Paula Hawkins - Focul mocnit

Pe cât de mult mi-a plăcut Fata din tren , pe atât de puțin am savurat În ape adânci. Am început Focul mocnit cu emoții amestecate și am rămas surprinsă pe măsură ce povestea începea să se închege. Este un roman foarte bine construit, bazat în principal pe traumele care ne marchează viața, pe pierderile după care nu mai suntem aceiași oameni , dar și pe consecințele acestor evenimente majore. Povestea se axează pe mărturiile celor 3 femei implicate în crima de la începutul romanului : Laura - presupusa criminală, Miriam - cea care găsește cadavrul și Carla - mătușa victimei. Cadavrul aparținea unui tănăr de 23 de ani, care avusese o viață extraordinar de complicată, povestea lui fiind încă o mărturie a modului în care reacționăm după o traumă. 

Poveștile celor trei femei implicate în caz au un element comun - trauma. În cazul fiecăreia, trauma a schimbat ceva definitiv, a deschis uși pe care înainte nu le-ar fi văzut și a conturat un alt model de existență - unul sălbatic, lipsit de control. Căci la bun să fii obsedat de control când nu poți controla aproape nimic din ceea ce se întâmplă cu tine și cu oamenii pe care îi iubești? Este o poveste care cere empatie și care ne reamintește că fiecare om își duce propria luptă și, în același timp, o radiografie a traumei și consecințelor aferente.  Toate aceste femei au avut parte de câte un eveniment major, suficient de puternic ca să le destabilizeze pentru o bună perioadă de timp, să le oblige să privească lumea și oamenii cu alți ochi. Lipsa controlului nu se întrevede de la început decât în cazul Laurei, care era incapabilă să își stăpânească emoțiile de orice fel, care simțea prea mult și prea dintr-odată și care ținea ca oamenii din jurul ei să știe ceea ce simte. În cazul celorlalte două, există un aparent control și emoții înăbușite, un foc mocnit așa cum spune și titlul. Un foc capabil să se extindă tot mai tare, cu consecințe devastatoare. Aparentul control pe care trauma îl impune în unele cazuri este doar o fațădă atent construită pentru ca ceilalți să nu mai poată pătrunde dincolo de înveliș, să nu mai calce cu bocancii peste trăirile autentice și emoțiile pure, să nu mai poată judeca orice manifestare a inimii drept sursă de glume. 

Se simte o maturitate în scrisul lui Hawkins, o tendință de a explora cât mai adânc psihologia umană și ceea ce ne transformă ca oameni. Focul mocnit mi se pare cel mai bun roman al ei și sunt extrem de curioasă de direcția pe care o va urma și ce subiecte va alege să exploreze în următoarele romane. Cartea o găsiți aici.