Simona Antonescu - Hanul lui Manuc

Farmecul discret al României de altădată îl mai regăsim doar în cărți sau privind în albumele cu fotografii ale bunicilor noștri. România secolului XIX zace îngropată în cuvintele meșteșugite ale unei doamne pe care o admir din tot sufletul - Simona Antonescu. Cărțile ei, încărcate cu har și pasiunea de a scrie, deschid o fereastră a trecutului, o cale către o țară populată de oameni vrednici și cinstiți, colorată și plină de tablouri pictate cu migală... 

Hanul lui Manuc, laitmotivul  noului roman al Simonei, reprezintă unul dintre cele mai importante monumente istorice ale țării noastre. A găzduit de-a lungul timpului numeroși oameni importanți, a fost martor la evenimente istorice și continuă să emane și astăzi parfumul vremurilor de mult apuse. Aici s-au cazat demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau să pună capăt războiului ruso-turc, iar în anii de dinaintea Primului Război Mondial politicienii care doreau intrarea în război și unirea României cu Transilvania și Bucovina. 

"Nimeni nu vine pe lume cu o singură sarcină. Nimeni nu poartă în albie un singur râu. Către sfârșitul vieții, atunci când poți pune lucrurile cap la cap, ajungi să vezi cum râul cel din adâncuri te-a condus de fapt toată viața către împlinirea unei alte mari sarcini, formată din micile tale împliniri cunoscute, obișnuite, cele de zi cu zi.
De-ai început deja să vezi acest fir ascuns, atunci ori faci parte dintre cei puțini, aleși, ori ești pe cale să-ți împlinești ale tale toate. De nu vezi încă, și nu crezi, atunci cel puțin nu te teme să pleci urechea și inima către vreo șoaptă venită din adâncuri, uneori. Acela ești tu."

Atmosfera romanului e una aparte, încă de la începutul acțiunii - vânzoleala specifică curților boierești, limbajul colorat al țigăncilor din casă, agitația tuturor de la primele ore ale dimineții, relaxarea evidentă a stăpânilor în mijlocul haosului. Te simți captiv într-o lume pe care o știi pierdută pentru totdeauna, ai vrea să fii mai mult decât un simplu cititor, iar lectura te absoarbe încetul cu încetul până când totul în jur dispare. Preocupările și limbajul personajelor, metodele prin care se închegau relațiile de dragoste, ordinele date de boieri subordonaților - toate par aproape supranaturale în contextul social al secolului XXI. Toate răzbat dintre paginile cărții, făcându-și loc în conștiința cititorului, exercitând un farmec pe care nici acum nu știu prea să-l explic. Am simțit aceeași fascinație citind prima carte a Simonei, Fotograful Curții Regale. 

Contextul istoric, franchețea și limbajul încărcat de arhaisme fac din această lectură o adevărată călătorie în timp, într-o Românie mult mai umană decât cea de azi. Totul părea pătruns de o claritate amețitoare - faptele și vorbele nu se prea deosebeau pe atunci, iar destinele personajelor păreau că merg de la început pe un drum sigur și fără obstacole. Merită citită nu doar pentru sentimentul de nostalgie pe care îl trezește în cititori, ci pentru stările prin care te trece de-a lungul acțiunii, toate emoțiile care ies la iveală din propozițiile meșteșugite ale autoarei. 

​Cartea o găsiți aici. 

---