Maggie O'Farrell - Hamnet

După tot hype-ul din jurul acestui roman, am ezitat mult înainte să mă apuc de citit. Așa simt mereu când se vorbește prea mult despre o carte, când toată lumea este extaziată după lectură și nu mai contenește să o laude. Dar Hamnet este una dintre cele mai frumoase și poetice romane pe care le-am citit, o carte despre familie, iubire și dezamăgire, despre toate lucrurile care ne țin împreună și toate cele care ne despart. Romanul se bazează pe un adevăr istoric - fiul lui William Shakespeare, Hamnet, a murit la vârsta de unsprezece ani, în timpul epidemiei de ciumă - deși numele marelui scriitor nu este menționat nici măcar o dată. Este o ficțiune izvorâtă din mintea autoarei, o simplă privire de ansamblu asupra unei situații despre care nu se cunosc prea multe detalii. La patru ani de la moartea fiului său, Shakespeare a scris Hamlet, lucrare care îi va asigura nemurirea în lumea literaturii. 

Hamnet este un personaj fabulos, un liant care ține familia laolaltă, după cum vom descoperi la ceva timp după moartea sa. Este un băiat energic, glumeț, plin de viață și voie bună. Moartea sa destramă o lume - lumea în care familia sa era unită și relativ fericită, lumea în care se bucurau de prezența celorlalți în timp ce mâncau sau depănau povești. Romanul trece de la timpul prezent la cel trecut, depănând povestea înapoi, pe când tatăl lui Hamnet era doar un băiețandru care preda latina unor băieți la fel de dezinteresați ca și el. În timpul unei lecții, privirea îi este atrasă de o apariție captivantă, o fată pe seama căreia tot satul vorbea. Agnes e un personaj la fel de special ca Hamnet, fiul ei. O femeie care vedea dincolo de lumea exterioară, care putea prezice viitorul și vindeca bolile celor din jurul ei ; o femeie pentru care lumea era cu adevărat magică, pentru că vedea dincolo de învelișurile ei. Agnes putea să simtă oamenii, să le ghicească slăbiciunile și locurile întunecate, să îi îndrume pe căile bune și să le ia durerea cu mâna. Nu e de mirare că tânărul meditator este atras instant de această fată și de ce luptă cu toate puterile pentru ca relația lor să aibă o șansă. Evident că nici părinții lui și nici mama vitregă a lui Agnes nu sunt încântați de această uniune, dar nu au încotro decât să accepte, căci tinerii s-au asigurat deja că le va fi acceptată căsătoria - Agnes este însărcinată cu primul lor copil. 

Cei doi ajung să locuiască lângă John și Mary, părinții tânărului mire, dar Agnes își dă seama din prima clipă că nu vor fi niciodată fericiți acolo. Simte un fel de negură, un miros groaznic de fiecare dată când soțul ei și tatăl lui se află în aceeași încăpere, simte o tristețe imensă pe care nu o poate vindeca. Dinamica familiei devine evidentă pentru tânără, John fiind un bărbat extrem de violent, obișnuit să critice pe toată lumea din jur și să i se facă pe plac, indiferent dacă are dreptate sau nu. Afacerea cu mănuși pe care o deține constituie încă o dovadă a faptului că este dispus să calce pe cadavre pentru a prospera, fără să plece ochii la suferința pe care o provoacă. Însă Agnes are o soluție pentru orice. Datorită sforilor pe care le trage, John își trimite fiul la Londra, unde va avea ca scop extinderea afacerii cu mănuși. Ceea ce nu știe niciunul dintre ei e că fiul său își va găsi adevărata pasiune în orașul aglomerat și mereu în mișcare. Va descoperi teatrul, luminile și atracția scenei, scrisul în miez de noapte, cu mintea golită de toate gândurile, iar apoi replicile izvorâte din mintea sa rostite cu patos de alți oameni. Va descoperi beatitudinea unui spectacol reușit, ropotul delirant al aplauzelor și fericirea care inundă sufletele tuturor celor aflați în sală. 

Hamnet nu este un roman plin de acțiune, dar are un limbaj delicat, liric, despre viața de familie, despre dinamica dintre membrii ei după moartea unui copil. Hamnet lasă în urma lui o durere imensă și neputința mamei sale de a mai funcționa cu adevărat în societate și în familie, deși niciodată nu fusese o persoană sociabilă sau care să se adapteze normelor. Toată lumea simte absența lui Hamnet ca pe un pumnal înfipt în piept - surorile sale se simt neglijate, tatăl lui se retrage aproape de tot la Londra, fiind îngrozit de ideea de a reveni acasă, iar bunica lui nu știe cum să repare lucrurile, cum să aline suferința. Nu este un roman despre moarte, ci unul despre iubire și ravagiile pe care le lasă în urmă, despre cum se transformă oamenii sub magia iubirii și cum ajung să se schimbe fundamental atunci când aceasta întâmpină greutăți sau întâlnește obstacole de neimaginat. Efemeritatea ființei umane este atât de evidentă, de vie, iar complexitatea vieții de-a dreptul labirintică. Oamenii se pot pierde foarte ușor atât pe sine, cât și unii pe ceilalți, în funcție de situațiile prin care îi trece destinul. Iar atunci când se bazează foarte mult pe instinct sau pe ceea ce le spune sufletul, soarta le mai dă o palmă, punându-i la pământ și râzând în hohote de planurile lor absurde. 

Cartea o găsiți aici.