E timpul să deschizi Scrisoarea...O scrisoare care nu ajunge niciodată la destinatara sa marchează peste ani destinele a doi oameni aparent fără nicio legătură, în esență având aceeași dorință de a trăi frumos și liber, fără bariere fizice sau mentale. Scrisoarea rătăcită de-a lungul vremii este scrisă în ziua izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial și traversează zeci de ani până să ajungă la cea căreia îi este destinată. Cartea lui Kathryn Hughes este o poveste despre dragoste, iertare și speranță, care cucerește cititorii de la primele rânduri și le dezvăluie o lume apusă acum, în care puterea și prejudecățile erau mai presus de lege. Să ne întoarcem puțin în epoca în care cuplurile se formau în timpul unor dansuri, sexul și dragostea erau subiecte tabu, iar soarta femeilor era decisă de forțe exterioare. În perioada premergătoare celui de-al doilea război care a schimbat istoria, Billy și Chrissie trăiesc o poveste de dragoste interzisă, căci tatăl lui Chrissie, respectabilul doctor Skinner nu este de acord ca fiica lui să se mărite cu primul venit. Reputația și imaginea construită în rândul comunității cântăresc mai greu pentru bunul doctor decât fericirea fiicei sale. Amenințați de venirea războiului, îngrijorați din cauza piedicilor puse la cale de tatăl lui Chrissie, cei doi îndrăgostiți sunt separați inevitabil de capcanele destinului. Treizeci și ceva de ani mai târziu, scrisoarea lui Billy devine o adevărată comoară, care îi șlefuiește calea fiului pe care nu l-a cunoscut niciodată. Pentru Chrissie și Billy nu va mai exista regăsire sau posibilitatea unei a doua șanse, dar pentru fiul lor, William, scrisoarea va schimba totul, în modalități la care nu s-ar fi așteptat. Personajul care face posibilă această reîntregire a familiei este Tina, o tânără bântuită de propriul trecut. Prinsă într-o căsnicie abuzivă și lipsită de dragoste, Tina își petrece zilele sperând în zadar la o schimbare. În ziua în care găsește scrisoarea lui Billy într-un costum vechi, toate visele ei prind din nou viață, căci căile răsucite ale destinului îl aduc în viața ei pe William și o fericire mai mare decât și-ar fi putut imagina vreodată... Alternanța trecut-prezent poartă cititorii într-o călătorie emoționantă, iar pe măsură ce misterul primei povești începe să se dezvăluie, cea de-a doua își găsește finalitatea prin intermediul celei dintâi. Mi-a plăcut extrem de tare trecerea de la trecut la prezent și invers, autoarea intuind exact momentele în care să se oprească pentru a-și ține cititorii în suspans. Soarta fiecărui personaj marcant este dezvăluită până la sfârșitul poveștii, intuiția Tinei dovedindu-se una bună în cazul doctorului Skinner. După mulți ani, acesta se întoarce în micul magazin care colecta haine vechi, privind cu surprindere costumul pe care îl donase. Surprinderea Tinei se transformă rapid în furie, în timp ce-i dezvăluie bătrânului tot răul pe care l-a făcut. Tina este un personaj surprinzător - sub aparenta fragilitate și nehotărâre se ascund cantități uriașe de curaj și determinare atunci când situația o cere. Parcursul personajelor este emoționant și surprinzător - fiecare se luptă cu destinul în propriul fel, reușind să înțeleagă abia mult mai târziu că nu prea există modalități de a-l învinge. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
April 2024
|