Tea Obreht - Soția tigrului

"-Când oamenii mor, mor plini de teamă, a spus. Îți pretind totul, iar ca medic e de datoria ta să le dai, să-i alini, să-i ții de mână. Dar copiii mor exact așa cum trăiesc - plini de speranță. Ei nu știu ce se întâmplă, așa că nu așteaptă nimic, nici nu-ți cer să-i ții de mână - în schimb, tu te trezești simțind o mare nevoie să te țină ei de mână. Cu copiii ești pe cont propriu. Înțelegi?"

"În cele din urmă, fără să se mai scrie în ziar, l-au împușcat pe tigrul acela fără picioare chiar acolo, pe lespedea de piatră din cușca lui. Omul care-l crescuse - cel care-l hrănise cu biberonul, îl cântărise, îi făcuse baie, îl plimbase prin grădină în rucsac, ale cărui mâini apăreau în toate pozele făcute pe vremea când acesta era doar un pui - apăsase pe trăgaci. Se mai spune că, în primăvara care a urmat, partenera acestui tigru și-a ucis și devorat unul dintre pui. Pentru tigroaică, anotimpul acesta însemna de pe-acum lumină roșie, văpaie dogoritoare, zgomote care urcă și coboară asemenea unor țipete. Așa că îngrijitorii i-au luat puii rămași în viață și i-au crescut acasă la ei, alături de animalele lor de companie și de copiii lor - acasă la ei, unde săptămânile se scurgeau fără curent electric și fără apă. Acasă cu tigrii."

Tea Obreht a reinventat basmul și l-a readus în lumea modernă, atât de preocupată de succes și bani, încât a uitat să se bucure de povești. M-am simțit ca un copil care deschide fascinat o carte de basme, iar în scurt timp aceasta devine însoțitorul cel mai drag al lui. O ia cu el peste tot, o îngrijește ca pe nimeni alta, o dezmiardă, își clătește ochii cu paginile ei frumos colorate și pline de cuvinte cu tâlc. Copilăria mea încă nu s-a terminat. Cu toate că pe parcursul anilor, bucuriile simple și-au pierdut din intensitate, cărțile nu și-au pierdut niciodată farmecul pentru mine. 

Citind această carte, m-am teleportat cumva în lumea copiilor, în lumea plină de mister a curții bunicilor, a activităților atât de dragi repetate zilnic împreună cu aceștia. Povestea omului fără de moarte, dar și povestea soției tigrului sunt ambele la fel de fascinante pentru mintea umană setată deja pe grijile și îndatoririle de zi cu zi.

Dragostea pentru animale se reflectă în aproape toate poveștile din carte, fie că e vorba despre tigri, elefanți sau păsări exotice. Singurul lucru cu care nu m-am împăcat prea bine a fost descrierea amănunțită a unor locuri din trecut, sate, peisaje rurale, fascinante de altfel, dar care țineau puțin acțiunea pe loc. 

A fost ceva diferit față de ceea ce am citit în ultima vreme și aștept cu interes următorul roman al autoarei. 

Dacă ați citit cartea , aștept și alte păreri sau comentarii și, de ce nu, recomandări pentru viitor! I'm open minded ;)