Ross Welford - Băiețelul de 1000 de ani

Sunt povești despre oameni care își doresc să trăiască pentru totdeauna. Aceasta nu e una dintre ele. 

Cum ar fi să te oprești din crescut la vârsta de unsprezece ani și să trăiești timp de câteva secole (multe secole) fără ca nimeni să bănuiască nimic? Pentru Alve (sau Alfie, cum îi place lui să-i spunem), un puști de 1000 și ceva de ani, viața a însemnat să ia parte la evenimente importante din istoria omenirii, să întâlnească personaje interesante (spre exemplu, Charles Dickens) și să îi vadă pe toți oamenii dragi lui îmbătrânind și pierzându-se în neant. Totodată, viața lui Alfie a fost mai mult o luptă pentru supraviețuire, o eternă nesiguranță și o precauție exagerată în fața oamenilor, căci aceștia ar putea deveni bănuitori și bârfele circulă foarte repede în lumea asta. 

Momentul în care își pierde mama e unul decisiv pentru Alfie, căci este hotărât să inverseze magia care i-a permis să trăiască atât de mult timp și să ducă o viață normală, la fel ca toți ceilalți - să crească în același timp cu prietenii lui, să cunoască pe cineva special, să își întemeieze o familie, să aibă copii și nepoți. Ce înseamnă o viață fără cei pe care-i iubim? Absolut nimic, după părerea lui Alfie. Înțelepciunea pe care a acumulat-o de-a lungul secolelor, uneori fără să vrea, îi luminează mintea în moduri nebănuite, arătându-i lucrurile care contează cu adevărat în viața unui om. Iar să privești tot ceea ce iubești cum moare încetul cu încetul nu e o viață care merită trăită.

Deși am crezut că e o carte dedicată exclusiv copiilor, Băiețelul de 1000 de ani  este o poveste perfectă pentru adulți, un roman amuzant și plin de momente emoționante, care aduce în prim-plan tema nemuririi. Mi-a adus aminte de cartea lui Matt Haig, Cum să oprești timpul - trăirile și luptele personajelor principale fiind destul de asemănătoare, în prezentul roman însă fiind vorba despre un copil ajuns la înțelepciunea unui adult, care caută leacul împotriva nemuririi. Oricât de încântătoare ar părea ideea de a trăi veșnic, moartea are rolul de a ne aduce cu picioarele pe pământ și a ne întoarce privirea spre ființele care ne întregesc existența. Fără ele, o viață veșnică ar fi doar un șir de experiențe repetate la nesfârșit. Această provocare de a fi ca toți ceilalți îl determină pe Alfie să caute un leac pentru problema lui -  pentru el prieteniile s-au terminat mereu prost, oamenii au devenit bănuitori după un anumit timp văzând că nu se schimbă absolut deloc și au spus-o și altor oameni, răspândind zvonurile despre ciudățenia lui. Relațiile cu oamenii au sfârșit mereu într-un fel sau altul, căci oamenii se vor comporta la un moment dat așa cum le e menit să se comporte, blamând tot ceea ce iese din tiparele normalului. 

Povestea e cu adevărat înduioșătoare, plină de peripeții și experiențe autentice, văzute prin ochii unui băiat de 1000 de ani, dar trăite cu sufletul pur al unui copil. O viață veșnică nu este lipsită de provocări după cum ne putem da seama din povestea lui Alfie, dar nu va oferi niciodată aceleași satisfacții ca una menită pieirii încă de la început, dar cu toate acestea plină de necunoscute. 

Cartea o găsiți aici.