Puterea e în mâinile tuturor (Jon Ronson - Umilirea publică în epoca internetului)

În epoca vitezei și a atenției distributive, avem întotdeauna timp să aruncăm un ochi și pe facebook. Să ne punem la curent cu ultimele noutăți, să mai dăm un share la o cauză nobilă , să ne mai expunem o părere etc. Dar nu cred că stăm vreodată să ne punem întrebări în legătură cu activitatea online sau sutele de știri care circulă și pe care le citim cu aviditate când prindem un moment de respiro. Jon Ronson și-a pus întrebări despre cum ne definim prin postările de pe rețelele sociale și cum reacționează creierul nostru la ilegalități date în vileag sau opinii jignitoare. Cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a face rău unei persoane cu o opinie diferită? Cât la sută suntem caracterizați de ceea ce postăm sau share-uim? Despre toate acestea și nu numai, primim niște răspunsuri citind Umilirea publică în epoca internetului , o carte bine documentată, reală și amuzantă. 

Internetul și rețelele sociale s-au născut pentru a oferi o voce celor care nu aveau una. Pentru ca oamenii simpli, fără putere financiară sau de altă natură, să simtă măcar o dată că dețin o minimă putere din spatele ecranului. Dezvoltarea lui, care se află încă în plină ascensiune, l-a făcut un mediu din ce în ce mai plin de ură și în care oamenii sunt arătați cu degetul pentru cele mai mărunte defecte. Ce spune asta despre noi? Toți avem defecte, dar nu ezităm să-i judecăm pe alții pentru lucrurile de care ne rușinăm. ("Părem soldați într-un război împotriva defectelor celorlalți, un conflict care tindea să escaladeze pe zi ce trece.") Suntem capabili să facem rău cu un singur click și această putere câștigată peste noapte ne spală creierele. Ne confruntăm cu rasism, trădări, dar și cauze nobile. Alegerea noastră de a da share spune multe despre personalitatea și frustrările pe care le-am acumulat din copilărie sau adolescență, dar și despre capacitatea creierului nostru de a reacționa la evenimente cu care rezonăm, care ne stârnesc mila sau dezgustul. 

Cartea lui Jon Ronson e plină de exemple ale unor oameni care și-au distrus viața postând glume nevinovate sau păreri personale pe conturile de facebook / twitter, au fost linșați public pentru o vorbă care nu coincidea cu opinia majorității sau viza o categorie deja defavorizată. Dar cartea nu vrea să aducă în prim-plan aceste povești, ci reacția noastră la ele. Cum este posibil să fim atât de uniți în spatele ecranelor, când e vorba despre o remarcă rasistă / jignitoare și să nu fim capabili să facem același lucru și în viața reală? ("Cred că , atunci când umilirea e administrată de la distanță, ca atacurile unor drone, nimeni nu trebuie să se gândească la cât de feroce poate fi puterea noastră colectivă. Fulgul de zăpadă nu se simte niciodată responsabil de avalanșă.") Rețelele sociale sunt un tribunal în care toți putem acuza, fără probe evidente, fără să fim trași la răspundere sau taxați în viața reală pentru asta. Puterea pe care o avem în spatele ecranului ne "dă dreptul" să acționăm cum n-am face-o niciodată dacă am vedea o nedreptate chiar în fața noastră. Îmi vin minte zeci de exemple de oameni agresați pe stradă, înjurați, situații în care nimeni nu a îndrăznit să spună ceva sau să se amestece în conflict, nici măcar să cheme poliția. Desigur, există și multe povești pe care nu le-am fi aflat dacă nu existau rețelele sociale. Există cauze nobile care și-au găsit happy-end-ul pe facebook, copii sau adulți luptându-se cu boli crunte, care au avut o șansă reală de a se vindeca datorită empatiei stârnite. ("În fiecare zi apare un nou erou magnific sau un răufăcător de-a dreptul revoltător. Totul e radical, dar fără nicio legătură cu felul în care suntem cu adevărat noi, oamenii. Ce forță ne face, în astfel de situații, să fim mai puternici decât suntem, de fapt? Ce avem de câștigat din asta?") 

Oricât de mult am vrea să credem, rețelele sociale nu sunt despre noi. Nu este spațiul nostru personal, pe care putem să-l manipulăm cum dorim, să ne creăm o imagine perfectă și o viață la fel de fără cusur. Nu putem păstra aceste aparențe și în relație cu alți oameni, care nu ne cunosc ; inevitabil, măștile cad și redevenim ceea ce suntem, fără artificii și păreri spuse doar pentru a atrage atenția pozitivă asupra noastră. Viața pe facebook / twitter / instagram e ireproșabilă. Pozele arată doar perfecțiunea peisajelor sau a caselor, cuvintele dezvăluie doar ceea ce vor alții să audă, până când vom deveni o armată de zombi. Orice intrus care îndrăznește să spună ceva diferit sau să afirme că ceva nu e în regulă, trebuie eradicat în cel mai scurt timp. Adevărul e undeva la mijloc, ca întotdeauna. Suntem obsedați de internet, peste 80% dintre noi nu-și pot imagina viața fără să-și butoneze telefonul sau tableta. A devenit drogul modern, cu o putere enormă de control asupra oamenilor, capabil să definească standarde pentru cei ușor manipulabili. După ce am citit cartea lui Jon Ronson, am ajuns la concluzia că e mai bine să urmărești din umbră ceea ce întâmplă și să nu faci greșeala de a-ți expune gândurile atunci când nu e necesar. El a ajuns la o concluzie oarecum similară : "Trasăm granițele normalității, zdrobindu-i pe cei din afara ei." Și totuși, să nu cădem de tot în capcană : "Partea grozavă a rețelelor sociale a fost să ofere o voce celor reduși la tăcere. Haideți să n-o transformăm într-o lume în care cel mai desștept mod de a supraviețui e să redevenim toți reduși la tăcere."

Depinde de fiecare dintre noi către ce ne îndreptăm atenția și cum putem schimba în mai bine lumea în care trăim. Fie că suntem dornici de a face bine sau a săpa mai adânc într-un scandal, cu toții trebuie să reflectăm asupra influenței rețelelor sociale și asupra cauzei spre care ne îndreptăm puterea recent dobândită în spațiul virtual. 

​Cartea o găsiți aici. 

---