Penelope Fitzgerald - Floarea albastră

A debutat la șaizeci de ani și a cunoscut succesul la optzeci, cu romanul Floarea albastră. S-a considerat mereu un outsider al literaturii și s-a simțit apropiată de scriitori cu aceeași etichetă, ca J. L. Carr sau Harold Monro. Nu s-a așteptat niciodată să aibă succes, deși își cunoștea valorea. Floarea albastră este povestea filosofului și poetului Friedrich von Hardenberg, devenit mai târziu geniul romantic Novalis. Un roman despre dragoste, speranță și absurd, capodopera lui Penelope și darul ei pentru lumea literaturii. 

Novalis a fost unul dintre reprezentanții de seamă ai romantismului timpuriu. A avut o viață mult prea scurtă și intensă, fiind considerat doar un copil obișnuit, care și-a dezvăluit strălucirea pe parcursul anilor. A fost considerat cel mai de seamă membru al Cercului romanticilor de la Jena și a fost înconjurat de oameni de seamă ai epocii sale. S-a îndrăgostit de Sophie von Kuhn pe când aceasta avea doisprezece ani, iar povestea lor de dragoste irațională este caracteristică tuturor romanticilor incurabili, iar prețul plătit pentru iubire nu e nici de data aceasta unul ușor de îndurat. 

​Lejeritatea și dezinvoltura cu care Penelope relatează această poveste nu te duce cu gândul la mari personalități ale trecutului, ci la un om obișnuit, din întâmplare pasionat de filosofie și secretele adânci ale vieții. Un om care se îndrăgostește în mod firesc, chiar dacă obiectul iubirii sale e de neatins într-o primă fază, un om pentru care filosofia în dragoste și în viață simplifică lucrurile, în loc să le complice. În fața destinului și mai ales a iubirii, suntem cu toții vulnerabili, speriați și nerăbdători să trăim cât mai mult. Idealurile sau planurile tind să se destrame pe măsură ce iubirea crește, de aici și eterna luptă între progresul intelectual și cel sufletesc. Putem observa cu ușurință cum întreaga viață a lui Novalis a fost influențată de romantism, vârsta iubitei sau piedicile fiind luate ca ceva firesc - o îmbinare eternă de bine și rău care controlează toate destinele lumii. 

Iubirea este laitmotivul întregii povești, a întregii existențe - nu există nimic mai presus decât ea, fiind idealizată până la absurd. Iubirea e sursă de inspirație și progres, un țel în sine pentru care merită să lupți și sursă inepuizabilă de energie pentru celelalte aspecte ale vieții. Penelope Fitgerald îi conferă o aură aproape magică în povestea lui Novalis, care traversează toate aspectele poveștii și le leagă într-un tot indestructibil. 

​Cartea o găsiți aici. 

---