Mark Sullivan - Sub un cer sângeriu

Mark Sullivan se afla într-un moment de cumpănă al vieții sale ; se simțea de parcă era pe o plută gata să se scufunde, lipsit de repere și speranță. A cerut Universului un semn, o scânteie, orice care să îl determine să meargă mai departe. Și astfel a apărut Sub un cer sângeriu, povestea lui Pino Lella. Un roman despre curaj, război, dragoste și rezistență, o poveste amplă despre supraviețuire și destin într-o perioadă deja cunoscută pentru ororile sale. 

Pino Lella nu e un simplu personaj dintr-o carte. E un om real, care a trăit toate nenorocirile descrise în roman, un om care a acumulat frustrări, durere și tristețe timp de mulți ani, până când a decis să-și spună povestea plină de întorsături de situație și jocuri ale destinului. Pino avea șaptesprezece ani când a izbucnit al Doilea Război Mondial. Un adolescent obișnuit, preocupat de experiențe noi, dragoste, timp petrecut cu prietenii - pe scurt, acel dolce far niente specific. Este nevoit să se maturizeze rapid, să ia viața în piept și să găsească moduri de a lupta, în timp ce îi ajută și pe alții să supraviețuiască. Deși pare că face față cu brio tuturor obstacolelor, Pino moare puțin câte puțin în fiecare zi. Totul capătă puțină culoare atunci când o cunoaște pe Anna și cei doi își promit că, după ce toată nebunia se va fi încheiat într-un fel sau altul, vor trăi acea viață pentru care merită să lupți. Ororile războiului îi îndepărtează unul de celălalt, iar cei doi se pierd și se regăsesc mult mai târziu, când destinul le va fi scris deja povestea fără ca vreunul dintre ei să cunoască finalul. 

Sub un cer sângeriu evocă un trecut pe care l-am vrea uitat definitiv și o poveste emoționantă care poate fi considerată universală pentru acele vremuri. Nu o să vă mint - nu-mi plac cărțile a căror acțiune se petrece în timpul războiului (indiferent în ce țară s-ar petrece), dar aceasta m-a ținut cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. E greu de citit, stai și te întrebi cum pot oamenii să treacă peste așa ceva, cum îți mai revii după asemenea momente și de ce nu ești mai recunoscător că trăiești pe timp de pace, de ce nu dai mai mare importanță lucrurilor care contează cu adevărat. Dar dacă e să învățăm ceva din acest roman, e faptul că ne putem adapta la orice situație care intervine în viața noastră. Sigur că unele ne schimbă pentru totdeauna, că anumite dureri nu se vindecă nicicând sau că unele experiențe ne omoară puțin câte puțin... Povestea lui Pino ne demonstrează însă că suntem perfect adaptabili la orice, că ne putem schimba principiile pentru o cauză nobilă, că ar trebui să alegem întotdeauna răul cel mai mic și că e greu să distingem nuanțele de gri din fiecare situație. 

"Pino o strânse mai tare în brațe și se minună cât de armonios i se părea totul, de parcă viorii i s-ar fi alăturat și violoncelele, de parcă ar fi regăsit o parte din sine, iar atingerea Annei, gustul buzelor ei și bunătatea tandră din ochii ei l-ar fi reîntregit. Nu-și dorea decât să o țină în brațe atâta timp cât îi permitea Dumnezeu. Se sărutară a treia oară."

"Ieși pe poartă și traversă podul, incapabil să cuprindă cu mintea ce se întâmplase adineauri. Avea senzația că fusese împușcat în piept și abia acum începea să se facă simțită adevărata durere. Și un gând îl lovi atunci din senin, strivindu-l și amenințând să-l distrugă."

​Cartea o găsiți aici. 

---