Despre creierul uman s-au scris nenumărate volume, studii de specialitate, rânduri peste rânduri pline cu descoperiri despre mecanismele complexe pe baza cărora funcționează. În creier se află esența a tot ceea ce ne face oameni, centrul gândirii și al emoțiilor pe care le transmitem în lume, baza relațiilor pe care le dezvoltăm. Lucrurile pe care le știm despre creier sunt foarte puține în comparație cu cele pe care nu le știm. Știm că datorită capacității creierului de a stoca doar anumite experiențe suntem capabili să ne readaptăm în timpul vieții, să dăm la o parte tot ceea ce ne-a rănit și să căutăm alte surse de bunăstare. Ceea ce nu știm este cum să stopăm degenerescența creierului, cum să îl ferim de bolile care progresează rapid și distrug tot ceea ce înseamnă o ființă umană. În cele două volume de mai jos, creierul uman este prezentat în situații vulnerabile, situații dramatice care îi pun în pericol supraviețuirea și se urmărește cu precizie modul în care acesta reacționează la stres, boală, traumă, modul în care se adaptează la noi realități și ceea ce stochează în aceste momente. Un volum face parte din categoria non-ficțiune, fiiind scris de un profesor de neuroștiință cognitivă și imagistică, iar celălalt se încadrează în categoria ficțiune, fiind bazat pe fapte reale Adrian Owen este neurocercetător în cadrul Universității Western Ontario, Canada. Conduce programul Fundației Azrieli de Studiu al Creierului, Minții și Conștinței, iar studiile sale au apărut în cele mai importante publicații de știință, printre care Science, The New England Journal of Medicine și Lancet. În zona cenușie , Owen explorează limita dintre viață și moarte a creierului, bazându-se pe cazuri reale. Zona cenușie se referă la un fel de purgatoriu, o zonă dintre conștiința deplină și moartea creierului. În 2006, Owen a condus o echipă care a descoperit o categorie aparte de pacienți - pacienți cu leziuni cerebrale traumatice, victime ale accidentului vascular cerebral sau ale bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer sau Parkinson. Majoritatea acestor pacienți nu vorbeau, nu se mișcau, nu reacționau la niciun stimul exterior. Cu toate acestea, nu erau în moarte cerebrală. Creierele lor continuau să funcționeze într-o anumită formă, imposibil de explicat din punct de vedere științific. Și nu doar atât - acești pacienți erau conștienți într-un mod straniu, auzind și înțelegând tot ceea ce se petrece în jurul lor. Unii dintre ei s-au recuperat într-o anumită măsură și au început să își amintească detalii sau discuții din perioada lor cenușie. Descoperirile făcute în aceste cazuri ne arată cât de mare este puterea de adaptare a creierului uman, capacitatea sa de a face față tuturor obstacolelor impuse de corpul fizic în urma unor traumatisme. Creierul uman este o enigmă superbă, care continuă să ofere dovezi despre perfecțiunea sa și despre multiplele moduri în care ne protejează de-a lungul vieții. Cartea are în centru o întrebare profundă despre viitorul speciei umane - ce înseamnă o viață trăită din plin? O viață condiționată de limite fizice mai poate fi numită viață sau noi suntem cei care ne impunem prea multe limite? Cartea o găsiți aici. O altă fațetă a puterii de adaptare a creierului uman este expusă în romanul scris de Melissa Da Costa, al cărui personaj principal suferă de o formă precoce de Alzheimer. Romanul a câștigat numeroase premii în Franța și a fost extrem de apreciat atât de critici, cât și de cititori. Emile are 26 de ani, un diagnostic crunt și un prognostic de aproximativ doi ani de viață normală. Confruntat cu această certitudine șocantă, Emile decide să iasă din zona lui de confort și să plece într-o ultimă călătorie înainte ca mintea sa să se desfacă în bucăți imposibil de adunat la un loc. Un anunț în ziar îl aduce față în față cu viitoarea parteneră de călătorie, o tânără pe nume Joanne. O femeie frumoasă, plină de mister, care nu oferă nicio explicație în privința deciziei de a-l însoți. Călătoria celor doi va fi una plină de surprize, experiențe de viață, emoții intense trăite într-un timp foarte scurt. Amenințarea care planează asupra creierului lui Emile îi determină pe cei doi călători să profite de fiecare moment, să scoată toată seva vieții din orice clipă pe care o au la dispoziție. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Biografiile nu sunt genul meu preferat de lectură. Mă opresc la ele destul de rar și doar atunci când curiozitatea este la limite maxime. Cartea prințului Harry a fost prima biografie pe care am așteptat-o cu sufletul la gură, poate din cauza hype-ului creat în jurul ei sau a interesului tot mai crescând pe care o planetă întreagă îl avea pentru cuvintele celebrului prinț. Dar odată cu parcurgerea celor două biografii din poză, am înțeles că avem ceva de învățat de la fiecare om care a muncit, a câștigat și a pierdut, a comis greșeli și s-a ridicat din cele mai adânci căderi. Viața nu e ușoară pentru nimeni, indiferent de aparențele pe care le proiectăm asupra unor oameni, iar dușmanii cei mai de temut sunt limitările pe care ni le impunem singuri. Nimsdai Purja e un alpinist de origine nepaleză care a reușit să escaladeze toate cele paisprezece vârfuri de peste 8000 de metri din munții Himalaya și Karakorum în doar șapte luni. Este un om care inspiră prin cuvintele sale, care vorbește cu sinceritate atât despre reușite, cât și despre momentele în care a fost aproape de moarte din cauză că și-a pierdut concentrarea. Nimsdai este un exemplu de ambiție și perseverență, muncă asiduă și planificare minuțioasă. De fiecare dată când cineva i-a spus că obiectivele sale sunt nerealiste, s-a încăpățânat să le demonstreze contrariul. A văzut lumea de la înălțime, iar urcatul pe munte te învață lecții importante despre umilință și efemeritate. Muntele te învață să fii umil, să mulțumești în fiecare dimineață pentru darul unei noi zile, să îți recunoști propriile limite. Natura îți arată propria mortalitate, te coboară de pe piedestalul pe care ți l-ai creat, te educă mai abitir decât orice altă experiență. Deși deține nenumărate recorduri mondiale, Nimsdai susține că nimic nu este posibil fără Dumnezeu și fără puterea pe care ți-o dă credința în visul tău. Puterea prezentului este un alt lucru în care crede cu tărie, căci experiențele apropiate de moarte l-au învățat că ziua de mâine s-ar putea să nu mai fie. Tot ce contează e aici și acum. Spre deosebire de Nimsdai, care a apărut în lumina reflectoarelor doar datorită recordurilor sale, Matthew Perry a beneficiat din plin de binecuvântările, dar și de blestemele celebrității. A fost unul dintre cei mai populari actori de pe planetă la momentul când juca în serialul Friends, serial iubit și acum de milioane de fani. Dincolo de viața aparent perfectă, Matthew e un om ca oricare altul, un om care s-a luptat din plin cu dependența de alcool și droguri, un om care a plătit un preț enorm pentru celebritatea sa și toate avantajele care au venit la pachet cu ea. Nu e primul și nu va fi nici ultimul actor care recunoaște că s-a luptat cu dependența. În spatele camerelor, există aceleași nesiguranțe și temeri pe care le simțim cu toții în diverse momente din viața noastră. Într-o notă plină de umor și francheța, Matthew povestește despre copilul de cinci ani, care călătorea de la Montreal la Los Angeles pentru a-și vizita părinții separați ; despre adolescentul de paisprezece ani, vedetă națională a tenisului canadian, care simțea nevoia de validare din ce în ce mai acut ; despre tânărul care a primit unul dintre cele mai râvnite roluri dintr-un serial de televiziune; despre bărbatul care și-a văzut toate visele prinzând realitate în timp ce golul din suflet creștea tot mai mult. Cărțile le găsiți aici , împreună cu multe alte povești impresionante despre oameni care au inspirat o lume întreagă. Oona Lockhart are aproape nouăsprezece ani și o viață întreagă înainte. Este sfârșitul anului 1982, iar Oona sărbătorește un nou început alături de iubitul ei și cei mai buni prieteni. Este măcinată de gânduri din cauza unei decizii importante pe care trebuie să o ia, dar e convinsă că totul se va aranja într-un final. Începe numărătoarea inversă, iar Oona se simte extrem de amețită, tot corpul îi vibrează și leșină imediat după ce toată lumea rostește UNU. Se trezește într-o casă străină, într-o stare asemănătoare cu mahmureala, confuză, fără să înțeleagă prea bine ce s-a întâmplat. Realitatea o lovește în moalele capului, odată cu apariția lui Kenzie, asistentul său personal. Oona este mai bătrână cu 32 de ani, iar casa elegantă, plină de obiecte de artă și mobilă scumpă, este căminul ei. Kenzie începe să îi povestească, cu precauție, că are capacitatea de a călători în timp. Fiecare Revelion o va duce într-un an al vieții sale. dar nimeni nu știe care va fi acesta. Fiecare sfârșit de an reprezintă un nou început și o nouă realitate de explorat. Confruntată cu viața sa imprevizibilă, dar totodată magică, Oona învață în fiecare an ceva nou despre sine. Învață să se lase purtată prin viață, să își accepte greșelile cu toate consecințele aferente, să se iubească mai mult și să-i iubească pe cei care i-au rămas alături. Atunci când realizezi că timpul este un dar, un privilegiu de care nu mulți au parte, înveți în cele din urmă să trăiești în prezent. Să fii în prezent, să te bucuri, să profiți de fiecare moment care ți se oferă și să lași trecutul în trecut. Golurile se vor umple în fiecare an, demonstrându-i lui Oona că viața este plină de surprize, iar unele drumuri ne-au fost menite de la bun început. Oona se confruntă cu pierderea, cu dezmăgirea, cu dragostea în forma ei cea mai pură, își vede visele din adolescență devenite realitate și își satisface cele mai costisitoare plăceri. Fiecare an o determină să se bucure de o anumită parte a vieții sale, să accepte inevitabilul, disparițiile oamenilor dragi. Fiecare călătorie are un punct de plecare bine stabilit, dar nu și o destinație. Timpul este imprevizibil, viața este imprevizibilă, iar deciziile mici, cele de zi cu zi, au un impact mult mai răsunător decât cele importante. Oona mi-a adus aminte de Nora, personajul din cartea lui Matt Haig, Biblioteca de la miezul nopții. Ambele romane ajung la aceeași concluzie - nu există un mod universal valabil în care să îți trăiești viața. Tot ce poți să faci e să mergi înainte cu mintea și sufletul deschise. Margarita Montimore scrie despre timp și trecerea lui inevitabilă, cu umor, melancolie și pe alocuri tristețe. Povestea lui Oona nu este una obișnuită, dar ne readuce aminte cât de important este prezentul. În majoritatea zilelor noastre, suntem mult prea preocupați de un viitor pe care ni-l imaginăm mult mai bun sau de un trecut pe care nu-l putem repara. Nu trăim în prezent aproape niciodată, căci mereu intervine un lucru de făcut, o sarcină de îndeplinit, planuri peste planuri pentru alte timpuri, gânduri despre trecerea timpului până la un anumit eveniment. Suntem mereu în așteptarea altor zile, altor ani, altor vremuri... Cartea o găsiți aici.
Mi-e la fel de greu să scriu despre cartea asta pe cât mi-a fost de greu să o citesc. Povestea Alexandrei ne reamintește de neputința, trădarea și ipocrizia noastră ca popor, de felul morbid în care ne compromitem zi de zi, de metastazele unui cancer dezvoltat de la Revoluție și până astăzi. Alexandra Furnea este supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv, dar putea să fie la fel de bine un număr de pe lista celor care au plecat într-o lume mai bună. Incendiul din clubul Colectiv este o poveste întunecată din istoria noastră recentă. O întâmplare nefericită care a scos la iveală corupția profundă din toate sistemele care ar trebui să ne protejeze, indiferența cu care trăim în fiecare zi și care ajunge să ne ucidă, individualismul de care dăm dovadă în fața banului, tristețea morală a unei națiuni slab educate din toate punctele de vedere. Au murit 65 de tineri, 65 de visători care ar fi putut să schimbe România într-o bună zi.
Sunt cadru medical și am simțit foarte profund cartea Alexandrei. Nu găsesc nicio scuză pentru lipsa empatiei, pentru minciunile care s-au spus și pentru toate cuvintele care nu s-au spus niciodată. Există nenumărate moduri în care sistemul te poate îngenunchea. Te pune față în față cu nenumărate lipsuri, cu reguli absurde și hârtii inutile pentru pacientul care așteaptă nu mai mult decât o vorbă bună, cu oameni numiți politic în funcții pe care nu le merită. Lucrul acesta a ieșit cel mai mult în evidență atunci când ministrul Sănătății de la acea vreme a afirmat că spitalele sunt dotate cu de toate și că toată lumea face eforturi pentru a avea grijă de acești pacienți. Singurele lucruri care au lipsit au fost adevărul, pregătirea și empatia. Majoritatea tinerilor de la Colectiv au ajuns în spitale din străinătate, purtând cu ei cel puțin două sau trei bacterii luate din spitalele din România. Am fost șocați cu toții, pe măsură ce lucrurile au ieșit la iveală, am rămas marcați pentru puțin timp (ce-i drept) de neputința sistemului sanitar. În acele momente, sistemul sanitar a fost asemenea unui leu bătrân, învins de vreme, care rage pentru ultima oară într-o junglă în care nu îl mai ascultă nimeni. Dar nu s-a schimbat nimic de atunci. În fiecare zi, în aproape orice spital de stat din România, se întâmplă un mini-Colectiv. Majoritatea sunt trecute sub tăcere, ascunse de presă și de ochii lumii. Cui îi pasă? Fiecare dintre noi stă confortabil în propria bulă, se bucură de toate privilegiile pe care le are și se roagă lui Dumnezeu să nu cumva să se îmbolnăvească. Cancerul împrăștiat prin toate ungherele sistemului sanitar are multe ramificații. Cea mai greu de tratat este lipsa empatiei. Empatia poată să apară doar la oamenii cu caracter, cu coloană vertebrală, iar aceștia sunt tot mai puțini. O altă lipsă majoră este tăcerea. Tăcerea tuturor celor care observă nedreptatea, minciuna și nu spun nimic. Tăcerea tuturor celor care merg la muncă în fiecare zi și se complac pentru propria bunăstare. Tăcerea celor care au puterea și aleg să închidă ochii. Tăcerea care ne va cuprinde pe toți în fața unei noi tragedii. Sistemul medical nu este infectat de bacterii rezistente la aproape toate antibioticele disponibile pe piață, este infestat de ipocrizie, de nepăsare, de oamenii altor sisteme defecte puși în funcții pentru care nu sunt pregătiți, de incapacitatea tuturor de a deschide gura și a vorbi despre problemele existente. Sistemul medical românesc este putred din cauza oamenilor. Dacă te uiți cu atenție prin toată haita de șarlatani și hoți, vei găsi din când în când și oameni dedicați, oameni care își iubesc meseria cu adevărat și continuă să facă bine în bula lor, oameni care sunt înghițiți de gura unei balene uriașe numită politică. Cei care dețin puterea și competența de a vorbi nu o fac deoarece și-ar putea pierde privilegiile. Individualismul la cote maxime omoară oameni. Indiferența omoară oameni. Tăcerea omoară oameni. Și noi toți murim în fiecare zi , puțin câte puțin, mințindu-ne că lupta e inegală, nu avem destulă putere, nu contează oricum... Cartea o găsiți aici. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii, a înființat o Divizie de Operațiuni Speciale, formată din femei tinere, dornice să participe în misiuni de spionaj și contraspionaj. Femeile transmiteau mesaje codificate spionilor din Franța ocupată de nazisți sau se infiltrau în diverse grupuri pentru a afla informații cruciale care să ajute la înfrângerea totală a Germaniei. După terminarea războiului, aceste femei au fost aduse în atenția publicului larg pentru curajul lor și eroismul de care au dat dovadă. Deciziile lui Churchill au fost îndelung contestate sau atacate, dar nimeni nu îi poate nega contribuția majoră sau eforturile pe care le-a depus în acei ani. Romanul lui Alan Hlad a fost inspirat de faptele acestei Divizii Speciale, dar și de un misterios raid aerian, cunoscut drept Operațiunea Jericho, despre care nu se cunosc foarte multe detalii nici în ziua de azi. Rose, o tânără dactilografă , este zguduită de pierderea familiei sale în bombardamentele agresive ale naziștilor asupra Londrei. Lucrează în buncărul Trezoreriei din inima Londrei, la câțiva metri de Churchill, care pune la cale diverse strategii pentru câștiga cât mai repede războiul. Singurul ei refugiu este munca pe care o face cu un devotament ieșit din comun, sperând să contribuie cât de puțin la victoria asupra celor care i-au ucis părinții. Într-o seară ca oricare alta, este rugată să traducă la o întrevedere dintre De Gaulle și Churchill, iar discuția dintre cei doi îi va schimba definitiv destinul. La sute de kilometri depărtare, Lazare Anton decide să se alăture Rezistenței Franceze și să lupte cu toate puterile împotriva Germaniei. Viețile celor doi tineri se vor intersecta pe câmpul de luptă, iar iubirea născută în acest peisaj dezolant va căpăta forma speranței. Romanul ne poartă într-o călătorie plină de emoții din Parisul asediat de naziști până în camerele de tortură ale lagărului de la Ravensbrück, prin buncărele ascunse ale Londrei, unde tinerele angajate de Churchill trimiteau mesaje codate membrilor Rezistenței. Brigada secretă a lui Churchill a fost intens blamată și contestată de-a lungul războiului și mult timp după terminarea lui. Criticii lui Churchill au scos în evidență pericolul în care au fost puse aceste femei, multe dintre ele devenind spioane, riscând extrem de mult pentru a afla informații vitale. O mulțime de vieți au fost smulse în această luptă, majoritatea pierzându-se în faldurile istoriei. Indiferent de deciziile lui Churchill, aceste femei au dat dovadă de un curaj nebunesc, căci au crezut fără nicio urmă de îndoială că misiunea lor era singura șansă către o viață normală. Alan Hlad a mai scris Lungul zbor spre casă, un roman despre folosirea porumbeilor voiajori de către luptătorii Rezistenței în Al Doilea Război Mondial. Romanele lui Alan Hlad sunt intense, pline de emoție și momente culminante, o mică parte dintr-o istorie pe care nu o vom desluși cu totul niciodată.
Cartea o găsiți aici. Longevitatea, nemurirea, tinerețea fără sfârșit - calități aproape magice pe care le-am întâlnit încă din copilărie prin cărțile de basme sau povești. Câțiva ani mai târziu, citind primul volum din seria Harry Potter am aflat despre alte legende legate de nemurire, toate născute din dorința umană de a trăi cât mai mult, de a învinge limitele propriului corp supus îmbătrânirii. Se pare că nemurirea are totuși o bază științifică, iar aceasta poate fi observată în natură, la diferite specii care reușesc să păcălească timpul. Nicklas Brendborg, doctorand în biologie moleculară la Universitatea din Copenhaga, ne poartă într-o călătorie inedită care ne dezvăluie lucruri neștiute despre știința îmbătrânirii. După pubertate, ființa umană începe să îmbătrânească zilnic, Odată cu dezvoltarea care și-a atins ținta, permițând organismului uman să funcționeze în parametri optimi, fiecare zi care trece este un pas înainte spre îmbătrânire sau senilitate. Dar există specii care au reușit să prelungească acest proces sau chiar să-l inverseze, în timp ce altele au parte de un declin rapid imediat după reproducere. Câștigătoarea absolută la capitolul longevitate este meduza Turritopsis, o specie de mărimea unei unghii, care se hrănește cu plancton. O specie aparent banală, dar care deține un truc genial de păcălire a timpului. Atunci când este stresată, meduza regresează de la forma de adult la un stadiu de polip, oarecum ca un fluture care ar putea reveni la stadiul de omidă. În această formă, meduza întinerește și se maturizează din nou, fără să bănuiască faptul că a fost mai bătrână. Poate repeta acest proces la nesfârșit, ceea ce în condiții ideale, o face nemuritoare. Documentarea autorului se extinde și alte specii, precum și la semenii noștri din diferite colțuri ale lumii. În așa-numitele Zone albastre, localnicii aveau o probabilitate foarte mare de a atinge vârste avansate. Câteva exemple sunt peninsula Nicoya, regiunea Barbagia din Sardinia, prefectura Okinawa sau orașul Loma Linda din California. Toate erau zone izolate sau greu accesibile, ceea ce putea explica întrucâtva longevitatea locuitorilor - traiul alături de cei dragi, mișcarea, timpul petrecut în natură, hrana sănătoasă etc. De ce ne este atât de frică de îmbătrânire? De ce ne dorim să încetinim cât mai mult acest proces? Lăsând la o parte aspectul fizic, ceea ce ne sperie cel mai mult sunt bolile, dizabilitățile cu care s-ar putea să fim nevoiți să trăim pe măsură ce corpul nostru își pierde din puteri. Bolile neuro-degenerative sunt extrem de întâlnite la vârste înaintate, la fel ca bolile cardiovasculare sau cancerele. ADN-ul nostru joacă și el un rol în tot acest proces, dar nu suficient de semnificativ ca să facă vreo diferență. Boala este un cumul de factori, în special factorii legați de stilul de viață. Tot ceea ce trăim, sentimentele, opiniile, reacțiile noastre, ne afectează direct de-a lungul anilor, lăsând cu mult în urmă componenta genetică pe care o primim la naștere. Probabilitatea de a dezvolta diferite dizabilități la vârste apropiate de 40-50 de ani a crescut tot mai mult în ultimele decenii, deși trăim vremuri cu o speranță de viață crescută, acces la servicii medicale de calitate și progrese incontestabile în domeniul medical. Studiile legate de longevitate se concentrează mult pe tratamente specifice anumitor boli, cum ar fi maladia Alzheimer, Parkinson, diabetul zaharat, cancerul de diferite tipuri, tocmai pentru că acestea scurtează mult speranța de viață și afectează direct calitatea anilor pe care îi trăim. Nu există un leac universal pentru îmbătrânire, nici o soluție miraculoasă care să ne permită să oprim timpul în loc. S-ar putea să găsim răspunsuri la unele specii, dar nu totalmente satisfăcătoare și probabil nici aplicabile pentru specia umană. Îmbătrânirea este un proces fiziologic, firesc, pe care îl putem influența direct făcând în fiecare zi alegeri sănătoase sau apelând, din când în când, la progresele din domeniul științei. Nimic nu ne va asigura nemurirea pe acest pământ. Cartea o găsiți aici.
Considerată o Jane Austen îndrăzneață și modernă, Naoise Dolan scrie cu umor și sinceritate despre relațiile de iubire ale secolului XXI. Vremuri interesante este romanul ei de debut, iar înainte de a fi publicată a scris eseuri și critică literară pentru publicații precum Vogue, The Guardian și The London Review of Books. Romanul are în centru o tânără de 22 de ani, pe nume Ava. După absolvirea facultății, tânăra se mută din Irlanda în Hong Kong pentru a preda engleza. Ava are parte de un adevărat șoc cultural, Hong Kong-ul fiind un oraș al contrastelor, dinamic și cosmopolit, populat de oameni interesanți, mereu în căutarea unui țel cât mai înalt. Ava îl întâlnește pe Julian, un bancher de origine britanică, absolvent de Eton și Oxford. Relația dintre ei este de la bun început una distantă, nedefinită, timpul părând să fie un dușman în calea dezvoltării acesteia. Julian programează fiecare întâlnire, Ava neavând curaj să îi trimită prea multe mesaje sau să sugereze vreo schimbare în dinamica relației lor. După ce devin un cuplu, Ava se mută în apartamentul minimalist al lui Julian, dar totul rămâne la fel. Atunci când o cunoaște pe Edith, o tânără avocată educată la Cambridge, Ava simte pentru prima dată fiorii pe care se presupune că trebuie să-i simți atunci când te îndrăgostești. Alături de Edith, totul pare nou și proaspăt, lumea are alte culori, oferă noi senzații. Relația dintre cele două este o sursă continuă de revelații pentru Ava, trecutul capătă noi înțelesuri, iar viitorul începe să se contureze tot mai clar. Parcursul Avei este o călătorie de (re)descoperire adâncă, un drum care se termină în cele mai ascunse cotloane ale sufletului și ale subconștientului. Vremuri interesante este un roman-radiografie al relațiilor moderne, dar și o introspecție adâncă asupra modului în care iubirea (de orice fel) transformă lumea. Iubirea are parte de multe obstacole în lumea modernă. Goana după o carieră de succes, anxietățile, frica de a da greș - toate devin piedici între doi oameni care și-ar dori să se cunoască mai bine. Iubirea nu mai are aceeași însemnătate sau valoare în epoca consumerismului, pentru că, la fel ca orice alt lucru de pe lume, un partener poate fi înlocuit imediat, indiferent de sentimentele pe care le trezea în celălalt. Ava și Julian sunt doar un exemplu dintre milioanele de cupluri care nu știu ce drum să aleagă, nu știu ce să afișeze în fața celuilalt pentru a impresiona cât mai mult și se tem atât de tare de sinceritate încât aleg să ocolească adevărul până când sunt nevoiți să se confrunte cu propriul sine. Vulnerabilitatea nu e cool, nu e de dorit, e de preferat să fii puternic, intangibil, de neclintit. Așa cum subliniază autoarea încă din titlu, trăim vremuri cu adevărat interesant, cu o nevoie de conectare tot mai mare și o lipsă totală de onestitate.
Cartea o găsiți aici. "Într-o noapte, neputând să doarmă, a ridicat capacul și așa s-a împlinit răzbunarea lui Zeus. Din vas au ieșit toate relele lumii, de pe urma cărora nu ne-am revenit niciodată. Boală, Violență, Înșelăciune, sărăcie și Dorință. Pandora a fost atât de șocată de ce făcuse, că a pus capacul la loc înainte să fie eliberată ultima năpastă.Zeus adăugase Speranța înăuntru, ca să-i pedepsească și să-i tortureze pe oameni. Credea că Speranța e mai degrabă promisiunea falsă a binelui ce urmează să vină." Conform miturilor grecești, Pandora a fost prima femeie de pe pământ. În limba greacă, Pandora înseamnă înzestrată cu toate darurile. Zeii i-au dăruit frumusețe, înțelepciune, putere de convingere. Pandora a fost soția lui Epimeteu, fratele lui Prometeu, iar cutia în care se aflau toate relele lumii i-a fost oferită drept dar de nuntă. Pandora a deschis cutia într-un acces de curiozitate, iar de atunci toate ființele umane s-au lăsat pradă tuturor relelor create de Zeus. Pandora a fost atât de speriată de ceea ce a făcut, încât a închis cutia, lăsând Speranța să zacă pe fundul acesteia. Având ca sursă de inspirație povestea Pandorei, Susan Stokes-Chapman a scris un roman captivant, plin de răsturnări de situație, puncte culminante și o protagonistă decisă să înfrunte toate neajunsurile secolului în care s-a născut. Pandora Blake a avut o viață de vis alături de părinții săi, doi anticari respectați, pasionați de munca lor. Un tragic accident i-a schimbat Pandorei destinul pentru totdeauna. După moartea părinților, a rămas în grija unchiului său, Hezekiah Blake. Afacerea familiei Blake este doar o umbră a ceea ce a fost cândva. Pandora își cu nostalgie de serile în care părinții săi găzduiau petreceri în interiorul magazinului, iar ei i se permitea să participe la discuții, chiar dacă era doar un copil. Cei mai de vază membrii ai societății călcau pragul magazinului pentru a-și completa colecțiile personale, iar părinții Pandorei erau extrem de iubiți de înalta societate londoneză. Astăzi, Hezekiah vinde doar falsuri, iar numele Blake și-a pierdut cu totul strălucirea. Pandora visează să creeze bijuterii pentru doamnele bogate și elegante și să-și obțină independența cu ajutorul acestei pasiuni. Când unchiul ei primește un transport misterios, Pandora își dă seama că acesta ascunde multe secrete care ar putea-o afecta în mod direct. Apariția unui tânăr misterios, pe nume Edward Lawrence, care își dorește să intre în Societatea Anticarilor și crede că Pandora l-ar putea ajuta, este semnul care îi dă fetei curajul necesar de a-și schimba viața. Cei doi tineri descoperă în pivnița magazinului un vas grecesc cunoscut sub numele de pythos, împodobit cu desene reprezentând scene mitologice, printre care și nașterea Pandorei. Vasul este mai vechi decât ar putea bănui oricare dintre cei implicați, o comoară din cauza căreia destinul Pandorei a luat o întorsătură neobișnuită. Pe măsură ce adevărurile ies la iveală, iar secretele devin din ce în ce mai întunecate, Pandora este nevoită să se maturizeze și să accepte tot ceea ce viața încă are să-i ofere. Am fost total captivată de acest roman încă de la primele pagini, uimirea crescându-mi odată cu dezvoltarea personajelor și a acțiunii. Romanul este o reinterpretare a mitului Pandorei, cu acțiunea plasată în Londra secolului XVIII, o eroină feministă cu mult înaintrea vremurilor pe care i-a fost dat să le trăiască și personificarea unor păcate din celebra cutie a Pandorei. Hezekiah reprezintă Lăcomia, ambiția furibundă de a obține ceva ce crede cu îndârjire că i se cuvine, forma umană a zicalei a călca pe cadavre. Pandora și Edward sunt reprezentanții Speranței, răul uitat pe fundul cutiei, doi oameni care continuă să creadă în destinul lor, indiferent de obstascole. Iar Cornelius, prietenul și protectorul lui Edward, este Dorința în forma ei cea mai pură, cu toată paleta de emoții care însoțește o iubire neîmpărtășită.
Cartea o găsiți aici. Theo Byrne este astrobiolog. Caută semne de viață pe alte planete și în imensitatea cosmosului. Își crește singur fiul după tragicul accident al soției sale. Robin, băiatul său, este un copil extrem de inteligent, cu mari probleme de adaptare în relațiile cu ceilalți. Se înfurie foarte repede, este batjocorit de către colegii săi, refuză să se adapteze la mediul din clasă sau la lumea care îl înconjoară. După un episod de furie, Robin își lovește cel mai bun prieten și este suspendat pentru trei zile de la școală. Theo refuză să îi dea lui Robin medicamente psihoactive pentru a-i controla comportamentul. Dar dacă nu va găsi rapid o soluție pentru Robin, cei de la școală vor fi nevoiți să ia măsuri. Iar Theo își amintește de un experiment la care el și Aly, soția lui, au participat mai mult dintr-o joacă. Robin este inclus în acest program experimental care își propune să vindece sau măcar să amelioreze diverse tulburări comportamentale. Creierul lui Robin este expus unor modele cognitive înregistrate ale creierului mamei sale. "Păcălit" de emoțiile și trăirile surprinse în diverse părți ale creierului mamei sale, Robin se transformă total, devenind un băiat vesel, plin de iubire față de tot ceea ce există, conștient de faptul că violența sau strigătele nu vor rezolva nicio problemă a acestei lumi. Dacă în urmă cu câteva luni, era cuprins constant de crize de furie, acum lua totul așa cum era. Viața era în continuare plină de surprize, plăcute sau mai puțin plăcute, dar atitudinea lui Robin suferise o schimbare fundamentală. Optimismul, dragostea față de tot ce e viu, ambiția- caracteristicile de bază ale mamei sale nu au pierit odată cu ea, ci au rămas moștenire celui mai iubit om din lumea ei. Prin intermediul relației tată- fiu, Powers descrie din aproape în aproape involuția umană și problemele lumii moderne. Cele mai des amintite sunt criza politică și implicarea politicii în chestiuni extrem de sensibile, problemele de natură ecologică și nepăsarea umană legată de aceste viitoare dezastre. Nu știm cu certitudine cât va mai rezista această planetă care ne e casă, dar tot ceea ce i se întâmplă din cauza noastră ne afectează și ne va afecta direct proporțional cu indiferența de care dăm dovadă. Așa cum afirmă și dr. Currier, autorul experimentului care îl transformase pe Robin, schimbarea poate începe de la o singură persoană. O persoană suficient de caldă, generoasă, empatică, în preajma căreia ceilalți oameni să se transforme în versiuni mai bune. O micro-schimbare, suficient de puternică încât să cuprindă o lume întreagă. Ceea ce oameni nu înțeleg este faptul că toți factorii care afectează mediul înconjurător sau anumite categorii de persoane se vor întoarce ca un bumerang asupra tuturor. Pe tot parcursul romanului, Richard Powers formulează întrebări legate de viitorul speciei umane, unele cu răspunsuri înspăimântătoare. În ciuda aparentei inteligențe care ne-a permis să supraviețuim și să ne dezvoltăm, undeva, pe parcursul drumului, ne-am pierdut sufletul. Iar lucrul acesta e din ce în ce mai vizibil în societatea noastră. Uimire este un roman surprinzător de real despre specia umană, plin de emoție intensă, de iubire pură față de tot ceea ce există în acest univers. Speranța lui Theo de a găsi viață pe alte planete nu e legată doar de încununarea muncii sale. El crede cu tărie că rasa umană ar putea găsi o soluție miraculoasă în infinitul universului pentru a-și opri extincția. Richard Powers scrie cu duioșie despre puterea de adaptare a ființei umane, despre norocul de a deține un creier atât de evoluat, dar și cu multă empatie despre toate slăbiciunile care îl fac pe om să își întindă singur capcane. Povestea unui tată și a fiului său este istoria omenirii redusă la cel mai puternic sentiment din lume, cel care ne-a modelat de-a lungul secolelor - iubirea. A fost o lectură uimitoare din toate punctele de vedere, incredibil de frumoasă, poetică, un balsam pentru suflet.
Cartea o găsiți aici. Cartea prințului Harry a trezit un interes nefiresc de mare pentru viața familiei regale, dar mai ales a secretelor din interiorul ei. Am citit-o cu nesfârșită curiozitate la rândul meu și, chiar dacă nu a fost ceea ce mă așteptam să fie, înțeleg hype-ul care s-a format în jurul ei și al tuturor membrilor familiei. Au curs râuri de cerneală de la apariția cărții lui Harry, cu diverse opinii despre ce a scris, despre cum a scris, despre ceea ce nu trebuia să scrie. Mie personal mi-a trezit apetitul de a citi și alte variante ale aceleiași povești, de a afla alte perspective asupra vieții regale, așadar vă recomand alte patru cărți despre aceleași personaje. Matthew Dennison - Regina. Un portret impresionant al unei regine admirată de o lume întreagă. Apărută la editura Nemira în 2022, cartea lui Dennison o urmărește pe Regina Elisabeta din fragedă pruncie până aproape de finalul domniei sale. Autorul o descrie așa cum a văzut-o majoritatea celor care au cunoscut-o - tenace, născută pentru acest rol, dedicată sută la sută, prezentă mereu pentru a atenua crizele. Elisabeta a fost o figură impunătoare, o mână de fier într-o mănușă de catifea, fapt ce reiese și din cartea nepotului său. Din puținele cuvinte pe care Harry le spune despre bunica sa, Elisabeta erai, întâi de toate, regină. Nu s-a dezis de acest rol nicio clipă, nici măcar în cele mai intime momente alături de familia sa. Drumul spre libertate. Cartea, scrisă de doi jurnaliști apropiați ai familiei regale, urmărește parcursul lui Harry și a lui Meghan, din momentul anunțării logodnei până la cel al despărțirii. Așa cum spune și Harry în Rezervă, nimic nu este ceea ce pare atunci când vine vorba despre presă. Totul este denaturat, falsificat, transformat pentru a atrage cât mai multe vizualizări, cât mai mult profit și importanță. Autorii cărții vorbesc despre multe momente din culise, inaccesibile publicului larg și cum s-au petrecut cu adevărat unele întâmplări despre care am citit în ziare sau online. Tina Brown - Secretele palatului. La 15 ani de la apariția cărții The Diana Chronicles, Tina Brown revine în atenția publicului larg cu o nouă poveste despre monarhia britanică. Ce a urmat după moartea Dianei? La un moment dat, autoarea afirma că nimic nu va mai fi la fel după dispariția Dianei, regalitatea fiind nevoită să se reinventeze constant pentru a rămâne credibilă în lumea modernă. Popularitatea și farmecul Dianei nu a fost atins de niciun membru al familiei regale până la apariția cuplului Harry-Meghan. Dar cu toate acestea, finalul nu a fost cel așteptat, așa cum știm cu toții. Extrem de bine documentată, cartea vă va purta prin vremuri tulburătoare și perioade de acalmie, prin intimitatea celor mai cunoscuți membri ai familiei regale britanice, jonglând printre secrete și rivalități.
Andrew Morton - Diana. Cea mai cunoscută și apreciată biografie a tuturor timpurilor. Diana a fost prințesa inimilor, una dintre cele mai populare femei de pe această planetă, iubită și admirată de milioane de oameni. Însă în spatele ușilor închise, a purtat pe umeri o profundă suferință pe tot parcursul căsniciei cu prințul Charles. A fost o femeie curajoasă, care a vorbit deschis despre depresie și importanța sănătății mintale. A refuzat să se lase stigmatizată sau etichetată după divotț și a continuat să își caute fericirea până la tragicul accident care i-a curmat viața mult prea devreme. |
Arhivă
April 2024
|