație?
A) Loialitatea și un suflet bun.
B) Un partener spontan care face față vieții tale active.
 
Care e băutura preferată?
A) Un pahar de vin roșu, băut confortabil pe propria canapea.
B) Un cocktail tare cu un ingredient.
 
Descrie cariera la care visezi.
A) Ești o persoană cu cuvintele la ea, deci orice îți permite să scrii s-ar potrivit perfect. Ar fi ideal și dacă i-ai putea ajuta pe alții!
B) O slujbă incitantă și imprevizibilă, care se schimbă în fiecare zi – de asemenea, ai un talent natural în fața camerei de filmat!
 
Dacă ai ales mai multe A-uri, atunci semeni cu Laurie!
Bună la suflet și cu picioarele pe pământ, întotdeauna îi pui pe alții pe primul plan. Empatia e calitatea ta principal, deci prietenii tăi știu că se pot baza pe tine întotdeauna pentru sfaturi sau un umăr pe care să plângă. 
 
Dacă ai ales mai multe B-uri, atunci semeni cu Sarah!
Ai o personalitate magnetică și un spirit activ, rivalizat doar de loialitatea ta feroce față de cei pe care-i iubești. Când îți dorești ceva în viață, alergi după acel lucru cu toată încrederea, dar știi și să trăiești momente spontane frumoase pe parcurs! 
 ​