​Suntem o specie din aproape 10 milioane care trăiesc pe această planetă. Până în prezent am denumit aproape 1.5 milioane și ne-ar fi aproape imposibil să supraviețuim fără ele. Suntem singura specie de pe planetă care ne-am dezvoltat capacitățile morale și logice, dar nu suntem specia dominantă. Toate speciile de plante și animale care ne înconjoară au dezvoltat la rândul lor abilități de a supraviețui, de a se adapta la mediul înconjurător, abilități care ne sunt în marea majoritate necunoscute și pe care le-am putea copia cu folos pentru sănătatea întregii planete. Doar că ambiția nemăsurată și devastatoare de care am dat dovadă de-a lungul secolelor ne-a adus într-un moment crucial, unul care va decide viitorul nostru și al întregii planete. 

Ne folosim de natură de mult timp și ne-am dezvoltat din toate punctele de vedere folosind ceea ce aceasta ne-a oferit. Am explorat alte și alte posibilități, intuind consecințele acțiunilor noastre și ignorându-le apoi cu desăvârșire. Am avut și avem impresia că nimic nu ne poate doborî de pe piedestalul imaginar pe care ne-am urcat singuri, dar întâmplările recente ne demonstrează cu totul altceva. Planeta noastră e în pericol din cauza că ne-am extins prea mult, încălcând teritorii sacre și amenințând viața altor specii. În natura înconjurătoare am putea găsi răspunsuri la o mulțime de întrebări legate de metode de protecție împotriva bolilor, capacități de supraviețuire, conectare. Epoca modernă, captivată de trenduri în materie de îmbrăcăminte, mâncare sau destinații de vacanță, a contribuit enorm la unele distrugeri care nu mai pot fi reparate și la unele care amenință să ne distrugă echilibrul pentru totdeauna. Viitorul e incert din punct de vedere climatic, din punct de vedere al resurselor și a numărului de oameni care vor fi capabili să supraviețuiască. Ne-am făcut-o cu mâna noastră, literally speaking. 

Suntem interconectați cu tot ceea ce ne înconjoară și până când nu vom conștientiza faptul că nu putem trăi în timp ce alte specii suferă sau sunt aproape de extincție, nu vom avea parte de liniște. Dispariția unei specii înseamnă o adevărată catastrofă în lanțul trofic și în puzzle-ul complicat al naturii. Am reușit până astăzi să facem dispărute nenumărate specii, iar multe altele atârnă pe buza prăpastiei. ​Și odată cu dispariția lor, ne pecetluim soarta pe zi ce trece, în timp ce așteptăm un miracol care să ne salveze de la un viitor sumbru, în care vom fi nevoiți să luptăm ca să ne satisfacem nevoile elementare. Pe umerii naturii este o lectură de conștientizare profundă a întâmplărilor din zilele noastre și drumul plin de greșeli pe care l-am parcurs până la această iminentă catastrofă. 

Cartea o găsiți aici. 

Cartea o găsiți aici. 

Cunoscută pentru romanele de mare succes Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi, Heather Morris revine cu o nouă poveste bazată pe întâmplări reale, o poveste despre viață și moarte, dar mai ales despre triumful vieții asupra tuturor tragediilor inimaginabile. Livi, una dintre protagoniste, a fost colegă de școală cu Gita, soția tatuatorului. Magda și Cibi, surorile ei, au fost și ele prizoniere în lagăr, iar povestea lor este una dintre acelea care merită spuse. O istorie fascinantă a unei familii din Slovacia, o familie absolut normală, căreia bucuria i-a fost umbrită de ororile războiului. 

Această poveste s-a născut dintr-o pură întâmplare, dar cred că toate se așază așa cum trebuie atunci când ecoul de peste timpuri vrea să fie auzit în prezent. În timpul unei călătorii cu avionul, fiul lui Livi a început să citească Tatuatorul de la Auschwitz. Romanul a ajuns apoi la mama lui, care a recunoscut cu ușurință personajele cărții. Astfel a ajuns Heather Morris să consemneze încă o poveste despre oameni greu încercați de viață, dar cu sufletul deschis și cu o dorință acerbă de a supraviețui. Livi și Magda trăiesc astăzi în Israel, iar Cibi s-a stins din viață în 2015, cele două surori rămase în viață fiind povestitoarele întâmplărilor din timpul războiului. Pe când erau doar niște copile, tatăl lor le-a pus să promită că indiferent de ceea ce se va întâmpla, vor fi alături una de cealaltă. Din păcate, cele trei surori s-au reîntâlnit în lagărul ororilor, unde au avut de înfruntat o cruzime inimaginabilă. Fiind extrem de tinere și total neștiutoare , surorile au rămas alături una de cealaltă, înfruntând frig, foame, tortură, boli doar cu speranța că într-o bună zi vor avea o viață normală. Și au ajuns să o trăiască departe de locul ororilor, tocmai în Israel, unite la fel ca întotdeauna. Povestea lor este sfâșietoare, încărcată de tensiune și momente dificile, dar cu un final fericit și încărcată de speranță. La fel ca oricare altă poveste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este plină de durere și disperare, de relatări care și astăzi ni se par de necrezut. Mă uimesc de fiecare dată aceste istorisiri, nu din cauza ororilor povestite, ci datorită puterii de care supraviețuitorii au dat dovadă în fiecare zi petrecută acolo, de curajul lor și de dorința arzătoare de a-și păstra mintea intactă. 

Heather Morris este o povestitoare incredibilă, care reușește să transforme orice poveste într-un roman de succes. Cartea o găsiți aici. 

În adâncul pădurilor din Transilvania crește cel mai bun lemn pentru piane. Cel puțin asta credea Julius Blüthner, unul dintre cei mai importanți producători de piane din întreaga lume. Julius străbătea pădurile la pas, ascultând fiecare copac, lipindu-și urechea de trunchiurile lor și simțind muzica până în adâncul sufletului. Bazându-se pe instinctul său, a ajuns faimos datorită instrumentelor muzicale perfecte pe care le crea, care puteau fi folosite apoi de cei mai talentați muzicieni din lume. Julius știa cu exactitate cu ce lemn să lucreze, care sunt greutatea și structura ideale și cum să acordeze instrumentul pentru a fi dat în folosință. În 1905, maestrul a fabricat o pianină neagră și lucioasă, cea cu numărul 66 825, care constituie punctul de pornire al acestui roman. Pianina a călătorit prin nenumărate mâini, mai mult sau mai puțin pricepute și a marcat destinul fiecărui proprietar în moduri nebănuite. Greutatea unui pian este o poveste despre memorie, renunțare și o traumă transgenerațională transmisă de-a lungul câtorva zeci de ani. 

Povestea pianinei se desfășoară pe două planuri - al trecutului și al prezentului. Fosta proprietară, pianista Katia Zeldin, fusese nevoită să-l vândă pentru a emigra din Rusia sovietică tocmai în însorita Californie. Un exil complicat într-o țară în care Katia nu se poate acomoda sub nicio formă, soțul ei fiind cel care își dorise mai mult plecarea. Problemele din căsnicie și ruptura de pământul unde a crescut îi împovărează Katiei umerii, iar ea se simte tot mai prinsă într-o viață pe care nu o recunoaște ca fiind a ei. Spre deosebire de Katia, actuala proprietară, Clara Lundy este mecanic auto și nu are nicio legătură cu muzica. Pianina este un cadou de la părinții ei, singurul obiect care i-a mai rămas de la ei și are o valoare sentimentală de netăgăduit. Obiectul este în același timp și o metaforă pentru greutatea pe care Clara o poartă cu ea de ani buni - durerea adâncă a pierderii părinților, regretele legate de așteptările nesatisfăcute ale acestora, anxietatea de separare, nevoia visecerală de afecțiune. Pianina asistă, tăcută sau străbătură de muzică, la toate dramele și tragediile persoanelor din preajmă, absorbind în adâncul ei un ocean de durere și cuvinte nespuse. Dacă într-adevăr există lucruri sau momente care să influențeze destinul, atunci pianina este acea greutate de care trebuie să scapi pentru a putea merge mai departe. Iar greutatea poate fi îndepărtată doar făcând pace cu trecutul, conștientizând că nimic din ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat, acceptând că prezentul e tot ce există și tot ceea ce poate fi transformat. 

Cartea o găsiți aici. 

Trei frați se întorc la casa în care își petreceau verile în copilărie pentru a împrăștia cenușa mamei lor. Casa, aflată pe malul unui lac înconjurat de o pădure de mesteceni, este plină de amintiri și marcată de o tragedie devastatoare care le-a sfărâmat familia pentru totdeauna. Însă ultima dorință a mamei lor, exprimată clar printr-o scrisoare, i-a obligat să revină în acel loc de care au fugit toată viața și unde sunt nevoiți să se confrunte cu propriii demoni. Benjamin, Pierre și Nils sunt înstrăinați unul de altul, sceptici, suspicioși, dornici să termine cât mai repede cu această sarcină și să se întoarcă la viețile lor. Pe măsură ce amintirile din copilărie încep să revină și cuvintele să curgă fără oprire, ies la iveală vechi suferințe, frustrări și dureri care nu au fost exprimate niciodată cu voce tare. 

​Construit pe două planuri, romanul alternează de la trecut la prezent și invers, scoțând la iveală istoria unei familii normale, lovită de un destin necruțător. Amintirile celor trei frați sunt foarte diferite - în timp ce Nils, mezinul, își amintește mai ales nedreptățile și izolarea la care a fost supus de către frații săi, ceilalți doi îl consideră în continuare un copil care prefera să stea singur, să își asculte muzica la căști și să fie lăsat în pace. Toate discrepanțele din trecut ies la iveală în timp ce își amintesc diferite întâmplări care i-au marcat într-un fel sau altul. Dorința tatălui lor de a-i ambiționa în privința lucrurilor pe care și le doreau cu adevărat îi arunca mereu într-o competiție acerbă, în care se foloseau de orice mijloace pentru a demonstra care este cel mai bun. Trișau, împingeau, loveau - nu era nimic de care să nu se folosească pentru a se bucura de mândria din ochii tatălui. În timp, această concurență continuă în orice activitate banală i-a îndepărtat și a ridicat ziduri groase în modul lor de a comunica și a interacționa unul cu celălalt. Au existat și momente bun, momente în care s-au sprijinit unul pe celălalt și au uitat de competiția paternă care își aștepta câștigătorul. Dar pe deasupra tuturor amintirilor plutește o tensiune, o încărcare electrică a fiecărui moment petrecut împreună ca familie, tăcerile stânjenitoare dintre părinți sau replicile acide ale mamei lor. Tatăl era mereu împăciuitor, dispus să calmeze situația sau să scape cât mai repede de subiectele delicate care ieșeau la iveală. Dinamica relației dintre cei trei frați se schimbă în ciuda memoriei selective care îl determină pe fiecare  dintre ei să-și amintească doar clipele dureroase. 

Supraviețuitorii este un roman plin de sensibilitate despre familie, iubire și pierdere. Un roman scris cu cuvinte simple care evocă emoții mari, importante ; un amestec între inocența copilăriei și nesiguranța maturității, destin și liberul arbitru. 

Cartea o găsiți aici. 

Nimic nu e ceea ce pare, nu-i așa? Când Micke și Bianca se mută într-un cartier idilic de la marginea orașului Köpinge nu bănuiesc evenimentele care le vor schimba viața pentru totdeauna. Sunt entuziasmați de noua lor casă și de posibilitățile nenumărate pe care copiii lor, Bella și William, le au pentru a trăi o viață sănătoasă și liniștită. Bianca face o cercetare riguroasă a vecinilor din zonă, iar lucrurile pe care află îi provoacă motive de îngrijorare. Însă Micke o sfătuiește să nu se mai lase cuprinsă de paranoia și să se bucure pur și simplu. Lucrurile tragice nu au cum să se întâmple în astfel de cartiere. 

Un aparent accident le dă viața peste cap - Bianca este atacată în fața casei și este nevoită să lupte pentru viața ei pe un pat de spital. Poliția este nedumerită în privința detaliilor acestui accident, iar Micke devine din ce în ce mai suspicios dacă accidentul a fost cu adevărat accident sau a fost altceva. Nu poate numi gândurile care îi trec prin minte și nu are încrederii nici măcar în oamenii legii. A fost mereu convins că justiția face dreptate pentru oamenii care nu au greșit cu nimic în toată viața lor, dar ajunge să se îndoiască de toate lucrurile în care credea cândva. Limitele dintre bine  și rău devin din ce în ce mai neclare, iar Micke este convins că singura cale de a afla adevărul este să cerceteze el însuși ce s-a întâmplat. Toți oamenii din jurul lui devin suspecți și pare că toată lumea ascunde secrete întunecate în acest cartier care cândva le părea desprins din povești. Până unde va fi dispus să meargă pentru a afla adevărul? Care sunt limitele pe care nu este dispus să le încalce? Unde se află delimitarea dintre bine și rău într-o lume dominată de nuanțe de gri? 

Autorul romanului O familie aproape normală revine cu un nou thriller despre relațiile fragile dintre oameni și caracterul uman. Se spune că nu poți să cunoști o persoană cu adevărat nici după o viață întreagă petrecută alături de ea. Oamenii se schimbă, se transformă în urma experiențelor pe care le trăiesc și ajung să se lase dominați de aparențe pentru a părea altceva decât ceea ce sunt în fața celorlalți. Aparențele îi salvează de dezamăgiri, furie sau durere până în momentul în care aceștia obosesc să se mai prefacă. Nu există aparențe eterne, căci adevăratele sentimente vor ieși întotdeauna la iveală. Dar trăim într-o societate care apreciază aparențele mai mult decât adevărurile dureroase sau vocile ridicate. Ne-am obișnuit cu superficialitatea, cu aparentul calm al relațiilor interumane, acceptăm destul de ușor să fim ținuți în frâu și să ne ascundem adevăratele păreri despre aproape orice subiect. Iar când un trigger destul de puternic sau un eveniment major sparge această suprafață calmă totul în jur explodează și adevărul iese la iveală. Cu consecințe devastatoare asupra tuturor. 

Cartea o găsiți aici. 

Doi gangsteri în vârstă se întâlnesc în portul Algeciras în miez de noapte. Așteptând vaporul spre Tanger încep o conversație despre viață, iubire și moarte, despre întâmplări și decizii. Dialogul curge lin, cei doi având multe amintiri comune și este întrerupt din când în când de momente din trecut sau monologuri pline de patos. Discuția dintre cei doi reprezintă o reflecție adâncă asupra vieții și a tuturor capcanelor sale , asupra iubirii și a consecințelor pe care le acceptăm cu dragă inimă doar pentru a simți fericirea câteva momente în plus. Bărbații știu că sfârșitul e aproape, îl simt și nu pot să schimbe nimic din ceea ce va urma. Tristețea și regretele nu lipsesc din schimbul din cuvinte, dar nici claritatea așternută asupra unor vieți trăite din plin, cu bune și cu rele. 

Considerat a fi unul dintre cei mari mari scriitori irlandezi în viață, Kevin Barry a cunoscut succesul datorită scrierilor sale și a fost recompensat pe măsură. Vaporul de noapte spre Tanger a fost nominalizat la Booker Prize în 2019 și reprezintă o anatomie riguroasă a caracterului uman. Prin intermediul celor două personaje de poveste, cititorul se îmbarcă într-o călătorie la capătul căreia nu se află decât abisul. Concluzia celor doi și totodată soluția de a trăi o viață plină e adaptarea. Să fii mereu deschis ideii de schimbare, să fii conștient că schimbarea se va petrece în cele din urmă indiferent de acțiunile tale și să o îmbrățișezi ca pe un vechi prieten, lăsându-te în voia ei. Nu putem schimba aproape nimic când vine vorba de propriul destin, deși există suficienți oameni care au impresia că și-au creat singuri calea. Însă, la o privire mai atentă, ne dăm seama că în viață nu există coincidențe, ci doar întâmplări pe care le atragem cu forța gândurilor noastre, doar oameni pe care ne era menit să-i cunoaștem și care au un scop bine determinat în viețile noastre. Nu putem anticipa tragediile, nu putem prelungi bucuria și singura resursă de care ne putem folosi este adaptarea la tot ceea ce ni se întâmplă, acceptarea permanentelor schimbări din viață. Compromisul și pierderea sunt inevitabile. Ambiția și dorința de putere - la fel. E inutil să încerci să scapi de consecințele acțiunilor tale, de dorințele arzătoare care nu-ți dau pace și de inevitabilul rău pe care îl provoci fără intenție. Cei doi protagoniști văd cu o claritate uimitoare toate greșelile pe care le-au făcut, toate momentele de bucurie pe care nu le-au știut aprecia mai mult, toate tristețile care i-au urmărit până în momentul de față. Nimic din ceea ce au trăit nu mai e lipsit de importanță, fiecare clipă căpătând o însemnătate aparte în acest amurg al amintirilor. 

Cartea o găsiți aici. 

Maestrul absolut al suspansului își deschide sufletul în acest volum despre meseria de scriitor și cufărul cu amintiri din copilărie, adolescență și anii în care a făcut primii pași în acest domeniu. Numele lui este deja arhicunoscut, a fost recompensat din plin pentru romanele sale și continuă să facă magie de patru decenii. Probabil că a fost întrebat de nenumărate ori ce înseamnă meseria de scriitor, unde își găsește sursele de inspirație și cum a reușit să rămână în atenția publicului atât de mult timp. King afirmă de la început că oricine poate scrie, dar scriitura trebuie să conțină acel ceva care ajunge la sufletul oamenilor. Singurul lucru care va funcționa în cele din urmă este exercițiul zilnic, neîntrerupt și evident, acel strop de talent sau momentul oportun. 

Volumul începe cu amintirile autorului din prima copilărie și continuă cu exemple nenumărate despre provocările vieții de scriitor. Deși afirmă în repetate rânduri că exercițiul este un mod bun de a-ți perfecționa scrisul, în această îndeletnicire există un soi de magie pe care o poți atinge sau nu. King a dezvoltat și analizat de multe ori această meserie în romanele sale, explorând limita dintre viața reală și ficțiune, drumurile întunecate pe care te poate duce scrisul, propriii demoni ieșind la suprafață sub diverse forme. Scrisul e o provocare și o încântare în aceeși măsură. Scrisul poate scoate la suprafață amintiri și sentimente îngropate adânc, cuvinte care nu au fost spuse niciodată și care așteptau de ani buni să iasă în lume și de aici apar adevăratele întrebări. Tot ceea ce se scrie are origini în realitate? E mai bine să scrii despre ceea ce știi? Cum te afectează această muncă pe plan emoțional? Scrisul e o meserie la fel ca oricare alta, cu avantajele și dezavantajele de rigoare și nu este o meserie potrivită pentru oricine. Putem cu toții să scriem, dar nu trebuie să ne citească toată lumea gândurile și părerile despre lume. 

Prin nenumărate trimiteti la scriitori celebri, citate celebre sau recomandari de lectură, King își atrage cititorii în acest univers plin de necunoscute, de fantasme și surprize. Deși nu este un roman în stilul lui clasic, care să te țină în suspans, mi s-a părut o lectură extrem de frumoasă, extrem de bogată și plină de sens. E interesant să arunci o privire în viața și amintirile acestui geniu literar, să afli ce cărți i-au rămas în suflet și de unde vine această inspirație care îl menține în atenția publicului de peste patru decenii. La sfârșitul volumului, există o listă de cărți care i-au plăcut și i-au influențat scrisul din ultimii ani, dintre care amintesc Bill Bryson, O plimbare în pădure;  Mary Karr, Clubul mincinoșilor (editura Publica, 2014) ; Ian McEwan, Grădina de ciment ; primele 3 volume din seria Harry Potter ; Donna Tartt, Istoria secretă.  Dar sfatul sau Regula Principală cum o numește Stephen King este - citiți tot ce vă cade în mână. Citiți cât mai mult și diversificat. 

Cartea o găsiți aici. 

Maroc, 1948. Mathilde, o tânără franțuzoaică și Amin, un marocan care a luptat pentru armata franceză își încep viața la ferma din Meknes. Bucata de pământ cumpărată de tatăl lui Amin reprezintă un loc în care tânărul soldat și-a pus toate speranțele, visele și investițiile. Amin este pasionat de agricultură, se informează constant despre capacitatea plantelor de a se adapta și a crește chiar și în medii nefavorabile și este convins că visul lui va deveni realitate foarte curând. Tânărul cuplu este încă îndrăgostit, euforic în privința viitorului despre care au povestit ani la rând. Însă iubirea lor va avea de înfruntat multe obstacole , căci țara e decimată de rasism, ură și violență, împărțită în tabere pro- și contra ocupației franceze. 

După ce viața reală își intră în drepturi, Mathilde își dă seama că a devenit doar o casnică, o mamă care are grijă de copii și nimic mai mult. Amin începe să redescopere valorile și tradițiile cu care a fost crescut, relația cu Mathilde și mai ales, ideile ei despre cum ar trebui să fie o căsnicie, punându-i mari probleme. Din iubirea tumultuoasă de la începuturi nu au mai rămas decât reproșuri și certuri în miez de noapte. Oboseala, progresul aproape inexistent și problemele financiare ale fermei încep să-și spună cuvântul. Nimic nu e așa cum și-au imaginat cândva, lucrurile merg cât se poate de prost, iar tensiunile din Maroc încep să crească pe zi ce trece. Oamenii sunt tot mai nemulțumiți de felul în care țara s-a schimbat sub ocupația franceză, iar revoltele izbunesc de la cea mai mică scânteie. Mathilde și Amin sunt priviți ciudat, lumea nu le înțelege uniunea sau motivele pentru care au ajuns împreună. Fetița lor, Aicha, suferă din cauza rasismului, a batjocurii neîncetate din partea colegilor de clasă și devine un copil tăcut, închis în propria lume. Nu se regăsește nici acasă, unde scandalurile sunt la ordinea zilei, nici la școală unde este singurul copil provenit dintr-o familie mixtă. Iubirea pălește în fața acestor atacuri venite din toate părțile, iar Mathilde începe să se întrebe dacă această iubire izbucnită ca un foc merită efortul de a fi renunțat la visele ei. 

Țara celorlalți este o amplă trilogie desfășurată pe parcursul secolului XX. Romanul de față se numește Războiul, războiul, războiul și este considerat cel mai reușit roman al autoarei de până acum, fiind inspirat din propria biografie. Leila Slimani a debutat în 2014 cu romanul În grădina căpcăunului ,căruia i-a urmat Cântec lin ,ambele extrem de bine rprimite de public și de criticii literari. Dacă până acum a abordat un stil destul de șocant în ceea ce privește relațiile dintre oameni și poveștile de iubire, de data aceasta Slimani adoptă o notă empatică pentru abordarea unor teme extrem de dificile - căsnicia, sacrificiul, meseria de părinte, rasismul, războiul etc.   

Cartea o găsiți aici. 

Stilul lui James Salter este o scriitură impenetrabilă, propoziții și fraze directe care cu greu reușesc să stârnească reacții extreme sau emoție intensă. În romanul Tot ce este, aveam impresia că cineva trântește cuvintele pe pagină de la mare înălțime. Salter nu-și trădează stilul nici în romanul de față, însă de data aceasta reușește prin cuvinte destul de reci să scoată la iveală o poveste de iubire profundă, inegalabilă, de neuitat. Povestea a doi îndrăgostiți în care se împletesc fericirea, disperarea, suferința și certitudinea. Este un roman extrem de erotic, de explicit din punct de vedere sexual, pe alocuri chiar vulgar (dacă e să ne luăm după anumite standarde), dar în care Salter își foloșește cu abilități de geniu scriitura pentru a crea o poveste unică și în același timp, universală, o poveste în care să se regăsească toți îndrăgostiții și toți cei ce iubesc fără speranță. 

Phillip Dean, un fost student iminent al universității Yale, își abandonează fără regret studiile și decide să călătorească prin Europa. Își amintește de orașul Autun, despre care o cunoștință i-a povestit cândva și pleacă spre destinația aleasă cu gândul de a petrece câteva zile relaxante. Dar cele câteva zile se transformă într-o ședere mult mai lungă după întâlnirea cu Anne-Marie, o tânără vânzătoare. Povestea celor doi este pasională, încărcată de erotism, lipsită de rușine sau vinovăție legate de dorința sexuală fără limite, o iubire mistuitoare care se întâmplă o dată-n viață. Pe zi ce trece devine tot mai evidentă profunzimea sentimentelor care îi leagă pe cei doi îndrăgostiți, precum și raritatea unei povești atât de intense. E ca și cum s-ar cunoaște din altă viață și nicio diferență nu pare să mai conteze. Nimic din ceea ce e lumesc nu are cum să-i afecteze și totuși, sunt extrem de conștienți de vulnerabilitatea relației lor. Combinația de iubire pasională, adicție și toxicitate îi prinde în mreje pentru totdeauna, lăsând urme adânci la ani distanță de la consumarea acestei povești. Totul e trăit la cote maxime, focul îi pârjolește pe zi ce trece și nimic nu mai poate fi la fel după o astfel de experiență. Lumea se schimbă sub ochii lor, în timp ce corpurile lor vibrează în același ritm, în timp ce se iubesc cu patimă , știind cu certitudine că nu vor putea uita asemenea momente pline de magie. 

Un joc și o desfătare ste un roman despre dragoste și pasiune, despre lipsa de prejudecăți sau vină, despre deschiderea totală în fața unui om pe care îl iubești cu patimă. Așa cum se întâmplă în acest roman și în viață de cele mai multe ori, astfel de povești ard destul de repede, asemănându-se cu un foc care distruge tot ce întâlnește în cale. 

Cartea o găsiți aici.