Yu Hua - Ziua a șaptea

Se spune că sufletul nu părăsește lumea în același timp cu corpul, el rătăcind încă o perioadă de timp după moarte, călătorind în toate spațiile și momentele importante pentru el. Durata acestei călătorii este dictată de cultura despre care citești, de diversele credințe sau ritualuri. În romanul lui Hua, un tânăr moare în mod neașteptat, iar sufletul lui rătăcește încă 7 zile pe lume, deoarece nu există un loc funerar pentru el sau persoane care să îndeplinească ritualurile de înmormântare. Călătoria sa devine una inițiatică, o readucere aminte a tuturor locurilor, momentelor și persoanelor care l-au marcat cândva, un film al vieții revăzut acum într-o viteză superioară. Toate detaliile unei vieți aparent banale revin la suprafață, împreună cu bucurii, dureri și dezamăgiri, momente neimportante sau schimbări subtile, punându-l pe tânăr față în față cu profunzimea clipelor și dificultatea de a fi în viață. 

Trecerii dintre viață și moarte îi este dat un sens metaforic, aproape poetic în complexitatea sa, care scoate la iveală mulțimea de momente importante din existența unui om. Față în față cu el însuși, cu greșelile și punctele de cotitură, obligat să se vadă din alte unghiuri și cu alți ochi. Totodată, această călătorie scoate la iveală hibele unei societăți bazate pe minciună și corupție, o societate vulnerabilă care nu își apără cetățenii și ale cărei reguli mai mult rănesc decât ajută. Personajul vede în sfârșit adevărul despre lumea în care a trăit și concluzionează că moartea este cea mai simplă soluție atunci când viața te lovește din toate părțile. Nu este dificil să mori, este dificil să trăiești și să fii fericiti, să îi ții aproape pe cei dragi ție și să afli dacă toate eforturile tale au un scop. Dificultatea nu există doar în momentele terminus , ci în toate zilele care curg neîncetat cu viteza unui tsunami. 

Romanul de față seamănă foarte mult cu o altă poveste despre granița dintre viață și moarte - 10 minutes and 38 seconds in this strange world, scrisă de Elif Shafak. În viziunea lui Shafak, sufletul mai stă pe această lume 10 minute și 38 de secunde după ce corpul și-a dat ultima suflare, timp în care toată viața celui care a murit este retrăită la o viteză amețitoare, momentele și oamenii marcanți apar pentru o ultimă dată în fața ochilor, iar omul este pus față în față cu tot ceea ce i-a făcut sufletul să danseze de bucurie, să plângă sau să tresalte. Toate nimicurile pentru care ne îngrijorăm în fiecare zi și toate situațiile cărora le acordăm prea multă importanță pierd detașat în fața oamenilor pe care i-am iubit, a clipelor de fericire pură sau disperare fără margini, a momentelor definitorii sau a celor care ne-au îndrumat pașii în direcții necunoscute. Sau cel puțin asta vreau să cred. Aș vrea să mi se perinde prin fața ochilor toate clipele în care am simțit că am lumea la picioare, dar și cele în care mi s-a părut că toată greutatea ei se află pe umerii mei ; aș vrea să văd toate chipurile pe care le-am iubit, toți ochii care m-au privit cu dragoste cândva și toate mâinile care m-au mângâiat ; să privesc cu detașare momentele de disperare pură, dar să le apreciez însemnătatea ; aș vrea să cred că am lăsat ceva bun în urma mea. 

Pe lângă satira unei societăți metastazate de consumerism și corupție, romanul lui Hua îndeamnă la o reflecție profundă asupra vieții și a morții, a ceea ce lăsăm în urma noastră atunci când plecăm de pe această lume, a schimbării pe care am adus-o sau dimpotrivă. 

Cartea o găsiți aici.