"Love is a temple
Love is a higher law You ask me to enter But then you make me crawl" "În restaurante nu s-au simțit niciodată prea bine. Au început să le frecventeze când aveau deja mai mulți bani, când idila lor scârțâia ca un leagăn care nu-și mai face treaba ca lumea." "Sâmburele distrugerii sălășluia deja în exaltarea lor. Doi timizi pietruiți cu revanșe, care-și aruncă unul altuia o singură mitomanie, aceea a uniunii lor. Un teribil exemplu de pereche contemporană." "Totul. Pur și simplu totul. Și asta a fost adevărata greșeală. Să se închidă într-o singură iubire și să-i ceară totul. Pur și simplu pentru că ai nevoie de tot. Să înveți totul de la început, să umbli, să te îmbraci, să faci dragoste. Și-au dat tot, s-au învățat unul pe altul totul. O nouă viață în comun, dusă de două ființe ude și nesigure ca doi mânji abia născuți care se ridică și încearcă să rămână în picioare." "La urma urmei nu erau chiar atât de diferiți de ceilalți. Ca și cum durerea, după multe bolboroseli lăuntrice, n-ar fi vomat altceva decât prostie. O înșiruire de certuri la un nivel dezolant. El făcea pipi fără să ridice capacul, ea se așeza și se uda. Era de-ajuns s-o facă să urască viața." "Trebuie să pună în ordine fotografiile. Cele de la nuntă cu orezul, petalele de trandafir și tot ce a urmat, la mare, în parc. Trebuie să le păstreze pentru copii, pentru când vor fi destul de mari ca să nu le rupă. Va trebui să le arate și să le spună vedeți, ne-am iubit,cu adevărat mult, v-am vrut, cu adevărat mult. Și să nu vă gândiți niciodată că e vina voastră." "Cât de mult îi lipsește o asemenea privire. Dacă n-o cunoști, te târâi prin viață și nu-ți lipsește. Dar dacă o nenorocită ți-a pus pe umeri aripile alea și te-a făcut să te simți eroul unui scenariu temerar, rămâi toată viața un cerșetor în căutarea pleoapelor care se deschid doar pentru a te privi și se închid ca să te prindă în laț." O biografie dureroasă a cuplului modern, dar și o carte despre dulcea rutină alături de omul iubit, lângă care ai construit atâtea, despre cât de bine se împletește iubirea cu ura, încât la un moment dat ajungi să nu mai faci diferența între ele și despre cum ajungem după un timp, mai îndelungat sau nu, să constatăm că dragostea are o mie de valențe, că se transformă zi de zi, mai ales după venirea unui copil și că s-ar putea să fie compromisul cel care ne ia de mână undeva pe parcursul drumului. E atât de greu să construiești ceva cu omul care reprezintă tot universul tău și e atât de simplu să distrugi ani întregi de eforturi, dragoste și respect. Poate că până la urmă, doar cei mai raționali dintre noi realizează că sufletul-pereche e tatăl/mama copiilor tăi, că niciodată o altă persoană nu o să ți se strecoare atât de adânc în suflet și trup. Poate că totuși, Dumnezeu ne-a adus împreună cu un motiv. Finalul cărții rămâne oarecum deschis, Delia și Gaetano (protagoniștii) neștiind dacă să-și mai dea o șansă sau să accepte că s-a terminat, s-au distrus și autodistrus suficient, legătura lor rămânând oricum indestructibilă prin viețile nevinovate pe care le-au adus pe lume, Cosmo și Nico.
Recomand această carte din tot sufletul! Citiți-o și luați aminte! Nimeni nu e mai bun decât omul de lângă voi, omul pe care l-ați ales cu sufletul și pentru totdeauna.
0 Comments
"Când reușești să ajungi unde vrei, când ți-ai atins scopul. Atunci ar trebui să faci uz de toate sentimentele, să te emoționezi la maxim și să înțelegi că ești fericit. Dar noi nu prea facem asta. Când ajungem unde vrem, ne ia durerea de cap. Apare imediat teama că o să pierdem ce avem sau ne apucăm să facem excese care vor duce, de cele mai multe ori, la un final dezamăgitor. Sau, în mai puțin de două secunde, începem să ne dorim și mai mult, încât ceea ce abia am dobândit ni se pare brusc puțin sau insuficient. Mi se pare că omul devine cel mai animal atunci când e fericit, din păcate."
"Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: ”Dormiți! Dormiți, fraților, că somnul n-a făcut rău nimănui!”. Ești trist? Culcă-te! Ești nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc și mori în somn! Ești obosit? Culcă-te! Somnul rezolvă multe lucruri. Îți ia toate grijile. E bună zicala aia cu noaptea e un sfetnic bun. Atunci când ai niște probleme groaznice și adormi, nu mai știi de ele. Și există secundele alea de bine, când te trezești. Secundele de dinainte de a-ți aduce aminte de problema care te frământă. Sunt câteva clipe în care treci de la extaz la agonie. Deschizi ochii și n-ai nicio grijă, te freci la ochi și îți aduci aminte că ai cancer. De asta e bine să dormim cât putem! Ca să nu avem cancer toată ziua! Sunt convins că somnul chiar relaxează creierul și, poate, cu cât dormim mai mult, cu atât creierul se obișnuiește să rămână relaxat și atunci când suntem treji. Măcar pentru câteva ore. Somnul e prietenul nostru!" "Frica asta de Dumnezeu e, de fapt, frica de noi înșine. Nu ne e frică de faptul că Dumnezeu n-o să ne ajute să reușim în viață. Ne e frică de faptul că noi n-o să facem absolut nimic ca să dobândim ce ne dorim. De noi ne e cel mai frică. Pentru că noi suntem adevăratul pericol." "Ăia de-i vedem noi la televizor că reușesc sunt, poate, câteva mii de oameni. Mediocri, ca noi, sunt câteva miliarde. Deci nu e o tragedie! Nu ești singurul! Nu râde nimeni de tine că ești mediocru! În mintea aia a ta îngustă de împrumutat la bancă încearcă să înțelegi că ești bine. Aproape nimicul ăla pe care îl realizezi tu e mult! Nu mori de foame, nu stai în frig, nu dormi afară! Asta ai reușit! Să ai grijă de tine! Și, dacă asta ți se pare puțin lucru, atunci nu ești doar mediocru, ești și prost! Și zâmbește-mi pe stradă! Pentru că și eu sunt mediocru și mi-ar plăcea să-mi zâmbească cineva din când în când!" "Mi-ar plăcea foarte tare ca relațiile de dragoste între oameni să poată fi încheiate subit. Adică să vii acasă și spui: ”Bă, vreau să ne despărțim!”. Iar el să-ți răspundă: ”OK, mai vorbim la telefon. Hai, te pup, nu prea pot fi atent la tine acum că mă uit la un film!”. Adică dragostea și nevoia de a fi lângă cineva să poată fi eliminate, voluntar, într-o secundă. Ar simplifica mult existența omenirii. Intensitatea sentimentelor să poată fi păstrată până la un punct când noi, oamenii, nu mai vrem sentimentele respective. N-ar mai exista suferință, drame, lacrimi, traume. Ar fi super! Robotic, dar excelent. Doamne, mă auzi?" "Aia e fericire. Pură. Când urli de bucurie și nu mai știi de nimic altceva. Aia este fericirea. Pentru mine, calea cea mai scurtă și la îndemână spre fericire e muzica. Muzica este Dumnezeu. Îți umple mintea atât de frumos încât nu mai rămâne loc de altceva. Nu rămâne loc de rău." "Frica e peste tot. E în ochii celor mai mulți dintre cunoscuții mei. E în ochii cerșetorilor care se tem că nu vor avea ce mânca și în ochii celor bogați care se tem că vor pierde ce au. E în ochii oamenilor frumoși care se tem că le va pieri frumusețea și în ochii oamenilor urâți care se tem că oamenii frumoși nu se vor uita niciodată la ei. E în ochii oamenilor lași care știu că nu luptă și în ochii oamenilor curajoși care știu că, chiar dacă luptă cu toată forța, există șansa să piardă. E peste tot. Se camuflează atât de bine, încât ajungem să o confundăm cu vina. Apoi vina ne face să ne simțim mărunți și neputincioși. Neputința ne face să ne simțim inutili. Iar din momentul ăla ne abandonăm pentru că nu ne mai dăm nicio șansă. Frica își face loc în cele mai mărunte unghere ale minții. Iar noi o creștem ca pe cel mai de preț animal de companie. Și putem să o alungăm atât de simplu. Prin responsabilitate. Atât. Responsabilitate față de noi înșine." Cred că în fiecare carte pe care am citit-o, oricât de proastă mi s-ar fi părut la început, am găsit până la urmă ceva care m-a impresionat si m-a impulsionat să citesc în continuare. La fel s-a întâmplat și cu această carte, îndelung lăudată sau dimpotrivă, premiată si numită cartea anului 2013. O fi, nu zic nu. Recunosc : am râs încontinuu. Dacă la început nu-i dădeam prea multe șanse, încet, încet s-a dovedit a fi o lectură ușoară și amuzantă. Și lăsând la o parte cuvintele obscene, repetate până la exasperare, e de apreciat sinceritatea și felul simplu de a gândi, de a vedea și înțelege lumea. Viața e o tristă comedie. Tristă pentru că așa e ea, de la bun început, comedie din cauza eforturilor noastre de a o schimba. "Toate întâlnirile mele importante m-au luat pe nepregătite. Dacă le așteptam, nu mai erau așa de mari. Și ceea ce este amuzant este că toate întâlnirile mele mari au fost căderi." "Cu tine ai dreptul să te porți oricum. Cu altă persoană, nu ai acest drept." Pe cât de mult am așteptat să o citesc, pe atât de mare mi-a fost dezamăgirea după ce am început-o. Mult prea mult dramatism (sau poate că nu am avut starea necesară pentru a o aprecia sau a o înțelege altfel). Permanent, am avut senzația că am mai citit asta undeva (probabil din cauza "atacului" de citate de pe rețelele de socializare) . Dacă ar fi să-i dau o notă : un 5 (cu indulgență) . Chris Simion - Ce ne spunem când nu ne vorbim Editura Trei, 2011
Ce ne spunem când nu ne vorbim by Chris Simion
My rating: 2 of 5 stars Pe cat de mult am asteptat sa o citesc, pe atat de mare mi-a fost dezamagirea dupa ce am inceput-o. Permanent, am avut senzatia ca am mai citit asta undeva, probabil din cauza "atacului" de citate de pe retelele de socializare. Cateva citate frumoase si cam atat... View all my reviews
"Remember me, remember me
And ah! envy my fate." "Dacă oamenii ar urca in ierarhia socială proporțional cu incompetența lor, vă garantez că lumea n-ar funcționa cum funcționează. Dar problema nu-i aici. Ceea ce vrea să spună această frază nu este că incompetenții au un locsub soare, ci că nimic nu-i mai dur și mai nedrept decât realitatea umană : oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele, și nu faptele, au putere, unde competența supremă este stăpânirea limbajului. E cumplit, fiindcă, în fond, suntem primate programate pentru a mânca, a dormi, a ne reproduce, a ne cuceri si securiza teritoriul și fiindcă cei mai înzestrați pentru asta, cei mai animalici dintre noi, sunt întotdeauna duși de nas de ceilalți, cei care vorbesc bine deși ar fi incapabili să-și apere grădina, să aducă un iepure pentru cină sau să procreeze cum se cuvine. Oamenii trăiesc într-o lume în care cei slabi sunt cei care domină. E o injurie teribilă adusă naturii noastre animale, un gen de perversiune, de contradicție profundă." "Nu putem înceta să dorim, iar asta ne glorifică și ne ucide. Dar e atât de extenuant să dorim neîncetat..." "Dacă ne gândim bine la faptul că preocupările primordiale ale primatelor sunt sexul, teritoriul și ierarhia, reflecția asupra sensului rugăciunii la Sfântul Augustin pare relativ frivolă." "Așadar, suntem civilizații atât de măcinate de gol, încât nu trăim decât în angoasa lipsei? Nu ne bucurăm de bunurile noastre sau de simțurile noastre decât când suntem asigurați că putem să ne bucurăm și mai mult de ele? Poate că japonezii știu că nu guști o plăcere decât fiindcă o știi efemeră și unică și, dincolo de această cunoaștere, sunt capabili să-și construiască viața cu ea." "Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece. Este configurația efemeră a lucrurilor în momentul în care le vezi în acelați timp frumusețea și moartea. Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre și, mai grav, am renunțat la întâlnirea cu ceilalți, nu facem decît să ne întâlnim pe noi înșine fără a ne recunoaște în aceste oglinzi permanente. Dacă ne-am da seama de asta, dacă am deveni conștienți că nu ne privim niciodată decît pe noi înșine în celălalt, că suntem singuri în deșert, am înnebuni. Când maică-mea îi oferă doamnei de Broglie pricomigdale de la Laduree, își deapănă ei înseși povestea vieții sale și nu face decât să-și ronțăie propria savoare; când tata își bea cafeaua și își citește ziarul, se contemplă într-o oglindă cu tendință spre metoda Coue; când Colombe vorbește de conferințele lui Marian, vituperează asupra propriei reflecții și, când oamenii trec prin fața portăresei, nu văd decât golul, pentru că nu sunt ei. Eu însă implor soarta să-mi acorde șansa de a vedea mai departe de mine însămi și de a întâlni pe cineva." "...îmi spun că , în cele din urmă, poate că asta e viața : multă disperare, dar și câteva momente de frumusețe în care timpul nu mai este același. E ca și cum notele muzicale ar face un fel de paranteze în timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un întotdeauna în niciodată."
Cred că tocmai am citit una dintre cele mai frumoase și mai captivante cărți care mi-au căzut în mână de-a lungul timpului. De o simplitate extraordinară, dar în același timp dezvăluind complexitatea acțiunilor și sentimentelor umane, "Eleganța ariciului" prezintă destinele unor oameni judecați după aparențe, suflete-pereche, care se regăsesc într-un ultim joc al destinului, poate înainte de a fi prea târziu. Întalnirea este menită să le demonstreze fiecăruia dintre ei că nu sunt singuri pe lume, că personalitatea lor poate fi înțeleasă și iubită. Nota 10 pentru Muriel Barbery, pentru că mi-a atins coardele sufletului.
"In a society where motherhood is regarded as the best thing that can happen to a woman and with an upbringing that tells us to settle for nothing less than excellence, how can I not compare myself to other mothers? And when I weigh myself against other moms, how can I not be envious of their accomplishments and ashamed of my deficiencies? I am not proud of feeling this way but this is what I experience deep down. It is not my love for my baby that I doubt. Love is there, pure and tender, enveloping my soul in its pearly glow. It is my talents as a mother that I find lacking."
"How much of my womanhood is biological, how much of it is socially learned? Of the will to become a mother, which part is innate, which part is imposed? Is it sheer coincidence that I have started contemplating motherhood in my midthirties? Is it because my biological clock is ticking? Or is it because the social chronometer, which continuously compels us women to measure ourselves against one another, is speeding ahead? When everything is so culturally loaded, how am I going to know what is really natural and what is environmental?" Mi-a ajuns la suflet de la primele rânduri. O poveste despre eterna luptă dintre carieră și familie, dar și despre patologia care începe să ia amploare : depresia postnatală. Are substrat, inteligență, dialoguri interesante cu sinele, merită citită. O recomand cu drag!
Lapte negru by Elif Shafak
My rating: 4 of 5 stars "Today, we do not speak or write much about the face of motherhood that has been left in the shadows. Instead, we thrive on two dominant teachings: the traditional view that says motherhood is our most sacred and significant obligation and we should give up everything else for this duty; and the “modern” women’s magazine view that portrays the quintessential “superwoman” who has a career, husband and children and is able to satisfy everyone’s needs at home and at work. As different as these two views seem to be, they have one thing in common: They both focus solely on what they want to see, disregarding the complexity and intensity of motherhood, and the way in which it transforms a woman and her crystal heart." View all my reviews |
Arhivă
April 2024
|