Roddy Doyle - Zâmbește

Nu e nimic amuzant sau care să stârnească zâmbete în romanul lui Roddy Doyle. Deși autorul folosește un ton relaxat, iar acțiunea curge ca o discuție între doi prieteni, subiectul cărții este unul dureros, care scoate la iveală o tonă de amintiri neplăcute și traume adânc îngropate. Victor Forde, protagonistul, este proaspăt divorțat și mutat într-un apartament modest. Își petrece serile de vară într-un pub din apropierea casei, citind, pălăvrâgind sau bând bere. Într-o seară oarecare îl întâlnește pe Fitzpatrick, un fost coleg de la școala catolică din Dublin. Victor nu își amintește de el, deși acesta pare să știe foarte multe despre Victor și despre anumite întâmplări din anii de școală. 

Insistența bărbatului apărut de niciunde îl poartă pe Victor înapoi în anii copilăriei, într-un trecut plin de amintiri dureroase și traume marcante. Pornind pe drumul amintirilor, Victor este nevoit să accepte faptul că a fost victima abuzului sexual și că a încercat ani la rând să reprime aceste fapte, să le îngroape cât mai adânc și să uite. Timpul a trecut și lucrurile s-au așezat într-un fel sau altul, a apărut cariera de cronicar muzical și jurnalist, căsătoria și mai apoi divorțul, anii de școală fiind lăsați cumva în urmă, puși într-o cutie închisă. Dar revederea cu acest bărbat, care își amintește unele amănunte pe care Victor a încercat să le ignore, îl poartă înapoi în trecutul caracterizat de panică și teamă. Tot ceea ce a încercat să uite revine cu o forță mai puternică decât tristețea prezentului. 

Romanul lui Doyle reușește să scoată la suprafață, într-un număr relativ mic de pagini, un subiect de o importanță covârșitoare - abuzul sexual. O temă incomodă, despre care nu prea vorbește nimeni. Victimele mai ales sunt cumva forțate la tăcere - atât de reacția celor din jur, cât și de asumarea statutului de victimă. Odată ce vorbele au zburat în lume și toată lumea află despre experiența ta, vei fi marginalizat, înjurat, judecat și catalogat pentru tot restul vieții tale. De obicei va trece destul de mult timp până când victima își va găsi curajul să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat sau nu o va face niciodată, preferând să îngroape adânc aceste amintiri sau să încerce să le vindece în cabinetul psihologului, Dar este absolut necesar să vorbim despre abuz, de orice fel ar fi el. Trebuie să auzim aceste adevăruri incomode despre realitatea unor oameni de lângă noi pentru a-l putea stopa sau măcar vindeca. 

Despre abuzul sexual a scris recent Ioana Burtea, jurnalistă. Deși au trecut mulți ani de când s-a întâmplat, și-a găsit curajul de a vorbi și a împărtăși din propria experiență. Vorbesc. Ca să nu știu doar eu spune povestea unei fetițe care nu s-a simțit niciodată în siguranță în sânul propriei familii și care a purtat ani la rând traume și anxietăți pe umerii fragili. E un articol greu de citit și de digerat, al cărui scop este acela de a atenționa și a educa - trebuie să fim mai deschiși spre a oferi ajutor persoanelor care au cu adevărat nevoie, trebuie să observăm semnele și să încurajăm mărturisirile. La fel ca protagonistul romanului Zâmbește, un copil neajutorat în momentul abuzului, Ioana spune că lucrurile nu par niciodată atât de grave la început, că nu le simți efectele decât mult mai târziu când începi să vezi cum ar trebui să fie familia, relațiile și sexualitatea. 

Cartea o găsiți aici.