Parinoush Saniee - Tatăl celuilalt copil

"Încercam să retrăiesc zilele când emoțiile examenelor se împleteau cu emoția îndrăgostirii, când mă-ntrebam dimineața, la plecarea din cămin, oare de unde veneau tulburarea și fluturii din stomac. Unde s-au dus toate aceste trăiri? Ce mult timp a trecut de atunci... Căutam cu înfrigurare în adâncul sufletului, ca și cum aș fi scotocit după o haină veche, într-un cufăr uitat, doar pentru a descoperi cu uimire că e atât de prăfuită și de tocită, că nu o mai recunoșteam și nu mai voiam nici măcar să o ating."

"Unele lucruri nu apar scrise în cărți și în caiete, iubirea e o poveste scrisă în inimile oamenilor. Nu-ți trebuie școală ca să o citești."

"În zilele următoare, o parte din gheața dintre noi s-a mai topit. Eram amândoi rezervați și neputincioși să arătăm ce simțim, dar încercam să avem mai multă bunăvoință unul față de celălalt. Era însă cam târziu pentru a învăța arta iubirii și era nevoie de mult timp să compensăm toate ocaziile pierdute. Oare vor putea fi vreodată compensate?"


Pe Parinoush Saniee am descoperit-o acum un an și ceva : era iarnă, sesiune, multe gânduri legate de facultate și dorința arzătoare de a citi altceva, ceva ce nu e legat de medicină. Romanul "Cel care mă așteaptă" l-am citit pe nerăsuflate. Am abandonat orice activitate și am citit, uitând de lumea din jur. M-am teleportat într-o altă lume, o lume cu mai multe rele decât bune, o lume în care femeile luptă și cu dinții pentru un rost în viață. Ceea ce-mi place cel mai mult la lumea lor sunt tradițiile, prețul pe care îl pun pe familie, magia de care sunt înconjurați oriunde ar merge. Cu toate acestea, regulile lor mi se par exagerate, uneori chiar inumane, sau mai degrabă faptul că nu par să aibă nici o regulă. Discrepanța dintre lumea lor și a noastră e atât de mare, atât de dură și lipsită de sens. Am un mare respect pentru femeile care provin de acolo și care au reușit să dea glas gândurilor și temerilor lor, să pășească nu neapărat într-o lume mai bună, dar mai deschisă, mai îngăduitoare și cu mai multă considerație pentru ele. 

Citind "Tatăl celuilalt copil", mi-am redescoperit coardele sensibile. Coarde pe care puține cărți mi le-au atins. Povestea acestui copil atât de inteligent și atât de dornic să le facă pe plac unor părinți mult prea preocupați cu munca și cu grijile zilnice, ar trebui citită de orice părinte. Ar trebui răscitită ca să poată trage un semnal de alarmă : nu banii și siguranța materială îi liniștesc pe copiii noștri, ci să știe că sunt iubiți, înțeleși, ascultați atunci când e nevoie. Ar trebui să fim lângă ei mereu, să știe că în noi au cel mai solid sprijin, că dragostea pentru ei nu o să dispară niciodată. Căci, altfel, ne trezim cu niște răni care cu greu mai pot fi vindecate. Sau aproape deloc... 

O recomand din tot sufletul! Dragi mame, dragi tați, citiți și dați un exemplu pozitiv! Bătaia și vorbele aspre nu înseamnă o educație sănătoasă.