Julien Sandrel - Camera minunilor

 "-Nu poți să-l arunci pe copil odată cu apa din copaie, îmi replicase cu brutalitate. Nu ești o mamă perfectă, nu ești o femeie perfectă, nu ești o fiică perfectă, îți garantez eu. Dar te străduiești când ai ocazia. Fiecare se descurcă așa cum poate și nu există de-o parte mamele perfecte și de cealaltă, idioatele, mâțul meu pufos. Te-am văzut cu Louis de mii de ori. În ochii săi, ești mama perfectă, fiindcă ești mama lui. Să nu te îndoiești niciodată." 

Există momente care schimbă o viață pentru totdeauna. Momente obișnuite, pe care nu le poți prevedea sau bănui și de care îți amintești apoi că ți-au împărțit viața în două perioade : înainte și după. Thelma nu bănuiește că ziua de 7 ianuarie va deveni un moment de răscruce - e doar o zi de sâmbătă obișnuită, se îndreaptă spre brunch-ul lunar cu mama ei, fiul ei Louis o însoțește, la fel de plin de energie ca de obicei. Telefonul îi sună insistent și își scapă copilul din ochi pentru câteva secunde. Și atunci se întâmplă. Louis este lovit de un camion, iar lumea se oprește în loc pentru Thelma. Totul se desfășoară pe repede-înainte, iar în clipa următoare Louis se află în comă. Prognosticul doctorilor nu e optimist - dacă în patru săptămâni Louis nu se trezește, vor fi nevoiți să îl deconecteze de la aparate. 

Thelma conștientizează acum cât de mult timp a dedicat carierei în pofida propriului fiu, câte greșeli a făcut în fiecare zi și că s-ar putea să nu mai aibă suficient timp să le repare. Soluția vine tot de la Louis - Thelma găsește în camera lui un carnet al minunilor, lucruri pe care fiul său intenționa să le facă înainte să moară, vise și dorințe neobișnuite, scrise cu entuziasmul și pasiunea specifice adolescenților. Louis s-ar putea să nu le poată trăi niciodată, dar mama lui le va trăi pentru el și va înregistra totul, ca dovadă a devotamentului și a dragostei sale infinite. Provocările sunt, evident, creative și extrem de neobișnuite pentru o femeie de carieră. Thelma are acuma ocazia de a-și răscumpăra greșelile (într-un fel sau altul), dar și de a se redescoperi pe sine, înafara ariei sale de confort. Carnetul lui Louis o poartă în călătorii exotice, o confruntă cu propriii demoni și greșelile din trecut, o pune față în față cu noi posibilități și cu regăsirea speranței de mult pierdute. Thelma realizează că în ultimii ani doar a supraviețuit, captivă într-un job absolut banal, fără nicio contribuție palpabilă la bunăstarea omenirii, a ignorat cu bună știință tot ceea ce-i aducea fericire și s-a scufundat, încetul cu încetul, în haosul modern în care trăiesc majoritatea oamenilor. I se oferă o a doua șansă și speră că și ea va fi capabilă să-i ofere același lucru lui Louis... 

"În noaptea aceea fiul meu m-a ajutat să însuflețesc iar câteva pagini ale tinereții prea repede întoarse. În noaptea aceea am înțeles că viața - cea adevărată, de care îți amintești - nu-i altceva decât o succesiune de momente de grație juvenilă. Și că nicio ambiție de adult nu te poate face mai fericit decât un carpe diem adolescentin." 

Camera minunilor e un roman emoționant, scris cu delicatețe, umor și mult suflet. Fără să facă abuz de scene care să smulgă lacrimi cititorilor săi (având în vedere contextul) , autorul conferă acțiunii o naturalețe aparte, un firesc încântător în mijlocul tragediei. Aventurile lui Thelma alternează cu gândurile lui Louis, aflat undeva înfara propriului corp, nefiind capabil să-și exprime părerea despre ceea ce se întâmplă în jurul său. Legătura mamă-fiu trece prin etape importante în timpul comei, cei doi simțindu-se unul pe celălalt, în ciuda neîncrederii personalului medical și a suspiciunii celor din jur. Paradoxal, relația dintre ei devine mai puternică decât în zilele în care puteau să-și vorbească liber și să-și petreacă timpul împreună, se consolidează la un nivel care depășește granițele înțelegerii umane. 

​Chiar dacă sună ca un clișeu mult prea des repetat, Camera minunilor subliniază importanța clipelor petrecute alături de cei dragi, a vorbelor spuse la timp, a sentimentelor exprimate înainte să fie prea târziu. Viața e efemeră, chiar dacă nu ne dăm seama de asta și avem impresia că trăim într-o rutină deja stabilită. Trebuie să fructificăm fiecare clipă, căci garanții legate de timp nu avem... 

​Cartea o găsiți aici.