Peggy Guggenheim - Confesiunile unei depedente de artă

Peggy Guggenheim nu a fost doar o femeie privilegiată, cu o viață fabuloasă și de cele mai multe ori, lipsită de griji. A fost un om pasionat de artă și de oamenii care au creat-o, o apărătoare înverșunată a valorilor secolului XX, o colecționară frumoasă și suficient de inteligentă pentru a scăpa de apele tulburi ale vremurilor în care a trăit. 

A citi memoriile lui Peggy sau a te urca într-un carusel de mare viteză mi s-a părut același lucru. E greu să ții pasul cu întâmplările din viața ei : copilărie, primele iubiri, căsnicii, colecționarea tablourilor și sculpurilor, perindarea a sute de artiști prin paginile cărții. Peggy s-a născut într-o familie foarte bogată, dar cu toate acestea s-a luptat să-și creeze un nume, deoarece când spuneai Guggenheim toată lumea se gândea la unchiul ei, Solomon, un mare iubitor și colecționar de artă. Luptele ei au fost, evident, diferite de ale oamenilor obișnuiți, dar cu toate acestea, a oferit lumii tot ce i-a stat în putință. Poate că pare puțin lucru, căci nu vom găsi mulți iubitori de artă într-o lume decimată , colecția ei nu pare să fie de prea mare ajutor în fața problemelor cu care ne confruntăm astăzi. Dar viața lui Peggy stă mărturie că, indiferent de războaiele pe care le vom purta, arta va fi mereu acolo, frumusețea ei va hrăni sufletele celor care o înțeleg , sporind astfel efemeritatea celorlalte lucruri din jur. 

Marea descoperire a lui Peggy a fost Jackson Pollock , unul dintre exponenții majori ai expresionismului abstract. L-a promovat, l-a sprijinit, iar datorită ei tablourile lui au ajuns să fie vândute la prețuri exorbitante, ajungând un pictor mai respectat decât Picasso . Arta a fost precuparea constantă a vieții lui Peggy, celelalte capitole din viața ei fiind la fel de dezordonate ca și personalitatea ei marcantă. A fost îndrăgostită de bărbați care au modelat-o ca persoană, au învățat-o lucruri la care nici nu se gândea, dragostea fiind pentru ea o sursă de inspirație permanentă, nu o poveste cu final fericit. Colecția ei s-a perindat prin Europa și America, ajungând într-un final în Veneția, adăpostită într-un castel enorm, dar nu suficient de încăpător pentru mărimea colecției. Întoarsă la New York după mulți ani, constată cu dezamăgire că lucrurile s-au schimbat în rău în absența ei și decide ca munca ei să rămână la Veneția după ce ea nu va mai fi. Totodată, decizia tatălui ei de a se separa de frații lui pentru a dobândi mai multă libertate, îi apare acum într-o altă lumină privind tablourile din muzeul lui Solomon Guggenheim. 

În abudența de artiști pe care Peggy i-a menționat în carte, se află și Brâncuși al nostru. Îndrăgostit de Peggy, dar mai mult de propria operă , nu ezită să-i ceară multe mii de dolari pentru o sculptură pe care aceasta și-o dorea în colecția ei. 

Deși mi-a fost greu să țin pasul cu multitudinea de nume ale artiștilor secolului XX, memoriile lui Peggy vor rămâne la fel de importante pentru iubitorii de artă, indiferent de trecerea anilor. Arta nu se sperie de timp sau de efemeritate, ea trăiește altă viață, pe care noi o putem doar admira și prețui. 
​
Confesiunile unei dependente de artă este prima carte din colecția StArt, care își dorește să familiarizeze cititorii cu arta secolului XX . 

---