Mathias Enard - Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți

Considerat cel mai de seamă reprezentant al Renașterii Italiene, creator al lui David și al frescelor Capelei Sixtine, Michelangelo Buonarroti și-a demonstrat geniul nu doar în pictură, ci și în poezie, arhitectură și sculptură. Viața și operele sale au stârnit multe controverse și continuă s-o facă și astăzi - talentul i-a fost recunoscut și adus la adevărata valoare la mult timp după dispariție, în vremurile sale fiind comparat mai mereu cu Leonardo da Vinci și considerat o adevărată amenințare la adresa credinței și spiritului italian. 

Prezentul roman tratează o perioadă destul de sumbră din viața pictorului - perioada petrecută la Istanbul, o poveste de iubire netrăită și un proiect distrus de forța naturii la puțin timp după încheiere. 

Fiind o mare admiratoare a culturii italiene, am savurat cu nesaț romanul lui Irving Stone - Agonie și extaz, în care este prezentată pe larg viața controversatului Michelangelo. Pasiunea și tăria sa, evidente încă din copilărie, sunt descrise apoi în toate momentele de cumpănă din viața pictorului. Ambițios din fire, dornic de atenție și faimă, determinat de nevoia de a fi observat, Michelangelo dă dovadă de tărie în toate operele sale - își dorește perfecțiune în toate aspectele vieții, studiază timp de ani buni cadavrele de la morgă pentru a-l putea finaliza pe David, pictează Capela Sixtină din adâncul sufletului său și cu o dorință imensă de a fi apreciat pentru ceea ce este. 

Aceeași dorință de afirmare îl îndeamnă să accepte invitația sultanului Baiazid al II-lea, lăsând în urma sa un Papă înfuriat și dornic de răzbunare. Nu se cunosc foarte multe detalii despre această călătorie, istoria a lăsat în urmă dovezi puține,dar concludente. Știm cu siguranță că invitația sultanului e reală (a fost menționată în biografia lui Michelangelo), schița podului construit a fost recent descoperită în arhivele otomane, iar cutremurul care i-a distrus munca e cât se poate de real și a reprezentat o perioadă sumbră din viața turcilor. Cartea însă, este o adevărată poezie dedicată marelui pictor, un dans nesfârșit dintre întuneric și lumină, asemenea personalității lui Michelangelo. 

"Când trec din nou peste Cornul de Aur, Michelangelo are viziunea podului său plutind în soarele dimineții, atât de real, încât îi dau lacrimile. Construcția va fi colosală, fără să fie masivă, va fi delicată și puternică. [...] Un pod născut din noapte, împietrit în substanța orașului.." 

Tulburarea marelui artist este resimțită pe tot parcursul șederii sale în Constantinopol. Chinuit de insomnie sau coșmaruri violente, Michelangelo are nevoie de mult timp pentru a se aduna, pentru a munci cu adevărat și a pune suflet în munca sa. Toate marile capodopere s-au născut din sânge și lacrimi - asistăm și aici la chinurile autentice ale unui om pe cât de talentat, pe atât de fragil. Citind această carte, deși este o operă de ficțiune, mi-am adus tot mai des aminte de Agonie și extaz - nu este ușor de digerat, căci marile minuni se fac mereu cu sacrificii. Uneori de vieți omenești, alteori de propria personalitate. Un artist care renunță la el însuși pentru a oferi lumii ceva ce alții nu le vor dărui nici în zece vieți. 

"Părăsește orașul Constantinopol în secret. Urmărit de prezența morții, prizonier al amintirii unei iubiri pe care nu a știut să o dăruiască până când nu a fost prea târziu, trădat, crede el, de gelozia lui Mesihi, înșelat de cei puternici, presat de frații săi și de perspectiva de a se repune în slujba Papei, fuge, așa cum a fugit și din Roma cu trei luni înainte, rănit, sfîșiat, frânt." 

Cartea o găsiți aici. 

---