![]() Albert Einstein spunea "Majoritatea oamenilor spun că intelectul este ceea ce definește un savant ilustru. Se înșală : caracterul este cel care o face." Și avea mare dreptate. Căci, după cum am descoperit în această carte populată de oameni extrem de inteligenți, drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Știința a oferit lumii extrem de multe facilități, posibilități, speranță. Dar pentru fiecare om ajutat de progresul științific există mult mai mulți care au suferit în numele științei din cauza unor oameni de o inteligență nemaipomenită, dar lipsiți de etică. Așa cum spuneam mai devreme, bunele intenții se pot transforma foarte ușor în lipsă de scrupule. Unii au comis crime și fărădelegi pentru faimă și bani, alții pentru că au fost orbiți la propriu de ideile lor, de o încredere fantastică în propria inteligență și au refuzat să vadă adevărul. Lumea medicală a fost controversată încă de la început, oamenii fiind sceptici la aproape orice noutate din acest domeniu și, citind poveștile unor doctori ajunși faimoși în întreaga lume, poți înțelege cu ușurință acest scepticism. Știința medicală a progresat de-a lungul secolelor călcând pe cadavre și datorită unor vizionari care au crezut cu tărie în propriile idei. Unele au fost excelente, dezvoltate și de alte generații, în timp ce altele au reprezentat doar un chin pentru cei care le-au suportat. Studiile medicale sunt un exemplu excelent de megalomanie, deoarece au făcut mii de victime de-a lungul secolelor. La începuturile lor, studiile reprezentau o muncă titanică și adesea fără rezultate viabile, însă anumiți medici le-au văzut ca o oportunitate de a deveni celebri, de a câștiga bani și funcții. Până în prezent, s-au realizat mai mult studii nefolositoare decât folositoare, un fapt care demonstrează ambiția omului de a atrage atenția lumii întregi, încrederea oarbă în propria minte și refuzul categoric de a asculta opinii diferite. E ușor de înțeles că omul își poate pierde mintea, având ca scop doar propriul bine sau propria glorie, însă faptele acestor oameni prezentați de Sam Kean au pătat pentru mult timp istoria științei, făcând mai mult rău decât bine cu ambiția lor insațiabilă. Sam Kean este un povestitor înanăscut, are un dar aparte de a transforma fapte reprobabile și mojicii în povești care să-ți capteze atenția imediat. La sfârșitul cărții, recunoaște că a citit cu scepticism vorbele lui Einstein, însă a ajuns la aceeași concluzie ca și el - oricât de inteligent ar fi un om, busola morală e cea care îl propulsează acolo unde își dorește. Omul va fi mereu învins de propria lăcomie, de dorința arzătoare a rămâne în istorie și de a i se cunoaște meritele de către o lume întreagă. Această predilecție pentru laudă, pentru recunoaștere publică reprezintă primul pas spre pierzanie. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
January 2023
|