Un cititor trăiește nenumărate vieți și prin intermediul poveștilor pe care le citește devine mai bogat și mai deschis către noi experiențe. Cărțile sunt prieteni destul de liniștiți, pe care poți să-i duci oriunde, care te așteaptă mereu orice ar fi, camarazi de nădejde la care poți să apelezi de fiecare dată când viața reală devine prea zgomotoasă. Cu ajutorul poveștilor și al experiențelor trăite de alți oameni, un cititor are ocazia de a deveni mai deschis, mai apropiat de oamenii din jurul său sau mai creativ în a găsi soluții pentru problemele sale. O carte nu îți cere prea mult, în mod normal, decât să o apreciezi și să o respecți așa cum se cuvine. Dar există unele cărți care îți întorc toată viața pe dos, care te aduc într-o stare asemănătoare cu nebunia și îți demontează tot ceea ce știai până atunci despre tine și despre viață în general. Sunt puține, într-adevăr, căci e nevoie de un talent extraordinar și o detașare totală pentru ca un om să ajungă să îi influențeze pe alții doar prin cuvinte. Însă mai există ceva numit timing, o conjunctură potrivită pentru ca anumite lucruri să ajungă în viața cuiva. Un moment-cheie care schimbă totul. 

Un manuscris nepublicat, descoperit din întâmplare de o tânără editoare, devine brusc o capodoperă și toată lumea își dorește să afle identitatea autorului. Ancheta literară pare inocentă și lipsită de suspans, dar ajunge să schimbe viațile tuturor celor care se lasă prinși în acest dans. Din câte se pare, autorul nici n-ar fi citit, nici n-ar fi scris altceva decât meniuri în toată viața lui. Dar cum a ajuns să scrie o operă de o asemenea valoare literară, capabilă să dea peste cap orice cititor cu experiență? Pornind de la această premiză, David Foenkinos creează o poveste de-a dreptul magistrală, care debutează ca o comedie menită să descrețească frunți. Acțiunea este plasată într-un orășel mic, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar ancheta în desfășurare asupra misteriosului autor scoate în evidență interesele ascunse ale fiecărui personaj. Toți locuitorii ajung să aibă o opinie sau o pistă probabilă, iar ipocrizia, lăcomia sau dorința de a fi în centrul atenției ies la suprafață, măștile personajelor fiind date la o parte cu mare ușurință. Romanul devine un fel de thriller care explorează cu succes relațiile interumane și adevărurile din spatele aparențelor. 

Autor francez de mare succes în țara natală și nu numai, David Foenkinos a pornit acest roman de la propria condiție de autor refuzat de nenumărate edituri, pe care a cunoscut-o la începuturile carierei sale. Amintește și de alți scriitori care s-au confruntat cu respingeri, dar au perseverat, ajungând cunoscuți cititorilor din întreaga lume sau cei care nu au primit atât de bine refuzurile, gestionând această problemă în moduri mai puțin ortodoxe. E o satiră și totodată o radiografie a lumii literare, în special a condiției scriitorului, rolul și responsabilitatea editorilor în alegerea romanelor, dar și digestia momentelor mai puțin plăcute. Ne imaginăm (greșit) că scriitorii duc o viață tihnită, scriind pe malul mării sau pe terasa unei case luxoase, iar de acolo își trimit romanele către cititori. Evident că lucrurile nu arată așa, în spatele cărților pe care le citim ascunzându-se de fapt multe nopți nedormite, perioade de blocaj mental, durere și fericire smulse cu forța și puse pe hârtie. Iar scriitorul secolului XXI are, de cele mai multe ori, un job de bază, care îi permite să se întrețină și să-și permită anumite experiențe, scrisul fiind pasiunea care nu îi dă pace și pe care o poate savura dacă e suficient de norocos sau înzestrat din punct de vedere material. 

O altă temă care pornește de la ancheta literară e relația dintre cititor și autor, de cele mai multe ori accentul punându-se pe originea scriitorului, picanteriile care se știu despre viața lui personală și nu neapărat pe valoarea literară a scriiturii sale. Scandalurile sau eșecurile personale ale autorului vor da întotdeauna mai mult farmec unei cărți, cititorul fiind tentat să caute detalii autobiografice în toate operele sale sau să le identifice cu orice preț, considerând că sunt ascunse meșteșugit în figuri de stil. De aici și percepția greșită asupra unei cărți și a valorii acesteia, cititorii căutând senzaționalul în orice detaliu și privind totul prin propriile filtre.

Cred că este un roman extraordinar de potrivit pentru cititorii pasionați, pentru oamenii care trăiesc într-o lume a cărților, căci le va da teme importante la care să reflecteze și poate că vor privi cu alți ochi toate poveștile pe care le citesc de acum înainte. Cartea o găsiți aici. 

"Mulți dintre cei mai buni au trăit la confluența cu haosul, acolo unde se naște marea artă." 

Arta, la fel ca și literatura, muzica sau orice alt domeniu născut din imaginație, a fost reprezentată de-a lungul timpului de fel și fel de oameni. Artiștii sunt cunoscuți drept total inadecvați în societate și incapabili să se descurce î viața reală, în timp ce creațiile lor par desprinse din mintea și mâinile unui geniu. Pe cât de cunoscuți au devenit unii pentru munca și notorietatea care a urmat după aceasta, pe atât de multe controverse au stârnit alții prin acțiunile lor, reușind să umbrească o parte din ceea ce au construit. Arta se naște de cele mai multe ori din haos, familii nefuncționale, probleme de tot felul și o incapacitate de a funcționa asemenea oamenilor obișnuiți. Nebunia s-a împletit cu realitatea și a dat naștere de-a lungul secolelor unor opere pe care majoritatea oamenilor le cunosc sau măcar au auzit despre ele. Se cunosc prea puține lucruri despre adevăratele existențe ale artiștilor care au marcat diferite epoci și evident că niciun ghid turistic nu va povesti vreodată picanterii de genul tulburărilor psihice, vizitelor la închisoare sau problemelor conjugale. Însă Elisabeth Lunday și-a satisfăcut toate curiozitățile, adunând în această carte secrete ale marilor artiști, știute prea puțin sau chiar deloc. Un fel de can-can al picturii de-a lungul secolelor, condimentat cu trădări, iubiri interzise, furie, depresie etc. 

Evident că nu toți artiștii au fost nebuni sau au avut vieți tumultoase despre care astăzi să citim cu un deosebit interes. Doar că unii au reprezentat o combinație de înger și demon sau geniu și naivitate, manifestându-și până la urmă doar vulnerabilitatea și înclinația de a greși la fel ca toți ceilalți. Indiferent de profesia pe care o are, un om trebuie privit drept un simplu om, fără a-l urca pe un piedestal prin prisma a ceea ce a creat. Suntem cu toții supuși greșelii, avem momente în care nu ne putem iubi sau accepta, avem relații defectuoase cu ceilalți sau ne lăsăm dominați de sentimente negative. Izbucniri, furii, tulburări de tot felul - se pot întâmpla oricui, indiferent de pasiunea care îi coordonează viața. 

Artiștii, prin prisma libertății de exprimare, s-au dovedit (aproape) întotdeauna destul de greu de înțeles sau acceptat. Arta lor s-a născut de multe ori cu ajutorul viciilor, iar persoanele din jurul lor au suportat un timp acest defect, până când a devenit prea mult. Viciile și-au făcut simțită prezența nu doar în creațiile lor, ci și în viețile de familie, comportamentul sau abilitatea de a interacționa cu ceilalți. 

​Cartea o găsiți aici. 

Ernest Hemingway a rămas în istoria literaturii drept unul dintre cei mai buni scriitori americani, recompensat cu importante premii literare, contemporan cu F. Scott Fitzgerald, Pablo Picasso și James Joyce. Romanele publicate au reprezentat însă doar o mică parte din ceea ce i-a adus faima, viața sa personală fiind mult mai interesantă de urmărit și criticat. Hemingway a fost un bărbat care iubea viața, iubea femeile și nu se sfia să-și caute fericirea, indiferent de statutul său. A trăit ca un etern adolescent, căutând mereu iubirea care să-l împlinească și lângă care să poată progresa ca scriitor. În Soția din Paris, Paula McLain relata povestea de dragoste dintre Ernest și prima lui soție, Hadley Richardson. Proaspăt căsătoriți, cei doi sosesc în Parisul aflat în plină epocă a jazz-ului, iar pentru Ernest nu putea să existe un peisaj mai bun sau mai dătător de speranță. Dar pentru tânăra lui soție, nefamiliarizată cu adunările scriitorilor și artiștilor, viața devine un șir nenumărat de întrebări, de lupte interne, în timp ce Ernest își croiește drumul spre ascensiune. Eșecul căsniciei lor devine evident, iar Ernest o întâlnește pe Pauline Pffeifer, care va deveni a doua sa soție.  

Nici cea de-a doua căsnicie nu îl liniștește pe Hemingway, acesta continuând să colinde lumea întreagă pentru a-și satisface pasiunile (era înnebunit după cursele cu tauri de la Pamplona, vânătoarea în Africa sau pescuitul în diverse zone ale Americii) . În 1937 devine corespondent pentru Războiul Civil din Spania și astfel o întâlnește pe Martha Gellhorn, care va deveni soția cu numărul trei. Povestea lor de dragoste, căsnicia și declinul, subiectele romanului Hemingway și cu mine sunt povestite din perspectiva Marthei. Pentru celebra corespondentă de război și scriitoare, viața cu Ernest a fost atât o binecuvântare, cât și un blestem. Dovedind un caracter puternic încă din copilărie, Martha poate fi ușor încadrată în categoria femeilor puternice, capabile să inspire generații la rând, vulnerabilitatea ei fiind evidentă doar în preajma omului iubit. Dragostea lui Ernest este o salvare și o mult-așteptată smulgere din rutina zilelor leneșe, însă povestea lor este sortită pierii încă de la început, datorită caracterelor puternice și ambițiilor destul de asemănătoare în ceea ce privește cariera. 

"Pentru mine, războiul din Spania o să strălucească mereu în lumina schimbării greu câștigate. A fost ca o îndrăgostire. Sau ca atunci când privești sus, pe cer, și vezi o săgeată arzând, ce strigă să fie urmată. A fost simplu și complicat totodată. Și eram pregătită să spun da, chiar dacă aveau să fie puse în mișcare mult mai multe lucruri decât eram eu capabilă să prevăd sau să-mi imaginez. Iar dacă aveam să-mi pierd în curând inima pentru totdeauna, pentru a nu mi-o mai regăsi niciodată și să pierd absolut totul - eram pregătită și pentru așa ceva." 

Martha era definiția vie a femeii puternice, independente, obișnuite să-și urmeze pasiunile și să lupte pentru ceea ce-și dorește. Varianta feminină a lui Ernest. Iubirea dintre ei este intensă, asemenea unui foc care izbucnește brusc, dar arde extrem de repede, pârjolind totul în jur, lăsând în urmă doar pustietate și declin. Erau mult prea asemănători pentru ca lucrurile să funcționeze bine la nesfârșit, iar Ernest mult prea îndrăgostit de aventură pentru a se liniști din punct de vedere emoțional. "L-am sărutat iarăși, vrând să nu se termine, și totodată dorindu-mi zadarnic ca această clipă și tot ce era între noi să se fi terminat deja. Idila începută și sfârșită, răul făcut și reparațiile în curs de desfășurare, inima mea frântă pe cale de vindecare. Fiindcă el avea să-mi frângă inima. Asta știam deja."  Martha știe de la bun început direcția în care se îndreaptă și totuși își permite să trăiască totul ca pe un miracol, pregătită și conștientă că va trăi consecințele faptelor sale. Mai devreme sau mai târziu. Dar tentația e prea mare, iar o inimă sătulă de așteptările îndelungate e pregătită să iubească până la capăt, chiar și cu prețul de a pierde totul. 

Povestea Marthei Gellhorn are în centru căsnicia cu Ernest Hemingway, dar această parte a vieții sale nu o definește ca persoană. Ceea ce scoate în evidență această idilă sortită de la bun început eșecului e dorința unei ființe umane de a-și urma inima, în ciuda tuturor opreliștilor. Să îți trăiești viața așa cum simți, femeie fiind, e o provocare continuă. Toți oamenii din jurul tău îți spun că nu poți să faci aceleași lucruri pe care le face un bărbat, nu poți să te arunci în vâltoarea vieții fără nicio protecție, sperând că o să scapi sau bazându-te pe alții să vină să te salveze. Însă Martha e neînfricată, pregătită să-și asume consecințele, deși nu-și imaginează că efectul vorbelor rostite o va lovi drept în inimă mulți ani mai târziu. Ca personaj, dar și ca persoană, reprezintă o inspirație, un caracter de fier menit să reziste într-o lume măcinată de războaie, dar și o inimă sensibilă, căreia nu îi este frică să iubească. 

Cartea o găsiți aici.