Adriana Săftoiu - Simfonia semnelor

Fiți pregătiți pentru o călătorie într-o lume pe care majoritatea o ignoră sau nici măcar nu se gândesc la ea - lumea surzilor. În calitate de om și deputat în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Adriana Săftoiu a ajuns să vadă o mică parte a acestei lumi și să conștientizeze problemele presante ale unei minorități despre care nu se vorbește prea mult în presă sau la TV. Paradoxul e că tocmai acea majoritate neștiutoare, îmbibată de prejudecăți, ajunge să decidă regulile și beneficiile acestor minorități. Prin intermediul funcției sale, Adriana a ajuns să discute cu diverse ONG-uri care încearcă să ajute această comunitate, dar și cu oameni care și-au spus poveștile de viață și au mărturisit peste câte obstacole sunt nevoiți să treacă pentru a primi o mică doză de normalitate. Doar că România are o definiție extrem de clară a normalității și tot ceea ce se află înafara ei este blamat sau pus la zid, ignorat cu desăvârșire, uitat în adâncurile arhivelor. 

Surzii sunt cuprinși de teamă și anexietate atunci când ies în lume, când sunt nevoiți să rezolve probleme juridice sau să viziteze anumite instituții, le este teamă să își recunoască dizabilitatea, le este groază să fie priviți cu aceeași milă lipsită de sens, de parcă mila ar putea înlocui vreodată empatia sau înțelegerea. Poveștile atent documentate în anii în care Adriana a fost deputat în comisia mai sus amintită ne arată o altă față a lumii - una pe care nu o cunoaștem și nici măcar nu o bănuim. Multe dintre aceste persoane își poartă dizabilitatea cu mândrie, dovedindu-și zi de zi rezistența și puterea într-o societate axată pe perfecțiune. O societate care nu doar că nu le aude strigătul de ajutor, dar nici măcar nu-i vede. O societate populată de oameni dornici să obțină cât mai mult din punct de vedere material și care își uită originile și principiile. România are multe lipsuri, după cum probabil știți din experiențele zilnice și este necruțătoare cu cei diferiți. Nu există dialog sau expunere în favoarea minorităților, căci fiecare om aflat la putere este axat pe propria bunăstare, propriul câștig material sau pe relații care să îi confere cât mai multă vizibilitate și putere. Nimeni nu este suficient de interesat de acești oameni pentru care viața e complicată și plină de provocări. Lumea le vede dizabilitatea ca pe o vulnerabilitate de care pot să profite, o treaptă pe care să urce în ierarhia socială, un defect folositor în anumite situații. 

Simfonia semnelor este o carte necesară, una care spune o poveste despre una dintre lumile din interiorul lumii în care trăim. Citind-o, mi-am amintit de cartea Elenei Stancu și a lui Cosmin Bumbuț, Acasă, pe drum , o altă poveste incomodă, care te scoate din monotonia zilelor și a grijilor apăsătoare și îți arată în o mie de moduri cât de norocos ești de fapt, cât de protejat și liniștit, trăind într-o bulă prin care nu trec adevăratele probleme ale lumii înconjurătoare. 

Cartea o găsiți aici.