Victoria Sweet - Medicina lentă. Calea spre vindecare

Credeam (până nu demult) că în spatele unui halat alb se află o viață perfectă, lipsită de reflecții inutile, suferință și deziluzie. Vedeam doar munca din spatele culorii imaculate, ambiția și inteligența pe care le inspiră această haină. După un contact mai mult sau mai puțin brutal cu sistemul medical și lecturarea unor cărți care aduc puțină lumină în această lume (aparent) perfectă, pot să afirm că această meserie nu e cea mai frumoasă din lume - e un proces greu și dureros la fiecare pas, o luptă continuă cu forțele proprii și cu ceilalți, un război nerostit împotriva sistemului și un dram de speranță că lucrurile se vor schimba. După cum mi-a fost dat să citesc, sistemele medicale din alte țări au multe lipsuri, la fel ca cel din țara noastră. Nu există o rețetă perfectă pentru a reuși în acest domeniu, nici pentru a schimba lucruri adânc înrădăcinate în conștiința unui popor. Există doar convingerea că se poate și mai bine, că mereu există o soluție pentru a ușura suferința cuiva, că sistemul se poate transforma fără a fi dărâmat cu tot cu rădăcini. 

În Medicina lentă , Victoria Sweet își povestește experiența din sistemul medical, dar și contactul cu acesta din rolul de aparținător - când tatăl ei a fost internat în spital cu suspiciunea de accident vascular cerebral, autoarea a conștientizat toate lipsurile sistemului medical, dar mai ales a celor care lucrează în cadrul lui. În facultate se predau metode învechite, care în realitate îi pregătesc doar superficial pe cei care urmează să intre în sistem, realitatea lovindu-i din plin atunci când ajung pentru prima dată la locul de muncă. În realitate, nimic nu te poate pregăti pentru contactul cu pacientul, pentru primul deces, pentru urgențele majore sau problemele care pot să apară. Toate aceste lucruri se învață pe propria piele, prin propriile filtre și nu se pot transmite mai departe.

Pledoaria Victoriei se referă la un sistem de sănătate mai uman, mai aplecat spre suferința umană și urmările ei, mai atent la nevoi și mai sensibil. Mai îndepărtat de protocoale, căci în majoritatea cazurilor acestea nu sunt bune pentru toți pacienții. Medicina trebuie îndreptată mai mult spre persoana din fața ta, indiferent de studii sau probabilități. Sună ideal, așa-i? Lucrul cu adevărat surprinzător legat de protocoale (care în țările civilizate chiar se respectă) este fragilitatea lor și felul în care pentru unii pacienți acestea înseamnă moarte sau dizabilitate permanentă, iar pentru alții o nouă șansă la viață. Poate că nu există o rețetă anume sau o soluție miraculoasă prin care sistemul să devină altul, însă ceea ce subliniază autoarea în repetate rânduri e faptul că suntem obișnuiți să lucrîm după protocoale pentru că ele ne protejează, ne țin spatele în caz că ceva nu merge bine, însă pacientul nu mai face parte din această ecuație. Medicina de azi se bazează mai mult pe evitarea anumitor situații , pe o schemă bine definită în care personalul medical joacă rolurile de bază, pacientul fiind cumva ultima parte care contează. 

Poate că am uitat să fim empatici, dar am uitat și să fim oameni. Ne transformăm în roboți, pregătiți să evite dezastrele de orice fel, căci ne simțim înconjurați de nemulțumire, agresivitate și ură. Dar poate că apărarea pe toate fronturile nu e soluția cea mai bună. 

​Cartea o găsiți aici. 

---