Prima interacțiune cu maestrul King s-a petrecut în perioada liceului. Erau în vogă Shining și Carrie, pe care toată lumea le citise și le lăudase excesiv. Poate n-a fost momentul potrivit, poate n-au fost romanele potrivite, cert e că scrisul lui King nu m-a impresionat cu absolut nimic acum aproximativ zece ani și până când am pus mâna pe Străinul l-am evitat grațios. Sunt o mare fană a  genului thriller și l-am evitat tocmai pe omul care a inventat acest gen, fiind absolut convinsă că nu îmi place cum scrie, că are un stil prea ciudat și misterios ca să mă atragă. Nimic mai greșit! Din prima clipă în care am pus mâna pe Străinul, mi-a fost aproape imposibil să ies din poveste. Am fost absorbită la propriu în misterul acestui roman și pe parcursul a 700 de pagini am stat cu sufletul la gură, încercând să ghicesc cine e criminalul. 

Străinul e un roman construit impecabil. Perfect. Totul începe cu o crimă oribilă dintr-un orășel din Oklahoma - cadavrul unui băiețel de unsprezece ani este găsit într-un parc, iar toate probele existente îl indică drept făptaș pe Terry Maitland, antrenor de baseball și unul dintre cei mai iubiți cetățeni ai orașului. Arestarea lui înaintea celui mai important meci al sezonului lasă pe toată lumea cu gura căscată. Dar Terry susține încontinuu că este nevinovat și că nu ar fi făcut nicicând așa ceva. În ciuda acestor mărturisiri, acesta rămâne în arest până când va fi pus sub acuzare. Orașul trăiește acum sub imperiul șocului, iar detectivul Ralph Anderson, cel care a ordonat arestarea lui este chinuit de îndoieli. Apar tot mai multe detalii surprinzătoare legate de acest caz și totuși, toate indiciile arată în continuare către apreciatul antrenor. În ziua punerii sub acuzare, totul se transformă într-un fiasco. Sute de oameni așteaptă în fața tribunalului, cei mai mulți purtând pancarte cu injurii și cerând condamnarea la moarte a inculpatului. Terry Maitland nu mai apucă să ajungă în interiorul tribunalului, căci este împușcat de trei ori de către fratele presupusei sale victime și moare în fața mulțimii furioase. 

Cazul este clasat. Toți cei implicați în rezolvarea lui consideră că vinovatul a fost găsit și a plătit cu vârf și îndesat. Singurul om măcinat de îndoieli este Ralph Anderson, Vinovația și regretele nu îl lasă să doarmă, consumându-i cea mai mare parte din viață. După moartea lui Terry, a fost trimis în concediu (mai mult obligat) și se pare că nu va reuși să-și găsească liniștea decât dezlegând misterele acestui caz. Toate dovezile sunt acolo, sub ochii lui, dar există anumite discrepanțe care îl vor conduce la descoperiri șocante. Detectivul Anderson nu poate să renunțe până nu află adevărul. Singura problemă e faptul că nu e pregătit să afle acest adevăr. Și mai ales, să-l accepte. 

Explicația misterului e una destul de simplă, aproape hilară - criminalul se află deasupra puterii de înțelegere și acceptare a celor ce-l caută, iar lucrul ăsta îî conferă o imunitate greu de învins. Pentru că de cele mai multe ori, oamenii ignoră ceea ce se află chiar în fața lor și merg mai departe bazându-se pe aceleași convingeri după care au trăit toată viața, în timp ce lumea se schimbă. Poate că nu există o explicație adecvată pentru identitatea criminalului, dar el poate fi adus la viață printr-o metaforă - binele și răul coexistă în această lume și sunt într-o permanentă luptă ; oricâte forțe ale răului ar apărea printre noi, apar forțe ale binelui, care sfidează logica și tot ceea ce cunoaștem, încercând să contracareze viitoarele nenorociri. Și așa cum repetă Holly mai mereu, în special pentru detectivul Anderson, Universul nu are sfârșit, una dintre cele mai înspăimântătoare și totodată, dătătoare de speranță fraze din acest roman. 

Pot să folosesc doar metafore pentru a vorbi despre romanul lui King, tocmai pentru a nu strica surpriza din interiorul lui, uimirea și toată gama de emoții pe care le veți simți pe parcursul lecturii. Lăsând la o parte elementele supranaturale și misterul care se tot mărește, Străinul este un roman despre versatilitatea și cruzimea naturii umane, despre puterea omului de a se adapta la orice condiții și a accepta orice pentru a obține ceea ce dorește. Inclusiv compania celor pe care îi disprețuiește sau pe care vrea să-i distrugă.

Am trăit un fel de transă pe parcursul a 700 de pagini, mi-a fost imposibil să mă desprind de poveste și pot să afirm că e una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul ăsta. O găsiți aici. 

O poveste care îmbină perfect rigiditatea științei cu spontaneitatea miracolelor și care vorbește despre un subiect greu de gestionat - depresia. De data aceasta, depresia este filtrată prin ochii unui copil, o fetiță care își dorește din tot sufletul ca mama ei să zâmbească din nou. Ce bine ar fi dacă ar redeveni o familie! O familie plină de zâmbete și voie bună, de căldură și mici secrete împărtășite în șoaptă. 

Mama lui Natalie, eroina acestui roman, era o botanistă pasionată de munca ei, plină de viață și mereu curioasă de ceea ce e nou în domeniu. Acum lumea ei s-a închis, iar perspectivele pe care le are în față nu sunt deloc îmbucurătoare. Totul pare terminat, întunecat și lipsit de speranță. Singura care nu și-a pierdut speranța e Natalie - vrea să o ducă pe mama ei să vadă orhideea albastră de cobalt, o floare miraculoasă care a supraviețuit unor condiții imposibile și care (e convinsă Natalie) ar putea să-i readucă mamei zâmbetul pe buze.  Pentru a-și îndeplini misiunea , Natalie decide să participe la un concurs de aruncat ouă, al cărui premiu este soluția mult visată. Pe parcusul pregătirilor, fata va avea parte de multe lecții de viață și va trece prin toate stările posibile. Pentru a-ți îndeplini un vis nu e de ajuns doar să-ți dorești, trebuie să lupți cu toate puterile și să-i determini și pe cei din jurul tău să lupte. 

Știința lucrurilor fragile explorează subiectul depresiei, filtrată prin ochii unui copil, care încă crede în miracole și își trăiește copilăria la fel ca oricare altul. Deși boala mamei sale este dificil de înțeles și acceptat, Natalie o modelează cu bună știință și o transformă într-o problemă cu rezolvare, o rezolvare pe care o poate obține prin propriile puteri. Lupta importantă din această poveste se dă cumva între depresie și miracol, pentru că credința unui copil în bunătate nu poate fi știrbită de lumea complicată a adulților. Pare pueril, într-adevăr, să crezi că orice problemă pe lumea asta are rezolvare și că lucrurile se vor aranja într-un final așa cum trebuie, că toate vor cădea în picioare. Dar tocmai această credință infinită reușește să miște lucrurile în lumea lui Natalie și să influențeze (puțin) destinul oamenilor pe care-i iubește. 

E o carte care se joacă cu emoțiile tale, cu ceea ce crezi și cu principiile după care te ghidezi. Cumva, poveștile din universul copilăriei tind să ne întoarcă lumea pe dos și să ne ofere o perspectivă relativ nouă, dar de fapt aceeași pe care o aveam când eram copii - totul este posibil ; trebuie doar să crezi. Undeva pe parcurs am pierdut această credință, ne-am lovit de greutăți și de realitate, am încetat să credem în miracole și în lucruri bune. Lumea și-a pus amprenta pe noi fără să ne dăm seama. Iar astfel de cărți tind să te poarte înapoi în timp, când totul părea posibil, iar dorințele se împlineau destul de ușor, lumea era un loc plin de necunoscute, dar și de posibilități. 

Cartea o găsiți aici. 

"Această carte nu repezintă un catalog al dezastrelor inevitabile care ne așteaptă. Există multe feluri în care ne putem abate de la acest curs, dacă profităm acum de ocazie. Ceasul, însă, ticăie. Cu cât ignorăm problemele sau ne eschivăm de la ele, cu atât șansele de a evita cel mai deznădăjduit viitor cu putință scad." ​ 

În ultimii ani am început să auzim din ce în ce mai des termenii încălzire globală, schimbări climatice, efect de seră și să aflăm tot mai mult despre starea planetei noastre, dar mai ales despre deteriorarea ei. Am avut parte de fenomene extreme în colțuri ale lumii în care nu s-au întâmplat niciodată până acum sau foarte rar și ni s-a reamintit constant că ele sunt consecințele propriilor noastre fapte. Așa cum spune Callum Roberts în introducerea cărții sale, încă sunt prea puțini oameni care conștientizează acest lucru și care știu cu certitudine că dacă nu schimbăm ceva ACUM vom avea mult de suferit în viitor. Generațiile care vin din urmă (copiii noștri în special) se vor confrunta cu probleme existențiale pentru a supraviețui și pentru a duce o viață normală. Ce moștenire lăsăm în urma noastră? Cum am ajuns aici? 

Omul a demonstrat deja că poate cuceri aproape orice și că este capabil să dezvolte și să îmbunătățească toate lucrurile de care are nevoie. Dar omul a mai demonstrat o cruzime excesivă față de alte specii care trăiesc pe această planetă, tocmai din dorința de a excela într-un anumit domeniu sau de a obține din ce în ce mai multă putere financiară. Omul a călcat la propriu peste cadavre, fără să se uite în urmă, a defrișat păduri, a pescuit excesiv din mări și oceane, a construit în locuri în care era interzis să construiască. Astăzi suferă consecințele faptelor sale și va continua să le simtă mult timp de acum încolo. Industrializarea excesivă, pescuitul, contaminarea tuturor mediilor cu plastic și dorința nebunească de a obține putere ne-au adus aici. Nu am realizat și nu realizăm încă (mulți dintre noi) la ce ne folosesc oceanele, pădurile, speciile de animale și plante care trăiesc alături de noi. Nu suntem conștienți de faptul că superioritatea nu înseamnă să omori fără milă, să torturezi și să distrugi mediile altor ființe. 

"Trăim într-o lume dinamică, unde câteodată schimbarea aduce lucruri bune ; însă unele schimbări, cu precădere cele care deteriorează rezistența planetei, sunt dăunătoare, căci, odată degradată rezistența planetei, toate scenariile de viitor devin posibile. Calea pe care ne aflăm, după cum urmează să arăt, împinge ecosistemele oceanice la limita viabilității. Indiferent de consecințe, golim mările de pești și le umplem cu poluare, iar experimentul nostru neplanificat cu gaze cu efect de seră ajunge treptat în straturile profunde ale mării." ​

Callum Roberts face un scurt inventar al modului în care mările și oceanele s-au transformat de-a lungul secolelor sub mâna omului. Toate acțiunile omului au avut impact asupra mediului înconjurător și pe măsură ce lumea a început să se dezvolte, ideile să apară, omul a continuat să meargă mai departe fără să se uite în urmă. Fără să anticipeze consecințele faptelor sale, fără să-și dea seama că în procesul de construcție își distruge propria casă. Astăzi efectele se văd și din păcate, sunt din ce în ce mai devastatoare. Din ce în ce mai mulți oameni celebri sau pur și simplu necunoscuți care au înțeles gravitatea problemelor, au început să vorbească despre ele și să tragă un semnal de alarmă. Cu toții trebuie să facem ceva pentru a stopa aceste fenomene, începând cu lucruri mici, care ne sunt la îndemână. Despre aceste lucruri trebuie să vorbim în continuare, să le dăm mai departe și să ne asumăm responsabilitatea.

Cartea lui Callum Roberts nu e una pesimistă, ci doar îngrijorată în privința viitorului de care am putea avea parte. Autorul trage un semnal de alarmă prin ceea ce scrie, dorind ca mesajul lui să se răspândească cât mai repede. E necesar. Cu toții avem nevoie să știm ce se întâmplă și cum putem stopa aceste fenomene. Vă las aici câteva trucuri pe care nu e greu să le respectați, indiferent de modul în care ați ales să trăiți. 

1. Închideți laptopul pe timpul nopții. 

2. Reciclați. Ajută mult la reducerea poluării. 

3. Circulați mai des pe jos sau cu bicicleta (dacă este posibil). 

4. Stingeți lumina. Nu doar de Ziua Pământului, ci de fiecare dată când nu aveți nevoie de ea. 

​5. Folosiți cât mai puțină apă (de preferat dușuri, nu băi lungi). 

6. Cumpărați și consumați produse locale. 

Acestea sunt doar câteva exemple prin care putem ajuta planeta, dacă voi mai aveți și alte exemple de soluții la îndemână sau pe care deja le-ați pus în practică, scrieți-mi în comentarii. 

Cartea o găsiți aici. 

Noul roman al colecției Armada scoate la lumină o lume ascunsă la vedere, unde luxul, eleganța și cruzimea își dau mâna - cea a conturilor offshore. O metodă inteligentă de a ascunde bani obținuți ilegal folosită de mari milionari ai lumii, politicieni, persoane care apar frecvent pe paginile ziarelor. O lume despre care nimeni nu vorbește cu adevărat și de pe urma căreia toți cei implicați au de câștigat. Principiul e foarte simplu și totul se bazează pe încredere - banca promite discreție maximă, nu pune întrebări despre originea banilor și se hrănește din comisioanele substanțiale (vorbim despre milioane de dolari) , firmele de avocatură creează firme fictive care să dețină acești bani, iar milionarii se bucură de puterea pe care le-o oferă bancnotele, știind cu certitudine că nicio urmă nu duce la ei. Nimeni nu le poate afla numele sau metoda prin care banii respectivi au fost câștigați. Decât dacă cineva din interiorul sistemului începe să vorbească... 

Annabel și Matthew sunt un cuplu obișnuit, doi oameni care au trecut atât prin greutăți, cât și prin momente fericite. Singurul lucru care le umbrește fericirea e pierderea unei sarcini destul de avansate, moment în care cei doi ajung să-și dorească să fugă, să înceapă o viață nouă undeva departe și să nu se mai uite în urmă. Matthew primește o slujbă la banca Swiss United, iar speranța îi copleșește din nou. Dar ceea ce pare a fi începutul unei vieți noi se transformă curând într-un coșmar. Annabel nu se poate adapta într-o țară străină, nu reușește să își facă prieteni și decide să renunțe la muncă pentru o vreme, iar Matthew are parte de provocări de tot soiul. Munca într-o bancă de calibrul Swiss United nu e lipsită de probleme sau adevăruri șocante. Atunci când află că directorul băncii adăpostește banii criminalilor, șefilor de cartel și teroriștilor, Matthew decide să dea în vileag toată afacerea. Ilegalitățile sunt la ordinea zilei, iar scopul principal al bancherilor e să aducă cât mai mulți bani în bancă, indiferent de proveniența acestora. Lucrurile încep să se complice când în poveste apar un jurnalist obsedat de această afacere, colega lui și logodnicul acesteia, fiul unui milionar decis să candideze la președinția Statelor Unite. Urmează o investigație amănunțită, din ce în ce mai multe persoane implicate în acest caz, multe morți suspecte și un final demn de Hollywood. 

Soția bancherului este un roman extrem de antrenant, care te ține cu sufletul la gură, alternând mărturiile personajelor implicate pentru ca suspansul să crească constant. E un thriller foarte bine construit, un page-turner de senzație. E greu să ieși chiar și pentru câteva minute din poveste. Chiar dacă genul thriller se caracterizează prin suspans și implicarea totală a cititorului fără dorința de a evada, sunt puține cărți care au reușit să mă țină în priză până la ultima pagină. Finalul nu e dezamăgitor, personajele sunt în marea majoritate femei determinate, neînfricate și decise să lupte până la final. Subiectul jurnalismului dus la extrem e unul destul de actual - vedem din ce în ce mai multe exemple de oameni dispuși să riște totul pentru a expune un adevăr, incoruptibili și incapabili să se oprească atunci când viețile le sunt puse în pericol. 

Cartea o găsiți aici. 

​Iei o decizie de moment. Din impulsivitate sau grabă. Se dovedește a fi o decizie acceptabilă și viața merge mai departe. Și când te aștepți cel mai puțin, consecințele acelei decizii te lovesc cu efectul unui bumerang. Îți dai seama că ceea ce ai spus cândva a declanșat o serie de evenimente neprevăzute, aparent fără legătură între ele și totuși dependente unele de altele. Vorbele sau faptele tale au dus la o consecință gravă, care amenință să-ți incendieze lumea. Poate și lumea prietenilor tăi. Poate și a oamenilor pe care îi iubești necondiționat. O singură clipă de neatenție și totul scapă de sub control.

De atât a fost nevoie. O decizie de moment, stand sub imperiul furiei - un nume adăugat pe o listă cu bărbați acuzați de hărțuire sexuală. O tastare rapidă care a declanșat șoaptele interminabile. De atât a fost nevoie pentru ca viața unui om să se sfârșească, trei prietene să treacă prin încercarea vieții lor și o persoană până atunci invizibilă să fie văzută de toată lumea drept un exemplu de curaj.

Suntem obișnuite să ne fie răstălmăcite cuvintele, să fim înțelese greșit, să fim considerate isterice sau exagerate în afirmațiile pe care le facem. Suntem mereu atente la ceea ce spunem, cum și mai ales cui spunem. Știm deja că vom fi judecate dacă facem copii, dacă nu îi facem, dacă ne întoarcem prea repede la muncă și dacă pretindem că ne descurcăm cu toate. În același timp, ni se spune că nu putem jongla cu aceste două părți din viața noastră fără să eșuăm lamentabil la una dintre ele. Dacă decidem că nu vrem copii, suntem puse la zid și judecate pentru decizia asupra propriului corp, asupra propriei vieți. Suntem analizate până la ultima celulă și nu întotdeauna de către sexul masculin. Cele mai mari prejudecăți legate de faptele noastre le au cele care ar trebui să ne înțeleagă și să ne sprijine necondiționat.

​Probabil v-ați dat deja seama că aveți în față o carte despre lupta sexului feminin de zi cu zi, despre hărțuirea sexuală și consecințele ei ; un roman despre feminitate și feminism, despre toate deciziile dificile pe care le luăm în numele nostru și al celor care vor veni după noi, sacrificându-ne propria bunăstare, punând în pericol tot ceea ce am construit cu atâtea sacrificii. Chandler Baker ilustrează în detaliu toate dilemele femeii moderne, descriind cu lux de amănunte toate subiectele care ne înspăimântă și ne bucură în egală măsură - carieră, maternitate, relații de cuplu. Tot ceea ce ne poate aduce pe culmile extazului, dar și ale agoniei.

​Cartea o găsiți aici.

Urcând în topuri la puțin timp după apariție, Pachinko a încântat și uimit milioane de cititori din întreaga lume. Este al doilea roman al autoarei, care a debutat în 2017 cu volumul Free Food for Millionaires și a fost nominalizat la nenumărate premii literare. Povestea a patru generații de imigranți coreeni în Japonia secolului XX, romanul are la bază un popular joc mecanic interactiv. Se joacă în saloane zgomotoase, colorate, iar câștigătorii au posibilitatea de a-și transforma premiile în bani, deși acest lucru este interzis în Japonia. În 2009 s-a jucat de circa 247 milioane de dolari, majoritatea saloanelor pachinko fiind coordonate de către imigranți coreeni. O parte din aceste venituri sunt trimise ilegal  în Coreea de Nord, fiind o sursă importantă de venit pentru țară. Numărul lor se estimează undeva între 11000 și 15000 de saloane, conform unui raport din 2011. Acest joc devine cumva un laitmotiv al romanului, pachinko fiind un joc de noroc care dă dependență și în același timp o sursă sigură de venit pentru imigranții coreeni, dornici să supraviețuiască într-o țară străină. 

Povestea începe cu nunta dintre pescarul Hoonie și Yangjin, iar apoi imposibilitatea lor de a avea un copil sănătos. Primii trei prunci le mor la puțină vreme după naștere, aceste tragedii marcându-i pe amândoi și determinându-i să apeleze la tot felul de metode pentru a-și vedea visul împlinit. În cele din urmă, se naște fiica lor, Sunja, iar fericirea lor e fără margini. Când Sunja împlinește treisprezece ani, tatăl ei moare, lăsând în urmă două femei neconsolate, care îl iubesc nespus. Viața merge mai departe, iar romanul urmărește destinul Sunjei, care rămâne însărcinată fără să fie căsătorită, punându-și familia într-o poziție extrem de dificilă. Însă destinul îi scoate în cale un om care o acceptă așa cum e, o ia de nevastă și o duce în Japonia. Povestea continuă cu următoarele generații, semănând destul de tare cu faimosul roman al lui Marquez, Un veac de singurătate ​, prin construcție, multitudinea de personaje și relațiile familiale. 

Într-o lume în continuă mișcare, Pachinko spune o poveste despre supraviețuirea într-o țară străină, sacrificiile pe care imigranții sunt nevoiți să le facă pentru a duce o viață normală, sentimentele și temerile care vin la pachet cu acest statut și importanța familiei. Lumea e (aparent) deschisă pentru toți oamenii, granițele pierzându-și importanța în ziua de azi - oricine poate ajunge oriunde, dintr-un colț al lumii în celălalt, poate să se mute oricând în altă țară, să muncească acolo și să înceapă o viață nouă. Realitatea arată însă altfel, provocările de a lua viața de la capăt în alt loc fiind numeroase și deloc ușoare. Condiția imigranților nu e singura temă marcantă a romanului, relațiile familiale fiind și ele în prim plan - schimbările care intervin în familii și dinamica acestora este urmărită îndeaproape. Această dinamică e interesant de urmărit pe tot parcursul acțiunii, căci dezvăluie atât schimbările majore din sânul familiilor, cât și schimbările subtile prin care trec personajele de-a lungul vieții, ajungând într-un punct din care nu mai există cale de întoarcere. 

Pachinko a stârnit multă vâlvă de la momentul apariției sale și până în prezent, fiind o carte intens mediatizată și omniprezentă în topuri, pe canalele de Youtube și pe rețelele sociale. Ceea ce mi-a creat niște așteptări imense legate de ea, iar romanul s-a dovedit nu atât de bun pe cât credeam că va fi. Cert e că ori am eu o problemă legată de Japonia, pentru că nicio carte a cărei acțiune se petrece în această țară nu pare să mă atragă suficient de tare (chiar dacă cultura lor mi se pare fascinantă), ori e aceeași presiune imensă care planează asupra cărților intens mediatizate de a fi extraordinar de bune, de lirice și pe placul tuturor celor care le citesc. Ceea ce, evident, e o teorie care nu prinde niciodată. Așa cum s-a întâmplat cu multe alte cărți care au schimbat vieți (spre exemplu Un bărbat pe nume Ove - pe care 50% o adoră, iar ceilalți 50% o consideră lipsită de valoare), Pachinko mi s-a părut o carte bună, o carte pe care am savurat-o, dar nici pe departe o carte atât de importantă precum o consideră criticii. 

Cartea o găsiți aici. 

Expelliarmus. 

Așa m-am simțit după cartea Ioanei. Dezarmată, lipsită de orice putere și totuși, mai conștientă ca niciodată de darul neprețuit pe care l-am primit. Maternitatea e un amestec de vulnerabilitate și putere, care dansează în fiecare zi în sufletul tău. Ești alt om. Conștientizezi mai intens fiecare pericol. Te frămânți mereu. Îți faci procese de conștiință din orice lucru minor. Iubești cum n-ai iubit niciodată. Te îndrăgostești din nou de basme și povești cu zâne, de Harry Potter și lumile lui magice, înveți să desenezi și să răspunzi la orice întrebare posibilă de pe pământul ăsta. (Referințele legate de Harry Potter e unul dintre motivele pentru care iubesc această carte.) 

Concepută ca o scrisoare de dragoste / confesiune, Poveste pentru Maria surprinde cadre importante, întâmplări amuzante și amintiri din viața autoarei alături de fiica ei. După cum veți observa încă din primele pagini, nu lipsesc desenele cu dragoni, nenumăratele referințe la universul lui Harry Potter, multă iubire și umor cât cuprinde. M-am așteptat să mă emoționeze până la lacrimi. Nu m-a dezamăgit. Plângeam o grămadă și înainte să devin mamă, nu am avut niciodată o problemă cu asta. O carte bună, un film de dragoste, o frază care să-mi atingă coardele sensibile. Toate îmi smulgeau lacrimi. Dar acum s-a schimbat ceva. Nu mai plâng atât de ușor, dar hohotesc cu suspine atunci când citesc confesiunile altor mame, temerile și presiunea pe care le simt (și le transpun atât de firesc în cuvinte) și orice undă de sinceritate legată de parenting. Pentru că, așa cum spune și Ioana, avem o imagine mult prea roz despre rolul de mamă și chiar și înainte de el. De când anunți pe toată lumea că ești însărcinată, încep să curgă replicile de genul E cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei , Odihnește-te cât mai poți, O să vezi tu după... , Ce mare te-ai făcut și altele din aceeași categorie. Urmează perioada de după naștere, când te simți bombardat de sfaturi din toate părțile, milioane de sugestii inutile și ce să faci dacă... de care nu ai nevoie absolut deloc. Această tiradă a lucrurilor bine făcute continuă mulți ani de acum încolo, căci mereu va exista cineva care să îți spună unde greșești și cum să remediezi situația. Cele mai aprige dătătoare de sfaturi sunt chiar celelalte mame. Le întâlnești în parc, pe stradă, în toate locurile publice. Sfaturile lor nu încetează nici când ajungi acasă, căci ele răzbat pe toate rețelele sociale. Atâta timp cât nu te simți capabilă să spui STOP. Și pornind de la această realitate, de la cel mai dur complex de judecată din întreaga lume, cel al mamelor atotștiutoare, Ioana a scris capitolul meu preferat din întreaga carte, Mama e rea. Cel care mi-a smuls cele mai multe lacrimi. 

Și mai sunt toate momentele alea în care te copleșește teama, teama că s-ar putea întâmpla ceva cu copilul tău și că poate n-o să fii în stare să-l protejezi. Teama asta nu dispare niciodată, dar nimeni nu îți spune lucrul ăsta. Înveți să trăiești cu ea, să o accepți și să o folosești ca pe un aliat de nădejde. Momentele în care simți iubirea ca pe o povară imposibil de dus, ca pe cea mai mare responsabilitate din lume și iarăși teama că nu o să fii suficient de bună pentru a te bucura cu adevărat de ea. Momentele în care nu știi ce să-i spui copilului tău, în care lacrimile te inundă fără să poți explica concret motivele din spatele lor, miile de întrebări la care poate nu ai răspuns și standardul constant de a fi un exemplu potrivit pentru puiul de om care urmează să pășească în viață. 

Poveste pentru Maria e un roman de o sinceritate pură, o confesiune despre meseria de părinte, căreia nu-i lipsesc părțile mai puțin luminoase și nici adevărurile care taie în carne vie. Ioana adună laolaltă toate stările și sentimentele care te încearcă în relația cu copilul tău și care ar putea părea bizare în opinia unora sau de-a dreptul scandaloase. Într-o lume plină de mame perfecte, mereu impecabile și cu copii exemplari, avem nevoie de mame normale, care se simt capabile să vorbească despre tot ceea ce se întâmplă în spatele cortinei. 

Cartea o găsiți aici. 

În Câteva motive să iubești viața , Matt Haig își povestea experiența legată de depresie și cum a reușit să o învingă. În timp ce se lupta cu una dintre cele mai răspândite boli ale secolului XXI, a ajuns la niște concluzii destul de triste : suntem din ce în ce mai anxioși și neliniștiți ; avem mari probleme legate de gestionarea sentimentelor și a relațiilor cu cei din jurul nostru ; trăim într-o lume coordonată de haos și perpetuăm acest haos tot mai mult ; trăim influențați de mirajul rețelelor sociale și al perfecțiunii apărute peste noapte. Așa s-a născut Gânduri de pe o planetă nervoasă, carte care portretizează fidel frământările omului modern. 

Tahnologia a cunoscut o creștere fulminantă în ultimii ani și continuă s-o facă și acum, consecința fiind depedența tot mai mare față de obiectele care (aparent) ne ușurează viața. Tehnologia a pătruns în toate cotloanele vieții noastre, ne e aproape imposibil să ne imaginăm lumea fără telefoane mobile sau alte gadgeturi sau fără să pierdem câteva ore pe zi privind noutățile rețelelor sociale. Majoritatea relaționării noastre se desfășoară tot pe internet, în viața reală spunem din ce în ce mai puține cuvinte. Conflictele le începem și le terminăm tot acolo, deși avem dreptul la liberă exprimare. Suntem tot mai străluciți din multe puncte de vedere față de generațiile anterioare, dar cu toate acestea ne confruntăm cu un val exagerat de atacuri de panică, depresie, stres și o agitație continuă. Teoretic, avem libertatea și posibilitatea de a face orice, dar paradoxul e că această multitudine de opțiuni ne pune în fața unor decizii pe care nu suntem capabili să le luăm. Jobul a devenit partea cea mai importantă a vieții unui om; la locul de muncă se cere implicare permanentă, inovație și inteligență, disponibilitate 24/7. Paradoxul e că rezultatele muncii sau compensațiile financiare nu reușesc să acopere dezamăgirea familiei cu care nu ai petrecut suficient timp sau lipsa unei familii din cauza programului haotic. 

Trăim într-o societate care ne învață să fim individualiști. Am ajuns să ne vedem doar propriile interese, să fim focusați doar pe propriile probleme și sentimente, să nu mai fim în stare să relaționăm cu cei din jurul nostru sau să dăm o mână de ajutor cuiva aflat la nevoie. Trăim fiecare în propria bulă și ne simțim prinși într-un haos permanent. Slăvim normalitatea sau oamenii care par desprinși din alte timpuri, pentru că modernitatea ne-a impus alte modele, alte moduri de a gândi și de a privi viața. Ni se pare suspect atunci când cineva încearcă să ne ajute sau ne întreabă dacă suntem bine, căci suntem suspicioși și înclinați să vedem doar partea rea din ceilalți. 

Toate aceste anormalități și multe alte probleme specifice lumii noastre haotice sunt expuse pe larg de către Matt Haig, care încearcă în același timp să ofere soluții la îndemână pentru evitarea sau rezolvarea anumitor situații. Nu există o regulă universală sau o rețetă magică pentru toate frământările omului modern, iar această concluzie ne duce la o soluție extrem de simplă : trebuie să învățăm să-i apreciem pe cei din jurul nostru pentru ceea ce sunt și să îmbrățișăm diversitatea lumii în care trăim, cu bune și cu rele. 

Cartea o găsiți aici. 

Cred că orice cititor visează la un moment dat ca paginile cărții pe care o citește să devină asemenea unui portal magic, să-l absoarbă prin ele cu viteza luminii, transportându-l într-o aventură desprinsă din lumi magice. O scenă asemănătoare cu cea din Harry Potter, când magicianul este pur și simplu absorbit de paginile jurnalului scris de Tom Riddle, ajungând într-un trecut altfel imposibil de cunoscut. Un asemenea efect are și Biblioteca invizibilă, o aventură fantastică cu și despre iubitorii de cărți. O lume aparte, care te atrage în mrejele ei de la primele pagini și te face să îți dorești tot mai mult să îi afli secretele, iar apoi să pășești în ea alături de personaje, să lupți cot la cot cu ele și să învingi fiecare inamic. 

Biblioteca e de fapt o societate secretă, care strânge cele mai importante cărți din toate universurile paralele, cu scopul de a le proteja de ochii curioșilor sau a celor care nu le înțeleg cu adevărat importanța. Protagonista Irene, fiica a doi Bibliotecari, devenită la rândul ei agent special al Bibliotecii, pleacă în căutarea unui volum special scris de frații Grimm. Ajungând în Londra alături de Kai, ucenicul său, va fi prinsă într-un labirint al pericolelor, magiei, ființelor supranaturale și societăților secrete. Pentru a-și îndeplini misiunea, Irena va trebui să protejeze atât lumea pe care o cunoaște, cât și realitatea, pentru ca cele două să nu se distrugă reciproc. 

Romanul este primul din seria cu același nume, un fantasy perfect pentru toți iubitorii de lectură. Construit cu măiestrie, cu o abundență de personaje supranaturale, care mai de care mai imprevizibile și reprezentând un pericol real pentru protagonista poveștii, romanul are un început destul de abrupt, care nu conferă foarte multe explicații legate de lumea în care urmează să se desfășoare acțiunea. Cred că ăsta e singurul punct slab al cărții - o introducere prea forțată într-o lume pe care cititorul nu o cunoaște, nu știe după ce reguli se joacă și care e miza. De fiecare dată când citesc un fantasy, mă aștept să primesc aproape toate detaliile de la bun început, ca să pot înțelege faptele personajelor și felul în care se desfășoară acțiunea. Fără o introducere corespunzătoare, am în față o lume pe care nu o cunosc și nu o înțeleg și probabil că voi abandona lectura din cauza acestui neajuns. 

Am trecut peste nemulțumirea de la început și am continuat să citesc, absorbită din ce în ce mai tare de acțiune și de cum se va termina misiunea celor doi Bibliotecari. Poate că trebuia să menționez mai devreme faptul că pe lângă avantajele evidente ale meseriei de bibliotecar, Irene beneficia și de puteri magice, care îi permiteau să facă tot felul de trucuri, dar care o provocau de cele mai multe ori să-și folosească inteligența și mai ales ascuțimea minții. Chiar dacă nu sunt un mare fan al genului fantasy, mi-a plăcut această lume magică a cărților, care supraviețuiește după un set de reguli stricte și datorită creativității celor care fac parte din ea. 

Cartea o găsiți aici. 

Am visat dintotdeauna la o casă plină de cărți, iar rafturile pline de povești să împânzească fiecare colț. Pentru un cititor înfocat asemenea mie, biblioteca este mai mult decât o carte de vizită, e un pansament de pus pe rană de fiecare dată când lumea te rănește. Indiferent de mărimea bibliotecii sau de valoarea materială, poveștile care contează rămân cu noi pentru totdeauna. Asta e concluzia la care am ajuns în ultimul timp, după ce ani la rând am adunat extrem de multe cărți și le-am ținut evidența cu un fanatism ieșit din comun. Am înțeles însă că rolul poveștilor e să circule, să ajungă la cât mai mulți oameni și să nu se oprească nicicând din vindecat suflete. Am renunțat la multe povești din biblioteca mea și le-am lăsat să circule prin lume, am încercat să mă detașez cumva de obsesia mea pentru cărți, fiindcă am înțeles că nu le voi putea purta mereu după mine, oriunde aș merge. Poveștile care mi-au rămas în suflet și minte sunt mereu cu mine, le păstrez și în format fizic și le țin aproape cât de mult pot. Însă situația bibliotecilor (și nu numai) din secolul XXI e una destul de precară, căci trăim într-un haos teribil din toate punctele de vedere, ne mutăm din loc în loc atunci când nu ne mai e bine și lăsăm în urmă atât amintiri, cât și obiecte. 

​Avem la îndemână metode mult mai simple de a căra o bibliotecă sau chiar mai multe după noi - era digitală ne oferă soluții ingenioase și ne va oferi în continuare, însă pentru un cititor pasionat cărțile reale rămân cea mai la îndemână metodă de a se pierde în alte lumi și de a-și respecta tabieturile. Sfârșitul bibliotecii mele, scrisă de un mare iubitor de carte (nu e primul volum cu subiect literar scris de Alberto Manguel), a pornit de la dilema autorului legată de biblioteca personală - mutându-se din Franța, e nevoit să-și împacheteze și transporte toate cărțile în noua locație. 30000 de volume, adăpostite până atunci într-o moară veche de pe valea Loarei, urmau să ajungă tocmai în Canada. Pornind de la această despărțire (Manguel pleca spre New York), autorul începe să reflecteze asupra relației dintre cititor și cărțile pe care le deține, dar și viitorul apropiat al bibliotecilor din întreaga lume, în contextul unei generații care abia mai citește. 

De-a lungul timpului, bibliotecile au suferit nenumărate modificări, s-au adaptat capriciilor vremii sau a oamenilor, dar au rămas aceeași oază de liniște și lumi misterioase, locul cel mai sigur pentru toți cititorii lumii. Cea mai dezastruoasă dispariție a unei biblioteci e cea a faimoasei biblioteci din Alexandria, considerată și astăzi un reper pentru lumea literară. Nimeni nu știe cu exactitate când și cum a dispărut, cât de măreață era și ce volume adăpostea în adâncurile ei, dar legendele din jurul ei își trimit ecourile și astăzi. De la volume protejate cu lacăte sau chiar cu prețul vieții am ajuns la o abordare mult prea libertină - totul ne este la îndemână, informația se găsește pretutindeni (trebuie doar să știi unde să cauți), dar citim din ce în ce mai puțin, iar timpul petrecut în biblioteci e unul insuficient sau chiar inexistent. Pentru cei mai mulți copii ai lumii moderne, nu există alte biblioteci înafara celor școlare și nici o dorință acută de a explora această posibilitate, de a face cunoștință cu cât mai multe cărți. Bibliotecile se află pe cale de dispariție, la fel ca multe specii ale lumii animale sau principii de viață, pe care omul modern le ignoră cu desăvârșire. Paradoxul vremurilor noastre nu se limitează doar la excesul de informații, multitudinea de probleme și lipsa de timp, ci se extinde asupra educației, a lecturii și a relației pe care o avem cu ea de-a lungul vieții. 

Iubirea pentru cărți se naște în cele mai neașteptate momente, de cele mai multe ori datorită unui personaj suficient de carismatic care ne deschide ochii spre lumi mult mai interesante decât cea în care trăim. Copil fiind, ești fascinat în fața fiecărei noutăți și mult mai deschis spre tot ceea ce nu îți este cunoscut încă. Obiceiul de a citi, dar și cel de a colinda bibliotecile în căutare de comori trebuie crescute încă din copilărie, prezentând beneficiile acestora și alimentându-le zi de zi. 

Cartea o găsiți aici.