Laura Sebastian - Prințesa de cenușă

Una dintre cele mai plăcute surprize ale acestui sfârșit de an literar este Prințesa de cenușă, o reinterpretare modernă și feministă a poveștii tradiționale cu o eroină detronată, mult suspans și victoria binelui asupra forțelor malefice. Se adaugă multe replici inteligente, iubire, minciună, tensiune și se încheie cu nenumărate nuanțe de gri și multă culoare, căci ele se potrivesc cel mai bine peisajului lumii de azi. 

Nu prea citesc acest gen de povești, combinație de fantasy și young-adult, însă m-a surprins plăcut, m-a ținut cu sufletul la gură până la final, iar nota feministă din spatele acțiunii aduce romanul într-un context actual, în care femeile luptă pentru a fi auzite, văzute, luate în seamă, se zbat pentru drepturile lor și au curajul de a vorbi despre lucrurile care până mai ieri păreau incomode. 

Theodosia avea 6 ani când lumea ei s-a năruit. Mama ei a fost ucisă sub privirile sale, iar ea a devenit prizonieră în propriul regat. Acum Kaiserul conduce imperiul care era cândva al ei, o umilește și o ține captivă doar pentru plăcerea de a o vedea chinuindu-se. Numele ei nu mai e Theodosia, ci Prințesa de Cenușă, un nume care să se potrivească mai bine cu statutul de prizonieră și care să o umilească îndeajuns. Supusă la nenumărate încercări, strânge din dinți și merge mai departe, anticipând momentul când rebela din ea se va trezi și va încerca să lupte pentru o viață normală. S-a săturat să supraviețuiască și atât. Însă ororile pe care le-a suportat nu sunt de ajuns pentru Kaiser - acesta o forțează să își păteze mâinile de sânge, iar pentru Theodosia e prea mult. Acesta e momentul în care totul se schimbă și, chiar dacă nu are o armată cu care să lupte, arme sau aliați de partea ei, are o minte puternică, pe care o poate controla mai bine decât s-ar fi așteptat. Forța fizică nu e de ajuns pentru a învinge dacă mintea nu e aliniată în aceeași direcție. Aventurile lui Theo încep în forță, însă nu avem parte neapărat de o acțiune continuă, ci mai mult de reflexia gândurilor ei asupra lumii înconjurătoare și cum o poate schimba în bine. Știe că există oameni care încă o consideră moștenitoarea de drept a regatului, dar nu știe cum poate lua legătura cu ei și cum o pot aceștia ajuta, având în vedere că trăiesc în aceeași teroare ca și ea. Un plan îi încolțește în minte, însă pe măsură ce avansează, va fi nevoită să aleagă între nevoile minții și cele ale sufletului... 

Chiar dacă avem în fața ochilor o reinterpretare a basmelor, cartea surprinde aspecte ale vieții moderne, în special acest curent feminist care prinde tot mai mult contur. Îmi vine în minte o scenă dintr-un serial/film în care ideea principală era faptul că uneori prințesa este nevoită să se urce ea însăși pe calul alb și să plece în căutarea propriului destin, fără să-l mai aștepte pe prințul capabil să le facă pe toate. Independența și puterea feminină capătă tot mai mult culoare în zilele noastre din cauza discriminării de gen care încă există - femeile nu sunt considerate capabile să practice anumite meserii sau sunt împiedicate s-o facă, le sunt diminuate puterile în nenumărate situații și sunt (până la proba contrarie) sexul slab. Însă acest gen de afirmații tind să o ia pe o pantă descendentă pentru că tot mai multe femei au curajul să vorbească despre abuz, despre discriminarea de orice fel, despre situațiile în care au fost umilite fără motiv. Nu trăim într-o lume de basm și, cu siguranță, nu ne salvează nimeni de greutați sau obstacole. De cele mai multe ori, suntem nevoiți să ne salvăm singuri. 

"Mama era cunoscută drept Regina de Foc, o întruchipare a puterii. Eu sunt Prințesa de Cenușă, o batjocură."

"Muzica se pornește și mintea îmi zboară înapoi la mama. E genul de muzică pe care ea dansa, rotindu-se în timp ce fusta i se ridica, dezvăluindu-i picioarele, învârtindu-mă și pe mine cu ea, până amețeam amândouă. E genul de muzică pe care ea și Ampelio dansau, îmbrățișându-se strâns. Acești oameni nu merită să o asculte ; nu merită nimic din toate acestea. Strâng pumnii de furie, ascunzându-i în poalele rochiei."

"Sunt furioasă.
Sunt flămândă. 
Și îmi promit că, într-o zi, îi voi vedea pe toți cum vor arde."

Cartea o găsiți aici.