MURIEL BARBERY - ELEGANȚA ARICIULUI

"Remember me, remember me
And ah! envy my fate."


"Dacă oamenii ar urca in ierarhia socială proporțional cu incompetența lor, vă garantez că lumea n-ar funcționa cum funcționează. Dar problema nu-i aici. Ceea ce vrea să spună această frază nu este că incompetenții au un locsub soare, ci că nimic nu-i mai dur și mai nedrept decât realitatea umană : oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele, și nu faptele, au putere, unde competența supremă este stăpânirea limbajului. E cumplit, fiindcă, în fond, suntem primate programate pentru a mânca, a dormi, a ne reproduce, a ne cuceri si securiza teritoriul și fiindcă cei mai înzestrați pentru asta, cei mai animalici dintre noi, sunt întotdeauna duși de nas de ceilalți, cei care vorbesc bine deși ar fi incapabili să-și apere grădina, să aducă un iepure pentru cină sau să procreeze cum se cuvine. Oamenii trăiesc într-o lume în care cei slabi sunt cei care domină. E o injurie teribilă adusă naturii noastre animale, un gen de perversiune, de contradicție profundă."

"Nu putem înceta să dorim, iar asta ne glorifică și ne ucide. Dar e atât de extenuant să dorim neîncetat..."


"Dacă ne gândim bine la faptul că preocupările primordiale ale primatelor sunt sexul, teritoriul și ierarhia, reflecția asupra sensului rugăciunii la Sfântul Augustin pare relativ frivolă."

"Așadar, suntem civilizații atât de măcinate de gol, încât nu trăim decât în angoasa lipsei? Nu ne bucurăm de bunurile noastre sau de simțurile noastre decât când suntem asigurați că putem să ne bucurăm și mai mult de ele? Poate că japonezii știu că nu guști o plăcere decât fiindcă o știi efemeră și unică și, dincolo de această cunoaștere, sunt capabili să-și construiască viața cu ea."

"Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece. Este configurația efemeră a lucrurilor în momentul în care le vezi în acelați timp frumusețea și moartea. Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre și, mai grav, am renunțat la întâlnirea cu ceilalți, nu facem decît să ne întâlnim pe noi înșine fără a ne recunoaște în aceste oglinzi permanente. Dacă ne-am da seama de asta, dacă am deveni conștienți că nu ne privim niciodată decît pe noi înșine în celălalt, că suntem singuri în deșert, am înnebuni. Când maică-mea îi oferă doamnei de Broglie pricomigdale de la Laduree, își deapănă ei înseși povestea vieții sale și nu face decât să-și ronțăie propria savoare; când tata își bea cafeaua și își citește ziarul, se contemplă într-o oglindă cu tendință spre metoda Coue; când Colombe vorbește de conferințele lui Marian, vituperează asupra propriei reflecții și, când oamenii trec prin fața portăresei, nu văd decât golul, pentru că nu sunt ei.
Eu însă implor soarta să-mi acorde șansa de a vedea mai departe de mine însămi și de a întâlni pe cineva." 

"...îmi spun că , în cele din urmă, poate că asta e viața : multă disperare, dar și câteva momente de frumusețe în care timpul nu mai este același. E ca și cum notele muzicale ar face un fel de paranteze în timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un întotdeauna în niciodată."

Cred că tocmai am citit una dintre cele mai frumoase și mai captivante cărți care mi-au căzut în mână de-a lungul timpului. De o simplitate extraordinară, dar în același timp dezvăluind complexitatea acțiunilor și sentimentelor umane, "Eleganța ariciului" prezintă destinele unor oameni judecați după aparențe, suflete-pereche, care se regăsesc într-un ultim joc al destinului, poate înainte de a fi prea târziu. Întalnirea este menită să le demonstreze fiecăruia dintre ei că nu sunt singuri pe lume, că personalitatea lor poate fi înțeleasă și iubită. Nota 10 pentru Muriel Barbery, pentru că mi-a atins coardele sufletului. 

Eleganţa ariciului by Muriel Barbery
My rating: 5 of 5 stars

LOVE.

View all my reviews