• Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.
  • Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.

Robert Galbraith - Chemarea cucului

1/14/2017
Pentru fanii Harry Potter, e ușor de înțeles fascinația pentru J. K. Rowling. A scris o serie cunoscută în toată lumea, care i-a adus milioane de fani, faimă și dragoste din toate colțurile planetei. Însă ea nu s-a oprit aici. A continuat să scrie, inspirată de succesul fulminant. Rămâne una dintre cele mai îndrăgite autoare, o femeie care inspiră și dăruiește mult mai mult decât a primit. Lansarea romanului Moarte subită , dar și a seriei Cormoran Strike, din care face parte și Chemarea cucului nu au făcut decât să-i completeze moștenirea pe care o lasă lumii, admirația pentru munca ei neînretruptă și noi motive de fericire pentru toți cei care încă își așteaptă scrisoarea de la Hogwarts.

​Seria Cormoran Strike (Chemarea cucului, Viermele de mătase, Cariera malefică) este scrisă sub pseudonimul Robert Galbraith. Despre celelalte două cărți o să vă povestesc foarte curând. 
Picture
Chemarea cucului îl pune în prim-plan pe detectivul Cormoran Strike, nici pe departe la fel de faimos ca și Harry Potter, fiind însă un om integru în căutarea adevărului, de care nu a avut parte prea des în propria-i viață. Însărcinat să investigheze moartea unui fotomodel celebru, care (aparent) se aruncase de la balcon, Cormoran își folosește toate relațiile pentru a-l prinde pe presupusul criminal. Ancheta durează excesiv de mult (acțiunea se întinde pe 600 și ceva de pagini, care se citesc însă foarte ușor) , se bazează pe mărturiile tuturor persoanelor din anturajul victimei și este caracterizată de întrebări cel puțin ciudate din partea detectivului, care abia spre final își avertizează cititorii asupra motivului de a merge pe o pistă anume. O viață complicată, mereu în lumina reflectoarelor și a jurnaliștilor atenți la orice gest greșit - pentru Lula Landry a reprezentat o adevărată povară, fără loc pentru iubire sau înțelegere din partea cuiva. O familie extrem de dezorganizată, fiecare având propriile scopuri și secrete. Pentru detectiv, e o amintire dureroasă a propriei copilării petrecută dintr-un oraș în altul, alături de o mamă dependentă de droguri și contemplând lipsa tatălui, un faimos star rock. Pe măsură ce Cormoran face cunoștință cu anturajul Lulei, își amintește diverse detalii din fosta viață de militar, fosta relație ce părea una perfectă sau copilăria plină de spaime. Finalul e unul surprinzător, deși m-am prins destul de repede cine e criminalul. Aparent, toți cei investigați aveau motive s-o facă, rezultând că popularitatea Lulei Landry era doar o aparență bine mascată, în realitate fiind înconjurată de invidie, ură și minciună.

E foarte greu să vorbești despre un thrilller bun, o carte care te-a ținut captivă în paginile ei câteva zile și pe care nu o vei uita curând. E riscul să dezvălui prea mult sau prea puțin pentru a atrage atenția celorlalți. Cormoran Strike nu e un personaj pe care să-l îndrăgești din prima clipă - e un personaj cu angoase, bântuit în permanență de fantomele trecutului. Are nevoie urgentă de o salvare, care vine în persoana secretarei lui, Robin. Robin e un adevărat fenomen și o sursă inepuizabilă de informații și idei miraculoase. Relația dintre ei trece prin diverse etape pe parcursul anchetei, autoarea dăruindu-le un final cât de cât fericit (cel puțin deocamdată). Acțiunea lâncezește de cele mai multe ori, fiind presărată de nenumărate conversații cu suspecții (toată lumea era suspectă), dar și diversele modalități de abordare a acestora. Lumea celor bogați nu încetează să-l surprindă pe detectiv - toți se află într-o permanentă căutare a banilor, faimei, încercând în același timp să-i distrugă pe ceilalți. O lume plină de secrete și motivații ascunse, în care se pășește cu mare precauție, căci nu se știe niciodată în spatele cui va fi înfipt următorul "pumnal". Diferența enormă dintre cele două lumi nu face decât să-i dea și mai mult farmec inteligenței lui Cormoran. 

JKR poate scrie orice, chiar dacă o face puțin atipic. Iar Chemarea cucului e un thriller atipic. O carte bine scrisă, cu abundență de detalii, mai mult sau mai puțin relevante - totuși, mi-a captat atenția pe parcursul a peste 600 de pagini, fără să vreau să se termine vreodată, după ce am intrat cu totul în poveste. Un autor excepțional reușește să le ofere cititorilor un miraj pe care să-l urmărească pe tot parcursul cărții, indiferent de subiectul acesteia sau genul din care face parte. 

​Cartea o găsiți aici.  

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.

      Newsletter

    Subscribe to Newsletter
    Cititori feroce

    Promovează pagina ta
    Picture
    Instagram
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture

    RSS Feed

    Picture

    Arhivă

    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    August 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    March 2022
    February 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    April 2021
    March 2021
    February 2021
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    September 2020
    August 2020
    July 2020
    June 2020
    May 2020
    April 2020
    March 2020
    February 2020
    January 2020
    December 2019
    November 2019
    October 2019
    September 2019
    August 2019
    July 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    March 2019
    February 2019
    January 2019
    December 2018
    November 2018
    October 2018
    September 2018
    August 2018
    July 2018
    June 2018
    May 2018
    April 2018
    March 2018
    February 2018
    January 2018
    December 2017
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    July 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    November 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2016
    July 2016
    June 2016
    May 2016
    April 2016
    March 2016
    February 2016
    January 2016
    December 2015
    November 2015
    October 2015
    August 2015
    July 2015
    June 2015
    May 2015
    April 2015
    March 2015
    February 2015
    January 2015
    October 2014
    September 2014
    August 2014

Powered by Create your own unique website with customizable templates.