Loialitate (Fredrik Backman - Scandalul)

"E nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil." 
​Și tot un sat întreg poate să îi distrugă viitorul într-o clipită. 

​Ce înseamnă loialitatea? Loialitatea e atunci când ești alături de un om, chiar dacă știi că a făcut ceva greșit? Loialitate e să-l susții în continuare, deși știi că cineva suferă din cauza lui? Loialitatea e eternă sau se poate rupe la primele obstacole? 

Ce e un lider?  Ce calități confirmă un lider în fața unui grup care e dispus să-l urmeze oriunde? Cât de departe e un lider capabil să meargă pentru a-i proteja pe cei aflați în grija lui? Oare viețile personale ar trebui să interfereze cu ceea ce se întâmplă în interiorul grupului? 

Oare viața înseamnă doar alb și negru, bine și rău sau limitele sunt atât de imprecis delimitate încât nu le putem deosebi întotdeauna? 

După ce am terminat de citit Un bărbat pe nume Ove, nu credeam că Backman mă mai poate înduioșa, surprinde sau sfărâma mai mult decât a făcut-o deja. Am crezut asta până când Scandalul mi-a intrat în inimă și mi-a frânt-o în bucăți. Cuvintele îmi sunt prea sărace pentru a exprima ce înseamnă povestea asta - câte emoții scoate la iveală, cât de adânc explorează umanitatea, dar și întunericul din oameni, cât de tare m-a zguduit pe tot parcursul lecturii, ce concluzii am tras după ce am lăsat-o din mână. Ne cunoaștem atât de puțin unul pe celălalt - interacționăm cu o mulțime de oameni fără să îi cunoaștem cu adevărat vreodată, fără să ne pese de motivele sau fricile lor. Și, în aproape 99% dintre cazuri, toți luăm decizii bazate pe dorințele celor pe care-i iubim cel mai mult pe lume, chiar dacă aceste decizii îi afectează pe ceilalți. Motivul loialității apare constant în acest roman, atât între locuitorii micului oraș, atunci când e vorba despre competiția (legată de orice) cu orașul aflat puțin mai la sud, Hed ; cât și în fiecare familie, atunci când e vorba despre propriul copil. Și iarăși apare o întrebare pe care orice părinte și-o pune la un moment dat în viața asta - oare loialitatea față de propriul copil stă chiar și deasupra greșelilor sale? (Apropo de această întrebare - am găsit un răspuns în continuarea acestui roman, Us against you, în care mama lui Kevin îi spune acestuia că nu l-a iertat pentru fapta sa, dar nu îl va abandona niciodată.) 

Backman e un explorator ambițios al caracterului uman, dezvăluindu-i toate cotloanele ascunse și încercând mereu să afle motivațiile din spatele faptelor. Toate personajele sale emană un anumit mister, o dorință de a se masca în fața celorlalți, fiind prea puțin conștienți de calitățile sau posibilitățile lor. Fiecare roman al său mi-a arătat cât de vulnerabili suntem de fapt, cât de multă nevoie avem de ceilalți și cât de preocupați suntem de ceea ce spun alții despre noi. Cât de frică ne este de judecata oamenilor, de prejudecăți și păreri deja formate. Și mai există în fiecare roman un mic moment asemănător unui miracol, în care personajele se dezvăluie așa cum sunt, pentru ca toată lumea să vadă atât lumina, cât și întunericul care răzbate din ei. 

Scandalul nu e doar povestea unui mic orășel situat în inima pădurii, în care hocheiul e rege. E despre umanitate. Despre întuneric. Despre umilință. Despre frică. Despre prietenie. Despre dragoste. Despre loialitate dusă la extrem. Despre oameni și vulnerabilitățile lor. Despre părinți, despre copii și despre demonii care stau între ei. Despre încredere zdruncinată și curajul de a merge mai departe. Despre cât de mici suntem de fapt atunci când trebuie să distingem între bine și rău. Despre cum, de cele mai multe ori, ceea ce e corect și ceea ce nu e arată aproape la fel. Despre lașitate. Despre puterea banului. O poveste universală, care se aplică fiecărui oraș din lumea asta, fiecărei comunități care se crede invincibilă, fiecărui om care susține că dreptatea e de partea lui. 

"Dragostea părintească e ciudată. Iubirea față de toți ceilalți oameni are un început, dar cea pentru copii nu. Pe ei îi iubim brusc, înainte să existe. Indiferent cât de mult se pregătesc viitorii părinți, cu toții trăiesc o primă clipă de șoc când avalanșa sentimentelor îi izbește din plin, făcându-i să-și piardă echilibrul. E de înțeles pentru că nu se poate compara cu nimic. E ca și cum ai încerca să descrii senzația de nisip între degete sau de fulgi de nea pe limbă cuiva care a trăit toată viața într-o cameră întunecată. E o senzație de zbor."

"În sporturile de echipă, puține cuvinte sunt mai greu de explicat decât ""loialitate". E considerată o trăsătură de caracter pozitivă, pentru că mulți ar zice că lucrurile cele mai bune pe care oamenii le fac unii pentru alții, le fac din loialitate. Problema e că și pe cele mai rele, tot din loialitate le fac." 

Cartea o găsiți aici. 

---