Who are you when no one's watching? (Francesca Zappia - Eliza și monștrii ei)

Internetul ne ocupă o mare parte din viață, în aceeași măsură în care ne simplifică anumite îndatoriri sau ne reamintește lucruri pe care le uităm în tumultul preocupărilor zilnice. Cu cât tehnologia evoluează mai mult și mai repede, avem senzația că deținem controlul asupra timpului nostru, când de fapt e tocmai invers. Lumea virtuală reprezintă o portiță de scăpare pentru mulți dintre noi, căci avem impresia că acolo nimeni nu ne cunoaște cu adevărat și nimeni nu poate vedea cât suntem de speriați, de anxioși sau de conduși de propriile frici. Reprezintă un spațiu al evadării, contactul vizual nefiind obligatoriu, iar identitățile false ușor de creat. Practic, poți să fii oricine fără ca ceilalți să bănuiască cine se află în spatele unui profil. Și, la un moment dat, ajungi să te identifici atât de tare cu identitatea virtuală încât cea reală pare aproape invizibilă. Nu mai știi cum să reacționezi față de ceilalți decât din spatele unui ecran, nu mai vrei să construiești relații fără să stai în spatele unui scut format din email-uri și mesaje în miez de noapte. Curajul e pretutindeni în sfera internetului, dar în viața de zi cu zi lipsește cu desăvârșire. Și ce faci atunci când cele două lumi în care exiști se întâlnesc pentru prima dată, riscând să-ți năruie existența? 

Francesca Zappia spune povestea Elizei, o adolescentă timidă și introvetită, fără prieteni, fără speranțe de a se descurca vreodată în viața reală. În sfera virtuală, e LadyConstellation, creatoarea unor benzi desenate , cu milioane de fani în întreaga lume. Atunci când unul dintre colaboratorii ei din spațiul virtual se mută la aceeași școală, cei doi încep să dezvolte o relație , Eliza ieșind încet, încet din carapacea ei. Dar secretul ei este dezvăluit din greșeală și cele două lumi în care există se contopesc, amenintând să-i distrugă orice șansă de a deveni un adult normal. 

Povestea Elizei e aproape universală în era tehnologiei - milioane de adolescenți se regăsesc doar în spațiul virtual, fiind incapabili să interacționeze cu ceilalți în viața reală. Internetul le oferă un plan de evadare, un loc unde pot să se regăsească pe sine așa cum vor și când vor, reușind să-i îndepărteze de realitate puțin câte puțin. Există niște limite imprecis delimitate între cele două lumi, iar faptul că nu le putem identifica reprezintă practic problema de bază a evoluției tehnologiei. Atunci când cineva devine incapabil să mai poarte o conversație privindu-și în ochi interlocutorul intervine adevărata problemă. Ascunși în spatele ecranelor, suntem cu toții curajoși și dornici de a face bine. În realitate însă, tăcem de cele mai multe ori. Asistăm pasivi la evenimente care nu au nicio legătură cu noi, dar care ar trebui să ne miște. Distribuim cauze nobile pe rețelele sociale, știri de interes mondial sau ironii create în spațiul virtual, dar suntem incapabili să spunem ce ne doare, ce ne macină, ce ne deranjează la cei din jur. Nu putem să deschidem gura atunci când trebuie, căci adevărul riscă să ne rănească mai tare decât ghemul de minciuni care ne taie respirația. Și poate că e de înțeles de ce totul pare mai simplu într-o lume virtuală, în special pentru adolescenți. Poate că e scuzabilă această evadare atunci când lumea din jur nu ne mai acceptă așa cum suntem, nu ne mai suportă vorbele și adevărurile, căci pe internet putem fi cine vrem să fim și există puține consecințe care să ne demonstreze contrariul. Dreptul la liberă exprimare domnește pe toate rețelele sociale, împreună cu știrile false și limbajul trivial. Nu există nimeni care să facă diferența între ele. Dar nu vom putea niciodată să pretindem altcuiva să vină și să traseze anumite limite. Limitele le trasăm chiar noi, cu ceea ce spunem, ce dezvăluim, cât la sută ne arătăm așa cum suntem și mai ales, cine poate să vadă lucrurile astea. 

Eliza și monștrii ei e un roman care merită citit - poate veți privi lumea altfel. Și pe cei din jur. 

Cartea o găsiți aici. 

---