1 februarie a fost declarată Ziua Internațională a Cititului Împreună, scopul principal fiind de a sublinia că alfabetizarea și accesul la educație e un drept universal al omului. O zi în care putem celebra puterea extraordinară a cuvintelor, citind alături de cei dragi nouă, împărtășind povești și idei despre cărțile care ne-au schimbat viața. Studiile spun că cititul cu voce tare are efecte benefice asupra creierului uman de la vârste foarte fragede - dezvoltarea creativității, a empatiei și a gândirii critice. Copiii cărora li se citește zilnic vor avea un avans de aproape un an comparativ cu cei cărora nu li se citește. Ora fermecată este un volum care subliniază importanța cititului cu voce tare, dar mai ales al timpului petrecut împreună cu proprii copii într-o lume tot mai lipsită de conexiune. "Cititul împreună poate face lucruri atât de importante. Poate transforma alienarea și distanța în conexiune. Poate acționa ca o punte peste apele tulburi ale copilăriei și poate face același lucru în furtunile din adolescența timpurie." Cititul are ceva magic, ceva special care transformă totul în jur, inclusiv relațiile dintre oameni. În epoca aceasta dominată de tehnologizare, capacitatea de concentrare și atenția copiilor au scăzut din ce în ce mai mult. Sunt mai atrași de gadget-uri inteligente decât de cărțile cu imagini sau povești. Atenția lor este distrasă foarte repede de la absolut orice activitate, imitând cu succes felul în care adulții din jurul lor trăiesc și muncesc. Copiii nu pot imita decât ceea ce văd. Iar noi, adulții, suntem atât de prinși în cerințele jobului nostru, în jonglarea zilnică cu nenumăratele responsabilități, încât nu ne putem focusa atenția pe un singur lucru prea mult timp. Ne-am obișnuit să facem mai multe lucruri în același timp și să le facem aproape bine. Ce fel de exemplu dăm viitoarelor generații? Călătorind prin librării și școli, prin casele unor familii care au decis să-și împărtășească experiența, autoarea subliniază importanța unei conexiuni reale cu copiii noștri, o conexiune care să ne permită să fim aproape de ei în orice moment. Cititul cu voce tare, timpul de calitate petrecut împreună sunt două unelte la îndemână, care pot forma baza sănătoasă și solidă a unei relații bazate pe încredere reciprocă. Le vrem binele din prima clipă în care aflăm că există, îi iubim cu disperare, dar uneori risipim cea mai importantă resursă a relațiilor interumane - timpul. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|