Ioana Chicet-Macoveiciuc - Copilul tău. Părinții tăi. Tu.

Ioana nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru că știu că majoritatea părinților îi răsfoiesc cu înfrigurare blogul atunci când nu știu cum să procedeze în anumite situații, cum să își asculte și înțeleagă copiii. Ioana are soluții pentru orice, iar felul ei blând de a spune lucrurilor pe nume îți aduce liniște instant, oricât de stresat ai fi de ceea ce se întâmplă cu copilul tău și oricât de neputincios te-ai simți. Ioana nu e un expert în parenting și nici nu pretinde a fi, e doar un om foarte bine documentat care a învățat pe propria piele cât de multe limite avem odată deveniți părinți și cum transmitem copiilor toate emoțiile, inclusiv cele dăunătoare. Traume din propria copilărie, neputință, furie, amintiri despre felul în care am fost crescuți (și uite ce bine am ajuns acum...) - toate contribuie la felul în care ne creștem copiii și pe toate le dăm mai departe, chiar dacă nu ne-am dori neapărat lucrul ăsta. Așa s-a născut această carte. Dintr-o dorință de a uni la un loc generațiile părinților și copiilor noștri, de a vorbi în sfârșit despre moștenirea care ne-a fost lăsată și cum putem s-o transformăm în ceva bun, despre importanța terapiei, despre momentele de vulnerabilitate și verbalizarea lor, despre familie și lucruri nespuse, despre schimbare în general. 

Creșterea copiilor în secolul XXI este total diferită de maniera în care am fost crescuți noi sau părinții noștri. Termeni precum egalitate, empatie sau comunicare nu existau în relația cu copilul în urmă cu câteva secole și în unele familii nu există nici astăzi. Copiii au început să fie tratați de la egal la egal pe măsură ce majoritatea părinților și-au conștientizat traumele și durerile din copilărie, dar și faptul că nu vor ca moștenitorii lor să treacă prin aceleași experiențe. Copiii noștri trăiesc într-o lume mult mai dezvoltată decât cea în care am trăit noi, sunt mult mai intuitivi și mai inteligenți, nu le este frică să își exprime emoțiile și sunt foarte vocali în legătură cu toate lucrurile care îi interesează. Ceea ce ne impune și nouă ca părinți să facem o schimbare în relația cu ei și cu felul în care îi creștem. Despre traume, mers la psiholog și rezolvarea acestora vorbește și Ioana, care a realizat, adult fiind, cât de singură și nefericită s-a simțit în copilărie, câte dureri au stat ascunse zeci de ani doar ca să iasă la iveală odată cu apariția primului ei copil. Toate lucrurile acestea necesită timp și răbdare, împăcare cu tine însuți și cu cei care ți-au greșit, deși odată ce devii părinte realizezi un fapt care vorbește de la sine - părinții noștri nu au nicio vină. Au făcut ce au putut, în măsura în care au putut și au mers mai departe așa cum au știut, căci vremurile erau grele și primau nevoile de bază mai presus decât cele emoționale. 

Cartea Ioanei conține o mulțime de experiențe personale și sfaturi pentru gestionarea anumitor situații, moduri în care a procedat cu propriii copii în momente delicate și strategii care funcționează în general destul de bine. Evident, nu toți copiii sunt la fel, nu simt aceleași lucruri și nu reacționează la aceeași stimuli. Totodată, unii adulți ar putea să fie reticenți la sfaturile Ioanei legate de conștientizarea traumelor și a mersului la psiholog, dar alții ar putea găsi soluția pe care o căutau de mult timp sau o confirmare a faptului că nu sunt singurii care simt asemenea lucruri. Nu este un roman care să romanțeze experiența de părinte, ba din contră există multe gânduri sau gesturi pe care orice părinte le practică la un moment dat și despre care multora dintre noi ne este jenă să vorbim. A fi părinte înseamnă automat a greși. Perfecțiunea nu există și e bine așa. Nu există părinte sau copil perfect și nici nu ar trebui să tindem spre așa ceva. Perfecțiunea e plictisitoare, nenaturală și periculoasă. Imperfecțiunea asumată, în schimb, naște povești și experiențe demne de povestit. 

"Dar, în același timp, copiii ridică praful de pe suferințele vechi. Sunt versiunile mici și adorabile ale inconștientului nostru. Ne arată cine și cum suntem de fapt, sunt oglinzile noastre crude și adevărate, așa cum și noi devenim părinții noștri în momentele în care furia sau frica ne dă jos toate costumele și măștile.
Copiii trag cortina care ascunde pilotul nostru automat și ne pun să ne uităm la noi înșine, dacă vrem ca relația noastră cu ei să fie mai bună decât relația părinților noștri cu noi." 

Cartea o găsiți aici.