Yōko Ogawa - Suspine tandre

În toate relațiile noastre, fie ele de prietenie, de dragoste sau de conjunctură, există o anumită doză de mister, o detașare pe care ne-o impunem automat și care nu ne permite să ne deschidem cu totul în fața cuiva. Indiferent de conversații, fapte, amintiri sau trecerea anilor, fiecare om păstrează pentru sine o parte pe care nu o cunoaște nimeni și pe care nu e dispus să o dezvăluie nimănui. În această notă de mister ușor perceptibil, începe povestea lui Ruriko, o femeie prinsă într-o căsnicie nefericită. Din primele dialoguri se întrevede o anumită poezie a frazelor, senzația că personajele vor să transmită mult mai mult decât ceea ce spun, deși conversația e oarecum banală, iar acțiunea una obișnuită. 

Prinsă în această relație fadă de mulți ani, Ruriko ia o decizie importantă și dispare din viața soțului său fără să-i adreseze un singur cuvânt. Se retrage într-o cabană construită de către părinții săi și se dedică în totalitatea propriei persoane. Știe că soțul ei o înseală și că de foarte mult timp se împarte între două case, însă niciodată nu au avut suficient curaj sau demnitate pentru a divorța, deși subiectul a apărut de nenumărate ori în discuție. Viața le-a oferit nenumărate provocări și evenimente care i-au distras de la scopul inițial. Deși pare că s-au complăcut amândoi în această situație, Ruriko e cea care suferă în tăcere și cumva calmul ei este greu de înțeles. Există o anumită detașare a personajelor față de propriile fapte, propriile cuvinte, iar mesajul care se ascunde în spatele propozițiilor nu seamănă deloc cu ceea ce exprimă cuvintele rostite. Ruriko se refugiază în muncă, aprofundându-și pasiunea pentru scrierea caligrafică  și reducând relațiile cu cei din jur la minim. Singurii oameni care îi calcă pragul sunt Nitta, un fost muzician și asistenta acestuia, Kaoru. Prezența muzicianului o împinge la o reflecție profundă asupra vieții ei de până atunci și mai ales asupra căsniciei, dar în același timp trezește în ea o dorință de a iubi din nou, de a fi dorită și a trăi cu adevărat. 

Nu știu dacă e o chestie specifică autorilor japonezi (căci nu m-am prea apropiat de ei), dar pe tot parcursul lecturii am avut senzația unui văl așezat frumos pe ochii și pe mintea mea. Stilul autoarei de a conduce acțiunea, personajele care nu par prea dispuse să-și arate emoțiile și evoluția lor m-au dus într-o stare asemănătoare transei, fără să pot prea bine să explic acest lucru. O senzație de calm pe care ți-o impune lectura asezonată cu o experiență trăită la limita realității - așa am perceput acest roman. Pomeneam la început de un anumit mister al personajelor, dar nu e genul de mister care se vrea dezvăluit cât mai devreme (ca de exemplu când citești un thriller), ci unul care le conferă mai multă credibilitate și o anumită transparență în fața celorlalți. Ai senzația că personajele s-ar putea pierde oricând, fără să lase prea multe urme ale prezenței lor în lume. La fel cum vrea să se piardă și Ruriko, părăsindu-și soțul subit, decisă să-și ia viața în propriile mâini. 

Suspine tandre e un roman despre dragoste, pierdere, a doua șansă și deciziile care ne modelează viața fără să fim neapărat conștienți de acest lucru. E un roman categoric diferit de orice altă lectură terminată în ultimul timp, de orice altă poveste de dragoste pe care am savurat-o, care m-a purtat într-o călătorie la limita dintre realitate și vis. 

Cartea o găsiți aici.