Lucy Foley - Petrecerea de vânătoare

Ce se poate întâmpla atunci când un grup de prieteni din facultate se reunesc în vacanța de iarnă? În cazul ăsta - o crimă. 
De zece ani păstrează cu sfințenie aceeași tradiție - întâmpină împreună un nou an, în timp ce își amintesc de perioada studenției, întâmplările și momentele care i-au unit și constată cât de norocoși sunt că au rămas prieteni în ciuda tuturor schimbărilor din viețile lor. De data aceasta, destinația aleasă este o cabană luxoasă din munții Scoției, dominată de peisaje idilice și complet izolată de tot ceea ce înseamnă civilizație. O destinație care se va dovedi neprimitoare și supusă capriciilor naturii înconjurătoare. 

​Primele clipe ale vacanței nu prevăd nimic din ceea ce va urma - toată lumea este relaxată, bucuroasă de revedere și nerăbdătoare să intre cu dreptul în noul an. Singurul nor de pe cerul întâlnirii lor este drumul până la cabana închiriată și conștientizarea faptului că sunt absolut singuri pe o rază de câteva sute de kilometri. Dar acest detaliu pare neînsemnat la început. După ce se instalează și încep să depene amintiri, după ce își fac planuri pentru zilele care urmează, uită cu desăvârșire de tot ceea ce ar putea merge prost. Alcoolul curge fără încetare și, odată cu amintirile, ies la iveală și frustrările acumulate în cei zece ani. Din câte își pot da seama, prietenia lor nu a rămas la fel, ci doar a rezistat cu stoicism unor schimbări extreme, a supraviețuit din obișnuință, iar acum a început să se facă țăndări. O furtună teribilă izolează cu adevărat cabana de restul lumii, făcând impracticabil drumul până acolo atât pe cale terestră, cât și aeriană. Iar două zile mai târziu, de Anul Nou, unul dintre ei este deja mort... 

Petrecerea de vânătoare este un roman despre aparențele din spatele unei prietenii, despre măștile pe care oamenii le folosesc chiar și în cele mai intime relații. Prieteniile se formează de obicei în urma unei conjuncturi potrivite și rareori rămân la fel odată ce anii își pun amprenta. E greu să construiești o relație bazată pe sinceritate din moment ce adevărurile ne dor atât de tare, iar critica o percepem mereu ca pe un afront personal. Nu ne deschidem niciodată suficient față de ceilalți - în roman apar nenumărate exemple ale acestei neîncrederi generale în celelalte persoane din grup. Practic, ei trăiau într-o bulă ancorată în studenție, cânt totul era mai simplu și responsabilitățile nu își făcuseră apariția. Dar zece ani mai târziu,fiind deja maturi și dând piept cu viața reală, încep să simtă ceea ce vor cu adevărat, încep să perceapă ceea ce sunt ca oameni și ce cale vor să urmeze. 

Cartea o găsiți aici.