Un cititor trăiește nenumărate vieți și prin intermediul poveștilor pe care le citește devine mai bogat și mai deschis către noi experiențe. Cărțile sunt prieteni destul de liniștiți, pe care poți să-i duci oriunde, care te așteaptă mereu orice ar fi, camarazi de nădejde la care poți să apelezi de fiecare dată când viața reală devine prea zgomotoasă. Cu ajutorul poveștilor și al experiențelor trăite de alți oameni, un cititor are ocazia de a deveni mai deschis, mai apropiat de oamenii din jurul său sau mai creativ în a găsi soluții pentru problemele sale. O carte nu îți cere prea mult, în mod normal, decât să o apreciezi și să o respecți așa cum se cuvine. Dar există unele cărți care îți întorc toată viața pe dos, care te aduc într-o stare asemănătoare cu nebunia și îți demontează tot ceea ce știai până atunci despre tine și despre viață în general. Sunt puține, într-adevăr, căci e nevoie de un talent extraordinar și o detașare totală pentru ca un om să ajungă să îi influențeze pe alții doar prin cuvinte. Însă mai există ceva numit timing, o conjunctură potrivită pentru ca anumite lucruri să ajungă în viața cuiva. Un moment-cheie care schimbă totul. Un manuscris nepublicat, descoperit din întâmplare de o tânără editoare, devine brusc o capodoperă și toată lumea își dorește să afle identitatea autorului. Ancheta literară pare inocentă și lipsită de suspans, dar ajunge să schimbe viațile tuturor celor care se lasă prinși în acest dans. Din câte se pare, autorul nici n-ar fi citit, nici n-ar fi scris altceva decât meniuri în toată viața lui. Dar cum a ajuns să scrie o operă de o asemenea valoare literară, capabilă să dea peste cap orice cititor cu experiență? Pornind de la această premiză, David Foenkinos creează o poveste de-a dreptul magistrală, care debutează ca o comedie menită să descrețească frunți. Acțiunea este plasată într-un orășel mic, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar ancheta în desfășurare asupra misteriosului autor scoate în evidență interesele ascunse ale fiecărui personaj. Toți locuitorii ajung să aibă o opinie sau o pistă probabilă, iar ipocrizia, lăcomia sau dorința de a fi în centrul atenției ies la suprafață, măștile personajelor fiind date la o parte cu mare ușurință. Romanul devine un fel de thriller care explorează cu succes relațiile interumane și adevărurile din spatele aparențelor. Autor francez de mare succes în țara natală și nu numai, David Foenkinos a pornit acest roman de la propria condiție de autor refuzat de nenumărate edituri, pe care a cunoscut-o la începuturile carierei sale. Amintește și de alți scriitori care s-au confruntat cu respingeri, dar au perseverat, ajungând cunoscuți cititorilor din întreaga lume sau cei care nu au primit atât de bine refuzurile, gestionând această problemă în moduri mai puțin ortodoxe. E o satiră și totodată o radiografie a lumii literare, în special a condiției scriitorului, rolul și responsabilitatea editorilor în alegerea romanelor, dar și digestia momentelor mai puțin plăcute. Ne imaginăm (greșit) că scriitorii duc o viață tihnită, scriind pe malul mării sau pe terasa unei case luxoase, iar de acolo își trimit romanele către cititori. Evident că lucrurile nu arată așa, în spatele cărților pe care le citim ascunzându-se de fapt multe nopți nedormite, perioade de blocaj mental, durere și fericire smulse cu forța și puse pe hârtie. Iar scriitorul secolului XXI are, de cele mai multe ori, un job de bază, care îi permite să se întrețină și să-și permită anumite experiențe, scrisul fiind pasiunea care nu îi dă pace și pe care o poate savura dacă e suficient de norocos sau înzestrat din punct de vedere material.
O altă temă care pornește de la ancheta literară e relația dintre cititor și autor, de cele mai multe ori accentul punându-se pe originea scriitorului, picanteriile care se știu despre viața lui personală și nu neapărat pe valoarea literară a scriiturii sale. Scandalurile sau eșecurile personale ale autorului vor da întotdeauna mai mult farmec unei cărți, cititorul fiind tentat să caute detalii autobiografice în toate operele sale sau să le identifice cu orice preț, considerând că sunt ascunse meșteșugit în figuri de stil. De aici și percepția greșită asupra unei cărți și a valorii acesteia, cititorii căutând senzaționalul în orice detaliu și privind totul prin propriile filtre. Cred că este un roman extraordinar de potrivit pentru cititorii pasionați, pentru oamenii care trăiesc într-o lume a cărților, căci le va da teme importante la care să reflecteze și poate că vor privi cu alți ochi toate poveștile pe care le citesc de acum înainte. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2023
|