Nelu Stratone - Rock sub seceră și ciocan

Cartea lui Nelu Stratone este prima carte din cronica muzicii rock din România. Un proiect ambițios, care s-a realizat cu multe eforturi - o analiză detaliată a genului muzical care promovează libertatea în toate aspectele vieții, un gen controversat și arătat cu degetul de oameni mânați de teamă. Rock-ul se confruntă cu aceleași prejudecăți de la începuturile lui, deși au trecut secole peste secole și mentalitățile s-au schimbat mai mult sau mai puțin. 

Această carte este dedicată victimelor și răniților tragicului incident din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015 - am ales să încep cu această mențiune, deoarece incendiul de la care s-au scurs aproape doi ani ne-a mobilizat și dezbinat în aceeași măsură. Va rămâne o zi neagră în istoria României, o zi în care ni s-a demonstrat că ne lăsăm conduși de prejudecăți în aproape orice aspect al vieții noastre, că punem mai mult preț pe obiecte decât pe oameni. Supraviețuitorii din Colectiv au văzut Infernul și totuși luptă și azi împotriva etichetelor care le-au fost puse, împotriva sistemului, împotriva obtuzității. 

Istoria rock-ului în România are elemente comune cu această tragedie - lupta pentru supraviețuire, dobândirea curajului și a libertății de exprimare, biruința epocilor care nici nu merită menționate. A reușit cumva să-și facă loc prin toate perioadele istorice și politice ale țării noastre, evocând și azi aceeași mantră dătătoare de speranță : Libertate! Mă leagă de acest gen muzical multe amintiri din perioada liceului, oameni pe care i-am cunoscut și m-au influențat într-un mod sau altul, perioade zbuciumate în care m-am regăsit în acest stil de viață. Rock-ul nu e doar o preferință muzicală, e un mod de a trăi fără să te lași afectat de răutățile celorlalți, fără să pleci urechea la prejudecăți sau stereotipii. 

Poate cea mai cunoscută și fascinantă perioadă a fost cea a Cenaclului Flacăra. Mi se face pielea de găină când văd secvențe din spectacolele lor, mă simt prinsă într-o lume magică, dar apusă de multă vreme. Au reprezentat libertatea, frumusețea și tinerețea în toată splendoarea lor și știu sigur că mama mea nu mai găsește asemănări cu ei printre artiștii de azi. Auzind-o cum vorbește despre acele vremuri, mă simt nu martoră, ci participant, cântând din toți rărunchii La adio,tu sau Rugă pentru părinți (care cred că e cel mai cunoscut cântec al acelei perioade). 

​Cartea o găsiți aici. 

---