M-am gândit întotdeauna că viața înseamnă mai mult decât problemele cotidiene, alergătura de zi cu zi și că noi, ca oameni, suntem mult mai mult decât un corp care funcționează un anumit număr de ani. Nu sunt adepta principiilor regăsite în aproape toate religiile acestei lumi, nu pretind a fi un om perfect și nici nu-mi trăiesc viața după prejudecăți adânc înrădăcinate sau reguli absurde - cred cu tărie că există ceva mai presus de noi, ceva extraordinar care ne influențează viețile și ne modelează ca oameni. Nu mă refer neapărat la Dumnezeu sau Buddha sau cum vreți să-l numiți, ci la o credință puternică în propria persoană și o încredere greu de zdruncinat în propriile puteri. Cred că putem obține foarte ușor lucrurile pe care ni le dorim doar văzându-le în fața ochilor, fiind deja acolo în mijlocul lor și vizualizând experiențele pe care ni le dorim în viața noastră. Nu este vorba de magie, ci de modul în care ne modelăm creierul și inima. În atelierul de magie este povestea unui copil crescut în condiții grele, devenit apoi adult, student la medicină și neurochirurg și etapele pe care le-a parcurs pentru a obține ce nu-și imagina vreodată. Totul începe întâmplător - o întâlnire absolut banală cu o femeie pe nume Ruth, singurul adult care îl privește de la egal la egal, îl ascultă cu atenție și îi oferă răspunsuri pe măsura întrebărilor. Ruth se oferă să-l ajute să capete mai multă încredere în el și să îndrăznească să-și dorească mai mult pentru el și pentru viața lui. Chiar dacă copilul se așteaptă la o magie adevărată și toate sfaturile lui Ruth par pe cât de simple, pe atât de greu de realizat, vorbele ei devin realitate încetul cu încetul, transformându-i viața total și ireversibil. Deși și-a numit cartea foarte poetic, nu e vorba de nicio magie la mijloc. Sau, cel puțin, nu una cu care suntem obișnuiți. Totul începe cu creierul uman - cum ne modelează, cum ne păcălește, cum ne ghidează și ne îndrumă în momente de tensiune, dar și procesul prin care acesta se schimbă odată cu noi și datorită experiențelor pe care le trăim. Creierul uman rămâne cel mai misterios organ, proprietățile și capacitatea sa de adaptare lăsându-i (încă) surprinși pe cei ce-l studiază. Creierul se poate schimba și există dovada că se schimbă constant, în funcție de ceea ce trăim și de ceea ce ne permitem să simțim. Dar când inima se schimbă, se schimbă totul. Asta află și autorul, pe propria piele - magia lui Ruth nu înseamnă că cineva flutură o baghetă magică și toate problemele dispar ; James va fi nevoit să se confrunte cu toate situațiile jenante din viața lui, să le facă față așa cum consideră și să le treacă prin propriul filtru, să meargă mai departe cu demnitate și cu convingerea că nu poate deține controlul fiecărui aspect al vieții lui. Cartea este o poveste despre complexitatea creierului uman, experiența lui James ca neurochirurg și povești emoționante despre câțiva dintre pacienții săi, dar și o formă de educație / dezvoltare personală. Am înțeles multe lucruri despre mine citindu-i cartea și am înțeles, în special, de ce nu primim mereu ceea ce ne dorim și care este scopul din spatele fiecărei experiențe a vieții umane. Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător, că mereu există un motiv atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori și că putem accepta mult mai ușor acest lucru atunci când ne deschidem inima față de ceilalți, ne dăruim cu totul fără a aștepta ceva în schimb. Doar atunci lucrurile se pot întoarce pe calea cea bună. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|