Scrisori pentru suflet (Anda Docea - Camere de hotel)

Am început s-o îndrăgesc şi să-i sorb cuvintele acum mulți ani, pe când scria la revista Tango, iar apoi m-am mutat pe blogul ei, unde povestea întâmplări și trăiri din ce în ce mai minunate. Am abordat-o cu mari emoții, spunându-i că poveștile ei îmi aduc lacrimi în ochi și speranță în suflet. Nici măcar nu mă așteptam să îmi răspundă, dar a făcut-o și am descoperit un om atât de frumos, de bun, de cald, căruia am îndrăznit să îi spun lucruri pe care nu le știa nimeni. M-a sfătuit să îi scriu ori de câte ori simt nevoia, oricât de neînsemnate mi-ar putea părea gândurile. A fost acolo și m-a ascultat și pentru asta îi mulțumesc! 

Draga mea Anda, îți mulțumesc pentru toate cuvintele care mi-au încălzit sufletul când aveam cea mai mare nevoie. Îți mulțumesc că mi-ai trimis cartea ta mult visată cu autograf și pentru că ești un om atât de deosebit. De oameni ca tine avem nevoie : să ne aducă o fărâmă de frumos în minte, să ne arate că mai există frumos în lumea asta atât de înrăită.  

Cartea ei e ca briza mării de care îmi e atât de dor : o gură de aer proaspăt, un aer atât de iubit și așteptat. Am intrat în fiecare cameră din acest hotel al fostelor și nesperatelor iubiri și am regăsit acele cuvinte pe care nu am avut curaj să le rostesc niciodată. M-am regăsit în atât de multe pasaje, căci se pare , am trăit amândouă la fel de multe înălțări glorioase și căderi dezastruoase. Dar nu e vorba doar despre iubire. Ci și despre prietenie, despre greșeli pe care le repetăm cu aceeași râvnă, sperând că de data asta chiar vom învăța ceva, despre oameni care ne traversează fugar viața și lasă urme mai adânci decât am putea crede. Despre oameni pe care i-am vrea cu tot dinadinsul înapoi, dar sunt prea departe de noi, despre trecerea atât de crudă a timpului și senzația că nu mai avem prea mult. Despre viată, așa cum e ea. Despre agonie și extaz. În același timp. 

Anda își asumă, cu o lejeritate demnă de invidiat, tot ce a trăit, simțit, pierdut și sperat. Fără să blameze destinul, oamenii sau divinitatea. E atât de împăcată cu ea însăși și cred că lucrul ăsta nu poate veni decât de la un om care a învățat să se iubească. Cu pași mici, cu răbdare multă, a ajuns să se vadă așa cum e : un om special, cu defecte și calități. Genul de om pe care nu îl întâlnești de două ori în viață. 

"Ne traversăm sufletește și apoi ne îndepărtăm. De o vreme, n-o mai fac cu înverșunare. Nici apropierea, nici pierderea. Ceea ce unora le pare a fi sfârșit sau prea târziu pe mine mă face să mă simt (iar) la început, mereu la început de poveste. Golul din suflet se umple cu oameni noi, cu alte istorii, cu alte feluri de cald, la care nici măcar nu mă gândisem. Mă opresc în locuri unde stau un pic sau un pic mai mult. Cât mă lasă inima. Nu mă plictisesc, nu sunt tristă, doar uneori bate vântul ceva mai rece pe dinăuntrul meu. Și atunci îmi imaginez că fiecare dintre noi rătăcește insular printr-o lume cufundată prepoderent în iarnă. Nu trebuie decât să ne intersectăm poveștile, cătând starea de bine. Insule calde."

Am citit-o pe nerăsuflate și de aceea nu pot să vă scriu decât un citat, căci altfel aș fi stat nopți la rând să vă transcriu toată cartea. Nu aș putea să exclud vreo parte din ea care să spun că nu mi-a plăcut sau că nu am avea nimic de învățat de acolo. De aceea, fiți cu ochii pe blog căci săptămâna viitoare o să vă dăruiesc un exemplar. Cu mult drag din partea mea și a Andei. Iar dacă nu mai aveți răbdare, vineri, 12 iunie, Anda vă așteaptă într-o librărie cochetă din centrul Clujului, Book Corner Librarium, ca să îi cumpărați cartea și să o cunoașteți personal. 

Camere de hotel by Anda Docea
My rating: 5 of 5 stars



View all my reviews