În decorul idilic al Indiei se desfășoară povestea Elizei, o tânără ziaristă pasionată de fotografie. După moartea soțului său, este trimisă să fotografieze familia regală în castelul acesteia, pentru a marca mutarea definitivă a guvernului de la Calcutta la Delhi. O așteaptă o slujbă de un an, în care să trăiască alaturi de membrii familiei regale și să le forografieze viața de zi cu zi. În fața acestei provocări, tânăra se arată atât curioasă, cât și speriată, însă curând viața o surprinde mai tare decât s-ar fi așteptat. Acțiunea se petrece în vremea când influența Imperiului Britanic asupra Indiei era destul de mare, iar tablourile acestei fascinante țări nu contenesc să uimească prin exploziile de culoare, bucurie, ritualuri și tradiții străvechi. 

La fel ca în celelalte romane ale autoarei, tema principală e iubirea și, mai ales, drumul parcurs de personaje spre ea. De data aceasta, avem o femeie în doliu, incapabilă să se obișnuiască cu noul statut, deși, după cum mărturisește chiar ea, nici în timpul căsătoriei nu se simțise ea însăși. Confuzia ei este adâncită de locul paradisiac în care ajunge, în total contrast cu sărăcia care umple străzile Indiei, dar și de bărbatul misterios care o atrage și o îndepărtează în același timp. Ceea ce rămâne actual din acest roman este tocmai acest contrast al Indiei, o țară fascinantă prin cultura și tradițiile ei, plină de viață, bogată, colorată și îndelung pusă la încercare de-a lungul vremurilor. Aceste diferențe o intrigă și pe tânăra fotografă, care nu înțelege cum Raiul și Iadul pot coexista, atât de aproape unul de celălalt.

Dacă ne gândim la India de azi, acest contrast o definește cel mai bine. Lângă vilele în stil vechi sau resorturile de lux în care cei îndeajuns de bogați ajung să-i cunoască splendoarea și tradițiile, stau cei care se află la limita supraviețuirii. Cei pentru care țara este doar locul unde s-au născut și din care nu pot scăpa, cei cărora pământul de baștină le oferă doar sărăcie și moarte. Iar ăsta nu e doar cazul Indiei, ci și al altor locuri desprinse din paradis, în care contrastele dansează neîncetat între turiștii îndrăgostiți și localnicii bătuți de soartă. 

Dinah Jefferies este o povestitoare desăvârșită, iar naturalețea cu care evocă peisajele Indiei, dar și al altor locuri desprinse parcă din paradis, conferă romanelor sale nu doar farmec, ci și viață. Ca cititor, te simți transportat cu totul în realitatea acelor vremuri, în peisajele de basm și în acțiunea poveștii. V-o recomand cu drag, chiar dacă romanul meu preferat rămâne Soția plantatorului de ceai. ​Toate cărțile ei mi-au rămas în inimă, căci vorbesc despre viață așa cum e ea și despre dragoste drept singurul țel de atins. 

Cartea o găsiți aici. 

Bazat pe o poveste adevărată, a devenit faimos în întreaga lume la puțin timp după apariție. A fost tradus în peste 35 de țări și nominalizat la premii literare. Tatuatorul de la Auschwitz e povestea lui Lale Sokolov, un tânăr slovac, care ajunge în lagărul de la Auschwitz-Birkenau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nevoit să se adapteze la condițiile precare, stilul de viață coordonat de ordinele germanilor și amenințarea zilnică a morții, Lale pornește de la început pe acest drum cu un optimism greu de zdruncinat. Convins în fiecare clipă că lucrurile nu pot deveni mai rele, Lale caută metode de a supraviețui și a se bucura de puținele privilegii pe care lagărul le poate oferi. Firea lui sinceră și ușor adaptabilă la condițiile inumane îl ajută să devină Tatowierer, o muncă deloc îmbucurătoare. Lale este nevoit să tatueze toți prizonierii care sosesc în lagăr, de multe ori zilele sale desfășurându-se între Auschwitz și Birkenau. Numerele tatuate prizonierilor devin singura identitate de care aceștia se pot bucura, numele lor devenind doar amintiri ale unei vieți apuse. Aceste numere reprezintă simbolul romanului, devenind amănuntul nașterii unei povești de dragoste indestructibile. 

​34902. Numărul pe care Lale îl tatuează cu greu, căci în spatele lui se află prima femeie sosită în lagărul de la Birkenau. Ridicându-și cu greu privirea, inima i se oprește pentru câteva secunde. Sau poate că atunci începe să-i bată pentru prima dată. Toate visurile sale legate de femeia care îi va fura inima, toate gesturile, atenția și dragostea pe care se pregătea să le ofere sunt pe cale să iasă la suprafață de când o cunoaște pe Gita. Relația lor nu e una obișnuită, căci regulile lagărului sunt prea aspre pentru a le permite să se vadă de câte ori ar vrea. Fiind tatuator, Lale se bucura de mici privilegii care îi permiteau să-și vadă iubita și, de câteva ori, să-i salveze viața. Curajul și noblețea de care dă dovadă pe parcursul anilor petrecuți în lagăr fac din Lale un adevărat erou - reușind să stabilească rapid relații cu cei din jur, îi ajută pe ceilalți prizonieri să nu moară de foame, primind pe ascuns alimente de la doi muncitori cu sufletul mare. Acest târg continuă chiar și după ce Lale este prins și torturat ca să vorbească. 

Versatilitatea lui și modurile în care supraviețuiește devin de-a dreptul comice după ce scapă din lagăr (fără intenția de a vă încărca cu spoilere, nu i-am fi putut citi povestea dacă nu ar fi supraviețuit lagărului nazist). Viața lui trece rapid de la o tragedie greacă la o comedie dulce-amară, fără să exagerez. Poate că tocmai acest amestec subtil de bine și rău îi conferă acestei povești o magie aparte. Nu obișnuiesc să citesc romane a căror acțiune se petrece în timpul războiului, dar povestea lui Lale e mai mult decât atât. Nu e doar povestea unui om care a supraviețuit uneia dintre cele mai mari tragedii ale lumii, ci drumul lui spre fericire împotriva tuturor piedicilor. Lale Sokolov iubea viața, indiferent cum ar fi arătat ea. Războiul nu a fost singurul impediment, a fost cel mai crunt și cel mai important. Au urmat și altele, lucruri care se întâmplă într-o viață de om, dar care își pierd importanța după ce treci prin experiențe care îți arată ceea ce contează cu adevărat. Lale și-a iubit soția chiar și dincolo de moarte, și-a iubit prietenii, copilul. Și-a iubit întreaga viață, în fiecare clipă. 

Îndrăznesc să spun că Tatuatorul de la Auschwitz e cea mai importantă carte pe care am citit-o anul acesta. Importanța ei nu denotă din faptul că ne amintește de o perioadă pe care ne-am dori să o uităm, dar am face mai bine să ne amintim de ea mereu, ci pentru că e o scrisoare de dragoste pentru oamenii pe care îi iubim până la capăt. Oamenii pentru care am fi capabili să sacrificăm totul, fără să stăm pe gânduri. Oameni pentru care ne-am da și inima și ultima suflare doar să îi știm în siguranță. Astfel de oameni sunt extrem de rari și, doar printr-un noroc divin și un destin extrem de permisiv, ajungem să-i întâlnim în această viață. 

Cartea o găsiți aici. 

1. Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz. Un roman ca un carusel, o îngemănare de viață și de moarte din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O poveste despre dragoste și ură și modurile în care un om poate supraviețui chiar și în cele mai vitrege condiții. 

2. Lorenzo Marone, Tentația de a fi fericit. Are ca personaj principal un septuagenar sarcastic și arțăgos, care mă duce cu gândul la Ove. De aici curiozitatea de a citi această poveste, în special pentru perspectiva unui om mai în vârstă asupra lumii de astăzi și toate luptele ei. 

​3. Cosmin Savu, Rareș Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu, România, te iubesc! O colecție de reportaje și povești de viață, adunate de-a lungul anilor de emisiune, care zugrăvesc o Românie de care ne ferim și pe care preferăm să o ascundem sub preș. Un tablou al țării noastre așa cum e ea, cu bune și cu mai multe rele. 

​4. De la Pământ la stele. Atlasul superlativelor lumii. O carte pentru cei mari și pentru cei mici, care răspunde tuturor curiozităților legate de recordurile lumii care ne înconjoară. 

5. Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire. O radiografie a speciei umane așa cum este ea, datoriile pe care le are față de ceea ce o înconjoară și în ce direcție o poartă așa-zisa evoluție ​pe toate planurile. 

Peste 1000 de titluri, 70 de cărți-eveniment, 28 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori și jurnaliști celebri. 
​
Humanitas și Humanitas Fiction vă așteaptă la Gaudeamus 2018, în perioada 14–18 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.
Cele 28 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas din Pavilionul Central Romexpo vă vor oferi prilejul de a vă întâlni cu Horia-Roman Patapievici, Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Thierry Wolton, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Robert Adam, Mircea Vasilescu, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea, Marian Voicu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu, Ioana Bot, Mirela Nagâț, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Irina Horea, Denisa Comănescu, Liviu Ornea, Cristian Presură, Corina Șuteu, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile, Cătălin Augustin Stoica, Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareș Năstase, Cosmin Savu, Raluca Alexandrescu, Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Cristian Pătrășconiu, Luana Schidu, Bogdan Ghiu, Andreea Niță, Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu, Bianca Mereuță, Marinela V. Ardelean, Adela Greceanu, Doru Căstăian, Nona Rapotan,Voicu Hetel.
La invitația Editurii Humanitas, jurnalistul și scriitorul francez Thierry Wolton, autorul trilogiei O istorie mondială a comunismului, va fi prezent la București, la Gaudeamus 2018, în perioada 16–17 noiembrie, cu ocazia lansării ediției în limba română a primului volum. O istorie mondială a comunismului este cea mai amplă întreprindere de acest gen (peste 3300 de pagini) și explică sistemul comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: călăii (vol. I), victimele (vol. II) și complicii (vol. III).

Toate cele peste 1 000 de titluri, cărți și audiobookuri, vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Gaudeamus.

A 25-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus va avea loc în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo. Program de vizitare zilnic: 10–20.

Vineri, 16 noiembrie

​16.30
Lansarea antologiei 16 prozatori de azi.lit
Texte de Diana Bădica, Lavinia Braniște, Vitalie Ciobanu, Dan Coman, Bogdan Coșa, Augustin Cupșa, Tudor Ganea, Adela Greceanu, Mihai Mateiu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Cosmin Perța, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Sebastian Sifft, Tatiana Țîbuleac
Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“, coordonată de Andreea Răsuceanu
Vor vorbi: Adela Greceanu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu
17.00
Lansare de carte
Lorenzo Marone, Tentația de a fi fericit
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Denisa Comănescu
17.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Robert Adam, Două veacuri de populism românesc
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Robert Adam, Raluca Alexandrescu, Radu Vancu
18.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Radu Vancu, Transparența
Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“
Vor vorbi: Radu Vancu, Radu Paraschivescu, Andreea Răsuceanu
18.30
Lansarea romanelor
Nikos Kazantzakis, Grădina de piatră
J.M. Coetzee, Scene de viață provincială
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Ioana Bot, Irina Horea, Nona Rapotan, Denisa Comănescu
19.00
Eveniment dedicat volumului
The Wine Book of Romania/Cartea vinurilor românești de Marinela V. Ardelean
Degustare de vinuri
Sâmbătă, 17 noiembrie
11.00
Eveniment Humanitas Junior
Atelier de lectură interactivă cu Bianca Mereuță din volumul Basme de Wilhelm Hauff
12.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Lucian Boia, De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi
Serie de autor
Vor vorbi: Lucian Boia, Ioan Stanomir
12.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Mirela Nagâț, Horia-Roman Patapievici
13.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică
Vol. 1: Cu pumnul de fier. Călăii
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Thierry Wolton, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu
14.00
Lansare de carte
Robert Musil, Omul fără însușiri
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu
14.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire
Serie de autor
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu
15.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Ana Blandiana, Variațiuni pe o temă dată
Vor vorbi: Ana Blandiana, Lidia Bodea
15.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Radu Paraschivescu, Orice om îi este teamă. Un partid, trei ani și doi premieri
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Ioan Stanomir
16.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Horia-Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieș
17.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Vlad Zografi, Șapte Octombrie
Vor vorbi: Vlad Zografi, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu
17.30
Lansare de carte
Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Denisa Comănescu
18.00
Lansare de carte
Ioan Stanomir, La Centenar. Recitind secolul României mari
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile
18.30
Lansarea volumelor
Jim, Baggott, Origini. Povestea științifică a creației
Paolo Zellini, Matematica zeilor și algoritmii oamenilor
Colecția „Știință“
Vor vorbi: Liviu Ornea, Cristian Presură, Doru Căstăian, Vlad Zografi
19.00
Lansare de carte
Amos Oz, Dragi fanatici
Serie de autor, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Marian Voicu, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Denisa Comănescu
Duminică, 18 noiembrie
11.00
Eveniment Humanitas Junior
Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), De prin veacuri. Povestiri istorice şi legende populare pentru copii
Vor vorbi: Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu
Lectură: Voicu Hetel, actor, Teatrul „Ion Creangă“
12.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Mircea Vasilescu, Cultura română pe înțelesul patrioților
Vor vorbi: Mircea Vasilescu, Horia-Roman Patapievici, Corina Șuteu, Cosmin Ciotloș
12.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Dan C. Mihăilescu, Plăceri vinovate și datorii împlinite. 12 confesiuni (o antologie)
Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea
13.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
România, te iubesc!
Texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu
Cuvânt înainte de Cristian Leonte
Vor vorbi: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte, Lidia Bodea
14.00
Eveniment Humanitas Multimedia
Lansarea audiobookului Maria regina României, Jurnal de război. 1916–1918
Lectura: Oana Pellea
Vor vorbi: Oana Pellea, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea
14.30
Lansare de carte
Ludmila Ulițkaia, Scara lui Iakov
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu
15.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Cătălin Augustin Stoica, România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism
Vor vorbi: Cătălin Augustin Stoica, Marian Voicu, Andreea Niță
15.30
Lansare de carte
Boualem Sansal, Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Bogdan Ghiu, Denisa Comănescu

Ilustrații de Neil Packer 

Pentru a înțelege de ce lumea în care trăim astăzi arată așa. e nevoie să ne întoarcem în trecut. Să facem un exercițiu de imaginație și să privim o altă hartă, a lumii de ieri, în care unele țări ies în evidență, altele rămân în umbră. La fel ca și azi. Știm prea puține lucruri despre țările îndepărtate de zona pe care o cunoaștem și nu destule despre cele care ne sunt familiare. Iar toate explicațiile pentru ceea ce se întâmplă astăzi se află într-o călătorie care ne poartă pe Drumurile Mătăsii, primul simbol al conexiunii dintre continente. Înapoi în Antichitate, în imperii care azi nu mai există, în lumi pe care doar cărțile le mai aduc la viață și înapoi la realitatea secolului XXI, care se luptă cu alți demoni. 

"În august 1942, Columb naviga către necunoscut. Când a traversat înapoi Atlanticul, după șapte luni, veștile despre descoperirile lui au entuziasmat toată Europa. El a raportat că a descoperit zone necunoscute anterior din India, mai fertile decât oriunde altundeva, astfel încât nu puteai să calculezi cantitatea de mirodenii și condimente obținută și unde erau "imense mine de aur și alte metale", așteptând să fie exploatate. Totul părea prea frumos ca să fie adevărat. Și de fapt era."

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să-și extindă teritoriile prin diferite mijloace, încheind tratate cu alte popoare sau cucerindu-le prin războaie sângeroase. De aici a pornit totul - de la dorința omului  de a deține cât mai mult, de a fi puternic și de neatins. De aici au pornit apoi schimburile între continente, călătoriile și descoperirile făcute în urmă cu câteva secole, de aici au pornit conflictele și războaiele pentru supremație. Istoria lumii e fascinantă, tristă și îmbucurătoare deopotrivă. E uimitor cât de mult s-au deschis granițele lumii, cât de liberi suntem astăzi și cât de repede putem ajunge dintr-un capăt al lumii în celălalt. Însă aceste progrese există datorită sacrificiului umane, al durerii și al războaielor duse. E greu să judecăm, căci istoria e justă și sinceră, fără să caute vinovați sau motive. Au dispărut multe teritorii în toată această furtună a secolelor, altele s-au transformat și azi le cunoaștem sub alte nume. Unele mai păstrează și azi din măreția trecutului, altele s-au adaptat vremurilor actuale și doar cărțile mai vorbesc despre ceea ce au fost odinioară. 

Cred cu tărie că astfel de cărți ne aduc mai aproape de oamenii cărora le datorăm progresele de care ne bucurăm astăzi și, în același timp, creează un liant între prezentul, trecutul și viitorul nostru. Omenirea poartă astăzi alte războaie, se confruntă cu crize care acum câteva secole păreau imposibile și asistă, tacit, la distrugerea planetei. Lumea se schimbă în fiecare zi, iar mâine e posibil să nu mai arate așa cum o știm azi. Pierdem din vedere lucrurile esențiale, căci ne lăsăm captivați de mirajele care (aparent) ne fac viața mai ușoară. Nu semănăm deloc cu strămoșii noștri și cred că există lecții pe care am omis să le învățăm cu bună-știință. Poate că această poveste va lumina puțin atât trecutul care stă în urma noastră, cât și viitorul și drumul pe care mergem mai departe. 

"Hitler a fost învins. Dar istoria celei de-a doua jumătăți a secolului XX este despre rivalitatea între două țări - cele care au fost mai influente și mai ambițioase decât toate celelalte și au devenit cunoscute ca "superputeri" . Și deși au fost multe moduri în care cele două state au concurat unul cu celălalt, multe confruntări din următorii 45 de ani au avut loc într-o zonă familiară : de-a lungul drumurilor mătăsii."

Cartea o găsiți aici. 

Lecțiile de viață le primim cel mai des de la oamenii pentru care aparențele vorbesc. Oameni cărora nu le aruncăm nici măcar o privire, căci înfățișarea lor ne-a dat deja toate datele necesare, oameni pentru care strada înseamnă acasă, ființe umane cu o poveste puternică în spate. În lumea în care trăim astăzi, aparențele înseamnă totul. Indiferent că vorbim despre haine, poziție socială, discursuri fără cusur sau produse de lux. Ne lăsăm păcăliți foarte ușor, pentru că e mai simplu așa. Nu mai știm să ascultăm oamenii, să empatizăm cu ei, pentru că timpul nostru este fragmentat, mereu împărțit, mereu prea scurt. 

În Codul lui Zoran, suntem puși față în față cu un om al străzii - traiul lui de zi cu zi, nenumăratele obstacole pe care e nevoit să le înfrunte, trimiteri la un trecut glorios și realitatea dură a fiecărui minut din viața lui. Suntem liberi să îl judecăm, să îl catalogăm drept ceva ce nu este, să îi punem etichete bazându-ne pe ceea ce face și ceea ce spune. Povestea lui ia o turnură neobișnuită, iar viața i se schimbă, timp în care suntem puși în fața tuturor motivelor pentru care locuiește pe stradă, în fața vieții lui de odinioară și inabilitatea lui de a jongla cu responsabilitățile de adult, cu familia lui și cu măreția caracterului de care dă dovadă. 

Deși ne-a cucerit cu poveștile amanților, Codul lui Zoran e o carte mult mai profundă, care explorează toate dedesubturile caracterului uman, felul în care acesta se modelează după lumea exterioară și modurile în care face față tuturor piedicilor care îi sunt puse în cale. Cred că trebuie să cunoști destul de bine oamenii ca să fii în stare să scrii așa cum scrie Corina. Sau măcar să poți să îi observi în liniște, căci te simți împăcat cu tine însuți și pregătit să-i ajuți și pe alții. Literatura e de cele mai multe ori terapie pură. Citim o poveste, ne regăsim sau nu în ea, dar ceva rămâne în creierul nostru - un element care se ascunde în străfundurile minții și iese la iveală atunci când ne confruntăm cu situații despre care doar am auzit sau am citit în cărți. Refuzăm să credem că viața reală poate fi atât de dură, atât mizerabilă și, totuși, ceea ce citesc de o vreme încoace nu seamănă deloc cu ficțiunea. Ba dimpotrivă, realitatea e mult mai înfricoșătoare. 

Lecția pe care e necesar să o învățăm (nu doar din acest roman) e toleranța. Știu, v-am mai repetat de zeci de ori acest lucru în ultimul an, tocmai din pricina faptului că e o piesă importantă care ne lipsește și ne împiedică să evoluăm ca specie. E o fărâmă mică din schimbarea la care visăm sau pentru care luptăm, dar poate face diferența. Poate că toate cărțile din lumea asta care vorbesc despre toleranță nu sunt suficiente pentru o schimbare colosală, dar dacă mișcă ceva în cititorii lor, nu suntem pierduți pentru totdeauna. 

"A fost pentru prima oară când a zâmbit, de când plecase de acasă. Îl dureau obrajii și a simțit cum îi crapă buzele. Uitase să zâmbească. De fapt, nu mai simțise demult niciun sentiment, era complet anesteziat. Doar când bea, îl apuca un fel de tristețe pe care încerca să o alunge cu altă băutură."

"-Vezi, tu, fiecare putem fi cumpărați prin ceva, cât timp ni se satisface o nevoie. Iar când nevoia nu mai există, devenim nemulțumiți. Nevoia ține de material, ce vine după ține de suflet. Iar sufletul nu poate fi cumpărat [...]"

"Pentru cei cu o viață echilibrată, alcoolul reprezenta o desfătare, o relaxare. Pentru cei ratați, era doar un refugiu, care crea o falsă iluzie. Când te trezești din alcool este cea mai urâtă viață."

​Cartea o găsiți aici. 

Alimentația e unul dintre cele mai controversate subiecte ale secolului XXI. În fiecare zi se fac tot mai multe descoperiri despre cum am ajuns aici, ce alimente ne-au ridicat direct în vârful lanțului trofic, de ce mâncâm ceea ce mâncăm, dacă e necesară o schimbare în alimentația noastră, ce consecințe nefaste are modul nostru de viața asupra naturii etc. Există tabere bine stabilite - cei care mănâncă alimente de origine animală, cei care doresc să protejeze alte specii, cei care sunt undeva la mijloc. Adevărul nu poate fi aflat pe baza studiilor sau a nenumăratelor exemple pe care vegetarienii le scot la înaintare de fiecare dată când sunt întrebați de ce au ales să mănânce așa - fiecare om face ceea ce consideră că este benefic pentru el și pentru familia lui. Dar din acest ocean de informații, ce alegem să le spunem celor mici? 

Dilema omnivorului, ediția pentru tinerii cititori, își dorește să răspundă, parțial, la întrebările legate de alimente și sursele de proveniență ale acestora. Cu sute de ilustrații, scheme și explicații simple, Michael Pollan analizează obiceiurile alimentare de ieri, de azi și de mâine, consecințele lor și ce se va întâmpla în continuare cu alimentele pe care le mâncăm. 

Am citit o mulțime de cărți legate de alimentație în ultima perioadă și concluzia e că nu există o concluzie aplicabilă pentru toată lumea. Nu știu câți cititori au devenit vegetarieni după ce au terminat cartea lui Safran Foer sau câți au abandonat mâncarea de fast-food după dezvăluirile lui Pollan. Ceea ce vrea să transmită Pollan e consumul responsabil de alimente, cercetarea surselor din care acestea provin și susținerea micilor producători. Sfaturile lui sunt simple și destul de dificil de aplicat în tumultul vieții moderne : gătiți mai mult, mâncați împreună cu cei dragi, mâncați mâncare adevărată, nu mâncați nimic din ceea ce nu putrezește la un moment dat. ​

Din toate lucrurile legate de alimentație pe care vrem să le transmitem celor mici, pierdem esențialul - mesele în familie. Acel tablou idilic, pe care îl vedem din ce în ce mai rar, căci nu mai avem timp pentru nimic. Mâncăm pe fugă, îi obișnuim și pe cei mici să se grăbească mereu, le aruncăm în grabă ceva pentru prânzul de la școală și fiecare zi arată la fel. Dar ceea ce se pierde în tot acest haos este sentimentul de apartenență la ceva stabil, apropierea de cei dragi și bucuria de a mânca în sânul familiei, de a împărtăși arome și gusturi într-un spațiu confortabil. Poate că aceasta e cea mai importantă tradiție legată de alimentație, indiferent de ceea ce se află în farfurii și singurul lucru care merită transmis din generație în generație. Dacă pierdem din vedere esențialul, pierdem tot. 

​Cartea o găsiți aici. 

Mark Sullivan se afla într-un moment de cumpănă al vieții sale ; se simțea de parcă era pe o plută gata să se scufunde, lipsit de repere și speranță. A cerut Universului un semn, o scânteie, orice care să îl determine să meargă mai departe. Și astfel a apărut Sub un cer sângeriu, povestea lui Pino Lella. Un roman despre curaj, război, dragoste și rezistență, o poveste amplă despre supraviețuire și destin într-o perioadă deja cunoscută pentru ororile sale. 

Pino Lella nu e un simplu personaj dintr-o carte. E un om real, care a trăit toate nenorocirile descrise în roman, un om care a acumulat frustrări, durere și tristețe timp de mulți ani, până când a decis să-și spună povestea plină de întorsături de situație și jocuri ale destinului. Pino avea șaptesprezece ani când a izbucnit al Doilea Război Mondial. Un adolescent obișnuit, preocupat de experiențe noi, dragoste, timp petrecut cu prietenii - pe scurt, acel dolce far niente specific. Este nevoit să se maturizeze rapid, să ia viața în piept și să găsească moduri de a lupta, în timp ce îi ajută și pe alții să supraviețuiască. Deși pare că face față cu brio tuturor obstacolelor, Pino moare puțin câte puțin în fiecare zi. Totul capătă puțină culoare atunci când o cunoaște pe Anna și cei doi își promit că, după ce toată nebunia se va fi încheiat într-un fel sau altul, vor trăi acea viață pentru care merită să lupți. Ororile războiului îi îndepărtează unul de celălalt, iar cei doi se pierd și se regăsesc mult mai târziu, când destinul le va fi scris deja povestea fără ca vreunul dintre ei să cunoască finalul. 

Sub un cer sângeriu evocă un trecut pe care l-am vrea uitat definitiv și o poveste emoționantă care poate fi considerată universală pentru acele vremuri. Nu o să vă mint - nu-mi plac cărțile a căror acțiune se petrece în timpul războiului (indiferent în ce țară s-ar petrece), dar aceasta m-a ținut cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. E greu de citit, stai și te întrebi cum pot oamenii să treacă peste așa ceva, cum îți mai revii după asemenea momente și de ce nu ești mai recunoscător că trăiești pe timp de pace, de ce nu dai mai mare importanță lucrurilor care contează cu adevărat. Dar dacă e să învățăm ceva din acest roman, e faptul că ne putem adapta la orice situație care intervine în viața noastră. Sigur că unele ne schimbă pentru totdeauna, că anumite dureri nu se vindecă nicicând sau că unele experiențe ne omoară puțin câte puțin... Povestea lui Pino ne demonstrează însă că suntem perfect adaptabili la orice, că ne putem schimba principiile pentru o cauză nobilă, că ar trebui să alegem întotdeauna răul cel mai mic și că e greu să distingem nuanțele de gri din fiecare situație. 

"Pino o strânse mai tare în brațe și se minună cât de armonios i se părea totul, de parcă viorii i s-ar fi alăturat și violoncelele, de parcă ar fi regăsit o parte din sine, iar atingerea Annei, gustul buzelor ei și bunătatea tandră din ochii ei l-ar fi reîntregit. Nu-și dorea decât să o țină în brațe atâta timp cât îi permitea Dumnezeu. Se sărutară a treia oară."

"Ieși pe poartă și traversă podul, incapabil să cuprindă cu mintea ce se întâmplase adineauri. Avea senzația că fusese împușcat în piept și abia acum începea să se facă simțită adevărata durere. Și un gând îl lovi atunci din senin, strivindu-l și amenințând să-l distrugă."

​Cartea o găsiți aici. 

Emma O'Donovan era o adolescentă obișnuită. Frumoasă, inteligentă, conștientă de calitățile sale și cu o nevoie constantă de a fi în centrul atenției. Înconjurată mereu de prietenele sale, de băieți care ar fi făcut orice să îi între în grații, de nenumărate persoane care îi cereau sfatul. Totul se schimbă într-o noapte. Din fata populară și cu un viitor strălucit în față, se transformă în târfa care a provocat toată situația. Dovezile violului apar pe rețelele sociale, iar în curând micul orășel în care trăiește vorbește doar despre ea. Și-a căutat-o... E doar vina ei... Pozele rămân dovada vie a ceea ce s-a întâmplat, obligând-o să își amintească în fiecare zi, în fiecare secundă. Viața ei devine un șir nesfârșit de zile amare, în care rutina nu își mai găsește locul, iar lucrurile simple pe care înainte le făcea fără să gândească necesită acum un efort supraomenesc...

Trăim într-o societate care își condamnă victimele și le arată cu degetul, în timp ce agresorii se bucură de prezumția de nevinovăție. Judecăm des și fără să crâcnim, căci ne imaginăm că știm mai bine ceea ce s-a întâmplat. Ne vine greu să credem că, având în vedere circumstanțele, victimele ar putea să aibă dreptate. În special când victima e o femeie. Trăim într-o lume în care femeile sunt condamnate pentru ceea ce li s-a întâmplat, în timp ce agresorilor li se găsește mereu o scuză. "E bărbat", "A fost provocat", "Fusta aia era prea scurtă", "Cine a pus-o să bea?"... Dar în realitate, nimeni nu merită să treacă prin asemenea experiență, oricât de mult ar fi greșit, oricât de tare și-ar fi dorit să atragă atenția. Credem că știm mai bine, dar nu e așa. Adolescența e o perioadă dificilă, în care îți cauți drumul cu disperare și nu ai suficientă experiență pentru a distinge binele de rău sau nuanțele de gri din anumite situații. Nu ești suficient de matur pentru a decide anumite lucruri, dar ar trebui să fii în stare să decizi ceea ce se întâmplă cu tine și cu corpul tău. Ar trebui să fii ascultat atunci când spui NU, să fii înțeles și acceptat pentru ceea ce ești. Dar nu trăim într-o lume ideală.

Abuzul sexual există, chiar dacă este un subiect tabu, chiar dacă în jurul nostru nu există cazuri sau nu am aflat de existența lor. Dar e necesar să vorbim despre el, despre consimțământ și despre consecințele lui. Mai ales despre consecințe - victimele abuzurilor sexuale nu se confruntă cu înțelegere și empatie după aceste episoade, ci cu valuri de ură și vinovăție, depresii crunte și amenințări cu moartea. Un alt aspect important, care apare nu doar în romanul de față, ci și în cartea lui Backman, Scandalul este această cultură a violului în rândul sportivilor. Acești băieți cărora li se spune că pot face orice, că pot obține orice, că li se cuvine totul, inclusiv fetele la care râvnesc. Nu e nevoie că acestea să îi placă sau să fie de acord, căci ei sunt cei care merită totul. E șocant și inuman să crești în acest spirit al călcării pe cadavre pentru a ajunge undeva. Și nu doar în grupurile sportive se întâmplă aceste abuzuri, ci și în mediile în care, aparent, ai de-a face cu oameni inteligenți, cu bun-simț și respect pentru semenii lor - televiziune, presă, cinematografie etc. Cred că ne amintim cu toții amploarea fenomenului #metoo, când nenumărate personalități de la Hollywood au mărturisit chinurile prin care au trecut, apropourile sexuale la tot pasul și luarea în derâdere. A fost nevoie de mult curaj pentru ca toate acele femei să-și spună povestea, să stea în fața lumii și să-și arate rănile, anticipând consecințele, judecata și părerea celor din jur. După toate declarațiile și mărturisirile celor care s-au confruntat cu această experiență, actrița Natalie Portman spune că încă lucrează pentru a schimba industria în care a crescut și că nu e normal să trăim într-o societate în care bărbaților li se pare firesc să se comporte urât, iar femeilor să fie rănite. 

Romanul ăsta mă va bântui mult timp, așa cum avertizează prima copertă, iar cel mai frustrant lucru e chiar finalul. Nu am înțeles nici acțiunile Emmei de dinainte de viol, nici cele de după. Nu există doar vinovați și victimă - lucrurile sunt mult mai complicate decât atât ; oricât de detaliat ar fi descris autoarea gesturile și promiscuitatea protagonistei, Emma e o victimă a lumii în care trăiește, a prejudecăților și a așteptărilor de la cei din jurul ei, la fel cum sunt și prietenele ei sau băieții cu care obișnuiau să petreacă, pe care îi ademeneau încontinuu, simțind poate că nu există limite pentru ei. Până când, într-o bună zi, au existat prea multe limite pentru o viață normală... Nu e o lectură comodă,nu vă sfătuiesc să o citiți dacă vreți să vă relaxați și să uitați de griji, căci vă va izbi realitatea în față mai tare decât v-ați putea imagina. 

Cartea o găsiți aici. 

O călătorie nesfârșită oscilând între Orient și Occident, un dans suav al trecutului cu prezentul, o eternă reîntoarcere la ceea ce a fost și comparația între atunci și acum - un monolog de o noapte, care le cuprinde pe toate și se sfârșește în lumina dimineții. De o muzicalitate aparte și o poezie prezentă în fiecare frază, Busola este cutia cu amintiri a lui Franz Ritter, muzicolog care încearcă în zadar să adoarmă. Insomnia lui îl poartă, într-o singură noapte, pe străzile din Istanbul, Damasc, Alep, Teheran, mereu oscilând între trecutul plin de culoare și prezentul dureros. Se face mereu o comparația între istoria regiunilor prin care și-a trăit zilele și ceea ce au devenit astăzi - unele au dispărut complet, altele s-au schimbat iremediabil, pierzându-și farmecul. Memoria sa rămâne constantă într-o singură privință - o prezență feminină, care își face apariția pe tot parcursul nopții. Sarah. La ea se raportează toate amintirile lui, tot ceea ce a trăit și ce n-a mai apucat să trăiască, chipul feminin care leagă totul la un loc și le dezbină apoi cu un râset ștrengar. 

Romanul pare făurit de mâna unui artist, căci rar am mai întâlnit acest mod de a scrie. Muzicalitatea stilului, trimiterile la istoria recentă a lumii, în special a Siriei și felul în care a fost compus îl fac diferit de tot ceea ce sunt obișnuită să citesc. Singurul incovenient al lui e monologul continuu al personajului, trecerea bruscă de la trecut la prezent, apoi iarăși la trecut și ciclul se repetă la infinit - cititorul este atras într-un miraj care apare și dispare după bunul plac al autorului, trăind un fel de vis din care este incapabil să se trezească. Tot la limita dintre vis și realitate se află și cel care povestește, starea lui fiind oarecum incertă și greu de deslușit. Personajul pare un pic scăpat de sub control în timp ce povestește, singurul reper cu adevărat integru rămânând femeia misterioasă, Sarah, la care își raportează fiecare experiență pe care a trăit-o vreodată. Busola este un roman aparte, care te poartă într-o lume ciudată, aflată pe o linie subțire dintre fantastic și real ; este atât un roman al trecutului, cât și al prezentului dureros, o evocare a războiului care distruge totul, a iubirilor pierdute, a emoțiilor neîmpărtășite, a vorbelor care nu s-au spus...

Citate :

"Suntem doi fumători de opiu, fiecare în norul lui, fără să vedem nimic în afară, singuri, fumăm fără să ne-nțelegem niciodată, fețe agonizante într-o oglindă, suntem o imagine înghețată, căreia timpul îi oferă iluzia mișcării, un cristal de nea ce alunecă pe o perniță de chiciură, căreia nimeni nu-i poate percepe complexitatea, eu sunt această picătură de apă condensată pe sticla din fereastra camerei de zi, o perlă lichidă care se rostogolește și nu știe nimic despre vaporii din care s-a născut [...]"

"Nu-mi amintesc niciun cuvânt, nicio vorbă măcar, din fericire totul s-a șters; nu-mi rămân decât fața ei un pic gravă și durerea crescândă , senzația de a redeveni brusc un obiect în timp, un obiect șters de pumnul necruțător al rușinii și azvârlit spre dispariție."

Cartea o găsiți aici. 

"Bună dimineața, că alta nici că avem azi."

Concepută ca o colecție de reflecții matinale în drum spre metrou, cartea lui Horea Ghibuțiu însumează peste douăzeci de ani de experiență în televiziune și presă scrisă. Cartea își dorește să descrie noua direcție a comunicării atât pe hărtie, cât și în mediul online. Autorul sesisează toate schimbările, favorabile sau nefavorabile, pe care internetul le-a adus în modurile de comunicare, fenomenul știrilor false și al postării obsesive pe rețelele sociale, dat fiind că multe dintre capitolele cărții au fost postate întâi pe Facebook, iar entuziasmul cititorilor le-a adunat într-o carte fizică. După cum spune celebrul jurnalist, este o carte care se citește ușor și se uită greu. Sau, cel puțin, asta i-a fost intenția. 

Cartea conține și alte capitole, unul dintre ele fiind intitulat #ÎnTimpCeEramZiarist, dedicat începuturilor sale în presa scrisă, în 1990. Dragostea pentru cuvinte se observă ușor din reflecțiile autorului. Cuvintele sunt foarte puternice, dacă știi cum să le folosești. Au devenit cea mai puternică armă a secolului XXI, pe care unii dintre noi o manevrează eficient, reușind să rotească lumea în jurul propriei axe. În momentul în care a început să posteze pe Facebook, jurnalistul a fost mai interesat de conținutul postărilor decât de lungimea lor, ceea ce nu se întâmplă prea des printre utilizatorii internetului. Fenomenul știrilor false a luat tot mai multă amploare, acest lucru datorându-se timpului insuficient pe care îl avem pentru a verifica anumite surse și magia internetului, care transformă orice proproziție în adevăr absolut. S-au schimbat multe și ne adaptăm din mers, spune jurnalistul. Suntem nevoiți s-o facem, căci lumea se mișcă cu o rapiditate uimitoare și trebuie să ținem pasul cu ea ca să nu fim lăsați în urmă. 

De un umor subtil, o seriozitate omniprezentă și o conștiință trează, cuvintele jurnalistului atrag cititorul ca un magnet. Se poate vedea limpede experiența, gândirea și principiile stabile pe care se bazează atunci când dezvăluie ceva. Atent cu cuvintele, veșnic șlefuitor al mesajelor transmise, Horia Ghibuțiu reușește să scrie un pseudo-jurnal al lumii contemporane, cu bune și cu rele, nearătând cu degetul pe nimeni și subliniind importanța cuvintelor și modul în care acestea sunt spuse. 

Citate : 

"Vremurile s-au schimbat, eticheta vestimentară - așijderea. Dar parcă tot ne e greu să ne simțim bine cu hainele noastre. E o treabă care nu se lipește cu una-cu două de noi, însă amintiți-vă că am învățat și lucruri mai grele, cum ar fi algebra și gramatica."

"Detest prescurtările, absența diacriticelor uniformizarea comunicării în scris. Sunt ispitit să scriu cândva despre farmecul caligrafiei, despre bogăția olfactivă a epistolarului pe stil vechi, despre florile presate descoperite în plic, despre uriașa cantitate de informație vizuală conținută de o simplă ștampilă - noroc că au desființat-o și pe asta, prea era desuetă - de pe un plic pe care-l așteptai. Când voi scrie însă despre toate astea, voi lăsa goale toate căsuțele din panoul de control al blogului și nici nu voi distribui textul în rețelele de socializare, ca să nu-l citească nimeni. Va fi o autosuprimare digitală discretă, demnă și, mai ales, neobservată." 
​
​Cartea o găsiți aici.