Adrian Teleșpan - Cimitirul

"Când reușești să ajungi unde vrei, când ți-ai atins scopul. Atunci ar trebui să faci uz de toate sentimentele, să te emoționezi la maxim și să înțelegi că ești fericit. Dar noi nu prea facem asta. Când ajungem unde vrem, ne ia durerea de cap. Apare imediat teama că o să pierdem ce avem sau ne apucăm să facem excese care vor duce, de cele mai multe ori, la un final dezamăgitor. Sau, în mai puțin de două secunde, începem să ne dorim și mai mult, încât ceea ce abia am dobândit ni se pare brusc puțin sau insuficient. Mi se pare că omul devine cel mai animal atunci când e fericit, din păcate." 

"Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: ”Dormiți! Dormiți, fraților, că somnul n-a făcut rău nimănui!”. Ești trist? Culcă-te! Ești nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc și mori în somn! Ești obosit? Culcă-te! Somnul rezolvă multe lucruri. Îți ia toate grijile. E bună zicala aia cu noaptea e un sfetnic bun. Atunci când ai niște probleme groaznice și adormi, nu mai știi de ele. Și există secundele alea de bine, când te trezești. Secundele de dinainte de a-ți aduce aminte de problema care te frământă. Sunt câteva clipe în care treci de la extaz la agonie. Deschizi ochii și n-ai nicio grijă, te freci la ochi și îți aduci aminte că ai cancer. De asta e bine să dormim cât putem! Ca să nu avem cancer toată ziua! Sunt convins că somnul chiar relaxează creierul și, poate, cu cât dormim mai mult, cu atât creierul se obișnuiește să rămână relaxat și atunci când suntem treji. Măcar pentru câteva ore. Somnul e prietenul nostru!"

"Frica asta de Dumnezeu e, de fapt, frica de noi înșine. Nu ne e frică de faptul că Dumnezeu n-o să ne ajute să reușim în viață. Ne e frică de faptul că noi n-o să facem absolut nimic ca să dobândim ce ne dorim. De noi ne e cel mai frică. Pentru că noi suntem adevăratul pericol."

"Ăia de-i vedem noi la televizor că reușesc sunt, poate, câteva mii de oameni. Mediocri, ca noi, sunt câteva miliarde. Deci nu e o tragedie! Nu ești singurul! Nu râde nimeni de tine că ești mediocru! În mintea aia a ta îngustă de împrumutat la bancă încearcă să înțelegi că ești bine. Aproape nimicul ăla pe care îl realizezi tu e mult! Nu mori de foame, nu stai în frig, nu dormi afară! Asta ai reușit! Să ai grijă de tine! Și, dacă asta ți se pare puțin lucru, atunci nu ești doar mediocru, ești și prost! Și zâmbește-mi pe stradă! Pentru că și eu sunt mediocru și mi-ar plăcea să-mi zâmbească cineva din când în când!"

"Mi-ar plăcea foarte tare ca relațiile de dragoste între oameni să poată fi încheiate subit. Adică să vii acasă și spui: ”Bă, vreau să ne despărțim!”. Iar el să-ți răspundă: ”OK, mai vorbim la telefon. Hai, te pup, nu prea pot fi atent la tine acum că mă uit la un film!”. Adică dragostea și nevoia de a fi lângă cineva să poată fi eliminate, voluntar, într-o secundă. Ar simplifica mult existența omenirii. Intensitatea sentimentelor să poată fi păstrată până la un punct când noi, oamenii, nu mai vrem sentimentele respective. N-ar mai exista suferință, drame, lacrimi, traume. Ar fi super! Robotic, dar excelent. Doamne, mă auzi?"

"Aia e fericire. Pură. Când urli de bucurie și nu mai știi de nimic altceva. Aia este fericirea. Pentru mine, calea cea mai scurtă și la îndemână spre fericire e muzica. Muzica este Dumnezeu. Îți umple mintea atât de frumos încât nu mai rămâne loc de altceva. Nu rămâne loc de rău."

"Frica e peste tot. E în ochii celor mai mulți dintre cunoscuții mei. E în ochii cerșetorilor care se tem că nu vor avea ce mânca și în ochii celor bogați care se tem că vor pierde ce au. E în ochii oamenilor frumoși care se tem că le va pieri frumusețea și în ochii oamenilor urâți care se tem că oamenii frumoși nu se vor uita niciodată la ei. E în ochii oamenilor lași care știu că nu luptă și în ochii oamenilor curajoși care știu că, chiar dacă luptă cu toată forța, există șansa să piardă. E peste tot. Se camuflează atât de bine, încât ajungem să o confundăm cu vina. Apoi vina ne face să ne simțim mărunți și neputincioși. Neputința ne face să ne simțim inutili. Iar din momentul ăla ne abandonăm pentru că nu ne mai dăm nicio șansă. Frica își face loc în cele mai mărunte unghere ale minții. Iar noi o creștem ca pe cel mai de preț animal de companie. Și putem să o alungăm atât de simplu. Prin responsabilitate. Atât. Responsabilitate față de noi înșine."


Cred că în fiecare carte pe care am citit-o, oricât de proastă mi s-ar fi părut la început, am găsit până la urmă ceva care m-a impresionat si m-a impulsionat să citesc în continuare. La fel s-a întâmplat și cu această carte, îndelung lăudată sau dimpotrivă, premiată si numită cartea anului 2013. O fi, nu zic nu. 

Recunosc : am râs încontinuu. Dacă la început nu-i dădeam prea multe șanse, încet, încet s-a dovedit a fi o lectură ușoară și amuzantă. Și lăsând la o parte cuvintele obscene, repetate până la exasperare, e de apreciat sinceritatea și felul simplu de a gândi, de a vedea și înțelege lumea. 

Viața e o tristă comedie. Tristă pentru că așa e ea, de la bun început, comedie din cauza eforturilor noastre de a o schimba. 

Cimitirul by Adrian Teleşpan
My rating: 4 of 5 stars

GREAT book!

View all my reviews