A sosit din nou momentul să facem bilanțul acestui an și planuri noi pentru următorul, liste interminabile cu cărți de citit, planuri și speranțe. Dacă am avut o vagă bănuială de câțiva ani încoace, anul acesta mi s-a confirmat pe deplin - fiecare carte are timpul ei. Am citit foarte mult bazându-mă pe instinct, pe starea mea de la acel moment, pe felul în care m-a prins cartea și cât de mult m-am regăsit în poveste. Am bifat niște restanțe care stăteau cuminți în bibliotecă de câțiva ani și am descoperit cărți uimitoare, printre care romanul Sofiei Segovia, Zborul albinelor. O poveste plină de magie despre puterea destinului, despre relațiile dintre oameni și experiențele pe care ne este dat să le trăim, care se vor întâmpla oricum, indiferent unde sau cât de mult am fugi de ele. Am abandonat cărți extrem de populare pe rețelele sociale, pentru că nu le-am simțit cum ar fi trebuit, dar am și dus până la capăt cărți care nu mi-au plăcut deloc sau de la care aveam mari așteptări, cum ar fi unul dintre căștigătorii premiului Pulitzer de anul acesta - Hernan Diaz, Încredere. Nu știu de ce a ajuns cartea asta să fie o dezamăgire atât de mare, deși a început foarte promițător și este scrisă într-un mod total diferit de ceea ce citesc de obicei. Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, puneți mâna pe ea și aduceți-mi argumente care să-i facă cinste. Un alt titlu din partea căruia nu mă așteptam la surprize neplăcute a fost Portretul căsătoriei, de Maggie O'Farrell și spun asta cu durere în suflet. Hamnet rămâne una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată și am presupus că nu mi-ar displăcea nimic din ceea ce scrie autoarea, indiferent care ar fi subiectul abordat. O surpriză foarte plăcută a fost cartea lui Leah Hazard, Pântecul. O consider obligatorie pentru orice femeie, chiar dacă nu am rezonat neapărat cu toate ideile prezentate acolo, dar este, mai presus de orice, o odă dedicată femeii, feminității, minunii de a fi femeie. Erik Larson nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, așa că vă îndemn să-l citiți dacă nu ați făcut-o până acum. Despre Cătălin Vasilescu nu știam absolut nimic înainte să îi citesc cartea, dar mi-a plăcut la nebunie. Sunt extrem de fascinată de tot ceea ce înseamnă istoria medicinei / chirurgiei, iar Creatorul de fețe a fost o poveste în egală măsură emoționantă și terifiantă despre începuturile chirurgiei estetice. O să vă reamintesc un titlu din lista de favorite de anul trecut, cartea lui Sam Kean, Chirurgul și cuțitul de gheață, dacă sunteți interesați să citiți despre acest subiect. Lăsând la o parte părțile sângeroase pe care probabil mulți oameni nu le-ar difera, atât Sam Kean, cât și Lindsey Fitzharris sunt doi povestitori excepționali. Lista de mai jos nu e un top neapărat, nu vorbim de cărți bune și cărți proaste, ci doar de cărți care mi-au intrat la suflet și cărți care nu s-au potrivit neapărat cu viziunea mea. Eu consider că din fiecare carte avem ceva de învățat. Este mai degrabă o sursă de inspirație pentru viitoare lecturi și dacă ar trebui să mă rezum la două titluri obligatoriu de citit, primul ar fi Uimire, romanul lui Richard Powers. O poveste absolut înduioșătoare despre iubire, familie, capcanele normalității definite de această lume întoarsă cu susul în jos. Iar al doilea titlu, cartea cu care mi-am încheiat acest an, Demon Copperhead, de Barbara Kingsolver, o frescă socială a Americii mai puțin cosmetizate, o incursiune adâncă în lumea sărăciei, a dependenței de opioide, a nenorocului cu care te nașți și de care nu mai reușești să scapi nicicând. Surprize, surprizeSurprize mai puțin plăcuteCărți pentru copii1. Cristina Andone - Cartea bunătății. Povești din Dobrogea
2. Alexandru N. Stermin - Cum am devenit vrăjitor 3. Katharina Vestre, Linnea Vestre - Cartea recordurilor din lumea animalelor 4. Richard Dawkins - Magia realității 5. Michael Bright - Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluției noastre
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|