Ana Mănescu - Sinuciderea ielelor

Am așteptat cu mare nerăbdare cartea Anei și, înainte să vă spun mai multe despre ea, vreau să vă imaginați o stare de bine, de liniște totală, o senzație de plutire prin spațiu și timp, înapoi în vremuri rupte din basmele cu zâne bune și feți-frumoși. De la prima și până la ultima pagină veți fi acolo, în lumea aia pe care v-am descris-o mai sus și pe care sigur o vizualizați acum. Fără exagerare. Ana ne-a povestit despre Iele încă dinainte să se nască și ne-a ținut în suspans timp îndelungat, aproape ca o zână care te ademenește în lumea ei și te face să uiți de tot ce știai, secundă cu secundă... 

"În fond, iubirea e tocmai iluzia aceea care face oamenii să își distrugă viețile și mediul , iubirea de semeni, de progenituri, de bani, de faimă, de cunoaștere - și asta e cea mai rea. "

Sinuciderea Ielelor nu e o colecție de basme reinterpretate, ci e mai degrabă o negare și o regăsire a identității. Coincidența face că veți regăsi în aceste povești multe personaje care v-au încântat copilăria, dar care în lumea Anei se află în situații moderne, în povești care nu au întotdeauna un final fericit și poate niciun element de happy-end. Populat de Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, tărâmul pe care pășim ca cititori ne poartă înapoi în trecut, într-un trecut idilic, asemenea cărților poștale de demult sau a pozelor alb-negru care conturează o realitate inexistentă în prezent. Spuneam mai sus că Ielele mi se par un motiv al regăsirii identității și spun acest lucru pentru că, pe tot parcursul lecturii, eu mi-am imaginat că sunt într-un sat din vremuri străvechi, un sat românesc cu oameni buni și gospodari, care nu știu prea multe, dar nici să urască fără motiv. Satul ăsta în care m-am imaginat, alături de personaje coborâte din legendele de demult, reprezintă valoarea noastră ca națiune, toată mândria și neputința de a ne fi născut aici și nu în altă parte. Nu mă refer la patriotism sau la un cult exagerat, ci la valorile simple, care s-au pierdut undeva pe drum, astăzi fiind aproape pe cale de dispariție. Identitatea noastră stă ascunsă în pământurile astea, în legendele istorice cu domnitori curajoși și eroi în bătălii , în basmele povestite de bătrâni la gura sobei și în dorința asta absurdă de a ne vindeca patria. 

Deși Ana a scris mult despre neajunsurile noastre ca popor, nu cred că a ales subiectul acestei cărți în mod întâmplător. Partea fantastică din basmele și legendele românești, în special Ielele, care sunt personaje controversate în mitologia românească, reprezintă (re)întoarcerea la origini. Între negarea acestor origini și nașterea cărții, se întinde un drum lung, pe parcursul căruia s-au întâmplat multe - și răspunsurile pot fi ușor deslușite în replicile iscusite ale personajelor. 

Sinuciderea Ielelor e o carte enigmatică, pe care nu am deslușit-o în totalitate și care va păstra întotdeauna o mică doză de mister. Descifrarea simbolurilor, a înțelesurilor și a motivelor din spatele ei e o chestiune relativă - fiecare cititor găsește în ea ceea ce se află în sufletul său, ceea ce e dispus să găsească în momentul respectiv, dar și ceea ce vrea să dăruiască mai departe. 

​Cartea o găsiți aici. 

---