Krystal Sutherland - O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri

Romanul ăsta nu e o poveste înfricoșătoare despre existența unor fobii mult mai rele decât cele cu care te confrunți tu și nici un exemplu despre cum să îți învingi temerile. E doar o poveste despre doi adolescenți care nu se încadrează în tipare, prea puțin compatibili, care se îndrăgostesc subit unul de celălalt și decid să-și asume riscul. Iubirea poate fi și ea o fobie, una destul de complicată și de greu de învins. 

Relația celor doi e cireașa de pe tort a poveștii, dar premiza e una mult mai intrigantă - membrii unei familii care își trăiesc viețile în funcție de anxietățile lor. Esther, protagonista, e singura care (încă) nu știe ce o sperie cel mai tare, dar evită orice obiect sau situație care i-ar putea face rău. Tatăl lui Esther suferă de agorafobie, iar mamei îi este frică de ghinion. Pe fratele ei geamăn îl sperie întunericul și sunt o familie disfuncțională în adevăratul sens al cuvântului, chinuiți de nenumărate temeri și incapabili să se sprijine unul pe celălalt sau să aibă o relație normală. Toți cred că fricile lor le vor aduce moartea, sub o formă sau alta și refuză să trăiască altfel. Esther e singura norocoasă din acest punct de vedere, ea reușind să găsească (fără să vrea) o persoană care să o pună în fața faptului împlinit. Jonah Smallwood, un fost coleg de clasă, o jefuiește în stația de autobuz, luând cu el și lista ei de frici. Jonah o provoacă să își învingă toate temerile, reușind astfel să intre în lumea ei dată peste cap și să o vindece... 

Înainte de lansarea cărții, cei de la editură au lansat o provocare pe rețelele sociale, întrebându-și cititorii cu ce temeri trăiesc zi de zi. Cred că pe primul loc se află frica de moarte, urmată de cea legată de siguranța celor dragi. Stăteam și citeam răspunsurile, gândindu-mă ce fobie mă caracterizează, înafară de cele obișnuite cu care pot să trăiesc bine-mersi (frica de insecte, de înălțime etc.) De când am devenit mamă, nu mă părăsește îngrijorarea că ceva rău li s-ar putea întâmpla copiilor mei. Nu e o teamă care să dispară vreodată și cred că orice părinte înțelege despre ce vorbesc și a învățat pe parcurs să trăiască cu ea. Dar cea mai mare teamă o am față de incertitudinea vremurilor în care trăim - faptul că nu mai avem o siguranță legată de vreun aspect al vieților noastre. Totul pare să se schimbe foarte repede și suntem nevoiți să ne adaptăm acestor schimbări, chiar dacă asta înseamnă să ne părăsim locul de muncă, orașul în care locuim sau familia. A devenit din ce în ce mai greu să trăim o viață normală, când totul în jurul nostru pare să se transforme. E probabil cea mai mare binecuvântare și cel mai mare blestem al secolului XXI - schimbarea permanentă. 

Dar e în regulă să trăiești cu aceste frici. E perfect în regulă să simți că nu poți trăi fără ceva sau cineva, că nu poți trăi într-un anumit fel sau după cum îți dictează ceilalți. E în regulă să decizi singur când și dacă e momentul să le depășești sau să trăiești cu ele mereu, lăsând opiniile celorlalți să se piardă în vânt. 

Cartea o găsiți aici.