Anual, în întreaga lume, dispar aproape un milion de copii. Unii apar după ceva timp, cei din jur fiind deja obișnuiți cu plecările dese și întoarcerile subite. Ceilalți, sutele de mii despre soarta cărora nu se mai știe nimic, rămân doar o statistică cu parfum de tragedie. Cei mai mulți sunt răpiți, vânduți sau puși să își câștige traiul prin mijloace imorale, iar pe măsură ce timpul trece și ei se afundă tot mai mult în noua viață, șansele de a-și regăsi familiile scad de la o zi la alta. Poliția este de cele mai multe ori neputincioasă, din lipsă de personal, de fonduri sau de empatie. Presa este în căutare de senzațional în primele clipe, smulgând declarații și publicând semnalmentele cazurilor pentru publicul larg. Dar și ei își pierd curând interesul, căci noi subiecte le captează atenția. Acești copii rămân pierduți pentru totdeauna, uitați într-un trecut sumbru, în timp ce toată lumea își vede de viață. Despre aceste dispariții, dar și despre disfuncționalitățile unor sisteme care ar trebui să ne protejeze scrie Camelia, cu aceeași blândețe și empatie cu care ne-a obișnuit. Scrisă din perspectiva mai multor personaje, povestea din Purgatoriul îngerilor e o înlânțuire de mărturii, gânduri și modalități de a te confrunta cu anumite situații. Avem un copil dispărut, pe nume Teodor, ajuns într-o bandă de cerșetori, supus la umilințe fizice și psihice, dar rămânând totodată o forță greu de învins. Teodor este simbolul speranței și al curajului, sentimente pe care familia lui le-a pierdut demult - doi părinți care s-au pierdut pe ei înșiși și unul pe celălalt, un frate care își simte sufletul geamân aproape, deși acesta nu e de găsit și o mulțime de ipoteze și ce-ar fi fost dacă încununându-le suferința fără margini. Îi avem apoi pe tovarășii lui Teodor - pentru unii viața nu a arătat niciodată altfel, alții încearcă să se acomodeze ; în realitate sunt o gașcă de suflete chinuite, cărora viața le-a demonstrat mult prea devreme că are câștig de cauză. Și mai sunt și perspectivele unor oameni din sisteme menite să ne protejeze - poliție și presă. Propriile lor experiențe nu fac decât să confirme fisurile acestor sisteme, în care oameni cu o putere nestăvilită conduc din umbră, călcând (la propriu) pe cadavre. Iar partea asta - despre sistemele nefuncționale de la noi din țară - mi s-a părut cumva cu atât mai importantă, cu cât citim în fiecare zi câte o știre despre dezastrele pe care le lasă în urmă corupția și cât de mare nevoie avem de oameni capabili să lucreze în folosul comunității și nu doar pentru propriile interese. Cred că ar trebui să se scrie mai mult despre lucrurile acestea și mă bucur să văd că un scriitor de talia Cameliei vorbește deschis despre ele, ironizând atât disfuncționalitatea lor, cât și enoma noastră nepăsare.
Romanul ăsta mi-a smuls o bucată de suflet, căci subiectul copiilor dispăruți ne reamintește cât suntem de vulnerabili, de sălbatici și lipsiți de putere ; cât de mult propagăm ura și nimicurile cotidiene în pofida lucrurilor cu adevărat importante. Apoi vin prejudecățile legate de aceste cazuri - poate că o parte din vină o au și părinții, nu au avut suficientă sau grijă sau atenție ; poate că sistemele nu sunt făcute să ne protejeze cu adevărat, e doar o iluzie, căci sunt conduse tot de oameni, iar oamenii sunt limitați din mai multe puncte de vedere. Cartea asta scoate la iveală ce e mai pur și ce e mai întunecat din ființa umană - pe de o parte, datorită sufletelor nevinovate aflate în situații pe care nu le pot controla, iar pe de altă parte din perspectiva instituțiilor care au mâinile legate în majoritatea cazurilor și empatia aflată aproape de limita inferioară. Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut cartea asta - subiectul ales e unul extrem de delicat și, pe măsură ce lectura mi-a dezvăluit tot mai multe detalii și fapte din viața lui Teodor, am fost cuprinsă de o anxietate ce nu m-a mai lăsat decât aproape de final. Dar Camelia a crescut mult o dată cu această carte - atât ca scriitor, cât și ca om căruia nu-i e frică să spună lucrurilor pe nume. Iar felul în care a scris-o, acordând importanță tuturor personajelor, subliniind motivele și justificările acestora, ne arată că o poveste are întotdeauna mai multe perspective - depinde de partea cui o privești. Dar fiecare părere contează, fiecare gând sau emoție contează. căci suntem diferiți și vedem lumea în moduri diferite - normalul nu mai are o definiție clară ; ceea ce e normal pentru noi, pentru alții seamănă destul de mult cu anormalul. Camelia, îți mulțumesc din suflet pentru încă o rundă de emoții intense, plâns înăbușit și zâmbete firave! Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Motto : "You need Power, only when you want to do something Harmful, otherwise Love is enough to get everything done..." (Charlie Chaplin)
Am început s-o îndrăgesc şi să-i sorb cuvintele acum mulți ani, pe când scria la revista Tango, iar apoi m-am mutat pe blogul ei, unde povestea întâmplări și trăiri din ce în ce mai minunate. Am abordat-o cu mari emoții, spunându-i că poveștile ei îmi aduc lacrimi în ochi și speranță în suflet. Nici măcar nu mă așteptam să îmi răspundă, dar a făcut-o și am descoperit un om atât de frumos, de bun, de cald, căruia am îndrăznit să îi spun lucruri pe care nu le știa nimeni. M-a sfătuit să îi scriu ori de câte ori simt nevoia, oricât de neînsemnate mi-ar putea părea gândurile. A fost acolo și m-a ascultat și pentru asta îi mulțumesc!
Draga mea Anda, îți mulțumesc pentru toate cuvintele care mi-au încălzit sufletul când aveam cea mai mare nevoie. Îți mulțumesc că mi-ai trimis cartea ta mult visată cu autograf și pentru că ești un om atât de deosebit. De oameni ca tine avem nevoie : să ne aducă o fărâmă de frumos în minte, să ne arate că mai există frumos în lumea asta atât de înrăită. Dacă ești un macho irezistibil și te-ai gândit să-ți iei o amantă, ai face bine să te gândești de două ori. Ai putea să citești cărțile Corinei și să întorci problema pe dos de vreo trei ori, înainte să acționezi. Trebuie să fii calm, tenace și ambițios ca să-ți iasă toate învârtelile.
Corina scrie într-o manieră ironică și teribil de amuzantă despre dedesubturile căsniciei, secrete de așternut și sentimente bine ascunse. Căci și amanții au sentimente, nu-i așa?
Încep această recenzie prin a-i mulțumi Cristinei pentru această carte extraordinară, pe care o voi dărui la rândul meu în curând unui cititor la fel de pasionat ca mine. Stați cu ochii pe blog și pe pagina de Facebook, căci mai am multe surprize pentru voi!
"...toate azi-urile, dacă știi să ți le trăiești, ar trebui să se repete la nesfârșit. Până la urmă, asta e tot, să știi să profiți de momentul de acum; dacă îl ai pe el, nu-ți mai trebuie să-ți imaginezi viitorul, pentru că atunci când va veni vei avea grijă să-l trăiești și pe el. " Vicky e o adolescentă rebelă, inteligentă, ironică până în măduva oaselor. O să vă cucerească imediat. Rămânând singură în Brașov și având la dispoziție doar o zi pentru a ajunge la ziua iubitului ei, Dev, în București, trece prin tot felul de peripeții și întâmplări comice. Comice pentru noi, cititorii, în niciun caz pentru șoferii care o transportă până la destinație. Sub învelișul acesta "hands in the air, I don't care" , Vicky este măcinată de Întâmplare, care s-a petrecut de ceva timp și care i-a lăsat urme adânci. Pe la finalul cărții, ea va afla adevărul despre Întâmplare, reușind cumva să meargă mai departe și să spere la un mâine. Mâine... Ce ciudat sună, așa-i? Pentru un om care nu reușește să-și vadă viitorul...
Iubirea :
"Iubirea e, în primul rând, nebunie. Iubirea e sinceritate, dar nu orice fel, ci una dusă la extrem. Iubirea e risc; e saltul în gol de pe un vârf de munte. Iubirea e încredere. Iubirea e atunci când vrei să cuprinzi toată lumea în pumn și s-o ascunzi sub pernă. Iubirea e dorința de a trăi fiecare minut, de a lua timpul impersonal pe care-l trăiesc și alții și a-l transforma în ceva al tău, numai al tău. Iubirea e zâmbetul cu care te trezești pe față într-o dimineață de iarnă." și moartea : "Nu-ți pare ceva străin moartea. Până într-o zi, când vine la un pas de tine și calcă peste inima ta așa cum ar trece în viteză un camion pe un pod de sticlă, fărâmițând totul și împrăștiind cioburi. Abia atunci îți dai seama că tot ceea ce credeai că știi despre ea era doar unul dintre învelișurile ei blânde, nu tot adevărul. Abia atunci înțelegi ce e moartea."
Vă mărturisesc că mi-am recâștigat încrederea în autorii români. Se poate, chiar se poate!
Dan Coman scrie despre dragoste și finalitatea ei adaptată la vremurile în care trăim, dar nu numai. Să vă imaginați o relație atipică, care îți smulge lacrimi mai degrabă de tristețe decât de emoție pozitivă, doi oameni care aparent nu au nimic în comun și lupta acerbă a unei femei de a-l câștiga pe cel pe care-l iubește. În acest peisaj deja dezolant, mai apare și o a treia persoană, de sex feminin, care luptă cu îndârjire pentru ca această relație sa meargă, sa evolueze spre mai bine, dintr-un motiv absolut normal, după cum veți descoperi pe la finele cărții. Mi-a plăcut enorm ideea cărții : aceea că dragostea poate lua diverse forme, care par ciudate pentru cei din jur, dar pentru cei care le trăiesc nu există termen de comparație cu ce au trăit sau ceea ce vor trăi. Marea dragoste vine mereu când nu te aștepți, întruchipată într-o persoană cu totul și cu totul deosebită. Mai apar și niște referiri la rolul femeii în societate (și mă refer la societatea românească) și la o religie care e tot mai extinsă și care tinde să devină un laitmotiv al autorilor români. Oricum v-o recomand cu drag, chiar merită citită. Poate pentru simplul motiv de a învăța și din greșelile altora. Nu le putem experimenta pe propria piele chiar pe toate.
Da, ați ghicit. E vorba despre "Fluturi" a Irinei Binder. Încă nu reușesc să înțeleg de ce am pus mâna pe ea și mai ales de ce am citit-o.
Consider că toți ar trebui să ne cunoaștem limitele, să realizăm la ce suntem cei mai buni, ce ne stă în putere și ce nu. Ori cartea asta e un exemplu pur de aroganță. "Da, eu știu să scriu. Și o fac chiar bine." Ei nu, nu știi. Scrii execrabil. Mulți o să spună că nu trebuia să continui cu cititul, să o ignor de la bun început, dar fiind o fire extrem de curioasă, i-am tot dat o "a doua șansă", crezând că după primele 50 de pagini (cum mi se întâmplă de obicei cu majoritatea cărților) o să descopăr că are potențial și că prima impresie a fost una greșită. Dar nu, prima impresie a fost cât se poate de corectă. E bună doar de pus pe foc / hârtie igienică și ce alte atribuiri mai vreți să-i dați! Doamnă dragă, caută-ți altă meserie, la scris nu te pricepi deloc! Zero barat!
Fluturi by Irina Binder
My rating: 1 of 5 stars Cum am putut să citesc așa ceva? View all my reviews |
Arhivă
December 2023
|