Lorenzo Marone - Tentația de a fi fericit

"Mă numesc Cesare Annunziata, am șaptezeci și trei de ani și timp de șaptezeci și doi de ani și o sută unsprezece zile mi-am aruncat viața la gunoi. Apoi am înțeles că a venit vremea să folosesc considerația câștigată pentru a începe să mă bucur cu adevărat de viață."

Cu această confesiune pe alocuri neadevărată se încheie primul capitol al cărții. Protagonistul, după cum ați aflat mai sus, trece printr-un fel de criză a vârstei a treia și decide că nu a trăit așa cum și-ar fi dorit, de multe ori fiind nevoit să facă mai multe lucruri pentru cei din jur decât pentru el însuși. Cesare are un fiu homosexual și o fiică captivă într-o căsnicie nefericită, dar și o amantă. Aparent, știe demult că fiul lui este homosexual, lucru care nu îl deranjează. Este curios doar de ce Dante nu i-a spus și lui. Mama copiilor săi a murit în urmă cu cinci ani și își aduce aminte de ea uneori cu melancolie, alteori cu ciudă. Recunoaște că și-a trăit viața asemenea unui adolescent excitat chiar și în timpul căsniciei. Femeile au fost și sunt o slăbiciune a vieții lui, ceea ce nu-l umple de rușine, ba dimpotrivă. Cesare este un personaj comic, ironic și care știe întotdeauna ce să spună într-o anumită situație. Pare morocănos și mult prea dezinteresat de viețile celorlalți, însă sub platoșa pe care și-a construit-o de-a lungul anilor se află nenumărate resurse de iubire și umanitate. Prin felul său de a fi, mi-a amintit încă de la început de bătrânul Ove a lui Fredrik Backman și am așteptat cu nerăbdare să-și dea măștile jos și să se arate așa cum e, cu sufletul pe tavă, pregătit pentru noi experiențe. 

"Există vieți lineare și altele mai întortocheate. A mea aparține cu siguranță celei de-a doua categorii. De puține ori am știut cu adevărat ce doream și cum să obțin, în rest am navigat întotdeauna la întâmplare. Adevărul e că încă de tânăr am înțeles că pentru a urmări un vis trebuie să fii pregătit să sacrifici ceva , fie și timpul liber, iar eu n-am vrut să mă lipsesc de nimic, cu atât mai puțin de timpul liber." 

Cesare nu și-a trăit viața asemenea celorlalți - a încercat mereu să obțină ceea ce-și dorește fără mari eforturi sau sacrificii, a căutat să fenteze pe cât posibil multe momente definitorii pentru alți oameni și să-și croiască propriul destin după planurile din mintea sa. Însă viața nu a fost mereu așa cum și-a imaginat-o, a avut parte de nenumărate surprize și, din câte ne putem da seama la începutul romanului, i-au luat șaptezeci și treci de ani ca să înțeleagă că nimeni nu poate fugi de consecințele faptelor sale. În spatele durității, sarcasmului și a stilului arțăgos de a-i trata pe cei din jur, Cesare e un om sensibil, îndrăgostit de ideea de iubire, dar neștiind neapărat cum să iubească, încăpățânat și cu o dorință imensă de a fi independent. Un om cu calități, defecte și temeri, căruia i-a fost întotdeauna greu să se deschidă în fața altei persoane. 

Romanul lui Lorenzo Marone curge precum viața - uneori mai încet, alteori mai repezit - și devine drumul unui om spre acceptare, spre libertate absolută. Călătoria lui Cesare este una inițiatică, chiar dacă se află deja la o vârstă înaintată și nu știe cât timp i-a mai rămas ; trebuie să smulgă de la viață clipele care contează cu adevărat și să învețe să se deschidă în fața oamenilor pe care îi iubește. Totodată, Cesare demonstrează că niciodată nu e prea târziu să cauți fericirea sau să încerci să-ți răscumperi greșelile, dăruind altora ceea ce ți-ar fi plăcut să primești la rândul tău. Cesare a așteptat întotdeauna doar înțelegere, acceptare și iubire deplină din partea oamenilor din viața sa, neștiind neapărat cum să le dăruiască la rândul său și fiind cu adevărat surprins când a primit reproșuri legate de modul în care își exprimă sentimentele. Aceasta va fi lecția lui, pe care o va parcurge în stilu-i caracteristic, apelând la ironie la tot pasul. 
​
​Cartea o găsiți aici. 

---