Rosa Ventrella - Povestea unei familii perfecte

Rosa Ventrella este numită noul miracol literar italian , iar scrisul ei mi-a adus aminte de Elena Ferrante și de atmosfera aceea specifică romanelor sale. Ventrella a plasat acțiunea romanului într-un cartier vechi al orașului Bari, o zonă dominată de violență, bârfă și nedreptate. Există o anumită muzică în această poveste, una care vorbește despre speranță, dar și despre neputința de a-ți reteza rădăcinile. Căci, mai presus de orice, cartierul face parte din sângele și sufletele locuitorilor săi, din comportament și felul în care interacționează cu ceilalți oameni. Cartierul este o caracatiță puternică, instabilă, imposibil de păcălit. Sunt puțini cei care își doresc să scape de acolo, dar și mai puțini cei care reușesc cu adevărat. Romanul plasat în acest context infam spune o poveste despre familie, datorie și imposibilitatea unei iubiri de a se împlini. 

În cartier, fiecare familie are o poreclă și o anumită reputație. Toată lumea știe că nu e bine să te pui cu cei din neamul Crudu' . Capul familiei este contrabandist, cămătar și face tot felul de afaceri ilegale pentru a-și spori averea. Nu se dă în lături de la pedepse atunci când acestea trebuie aplicate, iar numele său stârnește mereu o teamă universală printre locuitorii cartierului. Maria este fiica unui pescar, iar familia sa este printre cele mai sărace din cartier. Tatăl său este o fire violentă, răzbunătoare, mereu imprevizibil și pus pe scandal. Doar Maria mai zărește câte o frântură din blândețea de care poate fi capabil în rare momente, dar acestea nu compensează izbucnirile sale din fiecare zi. În prima zi de școală, Maria nimerește în bancă cu Michele Crudu' . Îl precede deja reputația tatălui său, dar cu toate acestea între cei doi copii se naște o prietenie aparte. În ciuda avertismentelor, Maria nu poate ignora firea blândă a lui Michela, grija lui excesivă față de ea, devotamentul de care dă dovadă pentru a păstra prietenia lor. Cu toate că se ferește de familia sa, un eveniment neprevăzut îl determină pe tatăl Mariei să îi interzică să se mai vadă cu Michele. El susține că își imaginează o altă viață pentru ea, iar inteligența ei ieșită din comun o poate ajuta să scape din peisajul cartierului. Anii trec tăcuți, iar la nunta fratelui său, Maria îl revede pe Michele după mult timp. O încearcă aceleași emoții, inima îi bate nebunește și este hotărâtă să lupte pentru relația lor în ciuda tuturor obstacolelor. Amândoi știu că nu le va fi ușor, că vor avea de înfruntat multe piedici, dar iubirea merită orice sacrificiu. Iar iubirea lor, care supravițuise atâția ani, crescând în intensitate, ar putea să aibă o șansă. 

Familia perfectă nu există. Familia, prin definiție, este un conglomerat de secrete și compromisuri, născută de cele mai multe din alte motive decât dragostea. Familia, în acest roman, reprezintă o condamnare, un stigmat pe care îl porți cu tine toată viața, de care nu poți să te desprinzi, deși știi cu certitudine că nu e drumul pe care vrei s-o apuci. Antiteza dintre cele două personaje e evidentă - Maria încearcă să-și stăpânească pornirile violente, bruma de cruzime care uneori o împinge să facă lucruri nesăbuite ; Michele în schimb nu are nimic din caracterul tatălui său, deși toată lumea consideră că așchia nu sare departe de trunchi, în timp ce pentru familia lui este o rușine. Cei doi se luptă să se autodepășească, fiecare în felul său, însă etichetele au fost puse deja demult.

Poți scăpa cu adevărat de locul în care te-ai născut? Poți să îți smulgi de tot rădăcinile și să o iei de la capăt? Pentru majoritatatea locuitorilor cartierului, e imposibil. Viața înseamnă supraviețuire, un loc de muncă care să asigure mâncarea de pe masă și o supunere care la un moment dat devine aproape firească. Supunerea în fața vieții și a tuturor răsturnărilor de situație. Lucrurile rele se întâmplă mereu în cartier, fără ca cineva să mai fie surprins sau șocat. Nu există familie care să nu fi fost atinsă de nenorocire, dar acestea se întâmplă mereu, fără să le poți împiedica. Toată lumea știe asta și toată lumea s-a obișnuit demult cu ideea. Uneori e inevitabil să devii ca oamenii care te-au crescut, imposibil să negi toate lucrurile care te-au creat ca om într-o mai mică sau mai mare măsură. 

Cartea o găsiți aici.