Zece mii de veșnicii de basm (Fredrik Backman - Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău)

Despre Ove am vorbit și am tot vorbit, am recomandat cartea oricui stătea să mă asculte - cred că am exasperat pe toată lumea cu revelația mea literară de anul trecut. Ove a fost prezent în blogosfera românească și nu numai, pe Youtube și alte rețele sociale. Ne-a cucerit rând pe rând și s-a asigurat că nu-l vom uita prea repede. Vă dați seama probabil ce așteptări (imense) am avut de la celelalte romane scrise de Fredrik Backman - am citit Britt-Marie was here la puțin timp după ce m-am despărțit (cu lacrimi în ochi) de Ove ; am îndrăgit-o la fel de tare, deși la început părea doar o femeie obsesiv-compulsivă, s-a dovedit a fi un personaj extrem de curajos, iar romanul s-a transformat ușor într-o pledoarie pentru egalitate și importanța vocii feminine în societatea de azi. Pe Britt-Marie am întâlnit-o și în prezentul roman, dar cred că Fredrik a rămas puțin contrariat de atitudinea ei și s-a decis să-i ofere un roman separat, pentru a mai îndulci sentimentele cititorilor. 

Surprinzător (sau mai degrabă nu), m-am îndrăgostit de Elsa. Căci bunica nu e personajul-cheie aici, chiar dacă titlul sugerează asta. Bunica e doar liantul care ține toată povestea pe linia de plutire, însă Elsa e adevăratul magician, adevăratul deschizător de drumuri și erou modern pe care oricine l-ar dori prin preajmă. Spoiler alert : bunica moare. Cred că aveam o bănuială de la început, dar am preferat să mă mint până când am ajuns la momentul culminant. Și oricât de nebunească și amuzantă și ieșită din comun ar fi fost relația bunică-nepoată, cea dintâi este hotărâtă să își dezvăluie secretele în fața celei mai importante ființe care a existat vreodată pentru ea. Bunica îi lasă Elsei o moștenire de nedescris, un puzzle enigmatic, reprezentat cu succes de blocul în care trăiesc. Piesele de puzzle sunt vecinii Elsei, toți având o legătură mai mult sau mai puțin directă cu bunica, iar aceste relații reprezintă îmbinările corecte de care Elsa are nevoie pentru a-și îndeplini misiunea. E imposibil să nu le iubești pe cele două - amazoane moderne, lipsite de tact, cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat, o ironie fină, capabilă să țâșnească în cele mai nepotrivite momente și cu suflete mai mari decât un tărâm de basm, care să compenseze pentru toate celelalte. E greu să nu-ți placă de Alf, veșnicul morocănos, care se dă peste cap ca s-o ajute pe Elsa, oricât de tare l-ar enerva că trebuie să iasă din căldura apartamentului său. Am îndrăgit-o până și pe Britt-Marie - destinul ei se conturează deja spre sfârșitul acestui roman și dacă sunteți curioși să aflați prin ce aventuri total neobișnuite a mai trecut, vă sfătuiesc să-i citiți povestea. E greu să nu empatizezi cu fiecare personaj - căci lecția pe care Elsa trebuie să o învețe după moartea bunicii e să nu judece pe nimeni după aparențe ; fiecare om are o poveste și o explicație pentru atitudinea sa. Așa cum bine spunea Alf, dacă nu ne-am spune poveștile, ne-am sufoca cu toții. 

Obsesia Elsei pentru Harry Potter e unul dintre motivele pentru care iubesc această carte. Referiri la poveste există la tot pasul, până și bunica împrumută anumite scene sau citate din lumea vrăjitorului pentru a da credibilitate basmelor. Indignarea Elsei față de persoanele care nu au citit cărțile devine una de proporții atunci când discută cu propriul tată. Iar anxietatea lui (deja prezentă) crește și mai mult când află că va fi nevoit să se uite nu la unul, ci la opt filme cu Harry Potter și să citească șapte cărți. E o scenă extrem de amuzantă, omul habar nu are ce l-a lovit. ​

Cartea asta are de toate - vină, dragoste, ură, frustrare, suferință, măști, indiferență ; tot ce e uman și greu de explicat în cuvinte, tot ce e firesc și imposibil de împărtășit cu ceilalți. Vă spuneam mai sus de obsesia mea pentru Ove, însă Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău adăpostește între pagini o forță de neegalat. Ove e mult mai cuminte și mai imun la riscuri, în timp ce pentru bunica Elsei nu există altceva decât risc. Viața ei, formată din lupte în războaiele altora, sacrificiul relației cu propria fiică în pofida salvării unor străini, încălcarea tuturor regulilor existente și inexistente este un exemplu grăitor de independență și ambiție. Bunica Elsei este o voce universală feminină, care te îndeamnă (de fapt, te împinge de la spate, căci subtilitatea nu se regăsește prin calitățile ei) să crezi mai mult, să faci tot ceea ce oamenii spun că nu poți să faci, să nu apleci urechea la cei neștiutori, sclavi ai prejudecăților. Se pune mare accent pe aceste mesaje inspiraționale și pe feminism, însă pentru Fredrik Backman ele nu sunt niște clișee pe care le folosește doar pentru că funcționează în cazul majorității. Limbajul simplu folosit de Backman în romanele sale, care le face atât de ușor de citit și de îndrăgit, reprezintă încă o dovadă a geniului său. Să scrii despre lucruri simple, stârnind emoție la fiecare pas e foarte greu de realizat. 

​Cartea o găsiți aici. 

---