![]() Această poveste de dragoste își are sălașul într-o copilărie din alte vremuri, când totul era mult mai simplu, copiii se jucau nestingheriți prin fiecare cotlon (locuri considerate acum de-a dreptul periculoase), descoperind lumea pas cu pas, fără supravegherea plină de nerăbdare a adulților. În vremuri de mult apuse, nu existau atâtea mijloace de a marca lucrurile care contează cu adevărat, persoanele sau locurile dragi. O fotografie era un eveniment, un obiect asemănător unei comori ascunse care ocupa un loc de cinste în casă și care le era arătat musafirilor la fiecare vizită - un motiv de mândrie pură. Astăzi, avem toate mijloacele necesare pentru a surprinde momentele importante din viața noastră, a copiilor noștri și păstrăm aceste dovezi ale timpurilor fericite prin toate aparatele care ne stau la îndemână. Îngrămădite prin laptopuri, telefoane și alte nebunii, pozele ne aduc aminte de momente în care am simțit fericirea până în străfundurile sufletului sau de oamenii pe care i-am iubit / îi iubim. Pozele ne transportă înapoi în timp, ne oferă o oază de liniște într-o lume incredibil de agitată, obligându-ne practic să stăm pentru câteva clipe jos, să ne liniștim și să respirăm în voie. Tot de la o fotografie începe și povestea de dragoste dintre Amalia și Gelu. Cei doi se cunosc la un bal, iar la scurtă vreme Amalia primește în dar fotografia celui care îi va deveni iubit, apoi soț. Dragostea recent înfiripată e asemenea tuturor poveștilor de iubire aflate la început de drum - frumoasă, plină de ecuații necunoscute, blândă și surprinzătoare. Drumul lor continuă împreună, se dezvoltă firesc și în cele din urmă, decid să oficializeze această dragoste în ochii lumii. Să știe toată lumea că de acum încolo își aparțin unul altuia pentru eternitate. Surpriza cine abia mai încolo, când șocul morții lui Gelu o transformă pe Amalia într-o persoană dintr-o altă lume. Refuzând să creadă că omul iubit nu mai există, aceasta trăiește la limita dintre realitate și vis, vorbind încontinuu cu soțul său și simțindu-i prezența în fiecare clipă a vieții ei. Cei din jur își dau seama că ceva nu e în regulă și încearcă în zadar să o aducă la realitate, repetându-i în fiecare zi că Gelu nu mai este și că trebuie să meargă mai departe cu demnitate. Dar mintea Amaliei e înghețată pentru eternitate din momentul în care a primit telefonul. E o informație prea puternică pentru ca ea s-o poată procesa cum se cuvine, refuzând să creadă că tocmai ei i se întâmplă așa ceva. Obsesia ei devine periculoasă, femeia trăind o viață paralelă de restul membrilor familiei, fiind închisă în lumea ei unde nimic rău nu s-a întâmplat și nu se poate întâmpla. Totul devine și mai ciudat în momentul în care începe să-l caute pe autorului fotografiei în care apare Gelu, fiind convinsă că acesta va putea preschimba poza într-un om adevărat, din carne și oase... Dragostea se împletește cu durerea în Celălalt, acestea fiind planurile paralele pe care se desfășoară acțiunea. Ele coexistă, învățând să trăiască împreună și să sape urme adânci în viețile personajelor. E greu de privit cum o femeie tânără și îndrăgostită se transformă într-o creatură care trăiește într-o lume paralelă, total separată de cei din jurul său. Trecerea de la agonie la extaz e atât de bruscă, asemenea unui accident mortal, când nici măcar nu-ți dai seama ce te-a lovit. Dar mai presus de toate, rămâne povestea a doi oameni care se îndrăgostesc, se iubesc și învață să trăiască împreună, își fac planuri de viitor și surâd cu naivitate în fața drumului care le stă în față - aceeași poveste dintotdeauna, dar mereu alta. Brusc totul se schimbă, iar destinul își face simțită prezența, răzând în hohote la planurile celor îndrăgostiți. Celălalt a fost o surpriză foarte plăcută, căci mereu mă bucur să descopăr autori români (spre rușinea mea, nu am citit niciun alt roman al autorului) și vă recomand să dați mai mult de o șansă literaturii române contemporane. E o nișă prea puțin descoperită de către cititori, înclinați mai degrabă spre cărțile comerciale sau premiate cu diverse distincții internaționale. Cartea o găsiți aici.
1 Comment
Andi Ștefănescu
10/20/2019 11:25:17 am
După mine, ați scris mai mult decât onorabil, articulat și chiar cu o undă de poezie. Vă felicit !
Reply
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
January 2023
|