Robert Galbraith - Viermele de mătase

Al doilea roman al seriei Cormoran Strike, Viermele de mătase aduce elemente noi în intriga țesută atât de abil de autoare, dar și o surpriză de proporții, mult mai intensă decât cea de la finalul primului volum. Povestea detectivului dizgrațiat și falit, al omului întruchipat ca fiind decent și mereu în slujba binelui, capătă proporții colosale, care îi vor afecta relațiile și viața, în special cea atât de des discutată - cu frumoasa lui asistentă, Robin. 

Aflat în fața unui nou caz misterios, Strike acționează în stilul propriu - precaut la început, din ce în ce mai implicat pe măsură ce povestea avansează. De data aceasta, cea care îi cere ajutorul este Leonora Quine, soția unui scriitor maniac, dispărut de acasă de aproape două săptămâni. Convinsă fiind că soțul ei, care o obișnuise deja cu disparițiile sale, ar fi trebuit să se întoarcă deja, aceasta insistă tot mai mult, în ciuda faptului că nu dispunea de banii necesari pentru a-i facilita detectivului căutările. Faptele se precipită, iar Cormoran se pune din nou în slujba binelui, miza fiind bunăstarea unui mame cu un copil dependent de ea, a unei soții lăsate să cadă în dizgrație de către un soț mult prea neatent și exagerat în toate acțiunile. 

Surpriza finalului este mult mai intensă decât în primul volum, când Strike descoperă ucigașul Lulei Landry. (Nu am ghicit criminalul, oricât de mult mi-am pus mintea la contribuție, repetându-se aceeași situație ca în primul volum - toți păreau să aibă multe motive pentru a comite o crimă, iar răspunsurile la interogatoriul lui Strike nu făceau decât să adâncească misterul.) Secretele care ies la iveală pe parcursul investigației l-ar putea lăsa mut și pe cel mai sceptic cititor, dovedind că lumea editorială seamănă foarte mult cu cartierul general al mafiei. Comploturi, frustrări ascunse, antipatii și simpatii - toate acestea decid într-un final dacă un roman va ieși pe piață, dacă e suficient de bun pentru a asigura faima editurii. Nicidecum calitatea scrierii sau talentul autorului. Nu lipsește descrierea romanțată a fiecărei străzi sau colțișor al Londrei, așa cum ne-am obișnuit în primul volum. Fascinația orașului asupra detectivului pare fără margini, fiecare parte fiind încărcată de amintiri ale celor dragi sau dispăruți de mult din viața lui. 

Relația dintre Cormoran și Robin capătă profunzime - sentimentele celor doi sunt la fel de bine ascunse, iar exploziile neașteptate de furie ale frumoasei asistente nu fac decât să adâncească confuzia amândorura. La sugestia detectivului de a aduce o nouă secretară, Robin nu vede admirația și respectul pe care consideră că le merită din partea lui Strike, ea sperând în secret că va fi trimisă la cursuri de supraveghere, având în vedere că își depășea de mult atribuțiile. Evenimentele din cursul investigației nu fac decât să îi apropie și mai mult, în ciuda împotrivirii din ambele părți. Robin rămâne aceeași prezență liniștitoare și tăcută atunci când trecutul lui Strike îl lovește din nou cu aceeași forță, detectivul fiind incapabil de indiferență față de persoana care l-a rănit cel mai mult - fosta lui logodnică, Charlotte. 

Mi-a plăcut mai puțin decât primul volum, Chemarea cucului, deși acțiunea urmărește aceeași construcție abilă, iar intriga este una inedită. Deznodământul și soluționarea poveștii m-au făcut s-o îndrăgesc mult mai mult decât am făcut-o la început, surpriza fiind una de proporții, așa cum am tot amintit în recenzie. Voi mai aștepta puțin până să citesc Cariera malefică, volumul care încheie seria, căci nu sunt pregătită să mă despart de fascinanta lume a lui Cormoran Strike. 

Cartea o găsiți aici. 

---