Romain Gary - Zmeie de hârtie

O fascinantă poveste de dragoste, având ca plan secund începerea și desfășurarea celui De-al Doilea Război Mondial și o mulțime de zmeie fantastice care se înalță spre cer. Sub semnul speranței și al încrederii nestrămutate în umanitate - așa începe povestea de dragoste dintre Ludo și Lila. Se cunosc pentru prima dată când Ludo are doar zece ani, iar prima întâlnire are un efect puternic asupra lui. Nu își poate lua gândul de la făptura aceea angelică și o așteaptă ani la rând, sperând fără încetare într-o minune a destinului. Maturizarea lui începe în momentul întâlnirii cu Lila, mai ales pentru că ea făcea parte dintr-o familie de nobili, iar Ludo simte că trebuie să se ridice la un anumit nivel pentru a fi demn de iubirea ei. Dezinvoltura și farmecul pe care îl exercită această fată asupra lui îi dau curaj pentru a continua să lupte, îi oferă speranța unei povești de iubire cum n-au mai existat. 

​Însă începuturile lor se petrec sub amenințarea puterii absolute a naziștilor- aceștia devin din ce în ce mai înverșunați și mai hotărâți să își îndeplinească planurile; ceva rău e pe cale să se întâmple. Ludo și Lila vor fi despărțiți mulți ani, fără să știe unul despre celălalt dacă mai sunt în viață sau prin ce greutăți trebuie să treacă. Acest război, pentru un om ca Ludo, reprezintă o profundă dezamăgire din partea omenirii. Nu poate să îndure atâta cruzime, atâta răutate îndreptate împotriva unor ființe umane, atâta putere în mâinile unor personaje fără suflet. Va lupta în Rezistența franceză, încercând să nu își piardă de tot speranța sau bunătatea. Va lupta din răsputeri mai ales cu propria persoană, încercând să înțeleagă cine e cu adevărat și dacă e demn de iubirea femeii după care tânjește. Într-o lume care și-a pierdut visele, ce rost mai au prejudecățile sau normele sociale? Ce importanță mai are originea sau banii? La ce mai e bună iubirea? 

Zmeie de hârtie ​este o poveste incredibil de frumoasă despre speranță, dragoste și supraviețuire ; despre cruzimea și bunătatea omului, a celor care încearcă să obțină puterea și a celor care vor să restabilească balanța în favoarea binelui. Așa cum reiese din toate romanele care au ca fundal cel De-al Doilea Război Mondial, omul este o creatură capabilă de cea mai mare cruzime și cea mai adâncă compasiune. În același timp. Mereu vor exista ființe pline de toleranță și ființe care ar călca pe cadavre pentru a deține supremația. Faptele din război și din perioada imediat următoare ne confirmă faptul că facem aceleași greșeli de secole întregi, fără să bănuim o clipă consecințele acestora sau faptul că cineva ne-ar putea condamna. Suntem încrezători că luptăm pentru binele comun, dar repetăm aceleași fapte pe care le-am blamat. Lumea are astăzi parte de alte războaie, însă discriminarea rasială și de orice alt tip nu a fost eradicată. Am putea crede, prostește evident, că suntem ființe superioare și mult mai buni decât lăsăm să se vadă. Dar prezentul e o dovadă clară- nu am învățat mai nimic din aceste evenimente care ne-au întors lumea pe dos, am continuat să tăcem și să mergem mai departe, mințindu-ne constant că suntem prea mici pentru a face vreo diferență. Ne aflăm iarăși la o răscruce de drumuri, trăim un moment de profundă evaluare și sperăm în continuare într-o minune. Asta e tot ce ne-a mai rămas. Speranța absurdă că cineva ne-ar putea salva pe toți, fără ca noi să mișcăm un deget. 

​Cartea o găsiți aici.